Dacă curva–i fată mare la ginecolog, de ce nu s–ar leza și fotografii români de ce scrie aici?

Fix X:

Am observat si eu repetarea dusa pana la obsesie a cuvantului “artist”.

Mantră. Nu ești la curent cu meditația. Oare oi fi din ăia utra–ortodoxii care se bagă în uterele femeilor pentru a proteja copiii nenăscuți pentru a avea pe cine să arate cu degetul murdar de muci că nu are guvernul o poziție clară în problema ajutoarelor sociale?

Ei nu sunt certificati nici macar sa poarte langa numele lor cuvantul “fotograf” – altfel decat definiti prin aparatura care le atarna ca talangile la gat cand ies cu ciurda la fotografiat aurolacii si vanzatoarele de petunii.

Sînt! Cum să nu fie? Știu deja de două maimuțe care, independent una de alta, au prestat fotografie spre binele unor terți. Apeși pe buton: e a ta poza. Mai rău: nu contează al cui e aparatul sau cît ai plătit pentru filmul tău vintigi și pălăria cu boruri largi de fotograf care știe că razele care intră direct în obiectiv și nu reflectate de subiect e rău pentru fotografie în general.

Cît despre vînzătoarele de petunii, cred că trăiești într–o lume rarefiată a făcătorilor de artă. Nu de alta, dar florăresele din jurul gării vînd trandafiri pentru lavării cu bani, garoafe pentru sărăcuți și orhidee pentru ăștia cu ghiul festiv pe de–ștu mic care știu să aprecieze calitatea. Mai au floarea miresii pentru cine s–o duce la vreo nuntă la ceas de seară. Au ferigi. Ba chiar și crizanteme în ghiveci cînd mai pică din camion. Pentru petunii trebuie să știi unde să te duci.

Ce au inteles ei ca defineste un fotograf, pe langa talanga cu >12 megapixeli este si perechea de pantofi comozi.

Aici doar te iei de ei. Sînt ani de cînd toată lumea știe că megapixelii sînt nimic. Mai ales de cînd au auzit și plebeii că filmul e mort, de aia nu se mai găsește în magazinele în care nu intri. Apoi este foarte relevant că mai cîștigi o fîșie de 10mm lățime pe senzor ca să îți dai seama cît de valoros este un ful freim. Adică dacă 20mm echivalent 35mm pe un aparat de buzunar și e ca și cum ai poza un butoi, tot 20mm echivalent 35mm pe un APC dă amețeli. Dar 20mm echivalent 35mm pe 35mm fără 1mm e plăcere! Mă rog, dă o suprafață de ajuns de mare și 80mm devine 20mm echivalent 35mm. Oare cîți mm sînt în tot paragraful ăsta? Sper că nu trebuie să fac multiplicări.

Iar pantofi comozi trebuie chiar și dacă nu ai aparat. Dacă nu ești păsărică la produs, pantofii nu fac parte din mixul după care te angajază. Deci pantofi comozi. Cine nu crede să citească Domnul Ibrahim și florile Coranului. Nu știu dacă s–a tradus în română, dar dacă s–a tradus, probabil scena lipsește. Așa că nu trișați!

Ai sa auzi oile cum iti vor spune ca pentru a avea succes ai nevoie de papuci care sa nu jeneze.

Întîi mă gîndeam la faptul că scoțienii au fuste pentru că oaia aude zgomotul fermoarului de la kilometri. Și că ciobanul autohton oricum are bandemburgi la șliț, dar cizme de legionar. Apoi mi–am dat seama că prin papuci vrei să zici încălțări și că oaia nu e vorba de victima abuzului penetrant, ci chiar de agresor.

Vine tura a doua – a celor din categoria Lazar Dinu care isi ia bicicleta si umbla, fiindca la tonajul lui – orice pantof tipa violat sub calcaiele crapate si sosetele imputite.

Și e un gest foarte frumos. Lui îi face bine, înainte de toți. O bicicletă normală i–ar fi făcut și mai bine la vîrsta lui, dar obligațiile pentru care a semnat pentru biștari îl privesc. Poate fac și cocalarii declic. Că în România, bicicleta nu e alternativă de transport ci încă un lucru cu care să te lauzi. Astfel, fiecare papagal cu bicicletă, dacă nu–i sărac rău, are și mașină în parcare. La fel și cu fioroșii baicării cu motoare pe banii lu’ tăticu: nu se poate motor puternic, fără măcar o mașină în ogradă.

Acelasi Lazar care completeaza “pantofii comozi” cu “blogul fotografic” – am remarcat ca Dumnezeu i-a dat inteligenta si prezenta de spirt ca sa il opreasca o vreme.

O fi fost în spital săracu.

Sper sa nu se suceasca si sa inceapa iar cu vomele ortografice sio gramatica de mahala intre doua reclame care sa ii dea banii de lipici si pungi de lapte.

Ți–ai pus problema că nu are alternativa asta? Că nu poate altfel? Că tentativa de a părea cul și tineresc este doar un mod de a–și scuza grobianismul? Cît despre lipici, asta s–o crezi tu. Du–te să vezi cît costă un pachet de scutece de adult la supermarket. Dacă ia d–alea pe rețetă de la farmacie, să te ții!

Apoi vin altii si altii care ne invata ca un fotograf are nevoie de pixeli, de obiective luminoase de firma aia sau de firma cealalta.

Păi nu de lumină ai nevoie ca să faci poze? Vrei obiective întunecate? Adică cu capac sau fără sticlă în ele?

Nicaieri, pe blogurile stimabililor, sau in cuvantarile grohaite in fata elevilor, care sufla in lumanari de ziua artei fotografice nu vezi sa spuna sau sa scrie ce e arta fotografica, ce o delimiteaza de arta rupestra sau de arta culinara.

Pentru că nu li s–a dat ocazia. Uite BadorGood. Li s–a dat ocazia și acum au produs la articole cam cît în jumate de existență a site–ului.

De ce? Fiindca probabil ridicolul semnalat in imaginile ifantile, tradus in cuvinte ar face sa lacrimeze sub ranjete copii de clasa a patra care trebuie sa isi scrie compunerile despre vacanta la bunici in Balta Alba – nu cea a lui Alecsandri ci cea a lui Liviu Negoita.

Ai cumva vre–o legătură spre un clip youtube cu manelistul ăsta, că n–am auzit de el și nici la ce baltă face referință?

Sigur copii acestia se vor regasi pe vreun blog fotografic al stimabililor care i-a pus in contextul potrivit pe cand bietii elevi de gimnaziu isi duceau gunoiul la ghena, ajutandu-si bunicii in cele trebbuincioase unei gospodarii tipice cutiilor de chibrituri betonate.

Uite o idee. Am văzut poze cu ghene. Am văzut poze cu gunoaie. Am văzut poze cu puștani. Am văzut poze cu bătrînei decrepiți. Nu am văzut povești despre nici una din ele. Asta ar fi o poveste care s–ar putea spune în imagini.

Nu exista un manifest comun al artistilor fotografi care se inteapa la conducta lui Boc si a ministrului veterinar filosof al culturii fiindca nu ai cum sa scrii, avand acel creier, 10 randuri in care sa spui pe ocolite ca nu te intereseaza altceva decat banii.

De ce să spui pe ocolite? Spune pe față. Nu fii un șobolan și viața se va schimba în bine. Oamenii apreciază sinceritatea. Dar vor și valoare adăugată. Să scazi prețul este facil. Să oferi mai mult pentru aceeași bani, asta e o problemă.

Nu ii intereseaza ca rade lumea de ei ca isi dau premii de natura la poza cu cloaca unei pasari rapitoare, nu ii intereseaza ca un nud nu e musai o femeie in penisul gol nu ii intereseaza ca dincolo de simboluri, in fotografie, exista si respectul pentru ceea ce substituie acele simboluri. Lectura lor nu se indeparteaza de Foto-Video sau Chip maxim photosi acolo ceea ce ii aduce la juisare sunt paginile impare in care Canon ii da peste bot lui Nikon unde pe pagina para Nikon sparge anusul lui Canon.

Simbolurile în lumea lor sînt personale. Tu vezi bani, el vede femei dezbrăcate și altul se vede pe el vedetă și altul mormane de mîncare. Ei nu sînt conștienți că există și altceva. Eco scrie romane polițiste cu popi înainte de Dan Brown. Mai există și altceva?

Nu inteleg ca nu Bok sau Chelemen sau Moiceanu sau Feriche de la dalles, headerul blogului lor in care ei se autoproclama fotografi sau artisti fotografi ii certifica drept artisti, ci chiar produsul talangilor ar trebui sa semneze foaia in care Onisori sau Cernovschi sau Volontiri sunt declarati drept altceva decat simpli manipulatori de instrumente capabile sa inregistreze la o anumita rezolutie imagini pe care oricum nu le inteleg.

Dar oare asta nu presupune că cei care se iscălesc pe actele altora ar înțelege? Dar, în realitate, ei sînt funcționari: are prezență peste 80%, a predat la timp lucrările cerute, are cotizația plătită 100%. Simplu, ușor, elegant, cuantificabil.

Daca dai drumul unui produs in lume si ii spui fotografie si acel produs nu serveste la altceva decat la a strange N oameni la un sprit si la un deget in cur si usor masaj la prostata pentru un orgasm temporar si banal si apoi il poti pune pe fundul galetii de gunoi sa nu se prinda cojile de cartofi de recipient acel lucru (foaia imprimata) nu se numeste arta.

De acord. Dar în România ei se întîlnesc fără acea materialiazare. Adică sînt încă un grad mai îndepărtați. Existența aparatului este o garanție că fotografia va veni garantat, cu atît mai repede cu cît combinația atîrnată de gît e mai scumpă.

Cosmin Bumbuț nu a dat pe spate pe nimeni cu fotografia lui. A avut o recomandare. Și, din asta, și–a făcut o afacere: suma luminilor de studio era de ajuns de mare ca să prezinte garanții legate de calitatea produsului final.

Nu multimile oi inculte si neinitiate certifica produsul ca fiind arta oricate degete in sus ai avea la profilul de facebook asa cum nici o femeie cracanata tavalita pe spate in muntele de graunte, cum ii place lui Sallai sa faca nu trece de statutul de tarfa dornica de atentie – care este de fapt intr-un fel radacina unui rau mai mic in fotografia romaneasca si este mai inteligenta decat fotograful atasat aparatului fiindca el vrea sa obtina arta ea vrea doar o imagine in care sa isi promoveze salonul de masaj erotic care mascheaza afacerea pestelui din BMW. Curva obtine ce vrea si bietul fotograf crede ca stoarce arta.

Precis de asta s–au inventat prezervativele: il ia, îl pune pe cîntar, știe cîtă artă a făcut cu muza de față.

Jocul este cu avantaj la prostituata lipsita de inhibitii care se crede mai speciala decat pitipoancele de pe cocalari.com fiindca e trasa pe Ilford cu o camera despre care a auzit ca o foloseau si aia de la Vogue sau unu’ Newton. Nu stiu ele care Newton – ala cu marul sau ala de il copiasera la fizica in a sasea la problemele cu caruciorul pe plan inclinat. Ce conteaza?

Vrei să zici pițipoanca fotografă. Cealaltă nu dă doi bani pe toate astea. Doar așteaptă asigurări verbale că e bine. Cum maimuțele nici darul vorbirii nu îl prea au, modelele s–au învățat să fie recompensate cu chiombitul pe ecranul din spate al aparatului. Aberant, agasant, dar ăsta e prețul de plătit pentru că maimuțele au un ecran pe spatele aparatului.

Artistii fotografi ai AAFR sau artistii voluntari care nu platesc cotizatie fie din zgarcenie sau din dorinta de a parea pusti rebeli nu isi dau seama ca sunt simple unelte de marketing ale unor grofi industriali ca si cei de la f64; in cazul lui Lazar – care nu a mai avut loc acolo – sta sa picure de la foto hobby, grofi care la randul lor sunt doar o parte din lantul trofic al uzinelor japoneze sau chinezesti sau nemtesti.

Știi ceva? Încep să cred că bălăriile alea din manualul de istorie asta și sînt: bălăriile din manualul de istorie și nimic mai mult. Cam pe la 1848 s–a stabilit precis că istoria este un instrument foarte important al propagandei. Deși mi se pare că se știa dinainte că cine controlează prezentul controlează trecutul. Ei doar au adăugat cine controlează trecutul… Împresia pe care o am acum este că groful era în simbioză cu mujicul de pe moșie. Și că, tocmai, s–a urmărit ca gardienii grofilor să fie întorși împotriva stăpînilor pentru a face munca revoluționarilor mai ușoară. Din cărți pare că dacă nu era o conducere aleasă democratic țăranii se ridicau și îi ardeau nevasta și îi violau moșia. Dar mai degrabă cred că ăștia lucrau foarte asiduu într–un sistem de recompense în care groful nu era un șef, ci un arbitru. Așa că să te ferească ăl de sus să vrei să îi faci ceva rău grofului. Dacă nu mă crezi, du–te la vreo întîlnire d–asta de–a lor și atacă–l deschis pe guru. Deși erau o masă inertă și informă, fiecare venind din altă parte, o să vezi cum se leagă să facă un scut pentru apărarea dascălului.

Toti balesc dupa Leici sau Fujiuri profesionale cu obiective interschimbabile si diafragme subunitare si in aceasta piramida a nevoilor – la varf, la baza, in mijloc se afla si se exploateaza mintea ingusta a celor care cred ca daca ai un obiectiv invers proportional cu lungimea penisului sau cu inteligenta ta esti automat confirmat artist fotograf.

Poți să mă ajuți să înțeleg de ce atîta nevoie de a se acoperi în bani? Adică la CB țoalele și ochelarii sînt parte din imaginea pe care o degajă în cercurile frecventate. E un mod de supraviețuire. Dar pentru mucea de unde nevoia de a se acoperi în bani? O văd la români, o văd la reapării americani. Unul care pur și simplu se acoperă cu bani. Și nevoia asta sabroasă de a se exhiba în formatul ăsta. De asta iei un Ferrari în loc de un Opel. Pe șoselele din Spania cele două se conduc la fel și pentru cîțiva litri de benzină în plus, mașina italiană poate să îți dea un profit net de sub 10 minute la 24 de ore conduse.

Uite un studiu comparat, tocmai din seria cu bani și dușmanii. Poți să iei acest Leica, sau acest Rollei sau un Yashica. Toate sînt _full frame_. Toate reacționează la această unealtă și fac întocmai ceea ce au fost reglate. Ideea nu e nici pe departe a mea, nu merg atît de mult cu inteligența, este a lui Radu Drăgan cînd l–am întrebat cum poți să depășești full frame pe bani puțini, dar fiind că în prăvăliile românești de aparatură foto folosită nu găsești decît covrigi auriți de pus în urechi și ghiuluri de degetul mic pe care ai putea să le pui și pe inelar dacă ai mîna mai fină. Avantajul acestor cutii este și că te scutește să fii fotograful rău care nu vrea să împartă luminoasele imagini de 3 țoli diagonală.

Si Elena Ceausescu era chimista, doctorita chiar, asa cum si eftenie s-a modelat acum doctor in arhitectura, usor impins de la spate de ma-sa si se ofera sa dea lectii despre butoanele aparatelor si ajunge, in cadrul aceleiasi discutii, la discursuri penibile in care mentioneaza “poetica urbana” fiindca ceva cretina mica se crede o Monica Lewinsky care a atins apogeul popularitatii rontaind o bucata de carne. In Romania celebritatea asta prin asociere nu este atat de contagioasa fiindca varfurile popularitatii vor avea intotdeauna grija ca in momentul in care se simt amenintati sa isi bage scula inapoi sin chilotul galben si sa spurce bietul prestator, aratandu-l lumii cat e de slut si prost, ca nu cumva mamaliga sa trebuiasca impartita la doi.

Am dubii că Elena Ceaușescu și–a dorit orice din ce i se pune în circă după regula morții nu vorbesc. În schimb, cred în nevoia lui Marko Bella de a parveni și în puterea de influența a amantului său mai bătrîn pentru a promova.

Cu scuzele de rigoare si tot respectul pentru cititorii sensibili ai blogului dar nu cred ca inca i-a spus cineva stimabilului sau stimabililor din AAFR2(3) de sub guvernul Boc 9 : ” Mai da-va-n mama voastra”.

Mă îndoiesc că ar mai fi astfel de cititori pe aici. Mi se pare și inutilă pudoarea de doi lei. E cam ca putoarea care nu se inhibă să pozeze goală unui necunoscut pentru limba dulce a pozarului rodat gen ‘aidi, fă, că eu am mai făcut și altele mai bune și care presupune că maică–sa nu o să afle ce face ea în studenție, dar, pe de altă parte, simulează fecioria pînă și la ginecologul la care a venit pentru un chiuretaj.

Vroiam sa scriu cred ca altceva, dar partea cu pantofii este cea care m-a pus la calculator.

Păi poate ajungi să ne scrii și acel altceva.

Etichetat

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: