Parizerul chinezesc din Taivan

Apropo, citeam la un vechi prieten un interesant articol. http://moshemordechai.wordpress.com/2012/05/14/parizer/

Cu oarecare părere de rău am mai dat peste scrierile de acolo. Drăguț stilul. Proaspăt. Dar reprezintă un val pe care îl combat chiar aici. Poate i–ai văzut pe asiaticii de sud–est. Mănîncă teribil de condimentat. Doar aburul de la ceaunul lor îți dă lacrimi. Nu m–a excitat niciodată experimentul de gen MTV să dai cu spray lacrimogen în față ca să știi cum e. Probabil ingineria din așa–promovatele arme non–letale bate gusturile milenare ale unor nații departe de Europa. Dar, de pe margine experiența este la fel fie că stai într–un balcon la intervenția aparatului opresiv la o manifestație sau la un concurs de gătit al orientalilor de care ziceam. Ideea e că oamenii aceia încep să radieze condimentele pe care le mănîncă. Nu e doar respirația ca la tine după ceapă sau usturoi. E pielea, transpirația, totul.

Moshe–Mordechai trăiesc același lucru. Ei văd televiziune. Dar au trecut demult de pragul ăla. Sînt deja în simbioză. Văd televiziune, dar o și respiră, ei vibrează în propagandă. Micile zbateri ale, să zicem conștiinței, doar dau dureri de cap. Și articolul cu parizerul este un excelent exemplu: ceva nu concordă. Și inima vrea armonie. Și se zbat și se zbat pînă reușesc să ajusteze problema.

Era un banc. Poate nu–l știi. Cică chinejii au făcut rost de niște planuri americane de avion de vînătoare. Cică picaseră din camion. Și chinezuțul s–a suit repede pe bicicletă. Și pedala și țipa, dar camionul se grăbea probabil să se încadreze în grafic. La un moment dat, semafor roșu, ce era să facă? S–a oprit. Și dacă i–a pierdut le–a dus la miliție. Fiind miliție comunistă este coruptă și necinstită, nu ca în țările cu tradiție capitalistă în care organele Ministerului de Interne șicanează pe toți cei care ajung să le dea cu flit gărzilor private ale corporațiilor. Așa că le–au trimis la securiști. Și ăia au muncit luni întregi după planurile alea și le–a ieșit tractor. Bine–bine. Dar ăsta e avion de vînătoare. S–au produs schimbări, s–a muncit peste program și tot tractor a ieșit. Atunci au chemat Rusia în ajutor. Sora mai mare. Cu experiență în inginerie. Și după două luni tot tractor a ieșit. I–au chemat pe nemți. Legenda ingineriei moderne. Și după alte două luni tot tractor iese. Cer și românii să se uite la planuri. După o lună vin cu avionul. Dar cum? Cum se poate? Toate mințile luminate au produs tractor și ei au reușit să citească bine planurile? Păi vezi șefu’, zice maistru’ de la Cugir, după o săptămînă era clar că iese tractor. Și? Și l–am luat nițel la pilă.

Cam asta face și Moshe. Simte că ceva e în neregulă. Dar e multă muncă să iasă din gunoiul în care s–a sigilat. Așa că ia puțin la pilă cu uneltele oferite de aceeași propagandă.

Uite ceva drăguț în direcția asta. Făcut pe vremea cînd Moshe încă se trăgea de puță, poate încă nici nu planificaseră părinții sexul cu eroare la anticoncepție.

O nație de comentatori ai propagandei. Mi se pare evident că nu poate să iasă artă. Știi faza cu căcatul și cu biciul.

Acum ce să spun, eu nu văd erecția mistică în România. Din contră, o văd prin alte părți.

O, dar este! Mai greu în tagma numărătorilor de pixeli.

În schimb dacă cumva ai îndrăzneala să menționezi că o fotografie e făcută pe film, sau să se înțeleagă acest lucru – chiar involuntar – toată lumea îți sare în cap, tragi pe film că te crezi artist. E un fel de curent anti-film prin .ro, curent pe care nu l-am observat prin alte locuri.

Tu, ca junior. De la un punct minusul se transformă în plus și limita dispare. Ce zici tu e un fel de nu ești tu mai deștept ca noi. Supărarea cozii că o iei înainte. Dar poate ai auzit: de ce dă cîinele din coadă? Pentru că este mai deștept decît coada. Altfel ar da coada din cîine.

Unul s–a ridicat că l–au luat de proasta satului la Dilema Veche. Altul că are seminarii și cîți bărbați vașnici i–au trecut prin mînă pe la uzină! Mai ceva ca la masajul oriental! Șamd. Vino și tu cu o aură de ceva și vei vedea cum încep să te fugărească în erecție mai ceva ca în finalul de la The Benny Hill Show.

Revenind, de ce îmi pasă mie că lucrază cu substanțe toxice? Că se expune, că nu are aerisire? Ar trebui să-i pun pe piedestalul artei pentru că au acoperiș de azbociment și nu de tablă sau pentru că au o digestie aiurea și trebuie să ia bifidus din ăla?

Nu ar trebui nimănui să îi pese. Nu erau militari în termen. Nu erau deținuții de la stuf, din Deltă. Nu erau cei care munceau cu brațele goale în mina de uraniu. Așa că futu–i! Cu neam cu tot!

Pe de altă parte, ăștia în erecție apreciază chestii pe care ei nu le–ar face. La ei digitalul este curat și sigur. Singurul risc este să ți se corupă partiția pe care ai pozele de la o cădere de curent. Dar, o, gloria! Ăștia își riscau viața. Același gen de amuzament imbecil ca uitatul cum își bagă unul organele în gura vre–unui animal cu colții lungi sau luptele de gladiatori de orice fel. O! Să fie cea mai mică bănuială că victorioșii din arenă o să sară în tribune să fute la public! Nu o să mai dea nimeni la spectacol. Decît cei foarte perverși. La fel și mațele de la televizorul lui Mordechai. Să moară fraierii ăștia. El are treabă mîine la lustruit podelele lu’ șefu’. Și băieții așteaptă povești. Nu poate să–i trădeze cu trivialități d–astea. Una este să te duci voluntar în Somalia și să riști Ebola de la musca tze tze și alta este să blestemi ca bețivul în șanț nesimțirea percepută a edililor de Constanța după ce plătești taxa la intrarea în M–am aia.

Tu ești precis în mijloc. Între simbioții ăștia cu televizorul în stomac și ceilalți. Tu alegi pe care îi preferi. Cred că e cea mai periculoasă poziție în mijloc pentru că acolo te calcă trenul.

Artiștii ăștia emeriți de acum le vor spune urmașilor că pe vremea lor se expuneau riscurilor făcând împrumut pentru dSLR-ul cu senzor minune? Întreb iar, de ce mi-ar păsa, de ce i-ar păsa cuiva?

Asta este etapa între cele două lumi. Sau cele două realitați dacă preferi. Vezi că și South Park au avut un episod dublu pe tema asta cu care a debutat maturizarea băieților și schimbarea vocilor personajelor. Totul e căcat. Dar trebuie să te miști din locul ăla pentru că e cel mai vulnerabil.

Cred că ți-am mai spus, mie îmi place Tehching Hsieh. Mai bine spus, munca lui. El ce ar spune? Am pierdut timp. Parcă e o diferență, nu?

Sigur că e ușor să te dai deștept cu Wikipedia în mînă. Dar nu auzisem de el. Pare interesant ca poveste. Și completează plăcut dilema mea recentă cu Ai Weiwei. Cred că am adunat vreo 20 de reviste care îl au pe copertă sau între articolele de bază și pe care o să le și citesc în curînd. Deocamdată mi se pare caca. Caca fără moț. Dar mai vedem.

Aici ratezi un detaliu semnificativ ca Moshe care nu înțelege valoarea mărcii (brandului pe înțelesul lui): TH scrie acolo’șa că a fost gata să facă armata, că a părăsit liceul ca să facă ce avea chemare, că a spălat vase niște ani buni și încă nu zice nimic de condițiile în care a trăit cînd se întîmplau astea. Hai să facem o scurtă trecere în revistă cu cei care au trecut foarte aproape de un singur eveniment similar.

Dinu Lazăr și–ar fi dat un picior ca să nu rateze statutul de nomenclatură. Pînă la urmă a dat ficatul la ce negru e la față. Morala: zero lucrări care să jeneze. Peisagii, poze de revistă ca în revistele alea din vest și poze amintire cu colegii.

Andrei Pandele nu trebuia să dea nimic că aveau părinții poziție. A făcut armată lejer că dădea mămica cu amenințări. Și–a luat neveste care erau amorezate foc de statutul lui. Rezultatul? Poze mișcate în mișcare și portrete din spate pe care dobitocul abia le mai identifică după decor. Cine să știe cine mai e în poză?

Tudor Platon. Era să rateze bacalaureatul. Nu a părăsit liceul. Ba chiar s–a repliat toată șatra, chiar și cîinii din vecini să latre că nu se poate să i se întîrzie admiterea la facultate puradelului că locul e deja plătit.

Onișor, Bumbuț și ăștialanții cu studii: ei nu se dau jos din pat fără un avans în bani. Cum să plece ei să spele vase ca să își deschidă noi orizonturi?

Onofraș, Ufo și ăilanții fără studii: banul, banul și iar banul. Cică nu–ți trebuie studii să fii artist. Atunci de ce nu văd la ei nimic? Ufo este cel mai grețos de la distanță cînd își pune el poalele în cap că nu–l plătea Cosmin Bumbuț destul pentru curățat țucalul. Dar de stat, a stat canalia, cît să prindă cheag.

Am cunoscut mai demult un om care să fi făcut astea. Am scris, dar nu caut acum dacă e deja publicat sau nu articolul. Irelevant. Omul e plecat și a muncit pe vapor. Acum nu face tocmai artă. Face poze la nunțile de indieni din India, dar în State și Canada. Dar prin simplul fapt că a muncit îl face rara avis între românii hartizani.

Și Radu Drăgan la fel. Muncește de rupe. Încearcă. Experimentează. Emite idei. Nu ar face saltul spre noile orizonturi. Nu precis acum. Dar asta e o alegere personală. Cum e ceva riscant, nu poți să i–l recomanzi ca pe homeopatie sau biterul suedez: dacă nu te scapă de purici, măcar spală bine geamurile. În engleză: _a win–win situation_.

Anunțuri
Etichetat , ,

3 gânduri despre „Parizerul chinezesc din Taivan

  1. Vladimir C. spune:

    CF nu lucrează într-o corporație, iar am 5 scrisori/comentarii începute, dar până în Iunie pot freca menta liniștit.

    Clar, prietenul meu este mult prea prins în universul din spatele sticlei sau hârtiei de ziar. Dar e alegerea lui și din motive evident subiective nu aș încerca vreodată să i-o schimb. Nici nu cred că aș putea.

    Criticul Foto luptă împotriva acestui val, eu înțeleg de ce și sincer apreciez. Eu vreau să merg spre altă abordare, prezentarea alternativelor. Asta îmi place și pe fototutorial sau chiar pe crematoriul lui Radu :). Întrebi de forumuri și m-ai lăsat să înțeleg că ar fi tot mass-media dar altfel. Ai dreptate și din acest motiv nu ar trebui să stau pe acolo, dar uneori vreau să prezint și alternative pentru că pe acolo nu există. Da, ar putea să caute singuri. Da, sunt niște putori că nu o fac. Dar poate nu știu cum să o facă sau de unde să înceapă, înțeleg atât de bine asta pentru că mă lovesc de aceleași probleme. Mă bucură când mai arunci pe aici cu câte o carte, film sau artist, în mod special dacă pentru mine e ceva nou.

    Vibrează în propagandă. Eu nu o fac, exceptând mici scăpări pentru că și eu am ieșit din același sistem de învățământ/sistem social care tot mi-a legat niște neuroni câte 4. Apropo, gluma cu neuronul singur în capul unei blonde e bullshit, avem nevoie de 4 pentru un arc reflex elementar. Am avut noroc, dacă pot spune asta, să mă lovesc de anumiți oameni și să rămân lovit de ei. Dar unii au nevoie de micile lupte. The cynical asshole a fost ultimul punct de referință din SP pentru mine. Și? De ce a atât de ok să-ți asumi sau mai bine spus să fi acolo. Știu de ce, dar știu și de ce nu. O fostă prietenă îmi reproșa că mie nu îmi place niciodată nimic, referindu-se la micile bucățele de rahat din jur. A fost unul din puținele moment în care chiar mi-am pus întrebări cu privire la asta și chiar mi-am dorit să simt plăcere față de anumite lucruri. Am realizat că nu sunt eu ‘stricat’ pentru că multe lucruri îmi fac deosebită plăcere, dar nu le cumperi de la buticu de ziare și nici nu ai nevoie de ochelari 3D (pseudo-3D dacă RD citește! :) ). E vorba de expunere. f16 1/100 iso100. Majoritatea cere rahatul la care e expusă, vrea să mănânce mai mult și mai mult. Acum, trebuie să-ți dau asta http://www.piticigratis.com/category/haznaua-roman-politist/. Dar citește-l în ordine să nu ratezi momentele subiectului :). Revenind, într-un fel îi judec pe cei care o fac (sunt prinși în spatele ecranului) și îi apreciez pe cei care nu o fac mai mult ca mine, încercând să tind spre asta. Dar trebuie să fie o schimbare organică, ne-am lămurit cum stă treaba cu inevitabilitatea istorică înfăptuită prin revoluție. Exemplele cred că pot ajuta. Uite și altceva, uite și altă lume. Multe, mult mai multe, de ce să nu folosim armele mass-media fix împotriva ei? Aveau prin România niște ziare cu cărți atașate. Cărți care, majoritatea, trebuiau citite, dar apreciez tentativa de a repara ceva. S-ar putea să mă înjuri că pun problema așa și probabil ai tot dreptul să o faci, dar între ziare pseudo-intelectuale (Gândul, ha, ha) și cartea atașată ziarului eu prefer varianta din urmă.

    Acum, unii oameni, ca D.O. (omul din spatele blogului dat) scriu mult despre politică. Sunt sigur că i-am reproșat și eu asta cândva. Vor să repare acolo. Eu, probabil nici tu, nu cred în nimic din ceea ce se cheamă acum politică. De fapt, în mica mea societate ideală (că fiecare are câte una) politica nu și-ar avea sensul, ca multe alte lucruri. După niște cursuri de sociologie și filosofie politică, atașate la studiu individual, pot spune că nici marii nu m-au lăsat în cur. La Rousseau mi-au plăcut unele chestii. Pe Machiavelli nu-l pun, e altceva. În schimb, citind unele articole cu multe acronime care conțin litera P (de obicei le sar) mi s-a părut că au logică și coerență. Este fix părerea mea pe care nu o pot argumenta prea tare neștiind despre ce e vorba. Ca prietenii care văd fotografia cu pisica și sunt entuziasmați de ea. Sau îți spun că aia alb-negru pare artistică. Diferența e că eu nu m-aș apuca să scriu sau să mă implic în asta.

    Acum, eu nu am de unde să știu că schimbarea sau măcar o schimbare nu poate veni și de acolo. Nu prea am soluții universale și imbatabile, aplicabile de mâine. Mai ales având în vedere faptul că, după cum spuneam mai sus, nu cunosc domeniul. Adică uite, în țările nordice spunem că e ok. Iar unu din lucrurile recente pe care îl au în comun este sistemul politic.

    Te întreb ceva. Dacă tot ieșim din gunoiul ăsta, pentru că asta e, ce facem cu ăia care totuși rămân acolo? Sau ar putea să iasă toți?

    Cam asta am vrut să spun. Legat de D.O. am încercat cât am putut de mult să mă îndepărtez de subiectivism, într-un fel sunt într-o situație delicată, în alt fel nu pentru că nu pot spune că am vreun sistem moral. Iar critica de aici, de multe ori e constructivă sau măcar punctează bine unele aspecte.

    La partea cu filmul nu prea am ce adăuga. Doar că, sincer, chiar nu prea văd erecția mistică. Uite, compară cu China sau Japonia. Da, nu-i corect :).

  2. […] CF nu lucrează într-o corporație, iar am 5 scrisori/comentarii începute, dar până în Iunie pot freca menta […]

  3. […] Îmi scria Vladimir că ar fi nevoie să le aduci cultura la pat bolnăvicioșilor ăstora. La fel îmi amintesc și de boema de pe Motoare în București. Era frumos acolo. Găseai loc mereu și puteai să vii cu băutura de acasă. Totul era să nu fie vreo corporație care să închirieze spațiul pentru a–și da cu cul amploaiații. În zilele alea bohema bucureșteană cerșea pentru țigări, pentru băutură, mai rar pentru păpică. Niciodată nu a venit la mine șmecherul ăla punk care cerea bani pentru un album de artă. Poare nici nu a existat. Teoretizez eu că ar fi putut să existe, dar nu a făcut niciodată cererea în prezența mea. […]

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: