McDonald’s Coca Cola, iPlod și iFad văzute cu f/64

Vladimir C despre F64:

Nu mă interesează magazinul, plasamentul, prețurile sau ofertele. Mă interesează fenomenul, un fenomen care din punctul meu de vedere este foarte dăunător. Vulgarizarea fotografiei și ridicarea echipamentului foto pe un pedestal unde cu cât ești mai aproape de sacrul full-frame cu atât te ridici mai mult pe marețe culmi ale artei cu nuduri și peisaje clare.

Dar nu asta este esența marketingului dătător de valoare? Deși pozează în a spune clienților ce are de vînzare, marketingul a devenit de cam multișor dătător de valoare. Una este să explici clientului ce e aia o tabletă de parcă nu ar fi existat deja conceptul de cel puțin 10 ani. Alta este să vinzi iPad. Una este să te prezinți cu un mp3 player cu design, nu doar o cutie jegoasă de plastic cu butoane care pică. Alta este să vinzi iPod.

Din ce i–am cunoscut pe cei din spatele F64 nici unul nu are mintea sau dorința de a–și risca banii pentru a face ceva, altceva decît vulgarul vîndut de zahăr și parizăr felii în dugheana dintre blocuri. Ce constați tu este extinderea pînă în Ro a undei de șoc a acelor marketeri. Prin siteurile de limbă engleză și prin zbaterile idioate, dar direcționate de către centrală, ale importatorilor această nevoie se face cunoscută.

Iar rezultatul este că fotografia trebuie să se reinventeze.

Au fost o dată tapiseriile. Erau puse peste piatra rece pentru a face viața suportabilă la frig. Erau mari, incomode. Acumulau mizerie și, ceea ce creștinii nu știau pe atunci pentru că încă nu venise nici un sfînt de viziune să le explice, dădeau alergii prin ceea ce mișuna prin țesătură. Aceeași idee, cu toate că multora le repugnă, este prezentă în pusul de rogojini cu modele populare pe pereți sau țesături sintetice intens colorate reprezentînd una din vreo 5 scene posibile. Dar polistirenul se impune. Și izolarea termică devine tot mai comună. O vreme vor păstra riscul de incendiu în casă. Dar mai apoi?

Au fost o dată zugravii. Și au văzut că pot face minuni cu vopselurile de pereți. Cînd nu era de lucru zugrăveai. Cînd era de lucru pictai. Așa își asigurau continuitatea pentru o muncă sezonieră. Pentru cei care nu își permiteau tapiserii au inventat tapetul. A fost necesară hîrtia. Și cineva să picteze modelele. A fost vulgar? Bineînțeles. Era o grosolănie teribilă! Era un atentat al mucea de a se compara cu cei mari. Dar prețurile mici și rapiditatea de producție s–au impus. Prin secolul 20 era deja de bon ton. Azi deja sînt autocolante.

La ce duc evoluțiile astea? Că într–o a doua etapă, piloșii vor avea în continuare de lucru, fie că există cerere, fie că nu. Dar, între timp se va dovedi mult prea obositor și stresant. Așa că, pînă și aceștia vor fi filtrați.

Care sînt grosul care dispar între timp? Oportuniștii. Acel „asta pot să fac și eu”. Ce rămîne poate să scoată profit, sau poate să nu. Dar nu înseamnă că pictatul pereților este mort. Nu înseamnă că tapetul e mort. Toate se acumulează în istorie pentru a da un evantai cît mai larg de opțiuni pentru exprimarea artistică.

Ai văzut cumva pereții cu faianță glazurată din Oporto și împrejurimi? Prima dată mi s–au părut amuzanți. Apoi mi s–au părut ridicoli. La ce ploi au ăștia prin aprilie mi se par extrem de practici.

Nu lua de standard mortăciunile de hartiști români cu pereții văruiți proaspăt la casă, care se îmbracă la costum ca să vindă ceva. Și nu mă refer la costumul cu crăvățică al corporatiștilor. Nu. Unii dintre ei au o imagine care se suține prin cumpărături la anumite magazine. Dar unul nu se tunde și se vopsește după cum desenează. Nu își fac modificari la hainele de marcă (tu știi cît au costat?). Șamd.

Mai departe de fotografie, f64 este o vulgarizare în sine. Promoția studio f64 te lovește puternic cu mirosul de semințe sparte între dinți, jmechereală de cartier și cool-ism de corporatiști. Relația model-fotograf, imaginată de ei ca o relație (sau felație) fata de pe trotuar-băiatul cu șapcă din Dacie. Doar că, o dată cu împrumuturile cu buletinul, băiatul din Dacie nu are nevoie de mașină decapotabilă pentru a da iluzia unei lungimi mai mari a penisului, este de ajuns un aparat de fotografiat ultimul model, un obiectiv lung și gros și numele „[…] art photography” sau „[…] fine-art photography”.

Deci e sublim. Cocalarii tapetați cu mărci. Mărci care se ocupă cu exterminarea în lagăre de muncă prin Asia a unora la fel cu ei. Apropo de vaca care papă proteină din vacă. Și, împreună cu ei, supunerea corporatistă. Puță beagă cu mîneci prea lungi la sacou și pantofi incomozi.

Dă o căutare după Andrei Pandele. E acolo o parodie de interviu, mai degrabă o șuetă, făcut de Gâlmeanu. Pandele la costum de naș. Că nu vrei să cred că la burdihanul ăla de viață bună poate vinețiul ăsta să mai intre în constumul de ginerică. Chit că a avut mai multe. O să vezi acolo cum se manifestă un arhitect. Fost arhitect la Primăria MB. Copil de medici proletari cu plimbări vest. Cu gulerașul dat strîmb cu cămașa trasă pe după burtă și șirul de nasturi în formă de S. Bunică–mea le zicea ăstora copil de bogdaproste. Dar proletarii ăștia s–au ocupat cu persecuția tradițiilor. Crezi că dacă scoate costumul albastru de la Secu l–o purta mai cu demnitate?

Sau caută–l pe Ieftenie. Grad universitar. Predă la studenți. A avut el o cuvîntare despre fotografia de stradă. Puțulică ăsta nu e în stare să vorbească în public. Freacă microfonul ăla și se unduiește de parcă ar fi cadînă.

Șamd.

Și toți ăstia sînt împreună. Viața lor capătă un sens. Ei fac ceva. Crezi că e rău că li se dă șansa asta să amîne putrefacția?

F64 este un fenomen grețos, la fel ca McDonald’s-ul care se prezintă ca un restaurant pentru familie sau Coca-Cola care se asociează cu o masă gustoasă. Cum ambele cresc potențialul organismului de a face anumite forme de cancer, mă întreb dacă greșesc considerând f64 un cancer cultural.

Dintotdeauna McDo a fost un restaurant pentru familie. Nu vinde alcool. Atrage copiii cu jucării oribile. Fac reducere pentru familii mari. Au spațiu pentru aniversat ziua puradelului. Ce nu a fost: sănătos. Cu gustos e relativ. Unii pot să mănînce cu plăcere, chit că orificiul anal urmează să sufere îngrozitor. Alții varsă în următoarele ore. De gustibus. Dar ce zici de McDo pe fond verde? Ecologic? Ia un făraș de untură scursă! Vom acoperi totul cu o frunză de salată. Iceberg! Frumos subtextul, nu?

Iar Coca Cola se asociază cu ce vrea clientul. Se poate pune lîngă o tavă de McDo. Se poate pune lîngă un platou cu mici, după pîinea stivuită regulamentar. Poți să spui că ești cu mașina și că nu poți un vin sec la acel Foie Gras, vrei o Coke.

Și mie mi se pare oribilă asocierea acestor distrugători de mațe cu Olimpiada. Dar, de la un punct, chiar nu e vina lor.

Poate dacă s–ar face etichetarea cum au anunțat australienii că vor face cu pachetele de țigări. Poate dacă se vor întroduce sisteme gen semafor cu fiecare etichetă să conțină o bulină mare verde, galbenă sau roșie legată de ce urmează să ingerezi și compatibilitatea sa cu stomacul tău.

Cît despre cancer. Am intrat în facultate cu convingerea că sistemul e de vină. Am trecut apoi la faza că politicienii sînt de vină. Acum am convingerea că astea sînt căcat. Participanții stabilesc jocul și regulile sale. Sistemul este rezultanta forțelor în care trag fiecare din cei implicați. Iar ministerul este doar o sinecură. Și abia apoi o funcție de administrator al unor sume. Influența ministerului poate să existe. Dar vezi pilda semănătorului din Noul Testament. Rezultatele depind foarte mult de teren. Adică, înapoi la participanți.

Să iau de exemplu un curs foto. Oarecare. Standard. Dacă un participant vrea altceva se autoexclude. Dacă toți participanții vor altceva atunci se exclude educatorul. Ei, împreună, folosesc democrația pentru a ajunge într–un punct comun. Și vai și amar de educatorul care nu poate oferi ce vor elevii, mai ales dacă l–au plătit direct.

Sau uite căminele românești. Studenții români sînt între cele mai murdare creaturi. Azi au mașini ca să facă zeci și sute de kilometri pînă la mămuca să le spele rufăria. Înainte aveau trenuri pentru astea. Și mai era cîte un martir care spăla de mînă cu săpun ordinar. Era o problemă de teritoriu. Eu acopăr cu rufe teritoriul ăsta. Și să nu–mi spui mie că să nu pentru că eu sînt mai curat ca tine. Zise porcul porcului. Cum ar fi fost dacă studenții hotărau că e nevoie de o mașină de spălat? Fie primeau una fie făceau chetă și instalau una. Și aveau grijă, că e a lor. Și cînd erau prea mulți se punea de o a doua mașina. Șamd pînă la satisfacerea necesarului. Dar dacă responsabilul unității de învățămînt făcea pasul ăsta în condițiile în care plebea nu avea nevoie? Păi mai făcea unul o glumă și se căca în ea. Ar fi făcut unii pipi că pe holul ăla nu se merge. Se mai găsea unul mai îndemînatic să scoată piese pentru mașina lu’ tac–so. Șamd.

Sînt scufundat în articole cu nu e bună școala românească. Asta ziceam și eu. Aparent nici o diferență. Doar că la ăștia variază de la profeticul vă bate Dzeu că nu ați fost cuminți și ați făcut sex în fund pînă la mai teluricul conspirația iudeo–masonică. Că masonii vin să rupă capacele de WC în școli, licee și facultăți. Și e unul recunoscut evreu care face caca pe capac, atunci cînd masonul nu și–a făcut bine treaba și nu a rupt colacul.

Mă uit. Mai las un comentariu. Întreb. Pe care îi știu, îi intreb la o cafea. Dar educatorii vor? Dar părinții vor? Dar copiii sînt interesați? Nu, nu și nu. Educatorii au dispensă pentru orice că au salarii mici. Părinții au dreptul universal de a fi obosiți și fără timp. Iar copiii fac ce le zice la televizor unde sînt lăsați să caște gura. În combinația asta este ca administratorul căminului să instaleze mașina de spălat. În 3 luni o să fie cel mai împuțit loc din toată clădirea și toți îl vor evita.

Îmi zicea o prietenă mai independentă de felul ei: mă urc dimineața pe mașina de spălat și–mi beau cafeaua cînd începe programul de stoarcere. Așa am zîmbetul pe buze toată ziua. Celelalte se udă doar cînd văd sulul de bani. Pînă la urmă fiecare e responsabil de propriile orgasme. Nu crezi?

Revenind la studio f64, mi-a adus aminte de jocurile online unde scopul e să faci câți mai mulți oameni să facă click pe link-ul tău sau de rețeaua de like-uri, vot+ și reshare de pe facebook&co. Valoarea fotografiilor e dată de numărul de like-uri și de vizitatori unici care dau cu plus-uri, chestie care se pliează perfect pe acestă campanie a retardaților de la f64.

Din contră aș zice. Este un progres considerabil. Uite ce muie e în spațiul românesc. Nu am găsit echivalentul în spațiul englez, fancez, italian, spaniol, portughez, german. Nimic. Doar dacă apar românii să comenteze. Dar îi localizezi ușor că nu pot să ortografieze. Sistemul FB cu +1 este excelent. Îți place: bine. Nu îți place, dă–l mai departe. Pune unul prea multe +1 la căcaturi? Scade ceea ce tu numești calitate în favoarea gunoiului? Dă–i să ți–l asundă. Sau rade–l din listă. Nema muia. Selecție evolutivă. În final tu rămîi cu o listă foarte periată și cu mari șanse de a genera chestii interesante. Iar FB rămîne cu un profil foarte precis al tau și al vieții tale din afara FB. Sună ca fiind un schimb echitabil.

Campania ar avea și alte găuri, care intră în zona feminismului dar nu sunt scopul acestul blog și oricum ar fi mult peste ceea ce f64.ro ar putea înțelege.

Anunțuri
Etichetat ,

5 gânduri despre „McDonald’s Coca Cola, iPlod și iFad văzute cu f/64

  1. Annealed Pride spune:

    E un magazin. O afacere. O chestie pornita cu un scop precis din start, si ala nu e de a promova arta. Totul se rezuma la profit. Si din punctul de vedere al actionarilor, proprietarilor, directorilor etc ai afacerii este bine cand se vinde, cand se face banu’.
    Sa iti repugne un magazin mi se pare exagerat si oarecum copilaresc sau chiar naiv.
    Pe Vladimir nu il intereseaza magazinul dar vorbeste despre el, despre un fenomen. Bun… e un fenomen, care fara public nu ar fi existat, din nou vina e mica.
    Toata treaba asta cu brandurile e ceva mai mult sau mai putin normal. E peste tot. Aici vine chestia aia pe care eu unul nu o suport, expresiile de tipul „doar la noi”, „ca la romani”, „a la romanica”; sunt niste expresii care arata tot. Suntem un popor care se plange si se autoresemneaza, se autoflageleaza si care se crede intr-un fel buricul pamantului, in care nimeni nu face nimic, si responsabilitatea e pasata ceva mai abil ca mingea la un meci bun de fotbal.
    Cat despre treaba aia cu concursul ala… mda… am vazut, am citit… intr-adevar oribil, dar daca s-a scos banu’….
    Sunt oricum multe de zis, si mi-e teama sa nu deviez de la subiectul general.

    PS: McD vinde si bere!

  2. […] tot în cadrul clișeelor și Annealed Pride vis–a–vis de F64: E un magazin. O afacere. O chestie pornita cu un scop precis din start, si […]

  3. […] Annealed Pride zicea: Aici vine chestia aia pe care eu unul nu o suport, expresiile de tipul “doar la noi”, “ca la romani”, “a la romanica”; sunt niste expresii care arata tot. […]

  4. Alex Domescu spune:

    Eu cred ca aveai dreptate, in timpul facultatii, cand spuneai ca sistemul si politicienii sunt de vina. Educarea maselor se face de sus in jos, de la nivelul elitelor spre cel al oamenilor de rand. Asta este datoria lor, a politicienilor. Cu biciul in mana, daca e nevoie; prin intermediul pedepselor! Oamenii trebuie educati, chiar impotriva propriei lor vointe. Dar aici e problema – lipseste acea „elita”, care sa detina mijloacele coercitive.

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: