Anexă la pomana organizată, unde se vorbește și de bio, ecologie, biodegradabil, ecobiodegradabil și nevoia de omnisciență a românului în general

O treabă ciudată aici așa că ridic o întrebare. De ce nu aș da cuiva care nu poate să își cumpere sau unei organizații (personal știu câteva unde bunurile ajung unde trebuie, fără să se piardă nimic pe drum)?

Ha! Bună întrebare. Mă gîndeam să abordez și aspectul ăsta, dar ar fi făcut articolul prea lung. Nici o problemă, dezvolt aici. Pentru că e bine dacă știi organizații unde bunurile nu sînt triate și impozate, mergîndu–se de la obiectele mai sclipitoare și pînă la TVA — toată valoarea aflată.

Să încep de la început. Scopul este să le dai și să uiți de ele. Poți să le pui în parc, pe o bancă, dar te mai trezești că trece vre–un englez și după aia mai trebuie să facă un polițist procese verbale și se încuie aparatele pînă cînd nu o să mai aibă nici o utilitate. În societatea actuală, unde omul preferă să își cumpere singur decît să se dea pe lîngă alții care au, faptul că are mai multe poate fi, în sine, o etapă a procesului de învățare. Vezi cum se schimbă obiectivul și cum arată aparatul și cu altceva pe el decît opțiunea inițială. După acei primi pași, devine un balast care să te tragă în jos. Nici măcar dacă vrei să slăbești nu ajută, ci pot să–ți creeze probleme pe termen lung de la paza lor — vezi povestea lui Andrei Pandele cu Leica tătîne–su — pînă la un umăr mai jos ca altul sau vreo vertebră mișcată. Pe munte, în condiții peste performanța ta te va costa viața.

Acum, majoritatea românilor nu pot să dea. Și dacă pot să dea să zicem hainele rămase mici ale copilului. Pot să o facă cu bucurie cum ar fi în cazul bicicletei ruginite din curte ca să aibă loc să mai parcheze o mașină. Dar altfel nu dau. Mîncare nu dau decît că așa–i tradiția pentru morți. Sau dacă e să se laude cu darea de mînă, mergînd pînă la credite pentru nuntă. Și cu cît rămîne mai mult să se gîndească cu atît îi devine mai clar că nu se știe la ce i–ar putea folosi aparatura foto vreodată. Adică se ține.

În plus, tagma de care vorbim are foarte mulți reprezentanți dezrădăcinați, migranți. S–a născut undeva. Facultatea, poate și liceul, le–a făcut altundeva. Lucrează într–o a treia locație și mai îndepărtată de casă de anterioarele. Știe să comande _online_. Nu știe să dea. În occident e cîte un loc pe lîngă gunoaie unde se lasă multe și felurite. Dacă nu se gășește doritor, gunoierul face serviciile să arunce în tomberon în schimbul posibilității să trieze și el marfa. E! Vezi că zona tomberoanelor în occident este de o curățenie pe care românul nu o ține în casă! Asta presupune saci de plastic sigilați, neperforați cu riscul de amenzi dacă cumva ies mirosuri care să deranjeze nasul vecinilor sau al trecătorilor. La noi, românii sînt curați nevoie mare, dar să vezi cum e la ghena de bloc. Sau cum pute canalizarea după ce a avut v–unu’ ceva de deșertat! Uite că–i cu sărbători. Oare cîți o să arunce bradul pe geam în zilele următoare?

Nu mă pot opri să nu remarc un alt aspect întîlnit cam la toți românii, dar și, rar, la alte nații: „știe”. Tu vrei să dai. Să scapi de patimă. Să umbli mai ușor. Să nu–ți mai faci griji. Să ai mai mult spațiu pentru aer în casă. Altul vrea să ia. Mai contează? Străinii văd un aurolac că vrea să le spele geamul. Nu vor să dea. Și nu dau. Românul se ridică pe un bolovan al dreptății și amenință să–l ridice și să–l prăvălească în capul necredincioșilor. Românul ar da, pentru că se gîndește la copilașii de acasă ai aurolacului. Dar nu dă! Pentru că sigur îi bea. Sau pentru că e un găoz [_asshole_ în original] și a văzut Filantropica și știe că acela face mai mulți bani ca el într–o zi. Dacă îți pui problema de ce nu îi ia locul și scapă de grijile cotidiene o să te urască și o să înceapă să arunce cu clișee de la televizor, fiecare, în parte, țipînd că el e mult prea bun ca să facă asta. Ceea ce nu atacă cu nimic acel de ce nu îi ia locul să scape de griji.

Eu sunt fan donații din diverse motive dar uneori mă găsesc pus în situații cam aiurea care cred că se aplică și aici “Unde/Cui?”. Donații foto nu fac pentru că nu prea am ce, pur și simplu am generalizat întrebarea fără o susținere empirică.

Cînd ieși pe un site dintr–ăla cineva o să iasă la înaintare. Cineva care are nevoie pentru că este gata să vină pînă la locul stabilit de tine — freecycle — sau să plătească taxele poștale. De ce are nevoie, asta e, cum scriam mai sus, o dilemă generală a românului. Poate e geambaș de aparatură și tocmai a făcut o afacere. Perfect! Totul rămîne valabil. Tu transferi grija. El o să trebuiască să dea acte de justificare a originii mărfii, el o să se teamă să nu–l calce hoții, el o să trebuiască să mință pentru a umfla performanțele aparatului și nu tu cînd ieși cu clubul foto. Căci dacă dai din gură nu mai auzi. Și dacă nu auzi nu mai înveți. Sau poate e vre–un tînăr artist contemporan care se gîndea la o instalație cu aparat foto. Pe freecycle se obișnuiește să dai o poveste cînd ceri ceva și să răspunzi la întrebări dacă e cazul. Poate te mai faci cu o mențiune pe soclu și devi mecena!

Cine e pe Okazii mă gândesc că deja are resursele necesare pentru un D40, mă înșel?

Depinde. Probabil că mulți au. Nu exclude că acum există Internet și la școli și biblioteci! Dar asta e dincolo de argument. Uite, eu am cerșit sau adunat de pe acolo pentru alții. Ca să fac ca boul zburător: am resursele. Și dacă ar fi fost pomană pe bune probabil ar fi fost frumos să merg în tîrg și să achiziționez niște chinezisme noi pentru a relansa economia națională și schimburile locale. Ba mai rău, ca un ONG corupt, recunosc că au fost chestii care le–am luat pentru mine sau le–am amînat plecarea.

Din nou, cred că te preocupă cazul geambașului. Pe lîngă argumentul de mai sus cu pasarea voluntară a grijii, mai ai și faptul că ignori că tu scoți profit și cumva, supără că altul face și el profit. Tot așa, argument românesc în special, pe care mulți îl neagă cu tărie. Mai e și că geambașii de aparatură s–au învățat niște putori la noi. Prin alte părți geambașul știe să facă depanare, curăță marfa. Ehe! Românilor le–a luat vreo 15 ani de la moartea aprozarului să se identifice cu marfa pe care o vînd și să își pună problema să facă roșiile să sclipească pe tarabă. Cum face grecu–n piață cînd vinde portocale? Fură la cîntar, cel puțin atenienii în piață fură cel puțin la fel de rău ca românii. Dar și prețul la ei e dat în jos nu în sus. În București abia de știu că trebuie să facă marfa mai prezentabilă. Dar mulți refuză, în continuare, să sorteze marfa la cererea clientului. Se înmoaie dacă e o opțiune pe care clientela obișnuită nu o vrea, dar nu toți.

Poate are resursele de un D40. Dar e fascinat de ce scrie Radu Drăgan despre developare, chestii pe care hodorogii bășiți care erau fanți prin ’70 și ’80 nu miros. Și bine fac pentru că e vorba de substanțe toxice. Ziceam că omul vrea să își comande cele necesare să experimenteze cu film. De ce nu și un D40 pe post de polaroid? Poate, din varii motive, nu are la cine să vadă aparatul. Și așa îl ia în test. Și, cine știe, dacă vede că alții se lasă așa ușor de ce au acumulat poate o să înțeleagă că e loc și de dat, nu numai de luat.

Oricum, pomana ca element anticonsumerist mi se pare o idee foarte bună.

Nu, nu. Este consumerist. Putea să încerce cu cutia de pantofi sau oglinda concavă. Dacă e pe site–urile alea putea să fie și pe Fototutorial. I–ar fi fost tare greu la început, dar ieșea guru din asta. Este un gest consumerist, poate chiar de hîrciogială. Dar e un gest ecologic.

Uite, că nu știam unde să agăț niște idei mai vechi, în relație cu fotografia de foarte departe. Termenii comerciali de astăzi sînt foarte departe de înțelesurile acordate de campaniile de publicitate. Scopul ecologiei ar fi fost să se micșoreze amprenta lasată de un individ asupra mediului. Pentru pungile care zboară cu vîntul de pe puntea vasului trebuia să fie biodegradabil înainte ca vreo creatură să se sufoce aberant. Nu e vorba de pungile care se iau pe munte și se lasă că doar nu o fi românul să–l rîdă și curcile și să–și care singur gunoiul cînd e mai obosit. Între timp, lucrurile au luat o turnură și mai dramatică. Detergentul ecologic poate să fie chiar mai toxic decît detergentul convențional, dar cică spală la temperaturi mai joase și prin asta ar putea scădea consumul energetic. Mă rog, poate că procesul de fabricație să implice un consum energetic mai mare decît pentru un detergent convențional. La fel de bine cum unii consumatori s–ar putea să interpreteze ecologicul după ureche și să spele în aceleași condiții ca și mai înainte. La fel cum, în alimentele cu 0% grăsimi se pune amidon și alte alea pentru că produsul mimat tocmai pe grăsimi își baza succesul. Și amidonul în digestie tot aia se face ca și grăsimea. Poate mai bine scriau colesterol redus.

La fel Bio nu înseamnă mai sănătos. Se referă la anumite standarde deja stabilite. Puiul de rotisor bio înseamnă că a avut o anumită dietă. Asta nu exclude că ferma era pe marginea autostrăzii și că are conținut mai mare de plumb decît un pui fără eticheta bio. Uleiul de vegetale bio se referă vegetalele din care s–a extras uleiul și nu la uleiul în sine. Dacă măslinele provin din culturi certificate bio, nu contează cum se procesează uleiul, pentru aceea sînt alte gradații, se acordă eticheta bio. Iar efectul bio asupra agriculturii și mediului este grețos. Dacă o zonă limitrofă este producătoare de mere, asta nu înseamnă că agricultorii și–au permis eticheta bio sau că pot să respecte standardul. Se poate ca merele bio să fie aduse de la sute de kilometri. Asta fără să o dăm în extreme. Că se poate ca în loc să se folosească ulei de floarea soarelui ușor accesibil pe piața românească să se prefere un ulei de măsline bio italienesc. Grecii susțin că italienii iau uleiul lor, mai gros și mai aromat, de măsline, îl subțiază și îl introduc în butoaiele lor cu ulei mai subțire pentru a–l vinde de ulei italienesc. Chiar dacă nu presupun nici o fraudă cu etichetele, se pune problema că măsline din insulele grecești sînt cărate de un vas care lasă în urmă o dîră de motorină pînă în Italia, unde sînt cărate cu camioanele spre o fabrică de ulei unde se ambalează și se trimit spre România.

Anunțuri
Etichetat ,

2 gânduri despre „Anexă la pomana organizată, unde se vorbește și de bio, ecologie, biodegradabil, ecobiodegradabil și nevoia de omnisciență a românului în general

  1. VladimirC spune:

    „Ha! Bună întrebare. Mă gîndeam să abordez și aspectul ăsta, dar ar fi făcut articolul prea lung. Nici o problemă, dezvolt aici. Pentru că e bine dacă știi
    organizații unde bunurile nu sînt triate și impozate, mergîndu–se de la obiectele mai sclipitoare și pînă la TVA — toată valoarea aflată.”

    Din câte știu ONG-urile nu plătesc TVA și alte taxe suplimentare pentru donații, dar nu aș băga mâna în foc.

    „Să încep de la început. Scopul este să le dai și să uiți de ele.”

    OK, scopul este să dai și să uiți de ele. Atât? Ceva tot mă împiedică să-i dau unuia care nu are nevoie, voi dezvolta mai jos.

    „Acum, majoritatea românilor nu pot să dea. Și dacă pot să dea să zicem hainele rămase mici ale copilului. Pot să o facă cu bucurie cum ar fi în cazul bicicletei
    ruginite din curte ca să aibă loc să mai parcheze o mașină. Dar altfel nu dau. Mîncare nu dau decît că așa–i tradiția pentru morți. Sau dacă e să se laude cu
    darea de mînă, mergînd pînă la credite pentru nuntă. Și cu cît rămîne mai mult să se gîndească cu atît îi devine mai clar că nu se știe la ce i–ar putea folosi
    aparatura foto vreodată. Adică se ține.”

    De acord, Românii nu dau, nu pot sau nu au tragere de inimă să o facă, la fel ca alte popoare care au un nivel de trai scăzut comparativ cu restul europei
    (istoric). Cred că am izolat cauza care mi se pare evidentă, fără să intru în teorii socio-economice. O viață cu perspective de viitor incerte te ține să dai. Am
    cunoscut și oameni care dădeau destul, dar au conturi în bancă mari. Mă voi raporta la așa-zisa clasă de mijloc.
    Pe de altă parte, ai dreptate. Chiar dacă nu ai o situație materială cu mult peste medie, de ce nu ai renunța la lucrurile care și-au pierdut utilitatea? Ipoteza
    mea ar fi legată tot de „frica zilei de mâine”, frică care cred că nu-și are rostul.

    „În plus, tagma de care vorbim are foarte mulți reprezentanți dezrădăcinați, migranți. S–a născut undeva. Facultatea, poate și liceul, le–a făcut altundeva.
    Lucrează într–o a treia locație și mai îndepărtată de casă de anterioarele. Știe să comande _online_. Nu știe să dea. În occident e cîte un loc pe lîngă gunoaie
    unde se lasă multe și felurite. Dacă nu se gășește doritor, gunoierul face serviciile să arunce în tomberon în schimbul posibilității să trieze și el marfa. E! Vezi
    că zona tomberoanelor în occident este de o curățenie pe care românul nu o ține în casă! Asta presupune saci de plastic sigilați, neperforați cu riscul de
    amenzi dacă cumva ies mirosuri care să deranjeze nasul vecinilor sau al trecătorilor. La noi, românii sînt curați nevoie mare, dar să vezi cum e la ghena de
    bloc. Sau cum pute canalizarea după ce a avut v–unu’ ceva de deșertat! Uite că–i cu sărbători. Oare cîți o să arunce bradul pe geam în zilele următoare?”

    Da, nu se pune problema să arunci fără saci de gunoi sau să lași gunoiul aruncat afară, pentru haine există un container special iar electrocasnicele se lasă
    lângă gunoi sau în fața casei. Dar numai în zilele în care se ridică gunoiul. Iar toată treaba asta o plătești tot tu (cam 150 eur/an). Nu ai voie să arunci gunoiul
    într-un container care nu ține de strada ta (în cazul în care strada are unul, eu locuiesc pe o stradă unde trebuie să duc gunoiul în fața casei în tomberonul
    meu, pe care nu-l pot lăsa în afara casei după ce este golit noaptea) altfel ești pasibil de amendă pentru că folosești un serviciu plătit de altcineva (fiind și
    companii diferite). Mie mi se pare fascinant gunoiul (nu numai aici) :) aș vorbi mult despre asta. La început am lăsat un sac plin cu sticle de plastic lângă
    tomberon, iar a doua zi l-am găsit tot acolo, trebuie să-l duci în containerele de reciclat. Dar aici povestea se strică, pentru că mulți habar nu au să recicleze
    și contaminează cam tot ce au pus, iar în Cipru nu știu cât se reciclează cu adevărat, am impresia că toată treaba este făcută de ochii uniunii. Imaginează-ți
    că într-o țară unde sunt probleme mari cu apa, ei spală asfaltul din fața casei cu furtunul, când apa nu este raționalizată. În perioadele fără apă, sunt cam
    două zile pe săptămână când dau drumu apei potabile, cât să umple rezervorul cu apă pe care îl are fiecare (care are și rol de încălzitor de apă folosind
    panouri solare). Perioadele astea ar putea fi scurtate dacă ciprioții ar gândi măcar un pic în perspectivă, dar le cer prea multe. Cum să-și refuze ei ceva? Dar
    despre asta, cu altă ocazie. Cam asta ar fi, aparențele. Neamțul nu e un om mai bun, pur și simplu îi e mai multă frică pentru că legile sunt severe și chiar se
    aplică. În realitate, toți am micționa fix în mijlocul drumului, dar există o putere superiară care ne controlează – în unele cazuri pentru binele nostru.
    Societatea, care nu se reduce la suma indivizilor.

    „Nu mă pot opri să nu remarc un alt aspect întîlnit cam la toți românii, dar și, rar, la alte nații: „știe”. Tu vrei să dai. Să scapi de patimă. Să umbli mai ușor. Să
    nu–ți mai faci griji. Să ai mai mult spațiu pentru aer în casă. Altul vrea să ia. Mai contează?”

    Da, contează. Pe principiul eu dau, altul ia fără niciun fel de investigație am reușit să îmbogățim toți retardații umanității. Să luăm achiziționarea de bunuri.
    Dacă mergi pe principiul eu vreau să iau (și să dau), altul are să-mi dea (și să ia), fără nicio investigație, te trezești cu împrumuturi de 3000 eur la un salariu de
    500. Eu zic că se aplică și invers. Tu ai dona eMag-ului? Că ei ar vrea să ia…

    „sau pentru că e un găoz [_asshole_ în original] și a văzut Filantropica și știe că acela face mai mulți bani ca el într–o zi.”

    E aberantă logica lor. Mai multe nu vreau să spun, dar mi se pare groaznic tot ce se întâmplă și toată aberația lor de campanie împotriva cerșetoriei. Da, unii
    poate au afaceri din asta. Dar nu TOȚI, nici măcar majoritatea. Și cum au ajuns în situația asta? Au vrut ei business din cerșetorie? A studiat cineva fenomenul
    în mod serios? Sau susținem acțiunile sociale pe filme MediaPro? Nu, nu e același lucru.

    „Cînd ieși pe un site dintr–ăla cineva o să iasă la înaintare. Cineva care are nevoie pentru că este gata să vină pînă la locul stabilit de tine — freecycle — sau să
    plătească taxele poștale. De ce are nevoie, asta e, cum scriam mai sus, o dilemă generală a românului. Poate e geambaș de aparatură și tocmai a făcut o
    afacere. Perfect! Totul rămîne valabil. Tu transferi grija. El o să trebuiască să dea acte de justificare a originii mărfii, el o să se teamă să nu–l calce hoții, el o
    să trebuiască să mință pentru a umfla performanțele aparatului și nu tu cînd ieși cu clubul foto. Căci dacă dai din gură nu mai auzi. Și dacă nu auzi nu mai
    înveți. Sau poate e vre–un tînăr artist contemporan care se gîndea la o instalație cu aparat foto. Pe freecycle se obișnuiește să dai o poveste cînd ceri ceva și
    să răspunzi la întrebări dacă e cazul. Poate te mai faci cu o mențiune pe soclu și devi mecena!”

    Tot nu sunt de acord. Pentru că ai perpetua o înșelătorie. Practic tu propui donația către cineva, chiar dacă ăla vinde mai departe? OK, dacă nu ai putea
    verifica sau ar fi foarte dificil, aș fi de acord. Dar așa, de ce? De ce să nu alegi varianta care nu te face doar pe tine mulțumit, dar și pe altul cu adevărat, pe
    unu care are nevoie. Probabil aici gândim diferit, eu cred că anumite comportamente trebuie taxate și la nivel individual.

    „Cine e pe Okazii mă gândesc că deja are resursele necesare pentru un D40, mă înșel?
    Din nou, cred că te preocupă cazul geambașului.”

    Da.

    „Pe lîngă argumentul de mai sus cu pasarea voluntară a grijii, mai ai și faptul că ignori că tu scoți profit și cumva, supără că altul face și el profit.”

    Da

    „Tot așa, argument românesc în special, pe care mulți îl neagă cu tărie.”

    :). Glumești. Mergi la Becali la ușa. Spune-i că ești artist amărât și că ai nevoie de bani pentru un proiect. Îți dă, fără televiziune sau ziare, îți spun din surse
    sigure. Știu :).
    Mergi la un neamț/francez/ce vrei tu cu bani. Cere-i o donație, argumentează la fel de puțin ca în cazul Becali. Vezi ce se întâmplă. Evident, la francezi să nu
    vorbești în germană :).

    „Poate are resursele de un D40. Dar e fascinat de ce scrie Radu Drăgan despre developare, chestii pe care hodorogii bășiți care erau fanți prin ’70 și ’80 nu
    miros. Și bine fac pentru că e vorba de substanțe toxice. Ziceam că omul vrea să își comande cele necesare să experimenteze cu film. De ce nu și un D40 pe
    post de polaroid? Poate, din varii motive, nu are la cine să vadă aparatul. Și așa îl ia în test. Și, cine știe, dacă vede că alții se lasă așa ușor de ce au acumulat
    poate o să înțeleagă că e loc și de dat, nu numai de luat.”

    Eu developez color. Nu am aerisire serioasă pentru că efectiv nu am unde. Deci ce mă omoară, tutunul, iarba, E-urile sau C41? :)

    „Nu, nu. Este consumerist. Putea să încerce cu cutia de pantofi sau oglinda concavă. Dacă e pe site–urile alea putea să fie și pe Fototutorial. I–ar fi fost tare
    greu la început, dar ieșea guru din asta. Este un gest consumerist, poate chiar de hîrciogială. Dar e un gest ecologic.”

    Ah. Cred că ai extins mult prea mult consumerismul, dar ai dreptate într-un fel. În primul rând nu avem în această conversație o definiție clară a consumerismului. Unii ar spune că merge în acumulare, plus-valoare sau cum vrei tu să-i spui. Adică consum peste nevoi, dar cine definește nevoile? Eu? Tu? Radu Drăgan?

    Interesantă treaba asta cu vorbitul despre lucruri diferite care să sune la fel :), de fapt e una din cele mai frumoase moșteniri pe care mi-au lăsat-o anii tociți pe băncile facultății. La noi se chema operaționalizarea conceptelor, care se face alegând niște paradigme în etapele preliminare. Pentru că una e consumerismul din paradigma conflictualistă (marx) altul e în structuralism. Așa am început să observ că oamenii se contrazic foarte des pentru că folosesc conceptele de la care pleacă aiurea, fiecare cu definiția lui. Cea mai pură și simplă materializare este nemuritoare întrebare „ce e mai bun, X sau Y”. Hermeneutică, cum ar spune R.D. :).

    Sunt perfect de acord cu ultimele paragrafe. Așa am ajuns la crema care modifică ADN-ul :). Dar bio/eco/etc au ajuns să fie manipulări. Uneori mă întreb dacă
    de fapt e greșit. În ultima vreme încep să am gânduri necurate și uneori ajung la concluzia că ar merita manipulată. Într-o lume majoritar imbecilă, de ce aș
    avea remușcări? De ce nu m-aș bucura de marja aia de 30% la lansarea ultimului căcat de telefon alb fără șurubiri, cât timp imbecilul se înghesuie să cumpere fix în ziua Z? Aș putea să merg pe ideea ta și să spun că nu-mi pasă cazul geambașului, în cazul de față fiind acționarul care nu distribuie profitul cum aș considera eu că este corect. Sau nu.

    Sper să am oarecare coerență în text, din motive pur necunoscute (serios) îl scriu de foarte mult timp și s-ar putea ca unele lucruri să nu fie legate.

  2. […] “Ha! Bună întrebare. Mă gîndeam să abordez și aspectul ăsta, dar ar fi făcut articolul prea lung. Nici o problemă, dezvolt aici. Pentru că e bine dacă știi organizații unde bunurile nu sînt […]

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: