La ceas de noapte, cu o cană de tuică fiartă în mînă, nu are sens, dar e drăguț

VladimirC:

“nimic nu se face plecînd de la cît de vandabil este”

Și gata cu 99% din fotografii de nunți-botezuri-evenimente&co.
+ jurnaliști
+ paparazzi
+ destul de mulți artiști.

Din punct de vedere artistic. Altfel ai o armată de drone care se rezumă la „eu îmi fac slujba”. Așa că, probabil, se poate aplica și cînd e vorba de umanitate. Poate nu ar fi fost lagăre de concentrare și pușcării politice dacă erau mai mulți oameni. Dar, unde bați aici? Poți să alegi să evacuezi pe un amărît din casă pentru că a făcut datorii unde nu trebuie. Sau poți să nu. Poți să vrei să faci artă. Sau să declari că faci artă.

Iar sar cu corectura. Sunt destui de mulți țărani slab urbanizați și prin alte locuri. Caută workshop-uri de fotografie din afară, cunoscute. Te învață să faci fix ce se vinde. Fotografie la rețetă, colorată, mâine-i gata.

Nu înțeleg. Vrei să îmi demonstrezi politica americană cu sistemul de gindire absolut? Adică dacă ei sînt teroriști eu pot să le fac orice, chiar să le țin rudele ostatice pentru că furtul de la hoț nu e furt? Sau un sofism relativist de forma „românii nu sînt proști pentru că mai sînt și alții proști”?

Prima deprindere dăunătoare pe care o văd în momentul în care mă raportez la paradigma mea despre societate este să spui sărutmâna vecinei singurul motiv fiind proximitatea. De acolo bulgărele se rostogolește și crește. Greul stă în faptul că pentru a scăpa de prima deprindere trebuie să le topește pe toate celelalte. Asta dacă poți să-l oprești.

Nu e așa. E un curent filosofo–stau–pe–cur în societatea română și care funcționează pe principiul mai bine mă gîndesc trei ani de unde ar fi mai bine să abordez o problemă care s–ar soluționa în două zile. Evident, nu este singura problemă analizată în sistemul ăla. Dar semnul vizibil din afară este căutarea unei soluții ideale în locul unei soluționări rapide și suboptime.

Pe de altă parte, nu știu cât de dăunătoare. Sau pentru cine. Într-o societate care are trăsăturile anomiei, sunt perfecte.

Ți-ai putea învăța copilul empatia. Compasiunea. Solidaritatea. Umilința și – dacă tot sunt iar pe clișee – bunul simț. Dar s-ar putea să-l mănânce de viu.

?

Și? Preferi să te întrebi de ce ești izolat și nu mai ai nici o ieșire? Nu acum. Peste 20 de ani. În plus, ce nu te omoară, parcă te face mai puternic. Un individ care s–a ferit cu orice preț de conflict poate să ajungă să considere că o anumită cauză merită cîștigată prin luptă și? Și ce o să facă atunci? Oricum nu știe cum să se comporte. Din nou, poate e mai bine ca fiecare să le ia pe rînd. Provocările.

(legat doar de ultima parte). Nu se șterg niciodată postările. Mi-ar șterge doar o legătură și imaginea de sub nume. Irelevant.

Poate ar trebui să-ți faci blogroll cu prietenii CF:).

Aberant! Alungă gîndul și ca glumă. Ca să ce? Să mă compare următorul lezat cu lista, nu a lui, a lui ăla? Păi mai bine descarc niște poze de pe Google ca să aibă niște oase de ros să aibă păreri despre fotografiile „mele”. Pasul următor ar fi un mic Bad or Good ca să îmi scrie toți ce le plac nuanțele de gri din albnegrul ăla.

Mi se pare interesantă o chestie. Toți care face cum-back la postările tale despre ei arată prin comentariile pe care le pun cât de făcuți pe copiator și spălați pe creier cu clișeele comune sunt. Se raportează la Pulitzer că a auzit el că ar fi un premiu mare. Pulitzer de nuntă se dă?

Totuși apreciez “dude”-ul.

Un actoraș de doi lei s–a ofticat acum vreo 10–15 ani pe un critic de film care i–a considerat infectă ultima producție. Și argumentul prostului era la fel: nu văd pulițeru. Moment în care a intervenit Roger Ebert: eu am acel premiu și inaugurez categoria zero stele pentru filmul tău. Toți pandeii care se zvîrcolesc că sînt atacați la persoana lor inviolabilă făcută doar pentru pachetele de biscuiți de la lansările de aparatură, dar au nevoie de date personale, galerie foto, orice ca să facă o critică obiectivă, bănuiesc.

În plan era să citesc niște articole mai vechi de pe aici și chiar începusem să comentez ceva la un articol de-al lui Bayazid, dar nu cred în planuri :).

“Acolo nu mă refeream precis la TVA. […]”

Am scris taxe suplimentare. Un ONG teoretic nu are profit, deci nu ar exista probleme. Dar profitul nu include și o mașină scumpă cumpărată de administrator. Totuși raționamentul tău este corect, TVA-ul există oricum iar prin banii învărtiți de un ONG se va regăsi. Dar, cum ți-am mai scris, sunt și ONG-uri care nu învârt mulți bani dar totuși au destule realizări. Nu le vei găsi repede și nici nu primesc donații de la BCR. Am mai spus, ONG-uri există și în afara UNICEF, MaiMultVerde (ha-ha) sau Amnesty.

ONG înseamnă mult _overhead_. La fel este și un agent. Dacă agentul ia 25% din ce produce, deși sînt unii care iau 25% din tot, înseamnă că trebuie să îți aducă la măcar 130% din tariful tău. Sau 125%, dar numai chestii ideale. Uite, cu asta am avut o dezbatere jenantă cu Weinsgrau (parcă așa se scrie), un fost director la una din asociațiile alea de fotografi din State. Ce m–a dat pe spate era că el se aștepta ca agentul să îi aducă cu măcar 25% mai multe contracte. Ceea ce e aberant: ziua avînd un număr fix de ore. Apoi am descoperit că tipul nu știa să facă socoteala și dacă la sfîrșitul lunii agentul îi aducea 130% cifra obișnuită de afaceri el concluziona că are 5% profit. Nu doar matematic e greșit, dar e și aspectul muncitului ca boul pentru niște rezultate oarecari. La momentul ăla nu știam cum să mă retrag. Și cînd mă gîndesc că atunci eram pe cale să îi citesc cartea despre negocierile in fotografie!

ONGurile sînt o creație fiscală. Sînt o șmecherie pentru a extrage sume de bani de la creduli. Iar muncile în folosul societății se făceau cu mult înainte fără cadru legal și cod fiscal. Iar dacă poți numi o organizație mai onorabilă este cam la fel cu a–l numi pe haiducu Vasile care bate, omoară și violează (nu neapărat în această ordine), dar să vezi ce frumos se poartă cu copiii lui cînd e acasă! Poți să te duci să faci caritate cu aurolacul din colț. Cu efect secundar benefic: unul mai puțin flămînd în cartierul tău. Unde mai pui că te poți trezi cu o situație dintr–aia de basme cu ajutorul de unde nu te aștepți. Sau poți să dai unei organizații. Organizație care plătește salarii, chirii, șamd. Organizație care va duce fondurile acolo unde crede directorul de cuviință și, de multe ori, nu acolo unde anunța reclama. Iar banii dați acestor organizații, de regulă se duce pe aiurea și nu în comunitatea locală. Am văzut și ONGuri care se ocupă de comunitatea locală, dar alea nu prea iau donații in bani.

Unicef este o organizație oribilă. Dirijată politic. Amnesty este brațul armat al unui ministe de externe. MMV este o afacere pe principiul mult zgomot pentru nimic.

“[…] Pierzi timp. Ajuns la fața locului, poți să constați că celălalt era mai bun. Și iar pierzi timp. Vei face orice în loc să te adaptezi. Ăsta e al doilea neajuns: nu te vei ajusta situației. Dacă aveai doar un aparat încercai de la bun început să te descurci cu ce ai. Acum tu vrei să mai adaugi și timp pierdut cu evaluarea celui care primește aparatul în plus. Nu. Scopul este să scapi de el și să mergi mai departe. Nu să găsești alte modalități de pierdere a vremii. [..]”

De acord, dar privești lucrurile dintr-un singur punct. Unii ar spune că ești extremist. Aberant termen. Pe mine (încă) mă interesează și rezultatul judecății de valoare la care voi ajunge eu cu privire la gestul pe care urmează să-l fac. Poate greșesc, nu pot da noțiunea de bine pentru că oricum e aberantă. Dar încă prefer să-i dau unuia care chiar are nevoie dar nu-și poate cumpăra decât emag-ului. De ce? Din motive puternic subiective, pentru că știu foarte bine cum e să nu ai bani de țigări sau mâncarea zilei să fie nimic. Acum o dau în melodrame și clișee, dar în situația respectivă aș fi preferat să primesc eu un pachet de țigări, nu buticaru din colț. Poate experiența a fost benefică, nu am de unde să știu și nu contează. Pentru a continua cu clișeele eu tind să cred în empatie și în acțiuni ghidate de ea. Nu de bine, rău, morală sau alte aberații. Dacă un masochist vrea să-i bag un cui în mână, cu cea mai mare plăcere. Totuși îl voi întreba dacă vrea să ajungă la spital sau să rămână cu o traumă fizică, astfel voi vedea ce cui să folosesc și dacă să-l dezinfectez. Bolnav? Poate, se abate de la medie + abaterea standard mult. Drogat? Poate. Contează? Plăcerea pentru el există în acel moment și poate după.

Unii ar spune că sînt extremist? Cred că sînt o majoritate și trec de un simplu unii.

Ar fi o soluție și pentru acel „care chiar are nevoie”: dacă ești convins de asta de ce nu ai face un efort minor și i–ai obține sau chiar cumpăra un sistem potrivit cu nevoile și tendințele lui și nu doar ce aveai de dat din casă? Ceea ce lasă sistemul în picioare: dă tot ce te încurcă.

Pe de altă parte văd asta ca pe o bătut apa în piuă. Iei ce nu folosești în mod curent, le pupi de adio și le dai drumul. E mai bine decît să le pui lîngă coșul de gunoi în speranța că cineva le–ar găsi utile. Iar sistemul foto este ieftin. Pana mea! Lumina se învața cu lampa pe birou pe înserat. Pulică vrea vreo 20 din ce folosește McNally. Ceea ce e corect. Pentru că de asta există McNally. Hobby–Strobist zice că poți să înveți cum e cu lumina și cu aparate mici, ca astea făcute de cei în solda cărora sînt. Doar că și el și McNally sînt formați cu lumini de studio și lumină continuă. Dar poți să te dezvolți și așa, doar că trebuie mult mult timp. Sau să adopți tehnicile lor de–a gata.

Pe scurt. Scapă de balast. Și dacă dai peste acel om ipotetic fă un efort și caută să–i faci rost de cele necesare.

Există și plăcerea negustorului, sunt de acord și ai putea întreba de ce le compar, cu ce drept. Tot empatia. Empatizez mai puternic cu nevoia ăluia de a își băga un cui în mână decât cu nevoile pur merchantile. Poate și masochistul vrea un cui în mână pentru sex-show-urile din care câștigă bani. Aici ceea ce spui tu începe să aibă sens pentru mine, niciodată nu poți analiza/judeca exhaustiv.

Dar nu voi merge să caut pe cineva care “are nevoie” de un D40 dacă nu găsesc. Voi alege varianta negustorului, dar dacă am ambele variante, pot judeca un pic.

Ipotetic. La planșetă. Cînd faci designul. Sau, în cazul meu, cînd sînt pe tron. Viața de afară nu se prezintă niciodată așa. Poți să–l găsești pe nevoiaș tocmai după ce ai bătut palma cu negustorul și altfel poți să–l cauți pînă se topește cauciucul de pe D40.

[…]Greșit. De două ori greșit. Pentru că românii au un nivel de trai foarte ridicat. Dar fiecare, pentru că nu are averea afișată a unui Triță Făniță, consideră că este sărac. A doua greșală este că nu prea există relație cu darea de mînă. Sînt indivizi care, flămînzi fiind, îți vor face porție din ceva ce abia le ajunge lor. Poate pentru că nu vor să simți și tu foamea. Poate pentru că știu că tu suporți mai greu foamea decît el. Poate din alte motive. Trebuie renunțat la clișee. Uitat tot ce știi. Și reluată analiza lumii fără bagajul ăsta. Îmi povestea un francez de Haiti. A fost acolo și știa că sînt oamenii săraci. Dar cei care l–au primit tăiau o găină în fiecare zi. Șleahtele de pozari români plecați în destinații exotice se opresc aici ca maxim de intelect. Ăia mai deștepți. Majoritatea românilor se vor opri la prima idee că e sărăcie și mizerie și că mai bine mănîncă la Micky Dees. Complicat. Francezul a mers mai departe. Și a aflat că procesul acesta poate să aibă loc și invers. Haitienilor le era greu să taie o găină în fiecare zi și i–a cam dat peste cap cheltuiala. Dar ei știau că albii mănîncă mult și neapărat cu multă carne. Așa că, pentru onoarea de a–l avea în casă, au făcut sacrificiul. […]

Nu e greșeala mea. Au un nivel de trai ridicat, am mai spus asta. Dar frica lor, greșită sau nu, există. E alimentată din multe direcții. Le e frică să piardă laptop-ul peste noapte. Unul care nu are va da ceva mai repede pentru că el nu prea are ce să piardă raportat la el și din empatia despre care vorbeam inițial. Pentru sărac statutul social nu mai e dat de numărul de găini (la asta m-am referit când am spus că nu are ce). Dar empatia săracului e mai sinceră, a mea și a multor altora e puternic condiționată și înțesată de judecăți logice. Oricine a simțit pe pielea lui măcar o dată asta, chiar și în lucrurile mici. În The Man Without a Past e o secvență extraordinară (de fapt tot filmul) din care am înțeles contextul în cu totul alt mod iar cartoful a căpătat o altă valoare. Acolo plusvaloarea își cam pierduse sensul din manual :).

Da. Aki e plin de resurse pe partea asta umană. Și este un exemplu bun de ce ar vrea Radu D. să facă și nu îi iese pentru că este tras în jos de o societate infectă. Povești. Umane. Experimente. Film mut pe cind încă nu se lansase moda filmului alb–negru că–i de artă. Aceiași actori. Și totuși, ceea ce lui Jim Jarmush îi ia 2 replici și un studio (cameră) reprodus în mărime naturală într–un studio (de film), el face într–un singur cadru cu personajele călare pe o țeavă. Dar divaghez. Dă. Ca să fii mai ușor să începi să levitezi. Nu pe asta se baza și învățătura lui Maharishi Manesh? Donează–ne pînă ești atît de liber că te urci pe o clădire înaltă și începi să zbori.

[…]Bine, dacă ești român, sigur găsești un maidan unde să arunci peste gard sacii. Dar parcă nu ăsta era scopul.[…]

Dacă ești nesimțit. Am văzut toate națiile făcând asta și am vaga impresie că ține de nivelul de educație. Faptul că românii sunt mai needucați, e altă poveste. Țiganii nu fură, dar infracționalitatea mare tot există în rândul lor. Dar nu voi spune că în vest țiganii fură, am să fac niște generalizări nedrepte pentru unii care își rup oasele pe acolo în cinci zile cum eu nu le-am rupt în 27 de ani adunați.

Nu am văzut–o la nemți. Ceea ce nu înseamnă că nu se întîmplă. Nu am văzut–o la austrieci, ceea ce nu înseamnă că nu sînt nemți. Nu am văzut–o la elvețieni, dar și ăștia sînt nemți. Nu am văzut–o la finlandezi, cu toate că ăștia au spațiu muuult. Nu am văzut–o la francezi, deși ei se plîng că s–ar practica. Am văzut–o la englezi, dar am o vagă bănuială că erau emigranți. Și nu trebuie să uităm, vezi povestea cu ONGurile, că și majestatea sa trebuie să trăiască din ceva, nu?

Partea cu țiganii, negrii, orice minoritate care ajunge să depășească numeric populația din pușcării este că observațiile astea sînt doar corelații. Și nu reguli. Un român și un țigan merg la furat. La fel de vinovați. Românul are familie și e iertat. Țiganul e recidivist că a mai fost prins cînd avea 17 ani și merge la pripon. Românul poate să fie prins chiar de mai multe ori și să scape așa. Sau. Și românul și țiganul au o rudă la IJP. Românul află că trebuie să vină cu banul la colonelul X și i se pierde dosarul. Țiganul din IJP e oricum cu cuțitul la os și se fac bancuri că el scoate toate rudele din pușcărie. Așa că se teme și nu își mai ajută rubedenia. Sau. Românul are apartament în centru. Și două fete care să lucreze pentru el. Mulți nici nu știu ce se întîmplă acolo. Clientela e aleasă prin cunoștințe. Țiganul are casă de chirpici pe centură și are și el două fete la produs. Este expus. Nu are spate. Și jumate din femelele care trec în mașină pe lîngă casa aia a lui știu sigur că acolo se face și trafic de droguri. Pe care crezi că îl calcă mascații primul? Sau. Românul are școală, bac, facultate, master și diplome pentru vreo 3 limbi pe care nu prea le înțelege. El trage din firmă ce poate. Sifonează din rezervorul mașinii de serviciu. Zice că i–au furat laptopul și îl dă cuiva pe o sumă derizorie. Țiganul are 7 clase și trage din portofele într–o vreme cînd lumea umblă cu carduri. Cine crezi că este cel cu grad mare de periculozitate și pe care știe toată lumea că trebuie să fie pus în fiare pentru a se da un exemplu? Sau. Vrei să–ți faci casă. Și românul și țiganul te fură la materiale. Cînd te duci cu flagrantul afli că românul este vărul retardat de al doilea al prefectului, dar că țiganul e dosar bun că a mai fost prins cu d’astea. Șamd.

[…]Vorbim de oameni. Indivizi. Poți să devi naș așa: finule, îți dau o cameră mai bună decît ai și gratis taică. Dar românii din post 11 septembrie evită contactul interuman. Perspectiva ca vecinii să vină pe la ei este terifiantă în așa măsură că mai bine se țin departe de orice vecin, atîta vreme cît nu au de ce să îl apostrofeze. Nu vreau să îi fac să iasă din carapace. Ar fi și greu. E alegerea lor și a prietenului lor măsurat în țoli pe diagonală. Dar chiar și fără contact tot pot să scape de balast.[…]

Uneori sunt tot indivizi, o mână. Acționarul e un individ, uneori sunt 10 care dețin 80%.

[…]E aberantă logica lor. Mai multe nu vreau să spun, dar mi se pare groaznic tot ce se întâmplă și toată aberația lor de campanie împotriva cerșetoriei. Da, unii
poate au afaceri din asta. Dar nu TOȚI, nici măcar majoritatea. Și cum au ajuns în situația asta? Au vrut ei business din cerșetorie? A studiat cineva fenomenul
în mod serios? Sau susținem acțiunile sociale pe filme MediaPro? Nu, nu e același lucru.

Aici se poate încerca și o ieșire din tiparele de gîndire standardizate. Să presupunem că nu mai sînt săraci, decît cei găsiți pentru defilare de ONGuri. Să presupunem că toți sînt niște nenorociți de afaceriști lipsiți de scrupule. Să presupunem că totul e o schemă pentru a te lăsa pe căi imorale fără bănuții tăi munciți. Dar stai, asta înseamnă că ei nu muncesc de banii ăia? Muncesc în condiții mai grele și cu riscuri mai mari decît mediul controlat în care ai biroul. Muncesc atunci cînd ceilalți nu muncesc. Nu de alta, dar la 10 dimineața rezultatele sînt foarte slabe și ieși și mai rău în evidență pe strada mai goală. Dar la 7 seara cînd toată lumea e afară la șoping, cînd toți se văd cu familia, cerșetorul trebuie să stea la produs.[…]

Asta am spus și eu printre altele. (Au vrut ei business din cerșetorie?). Chiar dacă e o afacere, nu e de invidiat.

[…]Cerșetoria? Prostituția? Pot să fie afaceri. Cum rămîne cu industria tutunului și distribuția de droguri ușoare cum ar fi zahărul, ciocolata sau cafeaua? Tutunul dă unele din cele mai bune salarii pentru ne–muncitori. E imoral. Generează conflicte inutile în care o tabără vrea neapărat să își impună irevocabil opinia asupra celeilalte. Produce suferință și cheltuieli mari în sistemul de sănătate. Dar benzina? Oamenii puteau să meargă toți pe bicicletă dacă vroiau mijloc individual de transport. Să vezi aici reducerea cheltuielilor în sistemul de sănătate! Am prieteni care au lucrat pe platforme petroliere. Mizeria pe care o lasă petrolul este greu de imaginat chiar și cu pozele alea Greenpeace. Nu e imoral să lucrezi la o benzinărie? Poate cel pe care tocmai l–ai servit cu un zîmbet e pe cale să facă o depăsire aiurea. Dacă era pe bicicletă l–ar fi durut curul următoarele 5 zile. Dar are 2 tone de oțel sub acel cur și cel care îi va ieși în cale este deja mort. La naiba! Să facă cerșetoria o afacere. De ar fi asta imorală.[…]

Moral? Imoral? Cine mai știe. Moralitatea e o pavăză frumoasă dar subțire. Presupune adevăruri absolute care nu există. Un om destul de credincios nu poate lucra mai nimic fără să încalce vreun păcat. A picat morala creștină, cred că la fel pică și restu. Definiția din dicționar se leagă și de “bunătate”. Aberant. Într-o societate anomică, morala își pierde sensul. De ce să vinzi oameni nu ar fi moral? Păi viața umană, bla bla. Dar stai, oamenii oricum sunt vânduți. Nu de mafia ___ dar de sistemul în care trăim. Ești vândut de la ejobs, la patronul care te ține pentru că nu ai acte de muncă, la compania de marketing. Dar e altfel de vânzare, s-ar spune, poți alege alt drum. Oare? Iar dacă alegi alt drum, s-ar putea să devi “imoral”. Uite că lucrurile nu-s chiar simple.

Cred că e loc de religie pentru confortul psihic. Partea cu păcatele care ajung să incomodeze e doar aberație recentă a unor predicatori care se vor superstar. Procesul lui Kafka se bazează pe pierderea identității. Cînd începi să devi un om situația se schimbă. Toți or fi anonimi, dar tu nu ești. Așa cum formulezi tu problema ai dreptate. Dar bazele sînt puse de așa natură să îți dea dreptate. Poți să te duci să lucrezi în Etiopia, în Emiratele Arabe, în Columbia, în Canada, în Austria sau în Australia. Toate cu plusuri și minusuri. În Austria o să fii un nespălat de estic. În Etiopia o să fi unul din albi. În Columbia o să poți să fumezi și chestii care credeai că nu se pot fuma, dar riști să fii răpit pentru că europenii sînt valoroși. Cred că se absolutizează aberant în media. Văzut de aproape un caz de vai bietul muncitor care a stat 6 luni și cînd să ia plata l–au dat pe mîna celor de la imigrație arată altfel. Mda, așa se ține în frîu populația din Mexic în toate statele americane de pe graniță. Dar cu românii am văzut că era vorba că tipul nu a avut nici o greață cînd i s–a zis că o să aibă un salariu de director. Se pare că, deși om liber și cu alți vreo 10 oameni liberi lîngă el, a fost de acord să își dea actele pe mîna unuia pe care nu l–a văzut bine. Se pare că a plecat acolo unde covrigii se găsesc în coada cîinilor fără să semneze nimic. Dacă nu mă crezi mergi pe forumurile de românași în străinătate. Constant mai apare cîte un guvid care nu își pune problema la ce autoritate statală se poate verifica legitimitatea unei companii, ci întreabă pe forum. Ar putea să fie chiar agentul care i–a luat banii să îi răspundă, dar asta nu e problema lui, așa–i?

Ca exemplu de corelație: întîmplător anumite sectoare de activitate plătesc mai bine. Cămătărie din care statul își ia cota, sau bancă, dacă preferi, ăștia dau mai mulți bani. Întîmplător sînt și în bisnisul de a colecta garanții și a lua prin diverse tertipuri de cîteva ori suma împrumutată. Industria tutunului. Prilej de bani. Mulți mor din cauza produselor lor chiar și fără să fumeze. Medicamente. Cei mai bine plătiți sînt cei care sînt pe partea de acoperire a problemelor. Asigurări. Agasantul ăla care are mereu să–ți vîndă ceva abia de își face de traiul zilnic. Întîmplător banii sînt pe partea experților care blochează plățile.

[…]Vezi că și toată cultura este organizată în contra paria. Prinț și cerșetor în varianta pentru copii pune accentul pe noblețe, pe ce averi erau în palat, pe judecăți pe potriva Regelui David, pe imoralitatea bandelor de tîlhari. Cartea, de fapt, este o analiză socială. Tîlharii sînt răi, dar uite cum au ajuns. Regele se înnobilează, dar să vezi și curtea ce ipocrită e. Se analizează legi care au dispărut din codul penal sau nu au fost acolo niciodată, dar sînt în spiritul oamenilor. Se scrie acolo de noblețea oamenilor simpli. Ehe! Manifest socialist sadea. Și totuși comuniștii români au simțit nevoia să–l retuneze. Oare de ce?[…]

Morala, iar. Societatea (->cultura) a polarizat și clasificat de la bune începuturi. Pentru că nu toți câinii ajung la cățea, unii sunt mai puternici pentru că unii stau lângă magazinul de carne sau într-o scară de bloc mai generoasă. Inegalitate? Da. Statut social dobândit? Nu. Pe parcursul dezvoltării filogenetice am preluat ce și cât am putut din natură. Astfel, unii se nasc lângă magazinul de carne, alții la marginea pădurii. Unii ajung la cățea, ceea ce îi ridică social. Mi se par cretine argumentele unora “oricine poate”. Nu, nu oricine poate pentru că nu toți au avut șansa și s-ar putea să nu țină de ei. E atât de simplu. Iar când spun poate, nu mă refer la iPad 4 (a ajuns la 4???) mă refer la subzistență. Adică caca, papa, pipi.

Dacă fură sunt imorali. Societatea care i-a pus în situația asta, nu e. Pentru că e guvernată de legi, reguli, norme – deși multe ilogice și aberante.

S-ar spune că așa stă în firea umană. Să categorisească, să nu fure, să muncească. Pentru a nu mă aprofunda în explicații antropologice pe care nu le stăpânesc deplin, categorisirea este învățată social. În triburile primare, nu existau categorii. Culmea, se numește tot comunism. ;)

Prea generic. Material de predică. Uite, la greci cam asta se și întîmplă. Au dat casta religioasă peste bine și acum se zbat să își recapete drepturile. Grecu’ dădea șpagă o dată ca să ia postul și era asigurat pe viață. Cică popa zice că să dăm cezarului ce–i al cezarului, dar au deja o listă stabilită cu cezari care nu intră sub incidența legii ăsteia. Să nu fure. Dar să facă ce vor cu averile mănăstirești că ei la viata lor nu au decît sutana. Cînd l–au băgat la pripon pe unul de–al lor cică nu că e nevinovat, că asta e evident din starea de sfințenie, dar să vezi minune că de ce se ocupă statul de hoții noștrii și de nu ai masonilor de exemplu. Cred că singura soluție este ca fiecare cu pretenții de mai bine să iasă din confortul turmei, să iasă din masa de manevră. Altfel nici nu prea ai cum. Stai cu mulți alții și nutrești aceleași ginduri, aceleași instincte, aceleași idealuri. Pînă și liderii se văd din același unghi. Bineînțeles că ești mai expus așa, dar măcar poți să îți formezi o viziune proprie.

Mă opresc aici. Pentru că am început să scriu de mult și dacă pun răspusul pe hold iar nu apuc să termin.

Am înțeles pe de o parte. Pe de alta ceva spune că nu e bine. Probabil sunt condiționat cu niște percepte morale la care dacă aș renunța aș pierde și alte părți din mine. Mai mult, poate în sinea mea gestul de a da (cuiva care eu consider că are nevoie) are conotații egoiste. Deși sper cu tărie că nu. Dacă nu e așa lasă-mă să trăiesc în iluzia mea. Sunt destul de cinic deja.

Iar de ăia 30% nu am nevoie. Ai dreptate, în relitate este echitabil pentru amândoi. Țăranul face împrumut pentru că alege calea ușoară, vânzătorul se trezește sunat noaptea. Realizez că atitudinea mea e bună. Mă uit și mă bucur de spectacol. De ce altfel?

Discuția a mers departe. Personal cred că, oricum ar fi ar trebui să dăm când putem.

Mulțumesc

Nu știu dacă am înțeles bine.

Întreb. De la X poți învăța 5 lucuri bune și 30 care îți vor marca drumul negativ și te vor încuia.

Merită?

Ar trebui să ajungi să discerni. Mai poți? Alea 30 vor fi deja 300.

Depinde. Dacă îți cauți o soluție instant — nu. Dacă te cauți pe tine și asta e o soluție.

“Dar Românul e ospitalier, nu? Pâine, sare și un sac plin de vise.”

Mi-e frică că nu s-a înțeles. Eram ironic. M-am depărtat mult de mitul țării buchet de flori.

Țoți cred despre poporul lor un anumit lucru (bun/rău) perpetuat și de către celelalte popoare uneori, alteori infirmat.

Singura legătură cu realitatea este că prin credința lor își pot induce trăsături de comportament. Neamțul devine strict pentru că el crede în stereotip. Problema e că individualismul și așa vai de capul lui moare și mai mult. O scurtez iar.

Teoretic. Practic văd că se pot dedubla foarte ușor. Dacă nu e educat de acasă să dea, să facă asta sau aia, propaganda îl face să funcționeze doar în turmă. Neamțul devine strict nu din cauza stereotipului. Am înțeles ce vrei să spui, dar exemplul e foarte prost ales. Neamțul își trage siguranța din acel mod obtuz de gîndire. E ursulețul de pluș, _Linus’ safety blanket_. Revine pe traseul bătut și trebuie să fie bine. Nemții au multe particularități. De ex. singuri sînt foarte corecți, foarte simțiți. Cu cît se mărește grupul lor în raport cu alte grupuri devin expansivi, devin zgomotoși și încep să se bage peste ceilalți. Mulți dau vina pe băutură, dar nu e.

Anunțuri
Etichetat

2 gânduri despre „La ceas de noapte, cu o cană de tuică fiartă în mînă, nu are sens, dar e drăguț

  1. Vladimir C. spune:

    „Nu înțeleg. Vrei să îmi demonstrezi politica americană cu sistemul de gindire absolut? Adică dacă ei sînt teroriști eu pot să le fac orice, chiar să le țin rudele ostatice pentru că furtul de la hoț nu e furt? Sau un sofism relativist de forma „românii nu sînt proști pentru că mai sînt și alții proști”?”

    Nu. Toți sunt proștii. Unii mai proști decât alții și cred sincer că dacă e vorba de ridicat, trebuie să se ridice toți din spațiul ăsta.
    Am fost ieri la o expoziție aici (nu fotografie). M-am distrat, nu știu de ce aveam senzația că sunt într-un supermarket. Multe produse unele identice, multe prețuri.
    Românii nu aduc nimic nou nici măcar în prostie. Pur și simplu ei au copiat ce au văzut la ProAntenaTele7.

    „Dar semnul vizibil din afară este căutarea unei soluții ideale în locul unei soluționări rapide și suboptime.”
    Da, am observat asta. Eu ader uneri la curentul soluțiile ideale cu stat în cur.

    „Preferi să te întrebi de ce ești izolat și nu mai ai nici o ieșire? ”

    Ieșire de unde? Din izolare? De ce?

    „Pasul următor ar fi un mic Bad or Good ca să îmi scrie toți ce le plac nuanțele de gri din albnegrul ăla.”

    :) Dacă îți faci spune-mi, că mă reabonez. Oricum vroiam să dau o tură pe acolo, pentru mine e cable-tv.

    Cu ONG-uri cam ai dreptate, mai ales cum ai pus problema.

    Cred că eu mă refer la „Am văzut și ONGuri care se ocupă de comunitatea locală, dar alea nu prea iau donații in bani.”, deci greșesc pentru că aspectul financiar își pierde valoarea. Da, sunt.
    Mai sunt unele aspecte. Sunt oameni care au nevoie de ajutor, ajutor pe care îl caută. Dar unii dintre ei nu vor veni la mine la ușă să-mi ceară o tocăniță iar eu nu voi ști unde să-i găsesc. Totuși nu știu dacă compensează.

    Despre Amnesty nu știu nimic personal. Cu MMV am lucrat (cu voluntarii lor), mi s-au părut amuzanți, ipocriți dar foarte neserioși.
    UNICEF e groaznic. Un căcat. Bogdan Panait al ONG-urilor (:)). Sunt putrezi, corupți și intern problema se pune într-un mod dezgustător. A fost primul ONG la care m-am dus și unicul la care am renunțat în mai puțin de o lună. Recunosc, am avut noroc să-mi deschidă ochii o situație puțin neobișnuită. Acum sunt în corporație, dar o fac pentru bani. Acolo vroiam să fiu voluntar. Totuși din multe puncte de vedere, diferențele sunt mici. Îmi pare rău de numărul foarte mare de voluntari pe care îl înghit, dar în fine, asta e cu totul altă discuție.

    „Unii ar spune că sînt extremist? Cred că sînt o majoritate și trec de un simplu unii.”

    Raportat la ce? La noțiunea lor aberantă de centru și echilibru, un echilibru dezgustător și sec?

    „Lumina se învața cu lampa pe birou pe înserat” :). Cum? Te întreb sincer și dornic să știu. Dacă vrei să-mi răspunzi dar nu vrei aici îmi poți trimite mail sau pe shorttext.com.

    „Donează–ne pînă ești atît de liber că te urci pe o clădire înaltă și începi să zbori.” Tu realizezi câtă tărie de caracter, cât de tare trebuie să te separi de tot și să uiți tot, cât de deschis trebuie să fii ca să faci asta efectiv? Eu recunosc, nu pot acum și nu știu dacă voi putea vreodată.

    „Prea generic. Material de predică.”. M-au format să înțeleg, să predic și să pot explica oarecum. Pot scoate multe ipoteze argumentate chiar bine care să explice comportamentul vânzătoarei din colț în ziua X (având câteva date despre ea), dar în ziua X când îmi aruncă pâinea pe care o plătesc nu știu exact cum să reacționez și ce ar trebui să fac. Asta e.

  2. […] Nu. Toți sunt proștii. Unii mai proști decât alții și cred sincer că dacă e vorba de ridicat, trebuie să se ridice toți din spațiul ăsta. […]

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: