Ce–i aia o Artă Fotografică și cum se măsoară?

Astia, folosesc denumirea generica pentru specimenele cu pretentii “artistice”, vor de fapt sa intre pe usa dindos a artei (sa zicem) pe cale oficiala. Ce daca produci imagini nule dpdv estetic si conceptual, poze banale mai pe intelesul pulimii, ai carnet de “membru” – ai. Fotografia este o arta? Da, este!(da de unde?-ma rog, dar cam asta e rationamentul) Deci continuam tot asa. Suntem noi fotografi? Bine-inteles ca suntem! Ca atare, suntem artisti. Asta e rationamentul. Avem patalama, avem poze, avem salon. Zi nu avem inca. Atentie, s-a decretat Ziua Artei Fotografice, nu ziua fotografului. Se celebreaza arta fotografica si nu artistii. Ma rog, in calitate de autori, de artisti fotografi, sigur ca da, intr-o oarecare masura e si ziua lor. Ca atare, merita sa plece cu doua ore mai devreme, poate mai prind ceva reduceri la carne.

Bineînțeles că pe ușa din dos. Este și singura prin care pot să își șmenuiască accesul: mai cu cărat sculele altora, gen Mihai Mărgineanu, pretenaru’ lui Florin Ghioca, alt specialist în ușa din dos. Se mai poate și că te faci că te duceai la WC, șamd. După tehnica lui Ion Caramitru, incendiatorul BCU, se poate face și ceva de glorie din ușa din dos: este ușa prin care trec artiștii!

Ești artist așa cum alții devin profesori universitari. Prin hîrtii. Asta au învățat–o românii de mult. Și o practică asiduu. Iei diplome. Nu contează ce dai și ce faci pentru a le obține. Și după aia te întrebi la ce–ți folosesc. Pentru că porcăria cu diplomele este ca și cu banii: dacă au prea mulți, atunci își pierd din valoare. Și îți mai trebuie. Îți mai trebuie ceva mai mare. Ceva mai pompos. Ceva cu mai multe semnături. Restul este tehnica minune: ce frumoase sînt hainele astea! Și ce ușoare! Parcă nu ar fi. Asta a știut Cosmin Bumbuț cînd și–a deschis prăvălie. Că trebuie să fie nervos, blazat, în lipsă de ceva. Și doar nu o să fie curva proastă să spună că nu s–a simțit bine cînd știe cît a plătit sponsorul pentru o ședință!

La fel și în UNArte: cînd unul ține doctoratele în gheare și unul masterele, parcă nu îți dă inima să zici în public ceea ce vezi cînd tu vrei hîrtiile alea cu timbru sec. Așa și–au asigurat ei calitățile: hartistul cu doctorat. Dar hartistul cu drept de a da doctorate se ridică pe umerii tuturor fraudacilor care vor doctorate de la el. De unde și pizma băieților de trupă anaflabeți care au învățat meseria cărînd cu spinarea, gen Ufo, cînd își dau seama că ei trebuie să muncească și pentru a–i aduna pe cei pe ai căror umeri să se ridice. Competiția de la kilul de ulei de flore transbordată în artă. Unul dă diplomă cu antetul ministerului și cere Euro. Altul dă cursuri pe gratis maică! Și mulți pun botul la oferta de nerefuzat.

Cine vrei să poată să evalueze? Elita a fost ucisă cu pietre de plebeii dezlănțuiți. Cu scuza unui Nichita s–au ridicat cu bețe și cuțite Păunești. Ce dacă un Caraion a fost demascat și opera lui inegalabilă a fost trecută pe raftul din dos? Oare cei care i–au lins scurgerile anale și au dat cu recenzii extaziante au pățit ceva? Au nu aceiași sînt citați în alte contexte de plebea imbecilă? Au nu plebea asta spune că dacă scoți ceva, altceva decît poziția oficială, despre unul te faci vinovat de atac la persoană? Günter Wilhelm Grass, a recunoscut niște chestii și l–au luat în bețe pentru poziția lui moralistă. Dar omul are o operă, o să supraviețuiască. Plagiat despre scrierile fenomenologice ale unuia? Dar stai să vezi ce frumos vorbește Gabriel Liiceanu cînd nu e ofticat în Conferințele de la Șosea!

Cu alte cuvinte, dacă Mircea Cărtărescu o să răzbată prin decenii cu scrierile lui ușoare, atunci și portretul lui va supraviețui. Dar am dubii serioase că, o dată ce va fi clasată afacerea Roșia Montană vor mai rămîne urme ale grupului 7 zile.

Știu că e vorba de ziua Artei Fotografice. Și mi se pare considerabil mai aberantă decît propunerea mea sarcastică de Ziua Pozarului. Arta Fotografică este ceva intangibil, imaterial. Și vrei să se vîndă asta unor curve de ambele sexe care cotează totul în material, în cît de mare e cărămida de bani, în lanțuri de aur și mașini? Hoțul neprins e negustor cinstit. Tot puțoiul de la multinațională e plătitor serios de taxe pentru că cei de la contabilitate îi rețin din oficiu din salariu. Ba să vezi că el contribuie și cu partea plătită de angajator, nu doar cît scrie pe fluturașul lui lunar! El merge cu autobuzul sau are mașină ‘eftină, dar asta numai pentru că i–e frică că i–o fură, că să nu stîrnească invidia mai marilor lui, șamd. Stai să vezi dezideratele dincolo de aparențe: casă pe plajă, chalet la schi, mașină sport pentru cînd e nevasta în delegație și mașină mare pentru cînd duce cîinele să se cace la iarbă verde. Ăștia cu hamul colorat de la dSLR și marca contrastantă la vedere să știe ce e Arta Fotografică? Ăsta vede albume de artă și fresce gigantice în 800×600!!! Și are și păreri. O, da! Păreri! Ăsta și dacă și–ar permite să meargă pînă acolo cu aparatul și Bumbuț de mînă nu o să vadă nimic. Nici nu e mare lucru de văzut acolo decît dacă pui în context. Și pentru el pus în context înseamnă să vadă 1024×768 și să știe dacă e iPad sau iPad2!! Ce crezi că–l va întreba pe Cosmin Bumbuț dacă îl va avea alături? Îl va întreba de bani! Cît face pe o ședință! Dar el ce ar putea să pozeze din frescă și să îi apară în revistele de turism? Numai să încerce să–l ajute CB că să vezi ce o să se oftice că–i limitează viziunea artistică! Și pentru ce? Pentru un animal atît de angoasat că nu poate să experimenteze lumea direct?

Dupa 10 ore de stat la serviciu în fața unui ecran, urmează încă 5–6 de prelucrare foto și „socializare”, tot prin ecran. Acum are computer de bord în mașină. Alte 2 ore cu un ecran. Cum poate creatura asta să meargă la mare și să se chiombească la țîțe goale pe plajă? Nu! Îi trebuie aparat. Ca o cîrjă. Și trebuie să știe că face artă. Ăștia nici acasă nu mai știu ce e acasă. Ajung să aibă ecrane cît peretele, care s–ar putea vedea foarte confortabil, dar din apartamentul de peste drum. Ajung să trăiască în ecran. Și să interacționeze prin intermediul ecranului. Crezi că poate să se ducă și să își reguleze nevasta în fund? Nu! E un act murdar. Și pervers. Și poate nici nu o să îi placă. Mai bine stă în fund și o regulează în urechi arătîndu–i cum îl face muci pe Băsescu. Și ea o să îi arate cum poate de acasă să răspundă la întrebările repetitive de la concursurile TV. Sau vice–versa.

Acum cîțiva ani îmi trimisese cineva un articol de pe blogul unei tăntici cu lăptăria mai mare decît Anca Cernoschi. Avocată cică, plimbătoare de hîrtii. De ani în șir căutătoare de satisfacții interzise. Cînd, în sfîrșit a găsit bărbatul visurilor sale: antreprenor, mașină mare, bani, ocupat, interesant, atrăgător, gata să cheltuie să aibă așa un decolteu alături! O! Probabil deja pleca din apartamentul ei din capăt de Rahova și îi redecora ăstuia casa din Băneasa. Ce viața! Ce iubire! Ce fiasco. Amărîtul s–a ferit să o atingă. Cînd a prins curajul a masat–o pînă aproape a adormit–o. Omul nu știa ce să facă. Dacă merge — o faci pînă la epuizare și după. Cînd l–a desfăcut fata la pantaloni omul și–a dat drumul. Casă, mașină, ghiul și slujbă de invidiat. Zero! Mai bine babă știrbă și sex de două ori pe săptămînă asigurat. Dar el nu știe asta. Țeapă! Prostie? Victimă a societății concurențiale? Ăsta, săracu’, nu o să vadă nud în cea mai fină și mai rafinată operă de artă. O să vadă: cur, buci, țițe, craci.

Sau mai pe înțelesul plebeilor care mai trec ocazional pe aici: la fel e și la haleu. Nu mînca 3 zile și să vezi porcăria aia de biscuite cu cremă cu esența de rom și cacao, o, ce bun e! Rafinament! Nu vrei _foie gras_, vrei pateu de 2 lei conserva și pîine proaspătă cît să nu–ți scoți dinții, că alții nu mai cresc! Trebuie un stomac mai fin, trebuie un minim de antrenament, trebuie o înclinație, trebuie un ghid. Nu merge așa simplu. 20 de ani de țuică și după aia treci pe un muscat. E dulce. E licoros. Dar e slab, frate! Apă. 10 ani de bere ordinară fermentată accelerat în butoaie sterile de inox, 10 ani de recipient de plastic și pileală cu purificarea rinichilor. E simpatic vinul, dar nu dă randament la pișare. Și există și riscuri. După ce o viața întreagă ai păpat prăjitură cu esență de vanilie, poți să și rozi la bățul ăla de vanilie că nu găsești plăcerea de altă dată. Poți să te fi format, după buget, cu diverse terine cu ficat de rață adăugat de aromă. Se poate că o feliuță din adevăratul ficat de gîscă îndopată să îți facă greață. O să recunoști că ești un țopîrlan care nu știa ce–i aia foie gras sau o să declami că era ficatul de origine dubioasă? Poți să ai plăcerea să mănînci varii produse industriale cotate „cu trufe” și cînd vei fi pus în fața unei omlete cu ciuperca aia să dai afară, pentru o mai bună inventariere, tot conținutul stomacului. Și chiar dacă nu vei da afară, cum vei putea diferenția o ciupercă de primă calitate care se obține la niște prețuri exorbitante, dincolo de prețul aurului, de o ciupercă de calitate inferioară și mucegăită? Ambele put. Și put rău! Ambele sînt vineții. Și nici una nu seamănă cu ciupercile alea albe care se găsesc în piață.

Așa că ce e aia Arta Fotografică? Îmi fac Salon de Pictură și premiez maimuța care a zgîriat în stil naiv pereții la Altamira? Îi zic Salon de Pictură și premiez pictori în viață care fac ceva: picturi interesante, manifeste inteligente, sex oral cu juriul, care o fi standardul organizației se reflectă și în rezultate.

Cît despre reduceri: numai să realizeze Carrefour că are potențial și o să facă cu săgeți loc de distribuit carnea de mici stricată către oricine se prezintă cu un aparat foto și bateria corespunzătoare.

Reiau că poate devine mai clar: arta fotografică este mîini de babă opărită la tinerețe, ochi umezi de moș cu cataractă, copil ras în cap mergînd pe un hol cu pereții supraexpuși, muncitor cu labe murdare, care a uitat de școala primară și verificatul unghiilor și batistei. Este Pozarul care trebuie să–și primească ziua. Cosmin Bumbuț, bun–rău, este unul din puținii cu care se poate scoate capul în lume. Ce alternative sînt? Dinu Lazăr și Feri de la Dalles? Gicu și cu Voicu, țambalagii de frunte? Omul să își primească dreptul pentru ce a făcut pe față sau nu în relație cu fotografia. Să ia Tudorel Platon pentru alea cîteva nopți cît a crezut că nu îl lasă ăștia să dea Bacul, decît o flegmă umană care pozează floricele, musculițe și alte chestii care apar duminică la ora prinzului în partea cotată drept sigură a orașului. Unii dau la pește la sfîrșit de săptămînă. Alții dau la apus de soare. Prefer să îi dea premiul ăluia care a pozat–o pe aia fără chiloți crăcită la Unirii, ziua–n amiaza mare, pentru riscul că putea să–i ia la întrebări un Gardian care–și găsise partener de discuție. Vreau Bogdan M pentru pozele cu puțulici clasice lipite pe gardul comunal sau aurolacii bine hrăniți care dau cu spray–ul pe metroaie, decît încă un pozar Playboy care visa cu ochii deschiși cum e să te afli în vedeta zilei.

Urăsc visceralul. Îl consider un semn că e vorba de un individ prea neșlefuit ca să știe cum să ajungă la publicul său. Dar dacă mișcă și cît zombi ăia din Noaptea Morților Trăitori eu votez! Dacă singurul din arenă care mișcă, se mișcă de la convulsiile generate de faptul că s–a spinzurat cu propriile mațe, eu zic dați năvală și premiați–l cît mai mișcă. Din punctul ăsta de vedere Tomazatos bate Bumbuț și Onișor la popou’ gol pentru că și–a plătit singur biletul ca să meargă acasă să pozeze.

Etichetat , , , , , , , , , , , , , , ,

2 gânduri despre „Ce–i aia o Artă Fotografică și cum se măsoară?

  1. Fix X spune:

    Am observat si eu repetarea dusa pana la obsesie a cuvantului „artist”. Ei nu sunt certificati nici macar sa poarte langa numele lor cuvantul „fotograf” – altfel decat definiti prin aparatura care le atarna ca talangile la gat cand ies cu ciurda la fotografiat aurolacii si vanzatoarele de petunii. Ce au inteles ei ca defineste un fotograf, pe langa talanga cu >12 megapixeli este si perechea de pantofi comozi. Ai sa auzi oile cum iti vor spune ca pentru a avea succes ai nevoie de papuci care sa nu jeneze. Vine tura a doua – a celor din categoria Lazar Dinu care isi ia bicicleta si umbla, fiindca la tonajul lui – orice pantof tipa violat sub calcaiele crapate si sosetele imputite. Acelasi Lazar care completeaza „pantofii comozi” cu „blogul fotografic” – am remarcat ca Dumnezeu i-a dat inteligenta si prezenta de spirt ca sa il opreasca o vreme. Sper sa nu se suceasca si sa inceapa iar cu vomele ortografice sio gramatica de mahala intre doua reclame care sa ii dea banii de lipici si pungi de lapte. Apoi vin altii si altii care ne invata ca un fotograf are nevoie de pixeli, de obiective luminoase de firma aia sau de firma cealalta. Nicaieri, pe blogurile stimabililor, sau in cuvantarile grohaite in fata elevilor, care sufla in lumanari de ziua artei fotografice nu vezi sa spuna sau sa scrie ce e arta fotografica, ce o delimiteaza de arta rupestra sau de arta culinara. De ce? Fiindca probabil ridicolul semnalat in imaginile ifantile, tradus in cuvinte ar face sa lacrimeze sub ranjete copii de clasa a patra care trebuie sa isi scrie compunerile despre vacanta la bunici in Balta Alba – nu cea a lui Alecsandri ci cea a lui Liviu Negoita. Sigur copii acestia se vor regasi pe vreun blog fotografic al stimabililor care i-a pus in contextul potrivit pe cand bietii elevi de gimnaziu isi duceau gunoiul la ghena, ajutandu-si bunicii in cele trebbuincioase unei gospodarii tipice cutiilor de chibrituri betonate.
    Nu exista un manifest comun al artistilor fotografi care se inteapa la conducta lui Boc si a ministrului veterinar filosof al culturii fiindca nu ai cum sa scrii, avand acel creier, 10 randuri in care sa spui pe ocolite ca nu te intereseaza altceva decat banii. Nu ii intereseaza ca rade lumea de ei ca isi dau premii de natura la poza cu cloaca unei pasari rapitoare, nu ii intereseaza ca un nud nu e musai o femeie in penisul gol nu ii intereseaza ca dincolo de simboluri, in fotografie, exista si respectul pentru ceea ce substituie acele simboluri. Lectura lor nu se indeparteaza de Foto-Video sau Chip maxim photosi acolo ceea ce ii aduce la juisare sunt paginile impare in care Canon ii da peste bot lui Nikon unde pe pagina para Nikon sparge anusul lui Canon.
    Nu inteleg ca nu Bok sau Chelemen sau Moiceanu sau Feriche de la dalles, headerul blogului lor in care ei se autoproclama fotografi sau artisti fotografi ii certifica drept artisti, ci chiar produsul talangilor ar trebui sa semneze foaia in care Onisori sau Cernovschi sau Volontiri sunt declarati drept altceva decat simpli manipulatori de instrumente capabile sa inregistreze la o anumita rezolutie imagini pe care oricum nu le inteleg. Daca dai drumul unui produs in lume si ii spui fotografie si acel produs nu serveste la altceva decat la a strange N oameni la un sprit si la un deget in cur si usor masaj la prostata pentru un orgasm temporar si banal si apoi il poti pune pe fundul galetii de gunoi sa nu se prinda cojile de cartofi de recipient acel lucru (foaia imprimata) nu se numeste arta. Nu multimile oi inculte si neinitiate certifica produsul ca fiind arta oricate degete in sus ai avea la profilul de facebook asa cum nici o femeie cracanata tavalita pe spate in muntele de graunte, cum ii place lui Sallai sa faca nu trece de statutul de tarfa dornica de atentie – care este de fapt intr-un fel radacina unui rau mai mic in fotografia romaneasca si este mai inteligenta decat fotograful atasat aparatului fiindca el vrea sa obtina arta ea vrea doar o imagine in care sa isi promoveze salonul de masaj erotic care mascheaza afacerea pestelui din BMW. Curva obtine ce vrea si bietul fotograf crede ca stoarce arta. Jocul este cu avantaj la prostituata lipsita de inhibitii care se crede mai speciala decat pitipoancele de pe cocalari.com fiindca e trasa pe Ilford cu o camera despre care a auzit ca o foloseau si aia de la Vogue sau unu’ Newton. Nu stiu ele care Newton – ala cu marul sau ala de il copiasera la fizica in a sasea la problemele cu caruciorul pe plan inclinat. Ce conteaza?
    Artistii fotografi ai AAFR sau artistii voluntari care nu platesc cotizatie fie din zgarcenie sau din dorinta de a parea pusti rebeli nu isi dau seama ca sunt simple unelte de marketing ale unor grofi industriali ca si cei de la f64; in cazul lui Lazar – care nu a mai avut loc acolo – sta sa picure de la foto hobby, grofi care la randul lor sunt doar o parte din lantul trofic al uzinelor japoneze sau chinezesti sau nemtesti. Toti balesc dupa Leici sau Fujiuri profesionale cu obiective interschimbabile si diafragme subunitare si in aceasta piramida a nevoilor – la varf, la baza, in mijloc se afla si se exploateaza mintea ingusta a celor care cred ca daca ai un obiectiv invers proportional cu lungimea penisului sau cu inteligenta ta esti automat confirmat artist fotograf. Si Elena Ceausescu era chimista, doctorita chiar, asa cum si eftenie s-a modelat acum doctor in arhitectura, usor impins de la spate de ma-sa si se ofera sa dea lectii despre butoanele aparatelor si ajunge, in cadrul aceleiasi discutii, la discursuri penibile in care mentioneaza „poetica urbana” fiindca ceva cretina mica se crede o Monica Lewinsky care a atins apogeul popularitatii rontaind o bucata de carne. In Romania celebritatea asta prin asociere nu este atat de contagioasa fiindca varfurile popularitatii vor avea intotdeauna grija ca in momentul in care se simt amenintati sa isi bage scula inapoi sin chilotul galben si sa spurce bietul prestator, aratandu-l lumii cat e de slut si prost, ca nu cumva mamaliga sa trebuiasca impartita la doi.
    Cu scuzele de rigoare si tot respectul pentru cititorii sensibili ai blogului dar nu cred ca inca i-a spus cineva stimabilului sau stimabililor din AAFR2(3) de sub guvernul Boc 9 : ” Mai da-va-n mama voastra”.
    Vroiam sa scriu cred ca altceva, dar partea cu pantofii este cea care m-a pus la calculator.

  2. […] Fix X: Am observat si eu repetarea dusa pana la obsesie a cuvantului “artist”. […]

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: