Profesionistul contra clientului și vice-versa

Am dat recent un filmuleț despre ce presupune să devii profesionist în fotografie. Și nicăieri nu se zicea nimic de calitate, deși românii (și doar românii) cu care am vorbit asociază 1. profesionistul cu calitatea 2. se plîng de parcă le-a murit o rudă cum profesioniștii angajați de ei ar face treabă, zic ei, de mai slabă calitate decît și-ar face singuri. Pentru partea de plîns eu aș zice că sumele plătite sînt cinstite. Pentru că acelea ar fi mai degrabă o taxă pe putoare, în care românii excelează, deci și prețul trebuie să fie mai ridicat.

Problema profesionistului în orice domeniu, inclusiv fotografia, în România presupune două aspecte: punctul de vedere al lucrătorului și punctul de vedere al clientului.

Din punct de vedere al lucrătorului

Întîi de toate acesta nu știu să fie remunerat cinstit. Cinstit presupune:

  • amortizarea cheltuielilor cu uneltele ca să poată să își desfășoare activitatea. Suma asta se scade din profit în România.
  • luarea în calcul a anilor de pregătire și a cursurilor de recalificare de-a lungul vieții meseriașului. Suma asta se scade din banii rudelor.
  • posibilitatea de a-și alege materialele în funcție de necesitățile unei bune execuții. Nu întotdeauna, dar de cele mai multe ori materialele sînt alese în funcție de un prag psihologic virtual al clientului. Fie că este clientul care impune sau meseriașul care se autolimitează, dar rezultatul este acealași: pot face și cu asta. Și nu e așa.
  • plata altor socoteli. Clientul ajunge să declare mincinos că:
    • „i-am plătit și facultatea copiilor!”. O minciună nerușinată. Dacă ar fi fost așa, șansele erau mult mai bune pentru a obține o execuție de o calitate superioară. Dar cum omul trebuie să se gîndească la fi-sa care va trebui să se prostitueze pentru a plăti taxa de școlarizare la o facultate privată pentru a avea o diplomă care este pretinsă chiar și pentru munca de secretariat, foarte probabil meseriașul nu va mai lucra cu grija de care era o dată capabil. Mai mult: se va gîndi că pentru a acoperi taxele în creștere va trebui să muncească mai mult. Cum ziua are întîmplător același număr de ore, asta presupune să finalizeze mai repede lucrarea pentru a se putea deplasa spre un al doilea client.
    • „i-am dat mîncare caldă la prînz și tot face nazuri. Sigur vrea băutură!” Situațiile astea i-au corupt pe mai toți meseriașii care au ajuns să se consoleze cu astfel de premii în loc de munca bine făcută sau o relație de durată cu clientul și pentru lucrările ulterioare. Iar mîncarea ar trebui să fie și în concordanță cu nevoile și dorințele lui pentru a-l mai scăpa de o grijă.
    • și altele.

În rezumat: omul este grăbit, stresat, trebuie să ia în calcul și excesele clientului care va decide oricum că este prea scump și oricum nu are timp și bani pentru completarea cunoștințelor, sau (nu se poate!) experimentat pe materialul clientului dacă altfel nu ar fi mai bine.

Din punctul de vedere al clientului

Este foarte adevărat că unele lucrări le-ar fi făcut mai bine singur. Dacă nu era vorba de calitate, măcar psihologic ar fi fost vorba de ceva mai aproape de imaginea pe care o avea în minte și, în plus, satisfacția lucrului făcut cu propriile mîini.

Diferența de imagine dintre ce are clientul în cap și ce primește este rareori problema limitărilor meseriașului. Și chiar și în acel caz e vorba de o incapacitate a clientului de a-și alege pe cine trebuie. Poate într-un sat izolat acum mulți ani ar fi fost valabil. Ironic, oamenii aceia erau mulțumiți cu ceea ce puteau să facă cu ajutorul comunității, istericalele astea fiind o boală de aglomerație urbană.

De la ce se trag diferențele între plan și execuție? Întii de toate, cea mai importată piedică în calea apropierii celor două este comunicarea. Clientul, în România, este produsul școlii românești. Asta presupune un început de retard și o incapacitate de a exprima clar idei, plus o lipsă de planuri cu bătaie lungă. Cum încă mai e cazul și meseriașul este și el un produs educațional românesc și el va prezenta aceleași probleme, dar oarecum în altă direcție. Așa că surdul și cu mutul vor încerca să meargă din aproximare în aproximare spre rezultatul final.

În al doilea rînd, pentru că nu era de ajuns problema comunicării, se adaugă și niște supoziții sau clișee. Clientul știe din start că muncitorul îl consideră un fraier, cînd muncitorul îi explică grosolan că el nu poate executa ceea ce i se cere. Simplul „nu se poate” devine o declarație de război. Bineînțeles că se poate, doar ai văzut-o în reviste. Doar că e nevoie de o anumita iluminare, că sînt necesare alte materiale, că probabil este vorba de alt context și că pentru asta a fost angajat un lucrător mult mai calificat care cere proporțional mai mulți bani.

Se pot spune mult mai multe despre fiecare parte, dar de aici începe. Ce vă rămîne de făcut este să vă conștientizați rolul de client sau vînzător și să încercați să treceți peste aceste mici neajunsuri. Altfel nu veți face decît să perpetuați o stare aberantă.

Anunțuri
Etichetat

2 gânduri despre „Profesionistul contra clientului și vice-versa

  1. anonymous spune:

    Ai dreptate

    Cateva adaugiri despre nunti:
    Cunosc persoane care au luat pt nuta fotograf la 150-200 de euro si se mirau de rezultat, ca le-a facut pozele „jpeg pe auto” …la ce se asteptau la banii aia? Exact cum ai spus „zic ei, de mai slabă calitate decît și-ar face singuri”, taxa de putoare :)
    Adevarul ca exista si firme care cer chiar mai mult de 1000 de euro pt nunta, dar subcontracteaza lucrarea la un fotograf de 150 de euro :) si isi trag un comision gras .
    Pretul unui album de nunta nu este reflectat in „calitatea” produsului.

    Cam prin toate domeniile constat o scadre a calitatii prudusului, fie din partea consumatorului ” merge si asa ” impacat cu gandul ca a dat putin, fie din partea vanzatorului „pt banii aia sa zica merci ca m-am dat jos din pat „.

  2. VladimirC spune:

    Pentru ruși nu există nu se poate. Ori se poate, ori se forțează. Dar când forțează, nu există las că merge. Te forțează să se poată.

    Profesionistul este confundat cu calitatea, treabă care ar fi avut la bază un sâmbure de adevăr, dar în fotografie discrepanța e imensă.

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: