Ioana Anghel și Luminița Marcu se pricep și la bandă desenată. Printre altele

Banda desenată și fotografia

Banda desenată are avantajul că implică mult mai multă muncă într–un proces vizibil. La fotografie faci clic. Dacă nu–ți iese nu mai contează că trebuia f/16 în loc de f/2,8 sau că senzorul aparatului tău nu performează onorabil la ISO 32000. Rămîne pentru exegeți dacă ai pus fulgerul stînga sus sau era mai bine dreapta jos. Clic. Și restul e istorie. Între unul care muncește trei luni pentru un cadru și puțulică dat jos din mașină să admire norișorii nu e nici o diferență pentru profani. Între unul care de trei ani tot face fotografii pe o temă și aruncă imaginile după ce le vede tipărite și unul care și le admiră mîndru pe iPad 4,52 cu ecran Retina chiorului iar nu e mare diferență. Asta știe și Cosmin Bumbuț. Între o pisică pozată de el, cu toată aparatura din dotare, și una pozată la prînz cu telefonul mobil fix înainte să sară de pe gard de către Jana Valjana, vajnica bucătăreasă de la birtul La porcul albastru, nu e nici o diferență. Poza făcută cu mobilul ar putea chiar avea un succes net superior din motive importante cum ar fi plusul de naturalețe sau fălcuțele simpatice făcute de blana zburlită.

Cu banda desenată e mai greu. E mai ușor decît să faci un design de clădire. E mai ușor și mai rapid decît un tablou în ulei. Numai condiționarea și poate să ia ceva mai mult decît o planșă bine executată. În cazul lucrărilor românești decît întregul volum minus scanarea.

Dar raportat la fotografie pe banda desenată se vede cînd te–ai săturat de colorat. Se vede cînd nu aveai chef de personajul ăla. E drept, se vede mai puțin pentru că desenatorii sînt profesioniști. Și acum se vede și mai puțin din cauză că un clic pe găleată și umplerea e uniformă și cu o culoare pe puterile paletei tiparniței.

Ce mai scoate ICRul pentru scuturat bani? Ia stand să prezinte opera a doi nimeni. De ce? Pentru că poate. Și pentru că mai are conducerea ocazia să lingă ce cururi trebuie, poate să mai și ciupească niște comisioane. Dacă sînteți ca majoritatea românilor pe nivelul ce e aia un roman grafic sau Pif este culmea profunzimii, probabil că cioara vopsită va trece de porumbel. Dacă ați văzut ce se produce acum munca celor doi oligofreni vă va da zimbete amare. De remarcat, după Florin Ghioca, chifteaua în costum de militar, încă un absolvent de teatrologie bun la toate: de la publicitate pînă la benzi desenate făcute cu pixul pe șervețelul de la cafea.

Mă și miram de ce au dispărut realizatorii occidentali în căutare de aurolaci duși cu pluta. Doar un estic cu niște poze cu diformități acum un an? Dar nu mai e nevoie. Fiecare director de ICR luptă asiduu să le ia pîinea ducînd oligofrenii pe la expoziții. Brava!

Anunțuri
Etichetat , ,

3 gânduri despre „Ioana Anghel și Luminița Marcu se pricep și la bandă desenată. Printre altele

  1. Sincer, nu ma surprinde de loc. Atata vreme cat mazgalelile inepte ale unui Perjovschi sunt „cotate” de nivel international, nu ma mira ca au fost alesi cei doi. Problema e ca ni se vand conserve imputite drept carne proaspata. De ce nu pun angajatii ICR mana de la mana trei zeci de mii de euroi sa cumpere o bucata de zid Perjovschi, in loc sa ne invite pe noi sa cumparam. M-am uitat pe net sa vad ce hram poarta cei doi. Numai blog-ul Andreei Chirica functioneaza, cel indicat de ICR pentru Cristian Darstar nu exista momentan. In ciuda unei multimi de articole din presa tabloida si „de cultura”, in care abunda laudele cu privire la activitatea acestora, restul e tacere, sau mai precis nimic sau pe aproape. Pentru ca BD-urile Andreei Chirica mi se par fade si lipsite de inspiratie. Am trait ceva ani buni in Franta, patria BD, ca sa pot vorbi in cunostinta de cauza. Problema care se pune acum este cum au dat cei de la ICR de dansii, si care au fost criteriile dupa care au fost selectati. Probabil tot acelea dupa care au fost selectati sa participe la Photoespana niste stimabili, mai vechi clienti de-ai mei, nici nu le mai dau numele, pentru ca au participat ani la rand, si probabil vor mai participa. Astia-s oamenii, cu astia defilam. Problema e, atentie, ca mai toate aceste asa-zise participari, nu sunt de fapt ceea ce se zice, pentru ca participarea la o astfel de manifestare se face individual, eventual reprezentat de o editura de prestigiu, pe baza unui portofoliu, unei anumite notorietati. Participarile romanesti despre care vorbeam, atat la Salonul BD, cat si la Photoespana, s-au facut pe baza de invitatie, ceva gen sa fim incurajati si noi, sa nu stam deoparte. In acest fel au participat „ai nostri fotografi” la Photoespana, intrand oarecum pe usa din-dos ca neamurile de la tara, si nu ca sa se confrunte cu fotografia mondiala. Probabil ca acelasi lucru s-a intamplat si in cazul de fata. Iar faptul ca Alexandru Ciubotariu, altceva totusi decat cei doi, a fost ales drept curator, diminueaza intru-catva raspunderea ICR, cu alte cuvinte ei s-au spalat pe maini.

    • Criticul Foto spune:

      Francezii sînt doar niște parveniți. Invenția BD este elvețiană. BDul în forma curentă este belgian. Și americanii și japonezii au propriul capitol voluminos în istorie.

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: