85€ per print

În Diverse pentru trafic Vladimir C se confesează că îi place Narcis Virgiliu. De acord că e mai altfel în peisajul fotografic românesc, dar și Cosmin Bumbuț cu ale sale serii de penitenciar este altfel. Deși parcă se confesa printr–un interviu că nu el a venit cu ideea, ca și la proiectele lui Sorin Onișor, ci i s–a propus și el nu s–a opus. Problema mea cea mai mare cu Narcis Virgiliu este legată de abordarea bolnăvicioasă. Pentru mine, astea sînt lîngă pozele cu copii negricioși cu mucii pe bărbie și toate celelalte imagini depresive de dragul de a fi depresive. E ca și cum un om s–ar decide să bea doar vinuri seci pentru că oamenii rafinați beau vin sec și nu pentru că ar fi vreo diferență. Și vă asigur că am cunoscut destul de mulți care fac asta. Acum, Narcis ar putea scăpa cu faptul că am mai văzut imagini în același registru. De ce nu? Nu ar fi prima dată cînd cineva face karaoke după lucrările altuia. Dar altfel, dacă el le concepe, brrr, nu vreau să știu mai multe.

Prețul remarcat de Vladimir este ridicol. Umilitor pentru cineva care nu compară cu salariul din fabrică de care tocmai se eschivează. Și aici mi–aș dori să citească cît mai mulți din papagalii cu vînzări hartistice și alți viitori bumbuți.

România nu este un loc de desfacere a nimic altceva decît a egourilor. Vrei să fii scriitor să te cheme la televizor să faci recenzii la cărți primite pe gratis? Asta te duce în platou pe tine? Atunci România este locul ideal. Toți sînt proști. Și, atîta vreme cît ai limba dulce, vei fi acceptat de fiecare în parte dacă nu te iei de acea persoană în particular. Pentru că fiecare celălalt știe cu certitudine că ceilalți sînt proști. Deci să vezi suflete pereche cînd mai găsește pe unul care să își dea seama de asta.

Vrei să transmiți ceva? România este una din cele mai proaste alegeri posibile. Or fi prețurile mici la tipografiile de provincie prăfoasă. Dar execuția este infectă. Mai precis, primești de cît plătești. Și cui să–i transmiți idei? Unei mase de adversari care te vor pune în inferioritate din prima zi. Vei afla că ei au făcut asta ieri și tot ieri i–au dat foc lucrării. Vei primi confirmarea că acea lucrare abia schițată era considerabil mai bună decît produsul tău final. Și vei afla că trebuie să plătești în avans și să dai de mîncare ca la orice instalator pentru recenzii pozitive. Se poate primi aprecierea și pe gratis, dar trebuie ca cineva de la care recenzorul așteaptă multe să dea un telefon. Și ditamai istoricul de artă va vrea să îți facă și pantofii cît își schițează discursul, cam cum făceau recruții respectuoși în armată.

85€ per tipăritură e preț de 10x15cm. E preț de vîndut vederi în parc. E preț de hîrtie de șters la cur cu pretenții. Colecții adunate de Taschen se vînd la 9,99€. Și au multe poze. Și au și text. Dar nu aveți idee în ce cantități se produc cărțile alea. Și la ce prețuri. Să faci o astfel de comparație e semn de neînțelegere profundă și poate un mic avertisment că e cazul să faceți altceva. E ca și cum nenea cu ceramică de pus în perete de Korond și–ar compara blidele cu o farfurie Luminarc. E drept ca se poate mînca de pe amîndouă, dar la fel poți să mănînci de pe o frunză, ca indienii, sau din ziar, ca românii înainte de rafinare.

Cît despre pozele lui Vladimir, sper că l–au ajutat să afle cu certitudine că este și mai bine, și mai ușor, și mai rapid, și mai interesant să se obțină rezultatul final înainte ca lumina să atingă obiectivul decît după ce imaginea a ieșit din aparatul foto.

În altă ordine de idei scrie:

Mă gândesc să mă fac copywriter pentru fotografi. Am vreo 30 de idei scrise, unele mai bune, unele mai proaste, unele schițate unele doar în trei cuvinte.

Excelent. Cum fotografi sînt mulți și creiere puține sînt șanse de o afacere colosală. Ca și vînzarea de seminarii și gentuțe pufoase pentru cărat sfînta cameră piața sînt fotografii și nimic mai mult. Dacă ei cred, nu contează ce cred ceilalți. Structurează–ți planurile după liniile astea și o să conduci afaceri de pe plajă dacă are acoperire 3G.

Radu Drăgan is back pe fototutorial cu informații dubioase și interesante. Am căutat blog-uri similare în română cu câteva săptămâni în urmă, se pare că e singurul. Nu îmi vine să cred… sau îmi vine?

Nu sînt semne să mai existe. Dar îi pasă cuiva?

Dar Bayazid nu cred că mai revine. Are încă două articole stocate. Și atît. Deh, minte sprințară. A făcut un experiment și a crezut că oamenii pot fi altfel. Nu sînt. Mai sînt doritori?