Adnotări la un articol de Radu Drăgan. Articolul a fost refuzat de sursă. Motivele sînt destul de evidente: lovește în vechea gardă, lovește în oamenii de bază ai societății fotografice, ba chiar și în gruparea centrală și cea mai aclamată a pozarilor recenți, chiar dacă nu dă nume.
Cine sînt oamenii de bază ai societății fotografice? Acei bășiți în jur de 50 de ani care ajung să sufere criza vîrstei de mijloc. Neavînd resursele să–și cumpere o mașină de curse și cu frica păzitoare de struguri: „și dacă aș avea un Porche mi l–ar zgîria cu cheia în parcare” aceștia se retrag în artă. Cum e vorba de indivizi formați pînă în 1990 realitatea este că nu au învățat niciodată nimic. Au fost serviți. Au trecut clasa pentru că educatorii primeau directive de la inspectorat cu promovabilitatea. Și cum locurile picaților erau rezervate rasial, mai greu să pici ca alb, creștin, majoritar. Lectura lor se rezuma la citit ziare. Astăzi se rezumă la acele texte care traversează rapid ecranul, scăzînd și mai mult filtrele raționale vis–a–vis de ce li se dictează la televizor. Mulți, foarte mulți, sînt niște televizoare purtătoare repetînd ad nauseam fragmente întregi din programul TV. Destul de mult ca programul TVR în primele două săptămîni ale anului cînd se relua în tîmpenie producția de Anul Nou. Asta da sărbătoare! Paștele are o săptămînă, Revelionul are cel puțin 2.
Așa că de unde să poată să se educe pornind de la zero acești oameni de bază? Și de ce ar face–o? Ar fi timp pierdut. Timp pe care îl poți valorifica generînd trafic pe Facebook de exemplu. Sau comentînd pe bloguri. Și cînd comentezi pe bloguri, scrie fiecare tutorial, generezi trafic înapoi la tine pe blog. Parte din curiozitate. Parte din cauză că și alții au citit aceste legi ale Internetului și li se supun orbește la fel cum s–au supus fiecărui regim politic sau conducere de întreprindere. E scris! Așa trebuie făcut. Vor da comentarii mici, pozitive. Așteptînd, în schimb, alte comentarii mici, pozitive.
De fapt, cred că putem vorbi de un drog. O aparentă generozitate în expectativă. O pseudo–generozitate care îi seacă pe mulți din participanții la acestă sectă de ultimele urme de compasiune în viața de zi cu zi. Iată Sfîntul CaKon! Plecați–vă ochii în prezența lui! La fel cum cară popa împărtășania prin biserică, la fel și ei. De ce? Pentru că este unul din puținele ritualuri pe care le cunosc.
Dacă ar fi trăit într–o cultură modelată altfel. O cultură bazată pe sex și nu pe frica de necunoscut. Poate în loc de întins o mînă inertă și privit în direcția pantofilor ar fi făcut sex unii cu alții. Bărbați cu femei. Bărbați cu bărbați. Toate combinațiile posibile. Sînt convins că oamenii ar mai fi văzut nuduri doar pe site–urile de stoc.
Astfel războaiele sfinte sînt la ordinea zilei. Și ce dacă par că unii s–au calmat realizînd că ce produce Augusta Marcă X este aproape identic cu Y, W, Z, A, B și C. Ba mai mult, că 80–90% din componente sînt făcute în aceeași fabrică, de aceeași sclavi cu piele negricioasă. Și că denumirile pompoase care evidențiază calitățile Augustei Mărci X sînt alte nume pentru aceleași tehnologii ambalate și în cutiile de plastic ale concurenței. Și atunci războaiele încep să se poarte în jurul oamenilor.
De ce se poartă războaiele în jurul oamenilor? Pentru că, deși mîncarea de căței sau de oameni a făcut trecerea spre asocierea cu o ființă virtuală, companiile de aparatură au făcut trecerea asta mult mai tîrziu. Poate și pentru că nu știau asta cum știa lumea de Matache Măcelaru’ se poate știi și de Gicu Calculatoristu’ sau Ghiță Injineru’. Acum se face conștient și grupat trecerea. Cine e invitat s–a ales cu venerația plebeilor și jucării cu împrumut. Așa că miza e mărișoară pentru Neica Nimeni cu promisiuni zero de a se face remarcat la ședința Asociației de Locatari.
Criticul Foto 