Mașini și sex, sex și mașini

Comentariu citit pe un blog în engleză de aiurea:

Well, I’m only 28 and I get frustrated with it. I’m an amateur photographer and a year after I bought my Nikon, just a month or two after it was released, they had already replaced the model with an updated model. The cell phone thing really drives me nuts though. I can’t afford to buy a new phone every 6 months. I break them that often but I just use the insurance to get a replacement. Like you, I can do just about anything on my phone short of driving my car so I just don’t get it.

Ca și în cazul cartoforilor care dau în tremurici dacă văd cărți de joc, omul ăsta nu are nici o limită. Și dacă bătutul nevestii și a copiilor este astăzi un act condamnabil, poate și asta se va schimba. Importantă a fost doborîrea sfîntului Bătaia e ruptă din cer. Pentru că, pînă la urmă și creștinismul, ca și comunismul, ca orice religie de stat, trebuie adaptate la spiritul locului. Cum nicăieri în scrierile lui V. I. Lenin nu e scrisă porunca să furi de la cooperativă, de pe șantier și din stocul fabricii și nici că să–ți bagi în Partid la loc de frunte ce a scos din nevastă după ce ți–ai băgat și–n ea, la fel nici în creștinism nu se pupă Bătaia e ruptă din rai cu întorsul celuilalt obraz, furtul din cooperativă, fabrică sau șantier cu Să nu furi, evaziunea fiscală practicată de Biserică și probabil toate asociațiile bisericoase cu Dă–i cezarului ce–i al cezarului. Sau cum se pupă Să nu curvești cu amorul liber cu băieții de altar, minori?

Principala problemă a unei religii de stat sînt gîndurile nepermise. Și, de cînd cu alfabetizarea, oricare din multe cărți poate introduce așa ceva. Naziștii au ars cărți. Comuniștii au interzis cărți. Creștinii, mai longevivi ca toți au făcut din amîndouă. Interesant este cum a rezolvat capitalismul, noua religie de stat reprezentată prin Sfîntul Profit, problema: nu se mai citește. Pur și simplu. Și cînd se citește, se citește căcat pînă începe să miroasă gura și pielea. Și apoi, ce să faci? Te oprești.

Am citit recent o scurtă biografie a lui Frederick Douglass. Într–o vreme cînd era ilegal să înveți să citească un ne–alb el s–a ambiționat să învețe. Și apoi să citească. Și să învețe și pe alții să citească. Deși la coada Europei la capacitatea de citire sau înțelegere a unui text dat, Romănia, depășită doar de Moldova, Georgia, Azerbaigian și Albania, are aproape toată populația alfabetizată. Și o populație în creștere de deținători de diplome înalte. Și cititul ăla e folosit pentru a lăsa bilete neplăcute vecinilor sau pentru a–și dovedi supremația față de un adversar: cu cîți i se scrie asta?

Mașina a preluat conducerea. Aparatul mecanic era o simplă unealtă în mâinile omului. Acum este invers…

Clișeu. Nu are cum. Dacă sînt gata să-ți dau dreptate în cazul GPS-ului, cu aparatul foto nu pot. Există aparate autonome cu niște suporți umani care le plimbă pînă la punctul de interes. Mă gîndesc aici la fotojurnaliști, chiar și remarcabilii de la Jurnalul. Este cînd un aparat biologic deplasează un aparat nebiologic, pentru ca al doilea să se poată concentra pe achiziția de imagine și să nu se preocupe de algoritmii legați de deplasare. Dar nici aici masina nu conduce. Aparatul rămîne aparatul. Iar bipedul este un vehicol. De condus conduce redactorul șef sau cei de la resurse umane care l-au angajat pe prost și îi dau solda cînd vine vremea să și-o primească.

Morpheus:

Nu este clişeu. Sau poate este pentru tine.
Este o realitate pe care mai nimeni nu o recunoaşte.

Și eu am consumat foarte mult SF. Ani întregi de exclusivitate. Filme, cărți. Acum sînt departe de lăzile unde am închis cărțile alea. Altfel aș fi putut să–ți spun pînă la ce volum am citit TOT ce a produs Editura Nemira. Azi, uitîndu–mă în urmă mi–aș fi dorit ca cineva să îmi dea în cap cu primul volum și, măcar de frică, să nu mai fi pierdut atîția ani între bătrînei imbecili cu diplome românești și care nu pricep ce citesc. Pe atunci misterele unui continent scufundat erau mai ceva ca Insula comorii a lui Stevenson. Pe de altă parte e puțin probabil ca să fi avut efect intervenția.

Nu neg că sînt cîteva lucrări foarte interesante. Dar sînt interesante prin prisma unui complet ignorant [eu] în materie de filosofie universală sau clasici ai literaturii. De, produs Made in Romania! Unde Miorița este veche de cînd Dacia, dar exprimă fatalitatea poporului român. Unde Meșterul Manole nu exprimă o barbaritate ci o credință populară legată de suflete și vagin, sau cam așa ceva.

Ce completez este că Editura Nemira și altele la care am cotizat nu plăteau drepturi de autor pentru traducerile alea infecte făcute de tot soiul de autointitulati pasionați ai genului.

Mașina peste om nu există. Nu are voință. E inertă. Mașina de spălat nu spală cînd vrea, spală cînd apăs eu pe buton. Automobilul intră în copac pentru că nu am eu reflexe nu pentru că ar avea ea voință. Pe internet pierd vremea nu pentru că mă cheamă spiritul Youtube, ci pentru că eu mă las în contemplarea vocilor și imaginilor unor alți oameni.

Sau poate te referi la Iona în burta balenei transpus de Lang cu arhietipul grec al bărbatului care, cu o cheie mare, strînge șuruburile la o roată dințată mai mare, aparent, decît viața?

Omul este o unealtă în mîinile proprii. Omul se supune DOAR propriilor abstracții. Zei. Nație. Țară. Corporație. Abstracții. Chiar și mașina de care vorbești. Nu e un strung. Sau precis robotul de bucătărie. Este: Mașina. Cu majusculă.

Dar, te aștept cu un răspuns mai detaliat.

Și tot în cadrul clișeelor și Annealed Pride vis–a–vis de F64:

E un magazin. O afacere. O chestie pornita cu un scop precis din start, si ala nu e de a promova arta. Totul se rezuma la profit. Si din punctul de vedere al actionarilor, proprietarilor, directorilor etc ai afacerii este bine cand se vinde, cand se face banu’.

Clișeu. 1, 2, 3, 4 propoziții. Corect. Cînd ajungem la totul se rezumă la profit deja e loc de discuții. Un SRLu’ faci ca să tragi profit. Statul, arbitrul afacerii, te va învăța minte dacă nu respecți asta. Bine, dacă ești deputat sau mai știu eu ce șmecher regulile se schimbă pentru că România adoră corupția. Poți să îi zici Visul român, replică la Visul american.

Ceea ce nu înseamnă că nu poți avea și profit și cultură. Capitalismul românesc este gata să stoarcă lacrimi dintr–o piatră dacă acestea ar fi vandabile. Dar F64 putea să aibă ca scop și educarea. Oricum papagalii cumpără de la îndemînă. Dacă au venit la curs gratis și le–a plăcut aparatul instructorului s–ar putea să se oprească în magazin să–l cumpere. La fel cum papagalul nu va risca biletul de tren sau locul pe scaun în tramvai ca să treacă strada și să mănînce la un birt o masă caldă în loc de sandvișuri mucegăite de la automatul din stație. Pot să își facă propria competiție în concurență cu AAFR. Pot multe.

Totul se rezumă la profit presupune că știi și ce e în capul administratorilor afacerii și în interpretarea pe care o dai faptelor.

Sa iti repugne un magazin mi se pare exagerat si oarecum copilaresc sau chiar naiv.

Deloc. Așa cum poate să–ți întoarcă mațele pe dos procesarea industrială a cărnii de pasăre cu toate resturile alea organice în descompunere, la fel se poate și o prăvălie. Orice se poate. Prăvălia de care se discută generează o aură de respectabilitate pornită dintr–o mașină de PR. Sînt culți prin cei care îi vizitează. Sînt culți prin ceea ce promovează printre paginile de catalog de supermarket ale revistei proprii. Se fac expoziții. Iar animalele lor de casă, de ex. CB, vin cu plăcere ca să vorbească despre același HCB de care scriu eu sau Sally Mann din documentarul propus de Radu Drăgan. Poate nu Sally Mann că e cam prea greu de digerat cu toată carnea aia în descompunere, poate ceva mai ușurel: Ansel Adams. Ansel Adams este gustat la o fracțiune din cît era negativul cu care lucrase, dar tot cred că au putut capta spiritul.

Pe Vladimir nu il intereseaza magazinul dar vorbeste despre el, despre un fenomen. Bun… e un fenomen, care fara public nu ar fi existat, din nou vina e mica.

Ups. Doar că discuți despre ceva nu înseamnă că te interesează. Clișeu. Trebuie să pătrunzi dincolo de aparențe. E adevărat, ceva îl interesează pe Vladimir. Acel ceva nu este magazinul, ci, ca să fiu pompos, curentul ideologic care a dat naștere magazinelor de acest fel. Adică încă cîteva niveluri de profunzime. Nu e magazinul. Deși este combătut magazinul. Următorul nivel: patronatul. Nici ăla. Următorul nivel: ce vrea să atingă patronatul prin creația acestui magazin. Nici. Al patrulea nivel abia: curentul la care s–au conectat inițiatorii magazinului și din care au generat și scopul și magazinul. Cel puțin așa am citit eu textul și la asta am răspuns.

Al doilea clișeu este și mai mare. El vine din grădina secretă a Sfîntului Profit. Și este o contorsionare a unei situații pentru generarea unei realități implacabile.

De existat, ar fi existat. Asta știau patronii de la F64 și asta ar fi făcut. Dar, e adevărat că s–ar fi dus după public. Ceea ce înseamnă că într–o altă societate afacerea ar fi arătat considerabil diferită. Ceea ce nu înseamnă că nu ar fi existat.

Cred că enormitatea asta în logică a fost întîi generată în relație cu programele din grila TV. Apoi a fost adoptată ca un dicton la orice cu probleme în zona etică. Generalizarea zicalei scuză printr–un procedeu magic inexistența unui suport.

Publicul dă nas afaceriștilor. Altfel ei s–ar fi retras rușinați. Cred că e o formulare mai putin nebuloasă.

Să–ți dau un exemplu de foarte departe: locurile de parcare. Bucureștiul, pe unde stau mult timp, a generat o mlaștină prin plecarea băștinașilor în valuri și prin atragerea unei pleve interesate de profit cu orice scop. Etic, moral, șamd este o piscină cu nămol. În care numai cei mai bășinoși plutesc umflînduse ca niște baloane cu propriile emisii gazoase. Reprezentanții morali ai acestui dezastru ecologic sînt niște Isosică veniți cu pluta de pe aiurea. Scopul lor este să servească mîna care îi hrănește după o tehnică descrisă foarte inspirat de N. Filimon.

Țăranul (în sens peiorativ) trebuie să se ajungă pentru a arăta acasă că a devenit domn. Poate să stea cu trei în casă, doar casa nu se duce la părinți. Dar își ia mașină. Mașină pentru că din înălțimea picioarelor care îi put îl deranjază mirosul de subțiori. Și asta o sintagmă elegantă pentru eu cînd călătoresc vreau să stau jos. Dar nu are un–s–o pună. Parchează unde crede el că nu incomodează traficul. Înainte o punea așa. Dar fiind prea mulți șmecheri care au ca obiectiv parcurgerea unei distanțe cît mai mici după sistemul de acasă, adică pe jos, se generează adevărate păduri de mașini. Situația devine jenantă. Cum ieșim? Media are o obligație de a veni cu soluții în schimbul reclamelor pe care le vine. Așa că, printr–un algoritm evolutiv, întrebăm 1.000 de persoane de ce parchează ca o pulă și triem 10 răspunsuri pe care le tăiem și le montăm să dea un răspuns coerent și aparent inteligent.

Cum am prostul obicei să fiu destul de confruntațional, de la o vreme am constatat că primesc același răspuns: nu e vina lui că primăria nu face locuri de parcare. Cu efect secundar nasol: dacă înainte căuta bombănind al loc pe aproape, de acum cîțiva ani el împinge mașina peste mine. Ce nu știe țăranul este că a luat mașina, dar nu a luat loc de parcare. Nici acasă și nici la serviciu. Cele două chirii l–ar fi costat probabil de vreo 6 ori chiria plus țigările. Dar vînzatorul cînd i–a dat mașină nu i–a dat și poruncă să te duci cu mașina zilnic la serviciu!

Aparent situația este una de cum ai scris tu: fără public înarmat cu mașini, Bucureștiul era un oraș liniștit și puțin periculos. Și se așteaptă să vină un Zeu sau altă abstracție ca să facă ordine. Cum de nu vii Țepeș Doamne… scria un poet mărginaș, de provincie, plăcut urechilor ăstora.

Dar nu e așa. Primăria poate genera o armată temporară de indivizi care să marcheze străzile ca fiind în reparație, care să dea cu bidineaua pentru a marca o hartă a locurilor legale de parcare, care ar trebui să existe deja. Și apoi să se ocupe cu recoltarea bănuților din automatele de parcare și a mașinilor puse aiurea. Cumva, importatorii de mașini au creat credința secundară în Sfînta Mașină de București cum că așa ceva nu se poate. Mă rog, la fel ai putea să spui că nu se poate să ai controlor pe autobuz. Se vine. Se agață mașina. Dacă nu era la fața locului să plece imediat fie plătește deplasarea și amenda fie procedura de ridicare continuă. Dar o să–l bată strigă sala îngrozită! Nu. Sau, poate că da. Dar sînt deja camere de filmat și în București. Individul poate să caute codul penal cît se ia pentru agresiune. Dă–le uniformă și pensie de polițist celor care ridică mașini și deja s–a triplat miza.

Cu cît amenda este mai mare pentru parcat aiurea cu atît mușterii sînt mai mulțumiți să plătească abonamente mai mari în parcări sub sau supraterane.

În Copenhaga, unde aveau deja un astfel de sistem în poziție, a decis primăria că vrea să deservească alegătorul și contribuabilul cît mai bine. Deci s–a introdus o decizie de îndepărtare a traficului din orașul vechi. Complet. Biciclete. Ambulanțe. Poliție. Puțin transport în comun. Și atît. Și au fost petiții peste petiții. Românii nu știu, pentru că presa română nu a scris. Deci nu există, nu? Zbateri. Urlete. Procese. Comersanții din centru și agaricii că o să moară Copenhaga. Că o să fugă kami–urile protectoare din centrul orașului și că toată populația se va muta în Suedia. Exagerez. Dar a fost multă muie. Decizia a mers înainte. Centrul este o plăcere de vizitat. Iar cafenelele au terasele mai mari și mai pline ca înainte. Se vorbește despre plăcerea de a–ți lăsa puradeii fără lesă că nu îi mai calcă mașina. Și pe un ger care mi–a făcut extremitățile mici și zbîrcite, lumea se plimba veselă și sporovăia cu plăcere. A crescut traficul în magazinele din centru. Chiriile au crescut ușor. Și comersanții se ceartă care a fost mai abitir susținătorul proiectului.

Singurele rețineri pe care le mai am în privința aplicabilității unei astfel de utopii sînt fix legate de populație. Danezii erau destul de spălați și înainte. Și știau și să meargă pe bicicletă. Acum, oare poate Ion de la call center să învețe să meargă pe bicicletă? Va avea Vasîle de la sucursala băncii X tupeul să ceară dușuri la lucru sau va puți ca tac–su la stînă pînă o să fugă toți clienții? Poate Ghiță responsabil de vînzări să renunțe la plăcerea lui de a se deschide la șliț cînd vin băieții din teritoriu și să se mulțumească cu coordonarea vînzărilor corporației prin videoconferință că nu mai pot intra băieții cu duba pînă la sediul social? Va putea Traian, băiat de potentat să agațe doar cu ghiulul de aur, dar fără mașină? Sau va trebui să emigreze și, după el, toată floarea curvăsăriei românești? Mai poate Temistocle, antreprenor, să își ducă copilul cu ricșa la 3–4km distanță la școala aia bună? Mai poate Tincuța să afirme victoria femeii asupra societății cînd va trebui să pășească în metrou fără să se dea de–a rostogolul cu pantofii ei cu paiete și tocuri stiletto de 14 cm?

Toata treaba asta cu brandurile e ceva mai mult sau mai putin normal. E peste tot. Aici vine chestia aia pe care eu unul nu o suport, expresiile de tipul “doar la noi”, “ca la romani”, “a la romanica”; sunt niste expresii care arata tot. Suntem un popor care se plange si se autoresemneaza, se autoflageleaza si care se crede intr-un fel buricul pamantului, in care nimeni nu face nimic, si responsabilitatea e pasata ceva mai abil ca mingea la un meci bun de fotbal.

Clișeu – normalitatea mărcii. Clișeu – argumentul că îl au și alții.

Chestia asta mă supără și pe mine. Culmea. Eu sînt de vină pentru restricițiile astea. Mai în urmă au fost niște dezbateri. Chiar Vladimir a fost cel care a insistat în contra lor. Și a venit și cu un argument imbatabil: românii nu au monopol pe prostie. Argument pe care i l–am furat și îl aplic cu succes și pentru alte nații.

Vina îmi aparține în totalitate. Dar să explic. Românii prezintă niște particularități pe care eu nu mi le explic. Rasismul există peste tot. Dar cu excepția Germaniei naziste sau a Poloniei cam prin aceiași perioadă, nu știu de țări care să fi mers atît de departe și cu atîta amar de populație. Poate România le bate pe acelea. Nu știu.

La fel cu nevoia de a umbla tapetat cu mărci. Am văzut că arabii au o înclinație specială spre acest talent. Dar cînd te duci acolo vezi că sînt destui și la costum. Și destui în port tradițional și nu ai emblema nevestii croitorului peste tot pieptul. Toți esticii au boala asta. Dar parcă nu așa.

Fiecare român are prezența de spirit să dea pe goarnă că „românul se pricepe la toate”, mergînd pînă acolo încît nu mai ascultă ce i se spune. Și fără să fie jenat să emită păreri în domenii care nu îi sînt prea cunoscute. Am întîlnit gogomani din alte nații, dar sînt extrem de rari. Am întîlnit descurcăreți din alte nații. Dar cînd se descurcă, se descurcă nu doar strică ce au de reparat.

Așa că am fost de acord că sînt generalizări. Și că sînt nocive. Orice generalizare e nocivă. Dar am ajuns și la un punct în care nu se merită. Fiecare poate să găsească un profesor favorit. Bun. Este favorit nu pentru că ar avea vreo valoare ca om sau ca profesor. Era un vierme și nu își cunoștea materia bine. Dar, relativ la ceilalți, era mai uman. Se pot pune aceste note discordante în cacofonia educațională română drept exemple că învățămîntul român ar avea vreo valoare? Nu. Cum scriam, omul nu își cunoștea materia. Și nici elevii săi nu cunoșteau materia după ce au trecut de el. Păcat. Am cunoscut și profesori care să treacă aceste teste de bază. Dar un profesor cu capacități profesorale la 3 unități de învățămînt este zero. Și rata e mai mică. Incomparabil mai mică.

Așa că, de dragul simpității, igor acei 0,1 la mie și trec mai departe.

Știu că și Dinu Lazăr se manifestă la fel. Știu că și Andrei Pandele are ieșiri asemănătoare. Dar, din cu totul alte motive. Și este foarte agasant. Pentru că, superficial, nu este nici o diferență între ce se scrie aici și ce se scrie pe BadOrGood. Nu e nici o diferență notabilă între un Radu Drăgan și un Simion Buia. O fi ocazional Vladimir mai agresiv pe forumuri, dar și Răgălie de la FotoMagazin tot aia zice.

Și totuși e o foarte mare diferență. Cum să fie făcută diferența și în aparențe?

Nu sînt sigur. Una ar fi să nu te manifești. Să aluneci mai departe. Să îți cauți un liman, un port unde s–au așezat mai mulți cu aceiași nevoie de înțelegere. Asta a fost și aici. Prin acel hainele împăratului. Să se știe că sînt și alții care văd că împăratul e gol.

Dacă ești religios: azi este vremea înșelării. Acum o sută de ani era de ajuns că știai să scrii și să citești. Acum o mie de ani era limba sclavilor și limba stăpînilor. Astăzi Ufo preia idei de aici și le transpune în articole la el. Și e bine. E un salt. E o altă perspectivă. Și este o inițiativă lăudabilă pentru că le analizează și le refiltrează. Nici măcar nu e copiat. Dar sînt atîția care vor doar să mimeze. Care nu văd nimic în nimic, dar vorbesc cu convingere și vorbesc cu cuvintele altora.

Faza cu poporul care se… mai multe este doar un lanț de clișee preluate gata digerate și asimilate drept constatări. Se plînge. Pentru că nu are loc. Vezi povestea cu locurile de parcare. Cînd îți ia locul de parcare unul te plîngi. Pentru că nu ai loc. Cînd iei tu locul de parcare altuia, ăla se va plînge. Tu ai fost descurcăreț. Dar fiind prea mulți șmecheri este o continuă plîngere. 20 de locuri de parcare la 120 de mașini și șoferii lor. Vei avea un cor de 100 de bocitoare. Inventarea prin subvenție a încă 100 de locuri de parcare va face să se răspîndească legenda pomului lăudat. Și aproape imediat vei avea 1200 de mașini pe 120 de locuri de parcare. Un cor de 1080 de bocitoare. De 89,6 ori mai zgomotoase decît cele 100 de la început. Este o consecință a sistemelor paternaliste practicate aici. Vodă, toți au vrut să fie pace. Și mucea să aibă păpică. Dacă primarul spunea vă salt mașina și vă taxez 15% din valoarea de cumpărare sau o casez în 15 zile am convingerea că pe cele 20 de locuri de parcare ar fi fost 18 mașini. Restul nu aveau curajul să rămînă fără bani.

Autoresemnare. La români? Păzea Doamne! Știi ce frică aveam de babe în autobuz și tramvai cînd eram mic? Uite așa se aruncă peste ultimii care coboară și după aia se pune în scaun și se întoarce la colega: știi dragă că mă supăra inima de la o vreme. Ei, aș! Triatlon și boală cardiovasculară? Ajunsesem, pentru a mă proteja de spectrul babei să împing și eu pe alții. Astăzi îmi permit să evit să mă deplasez la ora de vîrf. Sau o fac la picior, deși e cam neplăcut cu mașinile parcate d–ampulea.

Autoflagelează? Ha, ha, ha. Trei hectare. Fiecare este mai bun ca ceilalți. Și sînt terorizanți pentru străini. Mai ales ăia care nu sînt în sudul Europei. Pentru că vine și pe motiv că nu cunoaște limba deja știe mai bine decît cei care chiar au fost școliți în domeniu. Cînd îi mor argumentele îi înflorește gramatica. Șamd.

Partea mai nasoală e cu nimeni nu face nimic. Pentru că și eu și tu facem parte din asta. Și astea intră înapoi la problemele de mai sus. De ce nu faci nimic Pride?

Le cer oamenilor în mai multe articole să vină în față și să își ajute aproapele. Toate au pornit de la mitul asistentului universitar care vrea să facă ceva și nu poate că nu îl lasă seniorii. Nu mai știu cine l–a adus în discuție [mitul]. Poate să facă o infinitate de lucruri. Și primul și cel mai evident este să își pună codița la spinare. Dar nu o face pentru că e doar o creatură mitică. La fel cu Moș Crăciun și Zîna Măseluță. El este asistent pentru că vrea să fie măcar conferențiar, nu pentru că ar avea el ceva de predat. Dacă avea ar fi putut să o facă pe o bancă în parc. Cît încă mai sînt parcuri în orașe.

Eu am ales calea bătutului tobei. Iar scrierile astea nu mai erau publice de multișor dacă îmi publicam datele din buletin. Deci nu pot să–ți dau o adresă cu o casă conspirativă unde se văd filme copiate fără licențe și lumea se ceartă cum trebuia făcută o poză. Ceea ce nu te oprește pe tine să înveți și să organizezi public ceva. Îți pot oferi tot suportul virtual. Atîta vreme cît vei știi că o să ia multe întîlniri pînă să faci un cap de pod.

Cat despre treaba aia cu concursul ala… mda… am vazut, am citit… intr-adevar oribil, dar daca s-a scos banu’….

Banul nu este totul. Banul este în general murdar. Uff. Iar sună ca altceva. Nu mă refer în sensul moralist cu droguri și sînge de prostituată minoră. Medicina doare pe mulți. Dar, petrecînd vreme între medici am aflat că în afară de unii colegi din școală și liceu, mai nimeni nu se interesează de medici. Clientul vine și anunță că el cotează tratamentul la atîta. Licitează. O licitație solitară. Ciudată. Sinistră. Aruncă banii pe masă ca la curvă și se întinde în pat. Fă–mă bine! Banii ăia nu sînt cum crede prostimea pentru serviciu. Sînt pentru a–i cumpăra prietenia. Sînt pentru ani de mers împreună la grătare și văzut meciuri împreună. La fel și fotografia. Am dat banul pentru cea mai bună cameră, de ce fac poze proaste? Unii merg mai departe: cine te–a făcut pe tine critic să zici că pozele mele făcute cu un aparat scump sînt proaste?

Atenție, nu vorbesc de medici imorali care condiționează actul medical de plata unei cotizații. La fel cum acel aparat scump de 5.000€ al lui mucea arată cît de vierme crescut în dejecții este. Un aparat scump costă 25.000€ fără obiective, accesorii și program de administrat imaginile. Un CaKon la 5.000 cu fulger încorporat, obiectiv venit la pachet și program de procesare gratuit este pentru cît poate înțelege vita.

Ai citit Kerouac? Am senzația că nu. Încearcă.

Sunt oricum multe de zis, si mi-e teama sa nu deviez de la subiectul general.

Te rog. Cu noul fototutorial chiar nu mai sînt restricții aici.

Evident ca asta e o discutie care poate continua infinit fara sa ajunga niciodata la o concluzie, pentru ca nu e niciuna.
Si, da, unele chestii pur si simplu nu merita timpul pierdut.
Poate nu e bun pentru tine, in acest caz, si oricum nici macar asta nu conteaza, pentru ca in final nimanui nu ii pasa de nimeni.

Cum scriam. Dă–i–nainte!

Timpul poți să îl pierzi cu ce vrei. Dar trebuie să îți renteze cumva. Orgasm. Orgasm cu cineva. Orgasm în cineva. Bun. Simțămîntul că știi mai multe, că înțelegi mai multe. Chiar și făcut altuia viața mai ușoară. Dar să o faci, să te nemultumească și apoi să o faci din nou pentru nu știu ce cai verzi pe pereți, asta e idioțenie. Cît despre lista de exemple: aceea îmi aparține. Și e raportată la mine. Poți să consideri Zeitgeist culmea inteligenței umane. Nu te voi considera eu inteligent. Dar vei compensa în părerea ta bună despre sine.

PS: McD vinde si bere!

Da. Doar că nu în State, de unde originează. Era și o glumă. Cu neamțul care vine cu un prieten duminică dimineața și ajunge la casa de marcat. Două beri, vă rog. Tăcere. Toți din dugheană se întorc spre el. Tăcerea devine apăsătoare. Da, uitasem că aici se vine pentru mîncare.

Etichetat , , ,

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: