Abuzarea frumosului

Radu Drăgan despre frumos:

Frumosul este o noțiune de gust stereotipica, au auzit XX-ani ca frumos este tot ce tine de categoria X. Un reflex pavlovian precum am invat despre “ori ce”, patriotism, ventilatoare, pahare, dioxid de carbon si substanțe chimice. Daca nu avem noțiunile necesare pentru a înțelege mecanismul pentru care Y ajunge sa facă parte din categoria X avem acel inefabil.

Asta este problema oamenilor de știință. Știință precisă. Trebuie făcut un test. Dacă eșantionul care a primit placebo reacționează cam la fel cu cealaltă jumătate atunci nu există. La 1800 unul a făcut teste pe șoareci. Îi cîntărea înainte să moară și după. Diferența era nulă. Dar sufletul este imaterial. Nu are greutate. Ceea ce nu a oprit apariția unui film numit 34 de grame care să facă valuri în comunitatea mai puțin gînditoare.

Ai astfel un om de știință care să explice că accesele de furie pe stadioane pot fi tratate. Ai un artist care va imortaliza imaginea furiei pentru a arătat cît de jos poate ajunge ființa umană. Și un al doilea care va folosi imaginea pentru a preveni un nou Holocaust. Și ai un jurnalist plătit la cuvînt care va atașa un text clișeu despre cum violenții ăia sug banii plătitorilor de impozite care nu se pot astfel bucura de o armată modernă gata să contracareze armatele extraterestre masate la limita sistemului solar.

Eu folosesc aiurea termenul de frumos pentru a exprima ceva care are măcar intenția de plăcut, dincolo de visceralul și șocantul promovat azi. Popular? Dar nu are nimic de a face cu Like de pe Facebook.com. Optimist? Dar nu trebuie neapărat să promoveze credința oarbă într–un viitor mai bun. Șamd

Cu toate că noțiunea este foarte personală. Ex. ce o fi văzut senilul de moș Pippidi la dejecția lui Ostin Mungiu, botezată Alina? Pe de altă parte, urîtul este destul de general într–o cultură.

Etichetat

2 gânduri despre „Abuzarea frumosului

  1. morpheus spune:

    Estetica, critica, psihologia, chiar psihiatria și o grămadă de altele asemenea, practic nu există. Trecem peste teorii, concepte, idei, bla,bla. Înclin să cred că sunt refulări ale spiritului uman care vrea o explicație pentru orice.
    Tot așa, oamenii au o nevoie perpetuă în a defini sau explica arta. Și au inventat diverse noțiuni cu rol de busole. O astfel de noțiune (firavă, imaterială – cam ca sufletul :)), „frumosul”, poate fi abuzată practic de oricine. Sunt total irelevante mărimea creierului sau gradul de instrucție al acelui „oricine”.

  2. […] Morpheus mi–a scris vis a vis de frumos: Estetica, critica, psihologia, chiar psihiatria și o grămadă de altele asemenea, practic nu există. Trecem peste teorii, concepte, idei, bla,bla. Înclin să cred că sunt refulări ale spiritului uman care vrea o explicație pentru orice. Tot așa, oamenii au o nevoie perpetuă în a defini sau explica arta. Și au inventat diverse noțiuni cu rol de busole. O astfel de noțiune (firavă, imaterială – cam ca sufletul :)), “frumosul”, poate fi abuzată practic de oricine. Sunt total irelevante mărimea creierului sau gradul de instrucție al acelui “oricine”. […]

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.