Voicu Bojan este un individ de proastă calitate. Nu știe să vorbească. Dar ține seminarii și cursuri. Filologie! Dacă ăsta a terminat filologie, numai pentru nivelul cultural și consider că profesorii și asistenții care i–au dat note de trecere merită flagelați. Flagelați de istericii ăia care încă mai cred că învățămîntul românesc este altceva decît o imensă pușcărie pentru tineretul care trebuie să irosească ani și bani pentru a realiza cînd sînt scuipați din sistem că nu știu nimic. După 15–28 de ani de carceră mulți nu mai au puterea să accepte adevărul și dezvoltă castele de nisip prin care ei ar știi meserie, ceilalți nu înțeleg.
Proasta calitate a individului Bojan se manifestă de cînd răsare pe scena cinemaului orășenesc. Într–o ținută sobră, de bețivan cam la vremea cînd mireasa a fost furată, se bîțîie și aruncă din mîini în toate părțile. Din fericire pentru el și pentru posibila victimă, scena este goală.
Dar de unde acest tupeu fără limite la țopîrlan? Nu–mi pot explica acest gen de excese. Beat nu pare, sau are experiență cu pileala. Adică a fost chemat să vorbească despre ceva. Tema nu i–a fost impusă. Știa dinainte cît timp are la dispoziție. Și totuși are imagini peste care sare. Și totuși are pasaje, unele nemarcate nici de mine nici de Radu Drăgan, care denotă insolență. Tupeul otrepei care se pișă cu fața la stradă pentru că poate. Un minim de documentație: wikipedia. La naiba, pînă și papagalii BadOrGood ar fi putut să îl ajute.
Pare că a trecut de vîrsta erecțiilor involuntare. Dar face glumițe de doi lei irosind timpul publicului, inclusiv al meu și al celor care se vor duce să–l vadă la scenă deschisă pe Youtube.com. Totuși atmosferă destinsă nu înseamnă că toți trebuie să desfacă primii doi nasturi de la brăcinari. Apoi, că își are origini în pleava societății, nu e vina lui. O radiază prin alura și postură. Dar că nu are bunul simț să lucreze o prezentare este în întregime vina lui.
Mă întreb: asta este apogeul fotografiei românești? Grupul 7 zile. O bandă de neciopliți inculți? Nu aș fi zis nimic dacă era un om de o trăire deosebită. Dar trăirea lui e ciubucul și ciupitul. De ici. De colo. De oriunde. Se scrie și se vorbește de tehnică. Pînă la punctul în care tehnica își pierde sensul. Pentru că pentru 800×600 am nevoie de 480.000 pixeli. Simplificat 0,48Mpx. Atît! Și nici un punct în plus. Pixelul nu are o mistică. Are voltaj. Și nu e definit de o stare înaltă. Ci este definit de o rezistență.
Dar există și alt aspect tehnic. Sensibilitatea suprafeței impresionabile. Raportul dintre distanța focală și deschiderea diafragmei obiectivului. Și timpul de expunere. Timpul cît acea diafragmă este deschisă. Niște oameni deștepți au stabilit niște trepte. Niște ingineri au stabilit jumătăți și treimi de trepte. Raționamentul e simplu. Urci o treaptă pe o scală, cobori o treaptă pe oricare din celelalte două. Urci 7 trepte pe o scală, ai 7 trepte de distribuit cum ți se scoală ție pe celelalte două trepte. Șamd.
Acest aspect tehnic este vital pentru reușita unei lucrări fotografice de o minimă semnificație.
Criticul Foto 
Formidabil! Nu ilustreaza decat faptul ca poti vorbi despre niste chestiuni despre care nu ai catusi de putin habar. Cum zicea Petre Tutea, aflatul in treaba la romani a devenit sport national. Domnul cu pricina nu a inteles nimic din fotografie, dar isi da cu parerea, despre ce a auzit pe la altii, n-a inteles, sau a inteles exact pe dos. In loc sa „puna mana” pe Camera Lucida a lui Roland Barthes, sau pe Despre o filozofie a fotografiei a lui Vilem Flusser, presupunand ca ar intelege macar cateva procente din ce scrie pe-acolo, s-ar gandi de doua ori inainte sa deschida gura sa vorbeasca despre fotografie. Pe urma ar trebui sa puna intrebarea fundamentala. De ce? De ce „pun mana” pe aparat? De ce „ma apuc” de fotografie? Daca ar avea si un raspuns la aceste intrebari, ar incerca sa afle si de ce fotografia romaneasca se scalda in sub-mediocritate inca inainte de a se naste, de la stadiul de embrion, si asa continua pana in ziua de azi, si nu este cazul numai al fotografiei. Fotografia repeta in mic, ceea ce se petrece in mare in domeniul artelor vizuale, culturii si in final societatii romanesti, de la Eminescu incoace. Sigur ca omul nostru nu si-a pus nicidecum aceasta problema. Pentru ca dansul, ca si altii de fapt, „preda” fotografie (ce frumos suna? preda fotografie – asta e chiar tare de tot) – nu-si pune catusi de putin probleme existentiale? Pentru ca daca si-ar pune, el si altii ca el ar trebui sa dispara intr-un fel oarecare. Dar cum tupeul si ignoranta sunt mijloace sigure de a avansa pe scara sociala, in Romania vorbesc, nimeni nu-si pune problema de a stopa aceste discursuri. Asta e situatia.