Altora le place fotografia

Evident. Dacă ești doctor, importat este laparoscopul sau bisturiul. Pentru pictori pensula și pentru sculptor dala. Acum la performance…

Idealizat. Mă gîndeam o dată că toate astea ar fi așa bulversate acum, că înainte, știi tu, mitul bunului sălbatic. Mirific. Se pare că mereu au fost probleme. Că doctorii erau de toate felurile. Unii lucrează în colaborare strînsă cu Duhul Sfînt. Alții dau fierturi de ierburi și rădăcini. Unii dau pastile. Unii dau șocuri electrice. Chestia cu tăietura e relativă. În Asia și America de Sud există vraci care operează cică fără lamă. Fascinantă procedura. De ar păcăli și aparatul de radiografie!

Aici vine problema cu diplomele. Medicina e o chestie foarte manuală. În România ei cred că ar fi un fel de artă. Pentru că sînt idioți conduși de idioți și standardul este foarte scăzut. Așa că, unde în alte părți mai dezvoltate ai formula pentru fiecare problemă pe care o întîlnește individul în halat certificat cu stetoscop, în România este la inspirație. Dar, relevant este modul de raportare. Compară–te cu vraciul altaic în cort din piele de capră sau cu șamanul siberian și ești om învățat! Și atunci ia mulți ani ca să îi educe. Și la fel de mulți ani pentru manualitatea aia. În prima parte îi plimbă prin manuale și îi bat în ceafă cu niște cărți groase ca să rețină un vocabular precis. Apoi îi plimbă prin spital ca să aibă timp să renunțe sau să își aleagă ce le place. Pe partea asta nu este vina profesorilor că maimuțele aleg după cîți bani percep ei că o să încaseze în următorii ani. Apoi începe ucenicia în garaj. La final le dau drumul pentru că sînt adulți și e problema lor dacă vor să se joace cu focul și să omoare oameni. Anii ăia de medicină nu presupun cultură, dezvoltare pesonală, studiu, șamd. Doar învață unde se găsesc bujiile și cum să aleagă cheia cu care se schimbă bujiile o dată localizată cutia.

Arhitectura e la fel. Niște cărți uite așa de mari ca să poată să acumuleze un vocabular controlat. Ca să nu se întîlnească doi de fața cu clientul și să înceapă o negociere ca cea pentru preț: o chestie cam așa, dar nu ca aia, mă înțelegi, ușor curbată, dar numai pînă aici, nu așa, mai groasă, dar nu așa groasă, din ce? nu știu din ce era, dar arăta cam ca chestia aia albă, piatră d’aia lucioasă cum aveau grecii la Pantheon. Apoi îi învată să tragă linii. Multă filosofie aici. Ce înțelege boul că e mișto să cari tuburile alea de plastic și că poți să porți într–un mod cul Tul de tras linii. Dar, din nou, manualitate. Li se scuipă printre dinți niște nume. Li se dau proiecte ca să vadă, ca la grădiniță, cam cum lucrează oamenii mari. Și atît. Restul îi privește.

Școala de pictori cam tot aia face, dar vocabularul controlat este cît să acoperi o foaie A4 pe ambele fețe cu desene. Țeapa e cu admiterea vocațională. Adică dacă te caută de talent, automat înseamnă că îl ai. Pentru timizi le dă șansa să se uite la un cur gol și să–l deseneze între înghițiturile cu aer. Pe alții îi învață că deși maica–sa se îmbrăca în verde cu roșu, poate nu e cea mai bună idee. Ar trebui să îi învețe cum să facă pensule, cum să facă vopsele, cum să pregătească o pînză și cum se alege pînza cînd ești la țesătoare în atelier. Trebuia să îi învețe cum se bat cuișoarele în lemn ca să nu pleznească rama. Dar a apărut cultura instant. Pensule, vopsele iei de–a gata. Ramele se știe că sînt scumpe. Nu dacă le faci tu, dar asta e altă viață.

Fac pictură, învață unde să pună în cadru păsărica modelă și de aici ei cred că pot să pregătească o pagină de revistă. Fac arhitectură și cred că dacă au văzut jumătate din toate elementele componente ale unei clădiri ornate baroc în poze sînt gata să reinventeze neo–barocul. Fac medicină și cred că dacă pot să citească o foaie de diagnostic pot să și găsească o soluție mai bună.

Arta. Simțitul. Interacția cu oamenii. Astea nu se predau. Porcăria cu diploma de artist este la fel de căcat ca și titlurile date de comuniști servitorilor regimului: Artist Emerit al Poporului. Care nu era probabil era în lagăr. Ca să vină scroafa Stela Popescu și să explice lumii cum e cu farmacia.

Și mai e și încurcarea în titulaturi. A făcut Medicina. E medic, chiar dacă e doar stomatolog. Dar pe școală scria Medicină. Dacă ar fi scris dințăreală, poate aveai cu ce să–l contești. A făcut ASE. Serios? Ultima dată cînd am verificat erau mai multe facultăți. Arte Plastice. Există Facultatea de Arte Plastice? Există specialitatea? Nu au secția Pictură, secția Sculptură, secția Foto/Video, secția Istoria Artei. Arte plastice? Deci sînt artist! Artist Plastic. Asta înseamnă că pictorul X din Renaștere nu era artist plastic că nu aveau plastic pe vremea aia? Haha, glumești! Plastic adică deformare plastică. Cum faci cu plastilina. Hm. Asta face și fierarul și strungarul.

Foarte bine punctat cu oglinda. Oglinda face parte din metamorfoza spre artă. Dar dacă ai doar oglinda? Poate aici Radu Drăgan să răspundă.

Dar ce te faci cu acele _mirrorless design_? SLR fără R. Adică ar putea să fie și rangefinder la fel de bine. De fapt, o compactă bășită și muuultă multă înginerie pentru a îndesa acolo destul fier pentru montură și contacte. Scriam că SLRul este un design imbecil și fragil. Astea sînt și mai rău. Dar marketerul care a avut viziunea asta era un băiat de aur. Pentru că, în sfîrșit, e loc de creșterea marjei de profit.

:)). Voi recomanda Luminarc-ul, am și eu acasă mulțumită proprietarei, confirm cele spuse.

Vezi ce simplu era?

Lumea nu se termină la DOS. Acum Android-ul e un Linux, ce ne facem, schimbăm arta?

Mda. Și E.T. e un hominid care vroia să sune acasă. Cam asta face și Androidul. Pe factura ta. Puteau să îi spună păpușă urîtă din ’80. Dar Android e mai scurt și e primul la alfabet după Amiga. Dar arta nu se schimbă. Noul D42 tot DOS rulează chiar dacă tot ce se vede sînt niște meniuri.

Radu Drăgan sunt sigur că ar repara. Eu m-aș băga dacă aș fi prin țară și ai avea încredere, eu unu nu aș avea. Sunt curios, dacă vrei să repari un aparat de fotografiat vechi în România există vreun loc?

Am ad litteram o ladă de curățat și vreo două din astea miniaturale de reparat. Mai aștept. Fie bag șurubelnițele în ele și spray–ul cu aer, fie le duc la un atelier străin dacă mă îndur să dau banii. În România nu știu. Probabil că în România alternativele sînt să le dai pe echivalentul în consumație la vre–un patron de speluncă trendi cu fantasme din zona fotografiei ca să și le agațe de decor. Pentru că vechiturile sînt așa _vintigi_. Sau poți să îl dai la vre–un rechin cu consignație de aparatură foto cu aceeași destinație. Sau, dacă ești tare în negociere, faci schimb pe ceva mai interesant cu un geambaș de vechituri. Aparatele foto se dau ca pîinea caldă așa că nu te va refuza dacă știi să pui problema.

Da, sunt de acord, dacă nu am înțeles aiurea. Parcă și artistul prea se zbate să fie cunoscut drept artist. Nu-i vorba de modestie, e vorba de percepție asupra lumii. Îți poate spune că înțelege și vede lumea altfel. Dar poate și eu o fac dar nu cunosc mijloacele să mă exprim sau nu am aptitudinile necesare. E o meserie sau o mantă magică pe care și-o pune?

Nici una nici alta. Tu, dacă nu știi ești zero. Dacă cei de acum îți sînt greu de ajuns ce șanse ai cu oamenii dintr–o cu totul altă lume, altă cultură? La fel și artistul care vede lumea altfel și atît. Eu sînt clar zero în materie de scriere sau altfel ajungeam deja un fel de cîntărețul din fluier care făcea șobolanii să–l urmeze. Este dincolo de meserie. Întîi faci meșteșugăreală. Șefu’ vrea să faci poze. Tu faci poze. Cînd îi zici că să se fută cu cererile lui că tu ai termen de predare și el îți va replica să te fuți cu termenul tău de predare că tocmai a predat proiectul altuia și să–i faci poze se cheamă că ești pe drumul cel bun. MM cînd pupa dosuri și se oferea să facă nunți la întreprindere ca să aibă dreptul divin de a veni mai tîrziu la condică nu. Cînd o să pună șefu’ pe masă pozele de la nuntă și lumea o să poată extrage cu siguranță pozele făcute de tine din teancul amestecat cronologic — atunci ai ceva. Cînd anunți pe net că ești cel mai ieftin, la prețuri de producător, angro de pixeli, reducere la Terabit atunci ești ce ai anunțat: cel mai ieftin. Cînd te sună mireasa să te roage să îți pui de–o parte timp că a văzut ce i–ai făcut prietenei și tu îi zici Mă iertați domnișoară, dar eu nu fac decît 10 poze pe nuntă, sigur căutați pe altcineva și ea o să zică 10 e bine și tacîmul e pus de–o parte probabil ai ceva.

Țeapa e că nu există calea de mijloc. Cele două drumuri par asemănătoare. Poate or duce prin aceleași locuri, dar la alte momente. Poate se și întîlnesc, dar e ca șina de tren cu autostrada. Aici e unul deasupra pe pod și unul pe sub, dincolo e invers.

Sau subiectul favorit al guvizilor. Păsărica. O vezi. O vrei. O vrei pentru tine sau o vrei pentru lume? Vrei să o montezi să îi arăți ce sfert de armăsar ești sau vrei să o despoi și să o arăți lumii? Ambele presupun o viziune cu sfîrcurile la vedere. Ambele necesită agățarea și momirea modelului. Dar diferența este așa de mare! Ca să îi bulverseze pe guvizi mai rău șansele sînt mult mai mari pentru artistul care nu o vrea pentru sex să o aibă, bonus, pentru sex decît pentru cel care vrea să o venereze și să bea bere din papucul ei flaușat. Dar e problema de unde vii. Și unde te duci. Dacă o vrei pentru tine, deja încolțesc gîndurile să–i faci copii și să o închizi în casă. Dacă vrei să o dai lumii nu o să știi cum să o dai mai repede afară.

Vorbeam cu nevasta despre actori. Ea pasionată intens de teatru, eu nu. Poate ar trebui să dau ochii peste cap și să spun vai, teatrul, dar mă simt departe de actori, poate nu am văzut ce trebuie (doar în România am frecventat). Acum actorii din România se mai plâng că masa – needucată, nu-i înțelege pe ei – artiștii și așa ajung să trăiască în sărăcie. Dar de ce nu-i văd pe ei să facă ceva? De la o carte mai neacadameică la un blog sau site unde să culturalizeze prostimea. Sau asta e treaba wikipedia? Uite, unii de pe aici încearcă (R.D., Corneliu, tu). Fiecare în felul lui și fiecare cu adevărul lui.

Vezi mai sus. Trebuie să ajungă la ei. Dă–o–n mă–sa de soldă! Dincolo de făcut bani, dacă vrei să te dai artist, este să trimiți mesajul. Dacă ăștia nu vin la tine ești mai rău decît dacă ești altceva, ceva care ți se pare urît și umilitor. Cum transmiți trăirea ta animalului din stradă? Păi te privește. Tu ai trăirea. Cei mai mulți în vest se complac în șoc, visceral, ținte sigure. În est se complac în nici atît. Cățelit că nu vede lumea profunzimea lui. Vacanța Mare umplea sala și le lua și banii. Tu ce ai? Ei cîntau de violuri și bătăi. Bravos! Dar tu ești artist! Nici măcar nu poți face cît fac ei?

Veneam o dată cu troleul la ceas de noapte. Am traversat orașul de la un cap la altul. Cred că era ultimul, sau ultima tură a troleului. Frig. Străzile goale. Troleul în descompunere. Bacovia. Tablă uzată. Chiorală. Nu cred că ne făcea șoferul condiții romantice de drum și cred că pe regia de transport o durea în cur de somnul de seară al pasagerilor. Treaba regiei era să îi ducă la destinație nu să regizeze un La Țigănci cu trezire la depou. Și țiganul se pune să cînte singur la țambal de mama focului. Era slab. Obosit. Nu știu dacă era bătrîn, dar arăta bătrîn. Avea degete lipsă. Avea dinti lipsă. Oare cîte nu o fi avut lipsă. Și cînta acolo într–un troleu cu 3 oameni acompaniat de gemetele mașinii cînd pornea la semafor. Ăla era artist. Piloșii care nu au făcut o zi de școală pe bune în viața lor că studiau muzica și care acum se lamentează că Ateneul nu le dă post de solist — zero. Țiganul îi avea la degetul mic. În lumea reală, aia cu cămăși albe, unde un dinte lipsă e inestetic și cînd ești în fosa orchestrei tipul nu pupa contract. Dar aia nu e lumea lui. Și el nu are sivi. Alegerea este a fiecăruia în parte.

“Atunci ai fi un con–artist.”

Con-artist?

Confidence artist șmenar care practică înșelătoria. Era vorba de cel care te ajuta să te ridici după ce ai căzut pe zăpadă și îți subtiliza portofelul. Apoi au realizat că este și tipul la costum de 40 de ani care seduce o babă libidinoasă ca să îi dea brînci în piscină să o moștenească și șmecherul care vinde acțiuni și ghicitoarea care face horoscoape.

“Decît dacă te verifică cineva.”

Eram ironic. Chestia cu diploma mi se pare aberantă, nu pentru că eu nu am cum mi-a reproșat cineva într-o discuție (ad hominem rulează) pentru că am văzut ce scot universitățile fără număr, am exemple pe la care le pot dat oricând dar sunt sigur că oricine are. Ajungem iar la artist ca profesie sau Artist.

Și ies zero. De la pictură nu știu să facă pensule. Majoritatea nu știu nici să le aleagă. Ca la aparatura foto poftesc la alea scumpe și își iau din alea moderate ca preț. Nu sînt pictori! Măcar la pozat era faza că trebuiau să poată să developeze un film și să facă o mărire. S–a dus și asta. Nu își mai au sensul pentru că și–au pierdut scopurile. Școala trebuia să producă muncitori mai eficienți. Fie și numai pentru că ar fi putut să citească Persoanele neautorizare acces interzis. Sau acel mic memento cu pune–ți casca înainte să intri pe șantier. Dar pe atunci transporturile erau nesigure și încete. Cu școala au descoperit că pot să aibă slab calificați dar foarte foarte ieftini. Cantitate și încă foarte controlabilă peste calitate și aia nesigură. Deci școala nu mai produce muncitori interesanți. Facultățile nu mai fac pregătire tehnică pentru că vai! manualitatea este pentru ăștia proștii de la profesională. Inginerul în construcții are trei volume și nu știu cîte tabele cu tipurile de beton și cum performează în timp. El nu a avut un perete care să îi cadă și să se uite ca boul oare de ce. El nu a pus mîna să vadă cît de nașpa e să ții de jgeabul de turnat ciment ca să știe cînd stă la balustradă sau se uită pe webcam și blestemă muncitorii puturoși. Utilitatea tabelelor lui se apropie de zero. Dar societatea are nevoie de supuși ocupați că altfel le vin idei. Așa că mai o rata șomajului, mai un nivelul teveaului, mai un ne–o da sau nu ne–o da al treișpelea salariu și a trecut anul. Iar ei cred că e nevoie de ei. Cam ca cocoșul care crede că fără el nu se ridică soarele. Ghici Einstein! Azi te–am pus în supă și soarele tot a răsărit! Urrrrrmătorul!

“Uită–te peste ochelarii de soare și cere feedback. O să te sperii de reacții.” Uite că vroiam să fac asta la modul cel mai serios. Nu pentru bani, promit că dacă o voi face vreodată și îmi va reuși voi dona banii.

De ce? Sînt ai tăi. Sînt munciți. Ai schimbat măști, ți–ai dat interesul să asculți problemele clientului. Ba chiar ai mers mai departe și ai tentat o soluție. Ți i–au dat și nu ai venit cu cuțitul să îi iei. Au venit la tine și nu te–ai dus după ei să îi ameninți. Dacă încă mai cred în d’astea, nu crezi că e mai bine să lași lucrurile așa cum sînt?

Ciprioții/rușii cu bani de aici sunt amatori de artă. Ce e artă și ce nu, e stabilit în galerie/magazinul de artă (nu glumesc) pe baza cv-ului și chiar prețului. Sunt galerii unde curatorii au idee cu ce se mănâncă toată treaba asta, dar majoritatea nu. Cum ar fi să mă cheme Vladimirovi Kiras? Să am expoziții personale vreo 10, recenzii superbe și mulți clienți. Lucrările mele, minimalist-abstract-expresioniste :) încep de la 500 eur (dimensiune mică) iar o dată cu mărimea crește și prețul. Google Paul Jordan Smith. Google Endre Friedmann.

Sînt amatori de băgat banii în ceva. Ei vin din lumi în care știu că mîine guvernul nu va face inflație și va tipări pînă se devalorizează moneda cum fac în vest, nu, mîine guvernul va spune aveți pînă poimîine la răsăritul soarelui să schimbați la rata asta și limita este de atît. Apoi, de cînd scopul nu mai sînt capre și hectare semănate cu cereale, au luat o țeapă. Inițial aveai o bancnotă și cumpărai o moșie complet echipată. Ba chiar, într–o anumită măsură autonomă: țăranii se hrăneau din producție și din ce se vindea făceau banii pentru ce nu puteau să facă în casă în perioadele fără activitate agricolă intensă. Deci banii sînt portabili. Ca laptopul. Vinzi moșia ta din Cipru pentru un săculeț de galbeni și te duci în Bulgaria unde iei altă moșie. Ți–e frică de Ultraviolete și în Bulgaria e mai umed și pădure să facă umbră. Dar ce te faci acum cînd îți trebuie o căruță, sau măcar o remorcă zdravănă, să îți cari încasările? Și cezarul zice: dă–mi că nu ai voie să cari atît. Uite boierii mei mor de foame. El îți va căra suma pentru 10%. Uite. El îți va schimba Euro în Leva la rata lui de schimb. Dar e singurul care va face afaceri cu tine. Uite, el e mai mare peste vămi și poduri. El ia tot ce e peste o sumă. Iar eu te voi impoza cu 16% în fiecare an. Și grecu’ sau rusu zice MUIE! El ia tablou și zice că–i făcut de răposata mă–sa. Și trece granițe peste granițe pînă în Japonia unde cică mănîncă bine. O găsi el un cărbune să gătească peștele ăla crud la orez.

Toată ideea asta a pornit de aici http://reverent.org/ (poate l-am mai pus)

Știi ce mă sperie? Că s-ar putea să meargă. De aici pleacă un subiect vechi.

Ce am zis eu merge de 3.000 de ani. Garantat mai merge 1.000.

“Dar în România există măcar așa ceva? Eu văd golănași care nu au ajuns să parcurgă lecturile obligatorii pentru 12 ani de școală.”

Ei sunt.

Toți. Nașpa.

Da, nu se leagă. Fotografia e altceva.

Orice. Îmi zicea un nene la început de drum diferența: tu îți pui problema cum o vei face. Ei își pun problema unde se vor duce diseară să fie berea mai ieftină. Și te vor mînca pentru că pierzi prea mult timp. Așa fuse.

Anunțuri
Etichetat ,

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: