Artă fără carte? În secolul 21?

La început, înaînte de pa’șopt, unii oameni aveau ceva de zis, de comunicat. Alții nu. Și s–a realizat un mare progres cînd s–a putut coda informația aia pentru a putea fi transmisă la distanță. La scris aveau acces doar unii așa că procesul de comunicare avea loc de multe ori prin intermediari. De unde și nevoia unei comunicări clare și concise. Pînă a apărut producția de masă și a fost posibil să fie accelerată împrăștierea informației. Oricum prin accesul limitat și producția restrînsă se putea face destul de ușor o triere a informației aflate în circulație. Uimitor, mintea românului a rămas blocată în dezvoltare cam aici. Adică tot ce zboară se mănîncă și fiecare poate să înțeleagă singur ce se comunică prin producția de carte. De unde, un sat grecesc mai înapoiat poate avea viața culturală a României, eventual, dacă nu e la mare satul respectiv, cu la fel de multe festivaluri ca în România.

Așa cum studenții nu dau cu cartea profesorului de pămînt cînd află că e plagiată și îi părăsesc cursul — pentru că pe ei mamițica i–a trimis să ia carte de absolvire și să facă bani, nu să învețe, ce sînt ei? inteligenți? — așa producția de carte reflectă nevoile naționale. Cererea de cultură este atît de restrînsă că nu se pune problema unui Amazon punct ro și nici a altceva decît concerte populare cu vedete în cîrje. Festival Enescu? Nu am auzit pe nimeni să–și ia concediu ca să se poată bucura de asta cînd nu trebuie să plătească hotel. Dar știu doamne și domnișoare cu abonamente luate că e de bon ton, mulți străini care vin pentru asta și un șir nesfîrșit de pițipoance corporatiste (băieți și fete) care se confesează pe bloguri și facebook că au fost și ei și mamă ce le–a plăcut. Îmi amintesc scrisorile americanilor de la 1800 care aterizaseră în Paris și care concluzionau că muzica de operă e interesantă, dar să vezi pe trei pagini ce rochii poartă alea din public.

Rămăsesem la producția de masă și cărți. Cu noile evoluții în materie de tipografie — asta pentru un profesor român de istorie înseamnă „tehnologie” adică ceva nebulos cu care el nu se ocupă că are specialitate umană, dar, care se manifestă inclusiv prin descoperirea de noi tipuri de cerneluri — cam fiecare începe să publice. Cum asta a coincis cu apariția sistemelor educative de masă vorbim de o explozie publicistică. Înainte de televizor și radio, cu ajutorul poștei, ideile astea codate în scris au început să facă înconjurul Pămîntului. Și cum erau multe, unele au început să fie de succes și unele nu. Așa că au apărut teoreticieni despre noul mediu de comunicare și ei au început să caute ce au în comun producțiile de succes și nu prea se găsește la celelalte. Deja la trecerea în secolul 20 se punea problema să ai o idee că sînt destui care să te învețe cum să o livrezi publicului larg. Și încep să apară cei care publică tehnici pentru a lansa cartea de succes. Și ideea începe să devină secundară și banul trece în prim plan. Scopul, ca și în cazul ingineriilor financiare, este să abuzezi sistemul și să profiți cît poți de mult. Am auzit pe mulți spunînd ceva de genul „m–am săturat să dau, acum vreau să primesc!”. Nu am auzit pe nimeni care să zică reciproca: „m–am săturat să primesc, vreau să dau”.

Uite, mi–ar place să aud despre oameni care au fost fotografi pe vasele de plăcere, de exemplu. Acolo unde se muncește. Nu zbaterile creative între două țigări ale unei fătuci promovate de la spate gen Mica Fotografă cu studio în buricu’ tîrgului. Vreau să aud sau să citesc și de oameni care muncesc, nu vedete care se trezesc la 7 seara cît să facă un duș și să ia un taxi pînă la nu–știu–ce lansare unde să pozeze cu reclama organizatorului fiecare paparudă doritoare.

Ce urma? Secolul 20, a doua parte. Deja s–a umplut zona celor de succes și încep să apară cei care îi abuzează pe cei care abuzează sistemul. Ideea deja nu mai contează, contează prezentarea. Spoială în limbaj comun. Deși spoiala poate fi o acțiune cu folos, în cazul acesta se pratică pe sistem „afară–i vopsit gardul”. Și, conținutul fiind tot mai puțin relevant, acești publiciști de nouă generație ajung nu să îi abuzeze pe cei care abuzau sistemul, ci chiar pe clienți. Dar scopul scuză mijloacele, nu? La momentul 2010 deja apare un curent care să se orienteze pe conținut și să nu mai tragă în piept cititorul. Mareea de cărți cu garantat, sigur, milioane, ieftin, șamd rămîne, dar începe să fie împinsă mai jos. Ceea ce înseamnă prețuri mai mici de vînzare la cantitate, numai bun să distribuie Cărturești și Diverta drept cărți bune, sau Polirom să ia drepturile pentru traducere.

Ce fac românii aici? Cu mintea rămasă pe vremea lui Gutenberg află prin intermediul Internetului că se poate să furi ca în codru și să îți meargă. Și, ca orice societate aborigernă, sînt complet expuși bolilor occidentale. Și merge? Cum să nu! Românii se pare că sînt o rasă a viitorului: prin ipocrizia țesută atît de strîns în cultură (Iorga a fost un mare om că nu a murit de sifilis în pușcărie ca Al Capone).

Așa ei pot să fie culți fără cultură. Pot să fie niște rafinați pentru că mama ținea în casă discuri Electrecord cu Vivaldi, dar și cu Marius Țeicu, Angela Similea (care la senilitate a fost retrogradată să se culce cu români), sau grupul Generic. Și cum, Dan Armeanca nu a cîntat Bach, dar nici Bach nu a cîntat Dan Armeanca, se poate spune că sînt chit. Și cine îi are pe cei doi în casă poate proba fără echivoc că „la noi în casă s–a ascultat muzică clasică, nu ca la alții”. Așa cum pot să asculte muzica lor, oricare ar fi aia, taaaare ca să o poată aprecia în plombe și vecinii, ei bine, asta e cu totul altceva decît să te remarci cu un Vali Vijelie. Toată lumea știe că Vali nu–i ca ultima formație de mascați lansată de o casă de discuri americană. De fapt, ca și cocalarul tapetat cu marca adidas, asta face și rocherul cu tricoaie cu coperți de albume. Cred că genul ăsta de cocălăreală la ei a apărut mai înainte și abia apoi s–a lansat și la alte genuri. Lucrativ pentru casa de discuri, nu neg.

În speță, ei pot să respecte omul și să îl omoare din dragoste. Ca nevasta lui Ianche, pot să îți dea cu parul și după aia să plîngă că de ce ai stat în drum. Față de femeia aia ei o vor face ca Șerban Huidu și alți ucigași, adică vor plînge numai dacă îi bagi pe ei în bucluc. Altfel e „ce eu l–am pus?”. Din punctul ăsta de vedere este mai de apreciat Vlad Eftenie care își anunță fricile la interacția cu modele necunoscute, decît Ufo Zoltan care, în loc de o mică peniteță cu eu l–am băgat în rahat pe puradel, el e primul care să arate cu deș’tu cine, ce trebuia să facă. Cursul lui nu are nici o problemă este Criticul Foto care are o problemă cu el. Dar sistemul de învățămînt, ai–ai–ai, cum să–i facă una ca asta puradelului? Și, evident că l–a apărat. L–a apărat în mai multe apariții în care a putut să vorbească despre el și proiectele lui.

Mă gîndesc la ciumele astea care nu înțeleg, dar apreciază. Ei văd și știu arta lui Brancussí, dar nu pot aprecia un tînăr sculptor dacă nu are studii și nu îl certifică o persoană cul. Nu s–a schimbat nimic aici. Doar că acum fiecare are acces la propria porta–voce și propria editură și tipografie cu prețul a cîțiva bănuți pentru accesul la Internet. Chiar și eu.

Și atunci cum să nu triumfeze angrosiștii? Patronii de trusturi media care și–au modernizat tiparnițele și acum nu au cu ce să le țină ocupate. Au nevoie doar de ceva de băgat în mașină la multiplicat. De restul se ocupă ei. Și pleava e fericită. Cine le recomandă lor ce să parcurgă? Educația, bunul simț, cultura generală, curiozitatea sinceră vis–a–vis de un subiect? Noooo. Nici pomeneală! Ioan T. Morar. O creatură diformă, de circ, devenită cultă pentru că la cît de subțiri erau volumele scoase de Cotidianul era și greu să le lansezi cu unul care să fie mai aproape de media de înălțime. Așa, printr–un artificiu simplu, teanc de cărți cît el de înalte, pare om, un om are cam 1,70m aha! Multe! Probabil ălalant Ioan de la Divertis avea contract cu vre–un circ și era în turneu.

Sau alt diform: Dan C. Mihălescu. Dacă primul avea motive de marketing să fie acolo unde este, ăstalantu’ nu are scuză, dar are spate. Monstruos, cu un pronunțat defect de vorbire, tocmai ce trebuia pentru televiziune. Văd că pe unde trece trage și un pîrț că el ar fi „Omul care aduce cartea” din 2000. E 2011, adică 11 ani de activitate și maimuța asta înapoiată tot nu poate să își tempereze bîțiiala sau să țină sub control dicția. Ar fi putut să facă niște cursuri de corectare a defectelor de vorbire, poate niște canto sau dicție, poate niște balet să nu mai aibă postura aia ca în desenul cu australopitecii, orice. Dar se putea așa ceva? Nu e cazul. El își poartă diformitatea cu mîndrie. Mîndria prostească a românului. Să mai adaug că așa un literat mărunt, cercetător științific la Institutul Călinescu (!) își scrie pe propriul site numele nu cu căciuliță ci cu tilda. Așa o justifica el că–i mai negricios? Nu că a fost tata fruntaș în munca socialistă în uzină, schimbul 3, ci că ar fi cu origini portugheze?

Se poate cultură într–un mediu atît de viciat? Zicea Vladimir C de anticariate. Ce anticariate? Tipografiile românești lucrează în special la cărți aflate în afara drepturilor de autor ca să încaseze ei totul. În plus, nu știu cîte din traducerile românești de după 1948 sînt conforme cu dreptul de copiere. Oricum, acum cîțiva ani, angrosiștii de hîrtie s–au orientat repede și au dat cîțiva bănuți șmecherilor de genul CopyRo ca să le găsească degrab’ urmașii scriitorilor și traducătorilor români și să îi aducă stăpînirii. Așa, pe cîțiva bănuți s–au dat drepturi pentru orice, chiar și scrieri care nu erau protejate de copyright. Dar așa fac angrosiștii. Și marii anticari fac la fel: iei multe, iei ieftin și speri să scoți profit pe alea cîteva cărți valoroase aflate în saci. Cultura nu se face cu sacul. Cultura nu se face nedeschizînd cartea. Cultura nu se face citind recenzia unuia sau cuvîntul înainte și cuprinsul. Romanele polițiste se citesc la 2 noaptea întorcînd repede paginile ca să vezi cine pe cine omoară. Cultura nu se face galopînd prin text ca cică să reții ideile de bază. Ceea ce face Internetul complet nefolositor dincolo de uzul care i–a fost dat cu apariția World Wide Web, acela de index de bibliotecă. Informație succintă, rezumată de nu–știu–cine (vezi problema identității vs numărul de buletin), și prin care se sare de ici–colo de la o legătură la alta, ei bine, asta nu are valoare culturală.

Anunțuri
Etichetat

2 gânduri despre „Artă fără carte? În secolul 21?

  1. Vladimir C. spune:

    vroiam să scriu un comentariu, dar m-am întins prea mult și voi face un post :)

    Salutări lui Bayazid? :)

  2. anonymous spune:

    Lumea mai nou citeste doar recenziile la carti din ziare si reviste (pe net evident). Aia mai culti stau cu dilema veche pe birou sau pe homepage.

    Problema este ca si dupa ce citesc o carte foarte multi sunt tot la nivelul lui Petruska (Gogol).

    Dac la emisiunea „Omul care aduce cartea ” o puteau pune pe Nicoleta Luciu sau alta fatuca cu sanii mari sa prezinte, poate aveau un rating mai mare si aduceau mai multi bani la reclame si reprogramau emisiune dupa stirile prost-tv.

    Sucesul se cunatifica in bani. O emisiune de succes este o emisiune care are un rating mare si care implicit aduce multi sponsori si multa reclama (adica bani). O carte, o melodie ,o fotografie tot in bani/like-uri se cuantifica . Ajunge un ziar care vinde CD-uri, DVD-uri si carti sa aiba un tiraj de 60 de mii de exemplare Un ziar normal nu depaseste 10 mii de bucati. Lumea se bucura pt cartea tiparita pe hartie de veceu dar cu coperti din piele ecologica , la 10 lei bucata . Se vind 40 de mii de bucati. In acelasi timp, aceelasi titlu de carte de o editura, sta in librarie la pret de trei ori mai mare si la tiraj de 1000 de bucati, sta si face mucegai , bube mai putin…. Pt un pumn de dolari astia cu trusturile de ziare si media , omoara dintr-un foc librariile si editurile (care oricum abia mai vand o carte si dechid cafenele). In plus isi aduc o coata mare de piata din reclame (ziarul nostru se vinde in 40 de mii exeplare ).
    Apropos de vremuri , daca vizitezi un magazin de mobila o sa constati ca sunt 1000 de feluri de scaune, de canapele , de bai , de lampi , de sifoniere ,de paturi …si doar una sau doua biblioteci…

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: