Societatea de consum față în față cu hrăpăreții

“Ha! Bună întrebare. Mă gîndeam să abordez și aspectul ăsta, dar ar fi făcut articolul prea lung. Nici o problemă, dezvolt aici. Pentru că e bine dacă știi
organizații unde bunurile nu sînt triate și impozate, mergîndu–se de la obiectele mai sclipitoare și pînă la TVA — toată valoarea aflată.”

Din câte știu ONG-urile nu plătesc TVA și alte taxe suplimentare pentru donații, dar nu aș băga mâna în foc.

Acolo nu mă refeream precis la TVA. Dar există riscul idealizării ONGurilor. Poate că sub o administrație fiscală ONGurile nu plătesc TVA și sub alta da. Dar, indiferent de regulile de impozare pentru așa numitele non–profituri, oamenii implicați în aceste proiecte plătesc TVA. Dacă pentru tînărul angajat de multinațională salariul ăla e și dacă nu–ți place, atunci nu semna, pentru directorul de ONG înseamnă că își va tăia o felie mai mare din ceea ce produce firma pentru remunerarea sa. Dacă mașina cu șofer cu care se duce la curve poate să fie pe ONG și șoferul pe ștatul de plată, anumite cheltuieli nu sînt acceptate de auditori. Gen plata fetelor cu cardul de la ONG. Și cum fetele plătesc TVA pentru că nu cumpără machiaj și produse de întreținerea părului pe ONGul matroanei, acest TVA se reflectă în prețul serviciilor oferite. Cum onor. preșul de ONG nu vrea ca nevasta să știe cum i se reduc lui încasările lunare, el va transfera surplusul sub forma unor bonusuri sau, direct, ca mărire de salariu.

“Să încep de la început. Scopul este să le dai și să uiți de ele.”

OK, scopul este să dai și să uiți de ele. Atât? Ceva tot mă împiedică să-i dau unuia care nu are nevoie, voi dezvolta mai jos.

Dacă tu ai două aparate și crezi că e ridicol să mergi cu două de gît la ieșirile cu fotografii înseamnă că trebuie să pierzi vremea gîndindu–te care aparat să–l iei pentru această ieșire precis. Pierzi timp. Ajuns la fața locului, poți să constați că celălalt era mai bun. Și iar pierzi timp. Vei face orice în loc să te adaptezi. Ăsta e al doilea neajuns: nu te vei ajusta situației. Dacă aveai doar un aparat încercai de la bun început să te descurci cu ce ai. Acum tu vrei să mai adaugi și timp pierdut cu evaluarea celui care primește aparatul în plus. Nu. Scopul este să scapi de el și să mergi mai departe. Nu să găsești alte modalități de pierdere a vremii. RD mi–a punctat foarte bine atunci cînd am stabilit unilateral că Lomography nu e artă că mijlocul nu se suprapune cu scopul. Chiar dacă aproape toți cei implicați în Lomography sînt zero, nu înseamnă că nu se poate executa ceva deosebit. La fel și cu dilemele cu aparatul foto. Poți să faci un eseu care să transceadă secolele mai ceva ca Mona Lisa despre dilema de a avea două aparate foto. Dar cei mai mulți vor pierde inutil timp în care puteau să se gîndească ce vor să facă cu oricare din ele.

“Acum, majoritatea românilor nu pot să dea. Și dacă pot să dea să zicem hainele rămase mici ale copilului. Pot să o facă cu bucurie cum ar fi în cazul bicicletei
ruginite din curte ca să aibă loc să mai parcheze o mașină. Dar altfel nu dau. Mîncare nu dau decît că așa–i tradiția pentru morți. Sau dacă e să se laude cu
darea de mînă, mergînd pînă la credite pentru nuntă. Și cu cît rămîne mai mult să se gîndească cu atît îi devine mai clar că nu se știe la ce i–ar putea folosi
aparatura foto vreodată. Adică se ține.”

De acord, Românii nu dau, nu pot sau nu au tragere de inimă să o facă, la fel ca alte popoare care au un nivel de trai scăzut comparativ cu restul europei
(istoric). Cred că am izolat cauza care mi se pare evidentă, fără să intru în teorii socio-economice. O viață cu perspective de viitor incerte te ține să dai. Am
cunoscut și oameni care dădeau destul, dar au conturi în bancă mari. Mă voi raporta la așa-zisa clasă de mijloc.
Pe de altă parte, ai dreptate. Chiar dacă nu ai o situație materială cu mult peste medie, de ce nu ai renunța la lucrurile care și-au pierdut utilitatea? Ipoteza
mea ar fi legată tot de “frica zilei de mâine”, frică care cred că nu-și are rostul.

Greșit. De două ori greșit. Pentru că românii au un nivel de trai foarte ridicat. Dar fiecare, pentru că nu are averea afișată a unui Triță Făniță, consideră că este sărac. A doua greșală este că nu prea există relație cu darea de mînă. Sînt indivizi care, flămînzi fiind, îți vor face porție din ceva ce abia le ajunge lor. Poate pentru că nu vor să simți și tu foamea. Poate pentru că știu că tu suporți mai greu foamea decît el. Poate din alte motive. Trebuie renunțat la clișee. Uitat tot ce știi. Și reluată analiza lumii fără bagajul ăsta. Îmi povestea un francez de Haiti. A fost acolo și știa că sînt oamenii săraci. Dar cei care l–au primit tăiau o găină în fiecare zi. Șleahtele de pozari români plecați în destinații exotice se opresc aici ca maxim de intelect. Ăia mai deștepți. Majoritatea românilor se vor opri la prima idee că e sărăcie și mizerie și că mai bine mănîncă la Micky Dees. Complicat. Francezul a mers mai departe. Și a aflat că procesul acesta poate să aibă loc și invers. Haitienilor le era greu să taie o găină în fiecare zi și i–a cam dat peste cap cheltuiala. Dar ei știau că albii mănîncă mult și neapărat cu multă carne. Așa că, pentru onoarea de a–l avea în casă, au făcut sacrificiul. Asta este mai multă ospitalitate decît citesc în poveștile cu Moș Ion Roată și Unirea. Destui români fac scoruri impresionante la testele de inteligență online. Asta și pentru că știu că sînt tîmpiți și au ceva de marcat, pe cînd occidentalii le privesc mai mult ca pe cuvinte încrucișate: îl fac și vedem dacă îmi iese că sînt ca Gandi. Dar hai să zicem ca Sudoku este o probă a inteligenței. Nu prea știu să meargă românii așa departe cu gîndirea. Și cu toate astea, unde te întorci e cîte o duduie care să explice cu emfază și ochii dați peste cap că îi place să călătorească. Mai puțin transportul. Mai puțin lipsa confortului de acasă. Mai puțin oamenii care sînt așa ciudați cînd nu o interesează sexual.

Eu merg dincolo de lucrurile care și–au pierdut utilitatea. Că pe baza utilității ajung bătrînii să aibă o casă plină cu vechituri. Trebuie să ții două aparate foto, în caz că se strică unul. Fals. Criză de supraproducție. Mereu o să găsești ceva ieftin dacă vrei. Mai mult, cît ești între două aparate foto cum ar fi să folosești creionul și hîrtia? Poți să notezi. Poți să faci diagrame. Poți să studiezi.

“În plus, tagma de care vorbim are foarte mulți reprezentanți dezrădăcinați, migranți. S–a născut undeva. Facultatea, poate și liceul, le–a făcut altundeva.
Lucrează într–o a treia locație și mai îndepărtată de casă de anterioarele. Știe să comande _online_. Nu știe să dea. În occident e cîte un loc pe lîngă gunoaie
unde se lasă multe și felurite. Dacă nu se gășește doritor, gunoierul face serviciile să arunce în tomberon în schimbul posibilității să trieze și el marfa. E! Vezi
că zona tomberoanelor în occident este de o curățenie pe care românul nu o ține în casă! Asta presupune saci de plastic sigilați, neperforați cu riscul de
amenzi dacă cumva ies mirosuri care să deranjeze nasul vecinilor sau al trecătorilor. La noi, românii sînt curați nevoie mare, dar să vezi cum e la ghena de
bloc. Sau cum pute canalizarea după ce a avut v–unu’ ceva de deșertat! Uite că–i cu sărbători. Oare cîți o să arunce bradul pe geam în zilele următoare?”

Da, nu se pune problema să arunci fără saci de gunoi sau să lași gunoiul aruncat afară, pentru haine există un container special iar electrocasnicele se lasă
lângă gunoi sau în fața casei. Dar numai în zilele în care se ridică gunoiul. Iar toată treaba asta o plătești tot tu (cam 150 eur/an). Nu ai voie să arunci gunoiul
într-un container care nu ține de strada ta (în cazul în care strada are unul, eu locuiesc pe o stradă unde trebuie să duc gunoiul în fața casei în tomberonul
meu, pe care nu-l pot lăsa în afara casei după ce este golit noaptea) altfel ești pasibil de amendă pentru că folosești un serviciu plătit de altcineva (fiind și
companii diferite). Mie mi se pare fascinant gunoiul (nu numai aici) :) aș vorbi mult despre asta. La început am lăsat un sac plin cu sticle de plastic lângă
tomberon, iar a doua zi l-am găsit tot acolo, trebuie să-l duci în containerele de reciclat. Dar aici povestea se strică, pentru că mulți habar nu au să recicleze
și contaminează cam tot ce au pus, iar în Cipru nu știu cât se reciclează cu adevărat, am impresia că toată treaba este făcută de ochii uniunii. Imaginează-ți
că într-o țară unde sunt probleme mari cu apa, ei spală asfaltul din fața casei cu furtunul, când apa nu este raționalizată. În perioadele fără apă, sunt cam
două zile pe săptămână când dau drumu apei potabile, cât să umple rezervorul cu apă pe care îl are fiecare (care are și rol de încălzitor de apă folosind
panouri solare). Perioadele astea ar putea fi scurtate dacă ciprioții ar gândi măcar un pic în perspectivă, dar le cer prea multe. Cum să-și refuze ei ceva? Dar
despre asta, cu altă ocazie. Cam asta ar fi, aparențele. Neamțul nu e un om mai bun, pur și simplu îi e mai multă frică pentru că legile sunt severe și chiar se
aplică. În realitate, toți am micționa fix în mijlocul drumului, dar există o putere superiară care ne controlează – în unele cazuri pentru binele nostru.
Societatea, care nu se reduce la suma indivizilor.

Gunoiul este o chestie tare păcătoasă. Iar variațiile sînt imense. De la români care aruncă pe geam ce nu le folosește pînă la unele orașe în Olanda care nu folosesc tomberoane. Să vezi ce sortezi gunoiul după cîteva luni acolo! Pentru că trebuie să ai un spațiu personal de stocare a resturilor menajere. Care se împut, deci ai face bine să le sigilezi bine. Iar tot ce se poate duce la reciclare este o gură de aer: scapi de ele în momentul în care îți faci timp să te duci pînă acolo. Altfel, ai o dată pe săptămînă. Totul se scoate după căderea serii pentru a nu afecta imaginea orașului și se pune la stîlpul de iluminat. Spre dimineață vin băieții și adună. O dată ce a trecut mașina nu mai poți să scoți nimic sub pedeapsa amenzii. Așa că dacă ai uitat, mai ai de stocat pentru o săptămînă. Bine, dacă ești român, sigur găsești un maidan unde să arunci peste gard sacii. Dar parcă nu ăsta era scopul.

Iar consumul de apă este doar o chestie de statut. Anumite nații o au mai pronunțată decît altele. Portugalia. Cascais. Super–Mamaia. Case peste case și case lîngă case. Frumos. Curat. Plăcut. Toți radiază bani, cerșetorii sînt în Lisabona. Apă 2 ore ziua, 2 ore seara. Fără presiune. Cei mai boieri, adică mai toți, au menajeră care trece să curețe, să aerisească și să umple cada cu apă la cele 2 ore din zi ca să ai pentru luat cu găleata și să pui in WC. Venind din ceea ce plebea numea comunism, dar era doar mizerie cruntă, pare șocant. Totuși ăsta e occidentul. Și aceștia sînt occidentali peste medie. Păi, să vezi, or fi ei lîngă plaja, dar tot omul care se respectă are piscină. Și la căldura aia, omul trebuie să reumple piscina. Fiind și cam secetă nu e destulă apă. Așa că se așteaptă să se acumuleze și se distribuie doar în cele 4 ore. Ocazie cu care toți își realimentează piscina. Deci presiune slabă. S–a rezolvat problema. S–au scos bani europeni și s–a făcut o nouă stație de captare. Poate au făcut și anumite reguli anti–piscină. Nu știu. Dar de mult nu mai e problema aia. Ceea ce nu face mai puțin educativă istorioara.

“Nu mă pot opri să nu remarc un alt aspect întîlnit cam la toți românii, dar și, rar, la alte nații: „știe”. Tu vrei să dai. Să scapi de patimă. Să umbli mai ușor. Să
nu–ți mai faci griji. Să ai mai mult spațiu pentru aer în casă. Altul vrea să ia. Mai contează?”

Da, contează. Pe principiul eu dau, altul ia fără niciun fel de investigație am reușit să îmbogățim toți retardații umanității. Să luăm achiziționarea de bunuri.
Dacă mergi pe principiul eu vreau să iau (și să dau), altul are să-mi dea (și să ia), fără nicio investigație, te trezești cu împrumuturi de 3000 eur la un salariu de
500. Eu zic că se aplică și invers. Tu ai dona eMag-ului? Că ei ar vrea să ia…

Vorbim de oameni. Indivizi. Poți să devi naș așa: finule, îți dau o cameră mai bună decît ai și gratis taică. Dar românii din post 11 septembrie evită contactul interuman. Perspectiva ca vecinii să vină pe la ei este terifiantă în așa măsură că mai bine se țin departe de orice vecin, atîta vreme cît nu au de ce să îl apostrofeze. Nu vreau să îi fac să iasă din carapace. Ar fi și greu. E alegerea lor și a prietenului lor măsurat în țoli pe diagonală. Dar chiar și fără contact tot pot să scape de balast.

În plus, vine și ridicolul. Zice unul că statul nu cheltuie destul pe asta sau pe aia. Dar, dacă te uiți de aproape, afli că omulețul nostru face eforturi disperate să își reducă cotizația la stat. Poate era liniar: mai mulți bani la stat, mai mulți bani și în domeniile care îl interesau pe el. La fel cu cei care sînt de părere că unii sau alții sug prea mulți bani din poșeta statului. Și ce fac? Iau brînza de la țăran ca să combată recoltarea TVAului și cota unională la producția de lactate? Nooo. E român! Se duce la Carfur și ia brînză cu amidon import și susține poluarea, consumul de benzină, plata TVAului, surplusul de putere al marilor distribuitori pentru a–și face regulile pentru ei, umplerea lăzilor de gunoi cu ambalaje și toate astea pentru a lua un produs inferior, dar fără balastul de a–i zice La mulți ani unui țăran.

“sau pentru că e un găoz [_asshole_ în original] și a văzut Filantropica și știe că acela face mai mulți bani ca el într–o zi.”

E aberantă logica lor. Mai multe nu vreau să spun, dar mi se pare groaznic tot ce se întâmplă și toată aberația lor de campanie împotriva cerșetoriei. Da, unii
poate au afaceri din asta. Dar nu TOȚI, nici măcar majoritatea. Și cum au ajuns în situația asta? Au vrut ei business din cerșetorie? A studiat cineva fenomenul
în mod serios? Sau susținem acțiunile sociale pe filme MediaPro? Nu, nu e același lucru.

Aici se poate încerca și o ieșire din tiparele de gîndire standardizate. Să presupunem că nu mai sînt săraci, decît cei găsiți pentru defilare de ONGuri. Să presupunem că toți sînt niște nenorociți de afaceriști lipsiți de scrupule. Să presupunem că totul e o schemă pentru a te lăsa pe căi imorale fără bănuții tăi munciți. Dar stai, asta înseamnă că ei nu muncesc de banii ăia? Muncesc în condiții mai grele și cu riscuri mai mari decît mediul controlat în care ai biroul. Muncesc atunci cînd ceilalți nu muncesc. Nu de alta, dar la 10 dimineața rezultatele sînt foarte slabe și ieși și mai rău în evidență pe strada mai goală. Dar la 7 seara cînd toată lumea e afară la șoping, cînd toți se văd cu familia, cerșetorul trebuie să stea la produs.

Îmbuibații cu siguranța salariului la sfîrșitul lunii nu știu ce înseamnă să fii paria. Nu își pun problema că poliția aia care te lasă să stai la coadă pentru un formular de constatare a unui acroșaj la VWul tău ar putea la fel de bine să–ți dea un cap în gură și să te uite fără apă și WC o zi–două. Ei suferă pentru nedreptățile propagate de un șef care are altceva pe cap decît sentimentele exacerbate ale unui angajat minor și foarte înlocuibil, dar nu își dau seama că uneori pot provoca mai multă suferință cînd iau ei poziție în contra unui fapt infim, dar pe care ei nu îl aprobă.

Cerșetoria? Prostituția? Pot să fie afaceri. Cum rămîne cu industria tutunului și distribuția de droguri ușoare cum ar fi zahărul, ciocolata sau cafeaua? Tutunul dă unele din cele mai bune salarii pentru ne–muncitori. E imoral. Generează conflicte inutile în care o tabără vrea neapărat să își impună irevocabil opinia asupra celeilalte. Produce suferință și cheltuieli mari în sistemul de sănătate. Dar benzina? Oamenii puteau să meargă toți pe bicicletă dacă vroiau mijloc individual de transport. Să vezi aici reducerea cheltuielilor în sistemul de sănătate! Am prieteni care au lucrat pe platforme petroliere. Mizeria pe care o lasă petrolul este greu de imaginat chiar și cu pozele alea Greenpeace. Nu e imoral să lucrezi la o benzinărie? Poate cel pe care tocmai l–ai servit cu un zîmbet e pe cale să facă o depăsire aiurea. Dacă era pe bicicletă l–ar fi durut curul următoarele 5 zile. Dar are 2 tone de oțel sub acel cur și cel care îi va ieși în cale este deja mort. La naiba! Să facă cerșetoria o afacere. De ar fi asta imorală.

Vezi că și toată cultura este organizată în contra paria. Prinț și cerșetor în varianta pentru copii pune accentul pe noblețe, pe ce averi erau în palat, pe judecăți pe potriva Regelui David, pe imoralitatea bandelor de tîlhari. Cartea, de fapt, este o analiză socială. Tîlharii sînt răi, dar uite cum au ajuns. Regele se înnobilează, dar să vezi și curtea ce ipocrită e. Se analizează legi care au dispărut din codul penal sau nu au fost acolo niciodată, dar sînt în spiritul oamenilor. Se scrie acolo de noblețea oamenilor simpli. Ehe! Manifest socialist sadea. Și totuși comuniștii români au simțit nevoia să–l retuneze. Oare de ce?

“Cînd ieși pe un site dintr–ăla cineva o să iasă la înaintare. Cineva care are nevoie pentru că este gata să vină pînă la locul stabilit de tine — freecycle — sau să
plătească taxele poștale. De ce are nevoie, asta e, cum scriam mai sus, o dilemă generală a românului. Poate e geambaș de aparatură și tocmai a făcut o
afacere. Perfect! Totul rămîne valabil. Tu transferi grija. El o să trebuiască să dea acte de justificare a originii mărfii, el o să se teamă să nu–l calce hoții, el o
să trebuiască să mință pentru a umfla performanțele aparatului și nu tu cînd ieși cu clubul foto. Căci dacă dai din gură nu mai auzi. Și dacă nu auzi nu mai
înveți. Sau poate e vre–un tînăr artist contemporan care se gîndea la o instalație cu aparat foto. Pe freecycle se obișnuiește să dai o poveste cînd ceri ceva și
să răspunzi la întrebări dacă e cazul. Poate te mai faci cu o mențiune pe soclu și devi mecena!”

Tot nu sunt de acord. Pentru că ai perpetua o înșelătorie. Practic tu propui donația către cineva, chiar dacă ăla vinde mai departe? OK, dacă nu ai putea
verifica sau ar fi foarte dificil, aș fi de acord. Dar așa, de ce? De ce să nu alegi varianta care nu te face doar pe tine mulțumit, dar și pe altul cu adevărat, pe
unu care are nevoie. Probabil aici gândim diferit, eu cred că anumite comportamente trebuie taxate și la nivel individual.

Cine sînt eu să văd înșelătoria? Doar pentru că mi se pare ridicol șamanismul bumbuțian cu uite lumina, nu–i lumina, tu nu poți vedea lumina pe care _o văz io_, înseamnă că am calificări în domeniu? Sistemul ăsta corporatisto–legalist este foarte superficial. Periculos de superficial. Poate chiar așa e. E înșelătorie. Pe față. Cu tupeu. Poate nevastă–sa nu are lapte și trebuie să dea o poală de bani pentru laptele praf. Statul român dă lapte praf gratis. Pe rețetă. Înseamnă că trebuie să ai domiciliu. Ca să ai buletin. Ca să te poți înscrie la medicul de familie. Trebuie slujbă ca să ai medic de familie. Sau altfel, trebuie să plătești consultația. Medicul de familie, el însuși de familie bună, poate să nici nu fie conștient că există așa ceva. Și românii sînt atît de conțopiști în gene că nu pot să facă nimic după modelul „eu îți fac, dar nu cred că ajută”. Ei vor argumenta mult inutilitatea gestului, consumînd mult mai multă energie. Și cînd îi dovedești de cretini și rău intenționați o să se simtă lezați că doar nu era mare lucru scăparea asta a lor. Revenind. Slujbă. Slujbă legală. Și medic de familie care să știe, ba chiar să își pună problema să își sfătuiască pacienții că uite că există și lapte praf dat de stat. Și iei rețeta. Și te duci la primărie. Și primăria ar trebui să–ți dea. Doar că în sate nu prea au. Și în orașele mari îți vor spune că nu ai buletin de la ei din circumscripția electorală și primarul se pișă pe ăștia care nu–l votează. Să zicem că ești dintr–un oraș mare și ești și pe liste la un medic de familie vizionar și ai și buletin și casă. Se depune cererea și nou–născutul va rezista 40 de zile fără lapte ca profeții principalelor religii. Dar să nu depășești vîrsta copilului că statul vrea totul înapoi. Realitatea este că puține cazuri sociale reușesc să facă toate astea. Eu cred că nici unul. Și, oricum, laptele praf dat de stat este din cel mai grosolan ca să nu împovăreze contribuabilul pe măsura telefoanelor internaționale date de parlamentari pentru bine nației. Așa că apar alergii și intoleranțe. Ceea ce fac și mai grea supraviețuirea copilului.

Și realitatea este că nu vreau să știu realitatea asta. Că mă feresc de asta pentru propriul confort. Nu vreau să știu cine are nevoie și cine nu are nevoie. Eu pot să știu că de unele chestii nu am nevoie. De ce m–aș mai încărca și cu povestea fiecăruia cînd aș putea să fac altceva?

“Cine e pe Okazii mă gândesc că deja are resursele necesare pentru un D40, mă înșel?
Din nou, cred că te preocupă cazul geambașului.”

Da.

“Pe lîngă argumentul de mai sus cu pasarea voluntară a grijii, mai ai și faptul că ignori că tu scoți profit și cumva, supără că altul face și el profit.”

Da

“Tot așa, argument românesc în special, pe care mulți îl neagă cu tărie.”

:). Glumești. Mergi la Becali la ușa. Spune-i că ești artist amărât și că ai nevoie de bani pentru un proiect. Îți dă, fără televiziune sau ziare, îți spun din surse
sigure. Știu :).
Mergi la un neamț/francez/ce vrei tu cu bani. Cere-i o donație, argumentează la fel de puțin ca în cazul Becali. Vezi ce se întâmplă. Evident, la francezi să nu
vorbești în germană :).

Da. Și eu știu asta cu GB. Oare nu e suspect?

Oare nu e ridicol că mai toți știu niște cazuri sociale susținute de el, dar în schimb este dat de exemplu negativ? În timp ce alții sînt complet necunoscuți, vezi cazul unuia care nici nu știu dacă e medic că nu i–am văzut diploma și nu știu pe nimeni care să i–o fi văzut și autentificat dar au ieșit în stradă pentru ăla. Să nu scuipi pe nația asta? O nație ale cărei trăiri, gînduri, gusturi, plăceri, aprecieri sînt induse și nu le aparțin.

Pe de altă parte, omul are o imagine. Și imaginea aia îi e prețioasă. El te plătește. Te cumpără. Își cumpără imaginea aia. De aici și meschinăria românului, nu a lui: dacă dau, eu vreau să fiu recunoscut ca pe măsura lui. Cînd de fapt, dai ca să ai mai puțin praf în casă.

Neamțul, ca și francezul, e pus în gardă că nu e bine să dea. Unii clasifică asta drept sistem de gîndire protestantă. Vax. Un idiot a scris o carte. Mulți, mai proști ca el, au luat–o de bună. Ignoră că, deși mai la sud catolicii sînt mai săraci, prezintă mult mai pronunțată acea mentalitate protestantă. Dar arată–te om de încredere, membru fără probleme al societății și îți va da timpul și energia lui pentru proiectul tău.

Pe de altă parte, românul face un calcul sumar. Dacă tu faci mai mult decît el în acel estimat nu îți va da de principiu nici dacă riscă pușcăria. Și chiar dacă el face mai mult, tot nu va renunța la orele lui obligatorii de TV pentru a te ajuta pe tine. Românul va interveni doar în orele în care sînt reluări sau cînd chiar îl dor ochii și curul de la atîta televizor.

“Poate are resursele de un D40. Dar e fascinat de ce scrie Radu Drăgan despre developare, chestii pe care hodorogii bășiți care erau fanți prin ’70 și ’80 nu
miros. Și bine fac pentru că e vorba de substanțe toxice. Ziceam că omul vrea să își comande cele necesare să experimenteze cu film. De ce nu și un D40 pe
post de polaroid? Poate, din varii motive, nu are la cine să vadă aparatul. Și așa îl ia în test. Și, cine știe, dacă vede că alții se lasă așa ușor de ce au acumulat
poate o să înțeleagă că e loc și de dat, nu numai de luat.”

Eu developez color. Nu am aerisire serioasă pentru că efectiv nu am unde. Deci ce mă omoară, tutunul, iarba, E-urile sau C41? :)

Cred că un pachet de C4 cu detonator te omoară mai repede. La fel cum cred că un B2 sau un B52 poate să îți ia tot ce ai iubit tu în viață în mai puțin de 20 de minute. Contează inițialele? Toți mor mai devreme sau mai tîrziu.

“Nu, nu. Este consumerist. Putea să încerce cu cutia de pantofi sau oglinda concavă. Dacă e pe site–urile alea putea să fie și pe Fototutorial. I–ar fi fost tare
greu la început, dar ieșea guru din asta. Este un gest consumerist, poate chiar de hîrciogială. Dar e un gest ecologic.”

Ah. Cred că ai extins mult prea mult consumerismul, dar ai dreptate într-un fel. În primul rând nu avem în această conversație o definiție clară a consumerismului. Unii ar spune că merge în acumulare, plus-valoare sau cum vrei tu să-i spui. Adică consum peste nevoi, dar cine definește nevoile? Eu? Tu? Radu Drăgan?

Consumerismul este, la mine în carte, ce cumperi fără să ai nevoie. Sau ai nevoie, dar e indusă, nu îți aparține.

Tu ai nevoie de pantaloni. Ca să nu se vadă la birou tatuajul de pe coapse. Ca să nu îți fie frig cînd vii noaptea din discotecă. Ca să ai un motiv să ai buzunare și să nu duci cheile la brîu să zăngăne la fiecare pas. Asta e legitim. Poți să vrei pantaloni Nike pentru că îți marchează virilitatea. Asta e consumerism, chiar dacă tu ai nevoie de o pereche de pantaloni. Poți să iei ceva generic și să umbli cu, pardon, penisul pe afară să se vadă că atîrnă pînă la genunchi. Asta îți va marca virilitatea mai mult decît banii lui Phil Knight.

Așa că la mine nu este peste nevoi. Este independent de nevoi. Este indus. Nu îți aparține. Și tot consumi.

Alt exemplu. Cosmin Bumbuț se învîrte în anumite cercuri. El are nevoie de un iPad 4s pentru a–și consolida poziția într–o lume care nu pricepe fotografia, dar pricepe părul dat cu gel la un anumit stilist. Un portofoliu cu niște planșe imense i–ar pune lucrările mai bine în valoare, nu e sarcasm, chiar dacă ar fi mai greu de carat fără să fie deteriorat. Dar oamenii cu care lucrează vor spune că e din altă lume și că ei nu fac afaceri cu nevizionari retrograzi anti–dezvoltare tehnico–economică. Mă rog, nu cred că pot să pună toate cuvintele astea împreună. Dar aia e ideea pe care o caută. Pe de altă parte îl ai pe Andrei Pungovschi. El poate să își ia la mîna a doua un iPad 1. Nu are nevoie de el decît ca să îi facă poză gagicii cum se uită noaptea la un film în pat. Un simplu ecran atașat la un calculator ieftin ar fi fost și ma confortabil. Dar i–a trebuit lui tabletă Apple. Poate chiar avea nevoie de o tabletă în munca lui. Dar un Samsung mai îngust l–ar fi servit considerabil mai bine decît un Apple subțire. Acesta este consumerismul.

Interesantă treaba asta cu vorbitul despre lucruri diferite care să sune la fel :), de fapt e una din cele mai frumoase moșteniri pe care mi-au lăsat-o anii tociți pe băncile facultății. La noi se chema operaționalizarea conceptelor, care se face alegând niște paradigme în etapele preliminare. Pentru că una e consumerismul din paradigma conflictualistă (marx) altul e în structuralism. Așa am început să observ că oamenii se contrazic foarte des pentru că folosesc conceptele de la care pleacă aiurea, fiecare cu definiția lui. Cea mai pură și simplă materializare este nemuritoare întrebare “ce e mai bun, X sau Y”. Hermeneutică, cum ar spune R.D. :).

Eu îi zic supraîncărcarea termenilor. Probabil știi că biblia în greacă avea trei iubiri. Mă rog, trei cuvinte cu trei sensuri toate traduse iubire și atît în română. Și nici unul din sensuri nu se referea la pasiunea de băgat aia în aia. Asta ar fi un al patrulea sens. Îmi amintesc de un filmuleț Youtube în care o bandă de ascoriști ajunge să facă documentaristică la un călugăr mai popular pe la noi. Și pe ei îi macină pofta de futai, dar vor să fie siguri că o să fie în autobuzul care o să îi ducă la nava spațială cu care o să fie duse sufletele în Rai. Și nu mă gîndesc la televiziunea italiană. Și încep ei cum e cu iubirea tinerilor. Și zice călugărul că mă copii, nu așa. Dă–i și descrie. Vax. Dar dacă o iubește mult de tot? Mă copii, asta după biserică asta nu e iubire. Nil. Dar dacă chiar o iubește și vrea să se însoare? Mă copii, să mai aștepte. Hmm. Dar dacă o iubește mult mult de tot?

Așa ai românii analizînd situația și dramatismul. E iubire cînd una se bate cu alta pentru unul? E iubire cînd îi dă cu vitriol în față din gelozie? E iubire cînd nu o interesează ce face cînd nu–i cu ea? Cînd e iubire?

Sunt perfect de acord cu ultimele paragrafe. Așa am ajuns la crema care modifică ADN-ul :). Dar bio/eco/etc au ajuns să fie manipulări. Uneori mă întreb dacă
de fapt e greșit. În ultima vreme încep să am gânduri necurate și uneori ajung la concluzia că ar merita manipulată. Într-o lume majoritar imbecilă, de ce aș
avea remușcări? De ce nu m-aș bucura de marja aia de 30% la lansarea ultimului căcat de telefon alb fără șurubiri, cât timp imbecilul se înghesuie să cumpere fix în ziua Z? Aș putea să merg pe ideea ta și să spun că nu-mi pasă cazul geambașului, în cazul de față fiind acționarul care nu distribuie profitul cum aș considera eu că este corect. Sau nu.

Ai avea remușcări pentru că tu nu ai mai fi tu. Ai avea acum, înainte de schimbare. După schimbare, o dată alegerea făcută, nu mai ai remușcări. Pentru că de aici, privind spre viitor ai mai multe alternative, mai multe realități. Și tu alegi care va fi următoarea realitate din evantaiul ăsta. Tot de aici, prinvind în urmă, nu ai ce să vezi pentru că realitatea a fost deja decisă, istoria a fost scrisă. De ce ai regreta cînd nu ai termen de comparație?

Voi lua exemplul tău. Și voi atașa abordarea mea. 30% din ultimul telefon poate să fie tentant. Dar cînd pui în context și te gîndești că trebuie să intri în contact cu țăranul. Că trebuie să stai să asiști la tot ritualul lui de negociere știind că tot prețul tău va cîștiga căci lupta este inegală și pofta lui mai tare, ei bine, mai bine fără. Cînd îți pui problema că vraja poate să se ducă și că te trezești că începe țăranul să te sune la ore ciudate că nu–i place, că nu merge bine pentru că el la viața lui nu a mai avut o jucărie așa complexă, pentru că aparatul ăla s–ar putea să funcționeze altfel decît își închipuia el și că piața pentru care a fost conceput este departe de el, ei bine, parcă nu e așa mult 30%. Ideea este să te ridici peste instinctul animalic. Cîinele vede un cîrnat pe jos. Prespectiva că ar fi dat cu otravă de vreo nebună nu există. Mai mult, poate știe că ia bătaie de la stăpîn pentru asta. Dar cîrnatul e acolo. Restul sînt în altă parte. Așa că îl halește. Și ia spășit pedeapsa. Cam atîta pot românii. 30% și ce pot să iau în următoarele 48 de ore de acei 30%. Dar restul?

Îți iei mașină. Românii, ca și grecii, nu au problemele astea. Dar în alte părți problemele există. Ai bani. Iei mașina. Fără credit. Pe loc. Dar loc de parcare? Impozit? Benzină? Garaj? Service? Spălat? Accidente? Accidente nu din vina ta? Românul se resemnează. Viața e rea! Nu e deloc. Putea să facă altceva cu banii ăia. Și nu ar fi avut nici una din grijile astea. Alegerea lui. Dar, cumva, binele e meritul lui, adică vezi ce mașină bengoasă mi–am tras, și răul e al altora, adică uite că primăria nu face locuri de parcare. Ei bine, sînt de acord cu el. Ar trebui să facă. Și să ceară pe 48 de ore în total de două ori rata lui lunară la leasing. Adică a 24a parte din rata lunară să fie staționarea pe o oră. Și parcatul ilegal să fie confiscarea și reciclarea irevocabilă a mașinii în regim de urgență cu tot ce e înăuntru. Ar fi viața mai simplă, nu?

Sper să am oarecare coerență în text, din motive pur necunoscute (serios) îl scriu de foarte mult timp și s-ar putea ca unele lucruri să nu fie legate.

E clar. Sau, cel puțin, așa mi se pare.

Anunțuri
Etichetat

2 gânduri despre „Societatea de consum față în față cu hrăpăreții

  1. VladimirC spune:

    În plan era să citesc niște articole mai vechi de pe aici și chiar începusem să comentez ceva la un articol de-al lui Bayazid, dar nu cred în planuri :).

    „Acolo nu mă refeream precis la TVA. […]”

    Am scris taxe suplimentare. Un ONG teoretic nu are profit, deci nu ar exista probleme. Dar profitul nu include și o mașină scumpă cumpărată de administrator. Totuși raționamentul tău este corect, TVA-ul există oricum iar prin banii învărtiți de un ONG se va regăsi. Dar, cum ți-am mai scris, sunt și ONG-uri care nu învârt mulți bani dar totuși au destule realizări. Nu le vei găsi repede și nici nu primesc donații de la BCR. Am mai spus, ONG-uri există și în afara UNICEF, MaiMultVerde (ha-ha) sau Amnesty.

    „[…] Pierzi timp. Ajuns la fața locului, poți să constați că celălalt era mai bun. Și iar pierzi timp. Vei face orice în loc să te adaptezi. Ăsta e al doilea neajuns: nu te vei ajusta situației. Dacă aveai doar un aparat încercai de la bun început să te descurci cu ce ai. Acum tu vrei să mai adaugi și timp pierdut cu evaluarea celui care primește aparatul în plus. Nu. Scopul este să scapi de el și să mergi mai departe. Nu să găsești alte modalități de pierdere a vremii. [..]”

    De acord, dar privești lucrurile dintr-un singur punct. Unii ar spune că ești extremist. Aberant termen. Pe mine (încă) mă interesează și rezultatul judecății de valoare la care voi ajunge eu cu privire la gestul pe care urmează să-l fac. Poate greșesc, nu pot da noțiunea de bine pentru că oricum e aberantă. Dar încă prefer să-i dau unuia care chiar are nevoie dar nu-și poate cumpăra decât emag-ului. De ce? Din motive puternic subiective, pentru că știu foarte bine cum e să nu ai bani de țigări sau mâncarea zilei să fie nimic. Acum o dau în melodrame și clișee, dar în situația respectivă aș fi preferat să primesc eu un pachet de țigări, nu buticaru din colț. Poate experiența a fost benefică, nu am de unde să știu și nu contează. Pentru a continua cu clișeele eu tind să cred în empatie și în acțiuni ghidate de ea. Nu de bine, rău, morală sau alte aberații. Dacă un masochist vrea să-i bag un cui în mână, cu cea mai mare plăcere. Totuși îl voi întreba dacă vrea să ajungă la spital sau să rămână cu o traumă fizică, astfel voi vedea ce cui să folosesc și dacă să-l dezinfectez. Bolnav? Poate, se abate de la medie + abaterea standard mult. Drogat? Poate. Contează? Plăcerea pentru el există în acel moment și poate după.

    Există și plăcerea negustorului, sunt de acord și ai putea întreba de ce le compar, cu ce drept. Tot empatia. Empatizez mai puternic cu nevoia ăluia de a își băga un cui în mână decât cu nevoile pur merchantile. Poate și masochistul vrea un cui în mână pentru sex-show-urile din care câștigă bani. Aici ceea ce spui tu începe să aibă sens pentru mine, niciodată nu poți analiza/judeca exhaustiv.

    Dar nu voi merge să caut pe cineva care „are nevoie” de un D40 dacă nu găsesc. Voi alege varianta negustorului, dar dacă am ambele variante, pot judeca un pic.

    […]Greșit. De două ori greșit. Pentru că românii au un nivel de trai foarte ridicat. Dar fiecare, pentru că nu are averea afișată a unui Triță Făniță, consideră că este sărac. A doua greșală este că nu prea există relație cu darea de mînă. Sînt indivizi care, flămînzi fiind, îți vor face porție din ceva ce abia le ajunge lor. Poate pentru că nu vor să simți și tu foamea. Poate pentru că știu că tu suporți mai greu foamea decît el. Poate din alte motive. Trebuie renunțat la clișee. Uitat tot ce știi. Și reluată analiza lumii fără bagajul ăsta. Îmi povestea un francez de Haiti. A fost acolo și știa că sînt oamenii săraci. Dar cei care l–au primit tăiau o găină în fiecare zi. Șleahtele de pozari români plecați în destinații exotice se opresc aici ca maxim de intelect. Ăia mai deștepți. Majoritatea românilor se vor opri la prima idee că e sărăcie și mizerie și că mai bine mănîncă la Micky Dees. Complicat. Francezul a mers mai departe. Și a aflat că procesul acesta poate să aibă loc și invers. Haitienilor le era greu să taie o găină în fiecare zi și i–a cam dat peste cap cheltuiala. Dar ei știau că albii mănîncă mult și neapărat cu multă carne. Așa că, pentru onoarea de a–l avea în casă, au făcut sacrificiul. […]

    Nu e greșeala mea. Au un nivel de trai ridicat, am mai spus asta. Dar frica lor, greșită sau nu, există. E alimentată din multe direcții. Le e frică să piardă laptop-ul peste noapte. Unul care nu are va da ceva mai repede pentru că el nu prea are ce să piardă raportat la el și din empatia despre care vorbeam inițial. Pentru sărac statutul social nu mai e dat de numărul de găini (la asta m-am referit când am spus că nu are ce). Dar empatia săracului e mai sinceră, a mea și a multor altora e puternic condiționată și înțesată de judecăți logice. Oricine a simțit pe pielea lui măcar o dată asta, chiar și în lucrurile mici. În The Man Without a Past e o secvență extraordinară (de fapt tot filmul) din care am înțeles contextul în cu totul alt mod iar cartoful a căpătat o altă valoare. Acolo plusvaloarea își cam pierduse sensul din manual :).

    […]Bine, dacă ești român, sigur găsești un maidan unde să arunci peste gard sacii. Dar parcă nu ăsta era scopul.[…]

    Dacă ești nesimțit. Am văzut toate națiile făcând asta și am vaga impresie că ține de nivelul de educație. Faptul că românii sunt mai needucați, e altă poveste. Țiganii nu fură, dar infracționalitatea mare tot există în rândul lor. Dar nu voi spune că în vest țiganii fură, am să fac niște generalizări nedrepte pentru unii care își rup oasele pe acolo în cinci zile cum eu nu le-am rupt în 27 de ani adunați.

    […]Vorbim de oameni. Indivizi. Poți să devi naș așa: finule, îți dau o cameră mai bună decît ai și gratis taică. Dar românii din post 11 septembrie evită contactul interuman. Perspectiva ca vecinii să vină pe la ei este terifiantă în așa măsură că mai bine se țin departe de orice vecin, atîta vreme cît nu au de ce să îl apostrofeze. Nu vreau să îi fac să iasă din carapace. Ar fi și greu. E alegerea lor și a prietenului lor măsurat în țoli pe diagonală. Dar chiar și fără contact tot pot să scape de balast.[…]

    Uneori sunt tot indivizi, o mână. Acționarul e un individ, uneori sunt 10 care dețin 80%.

    […]E aberantă logica lor. Mai multe nu vreau să spun, dar mi se pare groaznic tot ce se întâmplă și toată aberația lor de campanie împotriva cerșetoriei. Da, unii
    poate au afaceri din asta. Dar nu TOȚI, nici măcar majoritatea. Și cum au ajuns în situația asta? Au vrut ei business din cerșetorie? A studiat cineva fenomenul
    în mod serios? Sau susținem acțiunile sociale pe filme MediaPro? Nu, nu e același lucru.

    Aici se poate încerca și o ieșire din tiparele de gîndire standardizate. Să presupunem că nu mai sînt săraci, decît cei găsiți pentru defilare de ONGuri. Să presupunem că toți sînt niște nenorociți de afaceriști lipsiți de scrupule. Să presupunem că totul e o schemă pentru a te lăsa pe căi imorale fără bănuții tăi munciți. Dar stai, asta înseamnă că ei nu muncesc de banii ăia? Muncesc în condiții mai grele și cu riscuri mai mari decît mediul controlat în care ai biroul. Muncesc atunci cînd ceilalți nu muncesc. Nu de alta, dar la 10 dimineața rezultatele sînt foarte slabe și ieși și mai rău în evidență pe strada mai goală. Dar la 7 seara cînd toată lumea e afară la șoping, cînd toți se văd cu familia, cerșetorul trebuie să stea la produs.[…]

    Asta am spus și eu printre altele. (Au vrut ei business din cerșetorie?). Chiar dacă e o afacere, nu e de invidiat.

    […]Cerșetoria? Prostituția? Pot să fie afaceri. Cum rămîne cu industria tutunului și distribuția de droguri ușoare cum ar fi zahărul, ciocolata sau cafeaua? Tutunul dă unele din cele mai bune salarii pentru ne–muncitori. E imoral. Generează conflicte inutile în care o tabără vrea neapărat să își impună irevocabil opinia asupra celeilalte. Produce suferință și cheltuieli mari în sistemul de sănătate. Dar benzina? Oamenii puteau să meargă toți pe bicicletă dacă vroiau mijloc individual de transport. Să vezi aici reducerea cheltuielilor în sistemul de sănătate! Am prieteni care au lucrat pe platforme petroliere. Mizeria pe care o lasă petrolul este greu de imaginat chiar și cu pozele alea Greenpeace. Nu e imoral să lucrezi la o benzinărie? Poate cel pe care tocmai l–ai servit cu un zîmbet e pe cale să facă o depăsire aiurea. Dacă era pe bicicletă l–ar fi durut curul următoarele 5 zile. Dar are 2 tone de oțel sub acel cur și cel care îi va ieși în cale este deja mort. La naiba! Să facă cerșetoria o afacere. De ar fi asta imorală.[…]

    Moral? Imoral? Cine mai știe. Moralitatea e o pavăză frumoasă dar subțire. Presupune adevăruri absolute care nu există. Un om destul de credincios nu poate lucra mai nimic fără să încalce vreun păcat. A picat morala creștină, cred că la fel pică și restu. Definiția din dicționar se leagă și de „bunătate”. Aberant. Într-o societate anomică, morala își pierde sensul. De ce să vinzi oameni nu ar fi moral? Păi viața umană, bla bla. Dar stai, oamenii oricum sunt vânduți. Nu de mafia ___ dar de sistemul în care trăim. Ești vândut de la ejobs, la patronul care te ține pentru că nu ai acte de muncă, la compania de marketing. Dar e altfel de vânzare, s-ar spune, poți alege alt drum. Oare? Iar dacă alegi alt drum, s-ar putea să devi „imoral”. Uite că lucrurile nu-s chiar simple.

    […]Vezi că și toată cultura este organizată în contra paria. Prinț și cerșetor în varianta pentru copii pune accentul pe noblețe, pe ce averi erau în palat, pe judecăți pe potriva Regelui David, pe imoralitatea bandelor de tîlhari. Cartea, de fapt, este o analiză socială. Tîlharii sînt răi, dar uite cum au ajuns. Regele se înnobilează, dar să vezi și curtea ce ipocrită e. Se analizează legi care au dispărut din codul penal sau nu au fost acolo niciodată, dar sînt în spiritul oamenilor. Se scrie acolo de noblețea oamenilor simpli. Ehe! Manifest socialist sadea. Și totuși comuniștii români au simțit nevoia să–l retuneze. Oare de ce?[…]

    Morala, iar. Societatea (->cultura) a polarizat și clasificat de la bune începuturi. Pentru că nu toți câinii ajung la cățea, unii sunt mai puternici pentru că unii stau lângă magazinul de carne sau într-o scară de bloc mai generoasă. Inegalitate? Da. Statut social dobândit? Nu. Pe parcursul dezvoltării filogenetice am preluat ce și cât am putut din natură. Astfel, unii se nasc lângă magazinul de carne, alții la marginea pădurii. Unii ajung la cățea, ceea ce îi ridică social. Mi se par cretine argumentele unora „oricine poate”. Nu, nu oricine poate pentru că nu toți au avut șansa și s-ar putea să nu țină de ei. E atât de simplu. Iar când spun poate, nu mă refer la iPad 4 (a ajuns la 4???) mă refer la subzistență. Adică caca, papa, pipi.

    Dacă fură sunt imorali. Societatea care i-a pus în situația asta, nu e. Pentru că e guvernată de legi, reguli, norme – deși multe ilogice și aberante.

    S-ar spune că așa stă în firea umană. Să categorisească, să nu fure, să muncească. Pentru a nu mă aprofunda în explicații antropologice pe care nu le stăpânesc deplin, categorisirea este învățată social. În triburile primare, nu existau categorii. Culmea, se numește tot comunism. ;)

    Mă opresc aici. Pentru că am început să scriu de mult și dacă pun răspusul pe hold iar nu apuc să termin.

    Am înțeles pe de o parte. Pe de alta ceva spune că nu e bine. Probabil sunt condiționat cu niște percepte morale la care dacă aș renunța aș pierde și alte părți din mine. Mai mult, poate în sinea mea gestul de a da (cuiva care eu consider că are nevoie) are conotații egoiste. Deși sper cu tărie că nu. Dacă nu e așa lasă-mă să trăiesc în iluzia mea. Sunt destul de cinic deja.

    Iar de ăia 30% nu am nevoie. Ai dreptate, în relitate este echitabil pentru amândoi. Țăranul face împrumut pentru că alege calea ușoară, vânzătorul se trezește sunat noaptea. Realizez că atitudinea mea e bună. Mă uit și mă bucur de spectacol. De ce altfel?

    Discuția a mers departe. Personal cred că, oricum ar fi ar trebui să dăm când putem.

    Mulțumesc

  2. […] dar au nevoie de date personale, galerie foto, orice ca să facă o critică obiectivă, bănuiesc. În plan era să citesc niște articole mai vechi de pe aici și chiar începusem să comentez ceva la un articol de-al lui Bayazid, dar nu cred în planuri […]

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: