Ziceam de performanțele găștilor. Și de tehnica „eu nu mă dau jos din pat dacă nu mă plătesc” adoptată pînă și de Onișor. Cît de nebun să fii să îți zici că vezi ceva în lucrările unor mercenari reci, lipsiți de orice trăire, dincolo de maneaua constantă: banii, dușmanii și durerea despărțirii de creatura căreia îi ofereau confidențe. Îmi pare rău pentru romantici, dar nu cred că un mercenar poate genera trăiri înalte. El nu poate iubi. Dar poate să creadă că o face. Poate să convingă pe alții, bineînțeles. Și, în realitate, poate să sufere pentru ceva ce credea că îi aparține. Pierderea doare, dar asta nu presupune că ar fi avut alte sentimente față de ce nu mai are.
Un artist nu are nevoie de trăiri înalte. Pasiunea ajută. Dar și intelectul poate să răzbată. Din păcate pentru ei, de intelect s–au ocupat mulți: educatori, învățători, profesori de școală și liceu, meditatori, cadre universitare. Toți gata să lase fără suflare orice idee creativă ar putea să detecteze. Poate că un profesor de desen a trecut cu vederea ceea ce i se părea dezastruos și i–a dat 10 în linie cu toți. Poate un profesor de muzică a concluzionat că poate să cînte cum simte că nu–i conservator și el i–a dat 10. Dar profesorul de filosofie, ca și cel de română au avut pretenția că e fie ca în cartea de comentarii aprobată fie nu trece.
Poate toți ați trecut peste poveștile alea în formă grecizată cu calea cea largă a pierzaniei și cea îngustă și dificilă a gloriei. Cam așa merge și în fotografie. Poți să fi un tînăr miner de Baia Mare. Și să vrei să ajungi departe. Cu capul, cu fundul, cu degetul care apasă pe declanșator. Cu orice. Și ajungi încă din facultate să fii agreat și primit prin diverse redacții considerate selecte. Unde faci poze de doi lei, dar tu ești tehnicianul. Andrei Pleșu apreciază fotografia, dar nu știe să manevreze baia de fixativ. Așa că îți apreciază contribuția pentru că îl scapi pe el să facă o baie în niște substanțe ale căror efecte el nici nu vrea să le cunoască. La fel tratează și pe mecanicul mașinii soției. Dar tu nu știi asta, pentru că tu ești prea bun pentru astfel de creaturi fără studii superioare. Tu care te dai că ai frecat–o prin trei facultăți ești pregătit pentru un doctorat onorific mai degrabă.
Poate și asta este problema scăderii globale a valorii în cantitate proporțională. Poate că nu e din cauză că sînt prea mulți care au acces la un aparat foto fără o pregătire prealabilă. Că, de cînd d. Kodak a scos aparatul pe 135, fotografia e facilă. Dar înainte erau cluburile foto. Veneai. Arătai ce ai mai selectat. Fiecare își dădea cu părerea. Competent. Sau nu. Și majoritatea plecau înapoi de unde au venit. Acum sînt aceste forumuri și zi și noapte ești într–un club foto. Și părerile celorlalți încep să aiba prioritate față de fotografii.
Criticul Foto 