Spam cu iz de cultură

Radu Drăgan scrie:

Ești asaltat de necunoscuți care își promovează cine știe ce eveniment, cumetrie cu fotografii, portofoliu pe care neaparat trebuie să îl vezi, blog pe care neapărat trebuie sa il citesti, cafenea artistică cu … înțelegeți mai departe.

Cafeneaua artistică o interpretez de sarcasm. Nu există, după știința mea, cafenele artistice. De fapt, nici un loc artistic. Nu în România. În alte părți da.

Procesul este foarte simplu. Există un local. Cîțiva artiști se adună în acel local pentru că nu vor să spele vasele și pentru că spațiul de acasă este inexistent, iar atelierul, cînd există, este off limits. Cu ei încep să vină și alții interesați de ce se petrece acolo. Se dezvoltă un nucleu. Artiștii mor, grupul de artiști pleacă în derivă fiecare în ce direcție vrea. Nucleul rămîne. Poate chiar să evolueze în alte direcții.

În România procesul este dramatic diferit. Apare un corporatist. Preferabil cu studii de marketing sau comunicare. Și deschide local în casa lu’ bunica. Scopul este să umple localul cît mai repede. Nu are timp nici să se așeze praful pe mobilier că încep vernisaje, muzică laiv și orice ar putea atrage atenția publicului țintă pe rețelele sociale. Indivizii ajung acolo din cauza reclamei și nu din cauză de proximitate. Asocierile nu se mai fac după idei, ci după ce vrea să pară fiecare și cu cine vrea să se vază că se asociază. Localul devine de bon ton. Dar nu dezvoltă niciodată o voce. De personalitate nici nu vorbesc. Oricum, în mai puțin de 5 ani se vor închide toate de astăzi. Sau vor schimba de 3–5 ori proprietarii. Proprietarii fiind fără experiență în domeniu și, simultan, fără cultură vor avea viziuni diferite despre cum trebuie să arate sau ce gen de mulțime trebuie atrasă în vizuină. În plus, patronii sînt de specialitate nuvo riș și nu pot concepe un local care să piardă bani. Ei oricum lucrează pe minimum posibil. Achiziții en gros. Plata pe nașpa a angajaților. Nedeclararea încasărilor. Șamd. Dacă mai are și pierderi se orientează spre agențiile imobiliare pentru că astea aduc profit o dată cu clienții.

Tradiție? Unde? Localuri care își pun pe peretele exterior, lîngă intrare, primul an documentat sau fantazat în care a apărut un local în acea poziție geografică. Nu contează anii de paragină. Nu contează că și–a schimbat de 3 ori destinația. Conceptul de activitate neîntreruptă apare doar la cei care nu au așa ceva: established 2011, de fapt, lansat pe 25 dec 2011.

Dar artiștii? Hai să–i numim artiști, de dragul argumentului. Sînt niște burghezi ghiftuiți. Nu știu cum trăiau clasicii în Paris. Și dacă află rîd ca de o anecdotă. O cameră cît un pat cu WC la alt etaj și fără bucătărie? Aș! Astistul român al secolului 21 pune accentul pe confortul personal. Casa întîi așa cum a predat bunica de la țară. Atelierul după! Dacă se poate, pomană de la altul. Sau pe jos în bucătărie. Sau altă improvizație idioată. Dacă un clasic ajungea să doarmă pe jos în atelier că nu avea bani de lemne pentru două locații, aceștia preferă să facă atelierul o anexă. Ei dorm acasă. Și comentează că nu au loc de atelier de cînd au trecut la LCD cu diagonală mare.

Deci există casă. Există pahare de plastic. Și pileala la supermarket e mai ieftină ca la orice crîșmă. Deci localul nu mai este un surogat de cameră de zi, ci un loc de pozat. Și neînțelegerea asta cruntă a ceea ce înseamnă atelierul și ce rol joacă în procesul de creație se vede și prin apariția unor galerii care numai galerii nu sînt. În locuri improprii. Cotate după curățenia din WC și dacă au fost spoite recent. Și după frecvența cu care trage bășini proprietarul că nu am văzut nici unul cotat pentru ce a făcut el ca galerist.

Pe scurt: cafenele artistice nu pot apărea pentru că nici hartiștii nu vor așa ceva și proprietarii luptă să nu aibă așa ceva. Și, în sistemul lor de referință, nici nu e bine să ai o adevărată cafenea literară. Lumea ar veni și ar sta ore întregi în fața unei cești ce ceva. Mesele puține nu vor avea rulaj. Consumul va fi redus. Și unii din clienți nu vor avea banii de consumație. Ei au acolo o fabrică. Iar fabrica este destul de incompatibilă cu producția artistică.

Anunțuri
Etichetat

2 gânduri despre „Spam cu iz de cultură

  1. Jakky ecs spune:

    Era o referință sarcastica la Caputinii din Intelectualii de Caragiale.

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: