Facebook bate Google, Google bate Apple, Apple bate Flash, Flash bate HTML, fără HTML Facebook nu exista

Deșertăciunea se referă la un lucru lipsit de sens, valoare, rațiune de a fi. Dar lanțul implică o legătură existentă între lucruri, astfel cred că în cazul de față fiecare lucru capătă sens prin simpla sa funcție în lanț. Nu cred că există lucruri fără valoare sau rațiune, deci un lanț al deșertăciunilor mi se pare un paradox. :)

Fiecare în parte: dSLR, că altfel nu faci poze bune, Like de la cunoscuți, că altfel nu exiști, șamd sînt deșertăciuni. Piramidă e greu să faci din ele pentru că trebuie să demonstrezi simultan că una se bazează pe cealaltă și că au o importanță mai mică cum urci pe fiecare treaptă. Înlănțuite pot fi dacă le găsești un mod în care să treci de la una la alta. Exemplu: dacă nu ar fi Facebook.com nu ai avea cum să primești Like. Dacă nu ai avea conexiune la Internet, nu ai cum să ajungi pe Facebook.com. Dacă nu ai calculator, tabletă, telefon cu ecran mai mare nu ai cum să folosești conexiunea la Internet. Abia după toate astea îți trebuie dSLR cu care să faci pozele pe care le vei publica pe Facebook.com.

Sunt de acord cu tine. De fapt, pentru cine e interesat, sunt și au fost multe imbecilități prin psihologie, de la Freud la Lancan, de la școlile care s-au luptat pentru răspunsuri care s-au dovedit a fi ulterior greșite din toate direcțiile, la teoria sistemelor vs revigorările recente ale școlilor vechi din psihologie. Pentru cine e și mai interesat sunt și au fost multe imbecilități în […], motiv pentru care credința în […] nu poate fi niciodată cea mai fericită soluție. Credința implică certitudini și răspunsuri exhaustive pe care nu le avem, cât de egoiști suntem crezând că niște ființe ca noi pot da sau cunoaște răspunsuri absolute? Credința în regula treimilor, în proporțiile de aur – în rețete.

A! Lancan. Am două volume sub pat. Nu am ajuns să mă uit pe ele. Freud, în schimb, a fost tare drăguț. Mi–a plăcut cum a ajuns el de la lup la sex anal. M–a făcut să mă gîndesc că fiecare civil poartă în raniță bastonul de scriitor, sau cam așa ceva. Crezi că în lumina asta, freudianismul nu ar fi o religie?

Lumea despre care vorbesc este lumea vestică, printre care și România. Dacă tot românul se consideră sărac și muritor de foame, le recomand un sejur fără bani prin alte continete.

Dar fac deja aceste sejururi. Și tu ai auzit de cel puțin 10 fotografi cu pretenții din România care să se fi dus în Cuba. Ei au fost pe plaja păzită și la Studiourile Universal locale unde poți să te plimbi pe stradă și să pozezi bătrîni, case vopsite strident și mașini americane vechi. Nici unul din aceștia nu a considerat necesar să meargă în Ferentariul de Cuba să eșantioneze diferența de nivel de trai sau fluența lui în spaniolă în condiții de stress. La fel, agențiile de turism fac ture prin toată Asia de sud–est pentru cine își permite. Asta presupune o aventură controlată, la fel cu vizita lui Florin Ghioca în Afganistan, sau a lui Gigel Petrescu care a primit cadou de împlinirea a 5 anișori o vizită pe barca piraților din Caraibe.

Mi se pare că este o problemă de ipocrizie. Românul merge în Jamaica, fumează la preț de Amsterdam ceva, e servit de oameni cu pielea neagră care ar putea să vină de oriunde și pleacă fară să vadă Jamaica. Străinii care vin în București vor mult să cunoască parașutele trimise de pápá la Facultate și mai puțin bucureștenii.

Îmi aduc aminte de discuția pe care am avut-o cu o femeie care își dorea să se fi născut într-o țară exotică (interesant termen, pentru mine România este o țară exotică acum). Când i-am explicat cum multe din țările vizate de ea o duc destul de rău și că probabil s-ar fi născut cu lipsuri materiale mult mai mari decât cele curente, mi-a răspuns că este sigură că și acolo au SPA-uri și că ea știe că s-ar fi născut într-o familie bogată.

Da, este foarte probabil. Dacă te–ar fi interesat subiectul, ai fi știut deja că toți reîncarnații au fost de la baronet în sus sau au fost sclavi cu ștaif și servitori gen scribi șef în Egiptul antic.

Pentru a împrăștia discuția și mai mult, mi se pare o dovadă imensă de ipocrizie să încerci să slăbești prin anumite metode într-o țară dezvoltată (este un exemplu care poate fi înlocuit cu multe altele, dar pe care îl găsesc reprezentativ).

O! Dar s–au ajuns la niște sisteme foarte interesante. În loc să crapi ca porcul îndopat prea mult înainte de vreme, medicina modernă, face pe banii de asigurări operații de scurtare a mațelor — adică să se cace mai mult și să asimileze mai puțin — și de micșorare a stomacului — adică să îi limiteze porția fizic.

Eu câștig în 20 de minute cât un locuitor din Burundi câștigă într-o lună (salariul mediu), în jur de 5 EUR.

Ai și exemple mai dulci: Brunei care mulți ani a avut produs național pe cap de locuitor maxim la nivel global și poate încă mai are locul ăla. În realitate există o graniță bine marcată: gardul palatului. Ce e în afară e sub pragul sărăciei, ce e înăuntru e la cheremul monarhului care bagă toți acei bani în buzunar. În buzunar e un fel de a zice, în visterie ar fi mai precis.

Cît despre cunoștințe care se vor exotice, una din țările complet înconjurate de Africa de Sud are un monarh care în fiecare an pune toate fecioarele țării să alerge la poponeața goală ca să își mai aleagă niște neveste.

5 EUR care este prețul unui pachet de pâine prăjită făcută din semințe integrale (amuzant), specială pentru o viață sănătoasă și slăbit minune. Iar eu am un salariu puțin peste medie aici, mult sub alte țări.

Cred că ai depășit o primă barieră a românismului: megalomania. Poți să îți dorești cu ardoare să ajungi bogat ca alege tu cine, cînd va ajunge acolo, rromânul va constata că e plin de neajunsuri, ba chiar sînt alții care o duc și mai bine. Morala: trebuie să acumulăm mai mult. Și autocarele se umplu cu turiști trecuți de 60 care vor să experimenteze ceea ce nu au făcut la 20. Nasol de gigolo greci.

Cred sincer că toți din țările de prima mână ar trebui să ne simțim și să evităm a fi mai ipocriți decât suntem. Eu sunt un nenorocit prin simpla mea poziție, mai ridică cineva mâna? Iar acum vor veni argumentele – sistemul, economia, produsul intern brut, puterea de cumpărare, inflația, bullshit.

Produsul intern brut are proprietarea că nu este înțeles de mai nimeni. Altfel și–ar fi pus problema de produsul național brut care e cu totul altceva. Și toate astea vorbesc despre indicatori marcoeconomici care nu au semnificație pentru individ. Da, prețul la petrol crește. Rezultatul pentru proprietarul rafinăriei poate să însemne dublarea profitului sau falimentul în 6 luni. Pentru individ înseamnă niște bănuți. Ba mai mult, dacă se duce să își ia țigările mergînd pe jos sau își face abonament la transportul în comun economisește considerabil mai mult.

Incultura, lipsa noțiunilor elementăre care pot sta la baza a ceea ce numim bun simț. Nu înțelg cum poți mânca calorii sau cum stă treaba asta cu hidrocarburile (cică ar fi dăunătoare). Cum au trecut oamenii ăștia prin școală? Diferența dintre lentilă și obiectiv ar trebui să fie știută de la orele de fizică (optică), nu pentru că ești corectat pe forumuri. Informatica este cultură generală deja, iar când mergi pe o parte specifică (cum ar fi cea legată de fotografie) mi se pare incredibil să nu înțelegi diferența pixel – punct, sau bit – octet. Se fac la orice profil.

Nici reprezentanții curentului nu înțeleg cu e treaba cu caloriile. Ei caută în continuare corelația între ceea ce au măsurat deja (jouli) și efect (kile). Gospodina care cumpără iaurt dietetic doar se flagelează. Oricum nu înțelege că pentru a păstra densitatea fără grăsime se mai bagă niște amidon, care nu e grăsime, dar în digestie tot acolo duce. S–a pus problema că stilul de viață al japonezilor este excelent. Că pește crud și fără prăjeli ca în occident duc la o viață fără probleme de inimă. Adevărat. Dar japonezii fac niște cancere de sistem digestiv tocmai de la acea alimentație etichetată drept sănătoasă că mai bine te lovește un infarct. Problema merge mai în profunzime. La înțelegerea că ceva e în neregulă și la flagelarea pe care o practică ăștia.

E amuzant faptul că deși marii fotografi români s–ar duce în patru labe după o tanti care pozează nudă la poponeața goală, se ofuschează rău dacă scrie aici ceva de arta lor.

Vrei să zici că pixelul nu este un punct într–o matrice definit, ca la tabla de șah, după poziționarea pe cele două axe?

Cum bine ai intuit (sau am înțeles eu greșit) am ales să bun banul la baza piramidei pentru că este o nevoie foarte greu și rar resimțită. Poate fi privită și ca fiind artificială, dar asta nu schimbă cu nimic lucrurile, ei cred că au nevoie de bani, mulți bani. Credința.

Păi nu e baza. Pentru că nu e o problemă. Dacă rămîne fără locuință nu o să își pună problema că își va reveni dormind în gară și făcînd poze la vagabonzi. E ca și cum omul ar putea să își producă, într–un fel de perpetuum mobile de Giger, propria mîncare. Nu să aibă propria grădină de legume ci să poată să mănînce din el cînd nu are de unde altundeva. În acest caz foamea nu ar mai fi o problemă de rezolvat pentru omenire.

Pe partea cealaltă, ei chiar cred că au nevoie de mai mulți bani ca să acumuleze mai mult. Dar, în cazul ăsta, nevoia este pe toate nivelurile. Chiar și cînd ajunge la aprecierea celorlalți, nu se satură ci vrea bani.

Toți vor să strângă. Weber în citează pe Benjamin Franklin (într-o carte unde se învârte pe lângă subiectul propus) care spune că dacă omori o scroafă, nu omori puii, dar profitul adus de cele x generații următoare și de aici alunecăm în plus-valoare și mai departe. În discursului lui Franklin, salvarea scroafei ar aduce cu sine profit și implicit salvarea puilor. În ceea ce văd acum, profitul TREBUIE să apară și să se păstreze, dar în același timp trebuie omorâți și porcii. Iar când porcii tăi mor, îi vei omorâ pe ai celor din jur. Astfel, câțiva vor rămâne după ce vor epuiza tot și de acolo, de pe vârfurile munților acumulați se vor vedea unii pe alții și deșertul dintre. Iar când unu va rămâne, va realiza că muntele lui a devenit fără valoare. Nimic nu există în afara unui context. Nici măcar un pixel.

Adică un paradox. Dacă omori scroafa, omori profitul generat de la toate celelalte producții de purcei și purceii purceilor purceilor. Dacă nu omori scroafa nu ai cum să generezi profitul din vînzarea cărnii. Cu bărbații e mai ușor o să îți spună orice femeie.

Poți să ai burta plină sau burta mai plină. Există un punct la care dacă te oprești din mâncat vei funcționa ideal. Treci de punctul respectiv ca un porc și simți cum energia se scurge din tine. În special mă includ și pe mine aici.

Mda. Drama societății moderne. Șaolinul se hrănește cu niște boabe de orez, eventual niște legume la abur. Pădurarul român zice că are nevoie de carne ca să poată tăia cu spor copacii. Bine. Carne. Carnea e considerabil mai greu de digerat. Deci consumă energie. Energie pe care ar face bine să o aibă deja în stoc pentru că acea carne nu este încă digerată, e doar mestecată.

La fel se poate și analogia cu mașinile. Ai nevoie de mașină mai mare. Oricît de eficient se dovedește motorul în laborator, în realitate, mașina mai mare este, cum altfel, mai mare. Adică mai multă tablă, sticlă, plastic. Așa că o fi ultimul Land Rover foarte ecologic și rezultatul a cîteva milioane de ore la planșetă, dar trabantul îl bate la popou cu motorul lui în doi timpi.

Sau ofertele minune de la supermarket. Dacă tu consumi detergent în cafea, probabil că te–ar ajuta oferta cu al doilea pachet la jumătate de preț. Sau al treilea gratis. Sau alte combinații. Dacă tu ai un consum moderat sau redus se cheamă nu că ai plătit 6€ în loc de 8€ ci 6€ în loc de 4€.

La asta adaugă ipocrizia excesivă. Ei sunt fotografi, artiști. Ei înțeleg cultura și văd mai mult. Informația nu are nevoie de etichetă, nu cumperi cărțile după copertă cum nu le cumperi după mărime. Nu contest, pot fi informații bine sintetizate uneori, dar un manual bestseller ar trebui să îi sperie. Nu-l pot judeca pe McNally, el oferă ce a fost învățat și safisface o cerință. Bec, sonerie = salivat. Pe care, după cum spuneam în altă parte, tot el o alimentează. Sistem cu auto-reglare.

Cum nu văd substanță nici în producțiile foto românești, pot să zic că prefer iluminarea de McNally. Bine, fiecare o să sară să explice cu fotografia de nuntă, cu kitch, cu manele, cu ce au ei prin casă. La nevoie o să–l facă și vadimist.

Wikipedia are multe greșeli și suferă uneori de imparțialitate, chiar și în articolele nemarcate, înțelegând prin asta depărtarea de ceea ce convențional numim obiectivitate, dar bag mâna în foc că Wikipedia este peste nivelul fotografului obișnuit. Ca notă personală, am observat în ultima vreme și câteva articole decente pe Wikipedia. Nu spun că este nivelul suprem al cunoașterii, dar o dată cu informația de acolo se pot naște unele întrebări și căutări. Tocmai pentru că ar trebui să simtă că sunt unele lipsuri, iar prin încercarea de a acoperi lipsuri vor găsi și greșelile. Sunt idealist? Până la urmă, orice text suferă. Cred că e cea mai mare moștenire pe care ne-a lăsat-o Derrida.

Pentru asta trebuie ca articolul să fie mai lung, să fi trezit interesul cîtorva care știu cu ce se mănîncă și, extrem de important, să nu fie pe Wikipedia românească.

Cum spuneam, nevoile care alimentează alte nevoi. Am să scriu mai mult despre cum văd eu situația asta cu echipamentul, dar aș face observația că 90% au aparate overkill pentru ei, pe care le schimbă în ritmul în care schimbă procesorul calculatorului. NU se strică, eu am același D40 de 6 ani, pe care încă în folosesc. Iar 18-55-ul din kit a murit după 3, pur și simplu a rămas blocat. Dacă în lumea IT-ului e ceva mai clar – apare windows X care cere mai mult, distribuția n+1 linux, Photoshop xxx și calculatorul trebuie să țină pasul cu software-ul (deși nu înțeleg de ce au nevoie de mai mult, windows xp este o minune a tehnologiei pentru 90% din utilizatori, de fapt și 3.11 era) în fotografie lucrurile sunt confuze – lumina nu are cerințe mai mari, pe panouri nu publică (mulți nici nu știu să tipărească, ei dau rezoluții pe monitor în dpi), iar pisica nu devine mai agilă pentru a avea nevoie de un sistem de auto-focus cât mai perfomant.

Nevoi deșarte. Care alimentează alte nevoi deșarte. Începe să se formeze lanțul.

Parcă la Hogan am citit și am rămas paf! Toată aparatura lor sofisticată și scumpă rulează un DOS (disc operating system) cu o interfață de meniuri. Cipurile fac treaba, dar și aici schimbările sînt infime. Pentru tras în automat pare să fie diferit pentru că setările se schimbă după cum bate vîntul recenziilor pe bloguri. Pentru că nu puteam înțelege cum poate D40 al tău să subexpună și D40x să supraexpună sau vice–versa. Era vorba de auto. Pe ISO 200, f/16, 1/60s rezultatul este vizual identic.

Da, dar cum rămâne cu amicii? Ai nevoie de ei, iar ei te vor accepta în grup pentru că și al tău e mare, gros și negru. Lucrurile astea au rădăcini adânci, din curtea școlii când pantoful de firmă era cheia spre apartenență. Mai mult, tot citesc recent că fotograful nu ar fi fotograf dacă nu se luptă cu setările și chinurile învârtitului inelului de diafragmă (sau roții) dar voi scrie separat despre asta. Taxă pe putoare, dar putoarea asta e bine programată.

O! Dar e așa ușor! Să zicem de durerea cea mai mare a amatorilor la început de drum: sexul. Pot să învețe să obțină așa ceva fără accesorii, să zicem camera. Și, atunci cînd nu are probleme să găsească sex, bărbați, femei, ce își dorește, atîta timp cît e legal, atunci nu are nici probleme să creeze concepte cu bideul postmodernist și sîni preistorici. Merge și în cazul amicilor să zicem platonici. Nu te concurezi pe aparate pentru că nu te duci la clubul foto, te duci la clubul de bridge.

Din experiență ajută să te perfecționezi. Adică alegi să faci ceea ce ai putea să înveți mai mult. Nu te duci la fotografie care implică studiu personal. Te duci la clubul de tango.

În zen? Păi la zen înainte, la război înapoi. Am dat exemplul meu, 25€ pe geantă, dar am avut reducere pentru că deja cumpărasem niște hârtie expirată, ea era cam 30. Am văzut genți de 300€, mărime similară. Au mai multe curele și un logo frumos. Nu înțeleg unde vezi tu diferența. La fel și un trepied, puțini fotografiează prin Siberia.

Porcăria chinezează poate să nu aibă picioarele drepte sau să se îndoaie pe unde nu te aștepți. Dacă ai nevoie de trepied trebuie să cauți ceva mai mult.

De fapt mă refeream la socializarea intensă (altă notă, folosim termenul relativ greșit). Adică aia cu pus multă pasiune în blog și pagina de Facebook. Fotografia lui se naște pentru Facebook, nu Facebook-ul pentru fotografie. Evident, există contactul cu gașca pe tot parcursul drumului, dacă se poate numi drum. Acum realizez că o reprezentare mai bună ar fi un cerc.

De fapt, se naște pentru Like. Facebook doar face asta posibil. Mai recent, Google vrea să poată să distribuie și el din asta, dar parcă nu e același lucru.

De acasă au învățat că anumite lucruri sunt de bon-ton. Să spună sărutmâna vecinei care le aruncă apă în cap când se joacă în fața blocului și să zâmbească frumos. Să-și vadă prietenii din obligație, rudele la fel. Că trebuie, nu contează de ce. Că-s prieteni (deși oricine altcineva ar putea fi) sau că au același sânge (asta e mortală). Iar zâmbetul ăla ipocrit născut din respectul – care trebuie să fie – pentru vecina OTV-istă se transformă în bună ziua spus colectiv când idiotul de profesor care trage cu ochiul pe sub fustele colegelor intră pe ușa clasei. Facultatea poate fi singura gură de aer, acolo ai uneori șansa să-i spui profesorului că vorbește prostii, dar depinde de facultate și trebuie să fii pregătit să susții solid ce ai spus. După facultate urmează cele 8 + 1 ore/zi, pentru că trebuie. Unde linia de la sărutmâna la bună ziua spus în clasă, se transformă în zâmbetul sec către angajator și apoi către colegi. Se perfecționează și buzele încep să miroasă a ceea ce pupă. Și așa unii cedează, vin cu arma la muncă și trag în toate direcțiile. Mi se par fascinanți oamenii ăștia și mi se pare tragic faptul că nimeni nu nominaliează vinovatul adevărat. Dacă sunt cu mașina și un dement intră în ea împingând-o într-un pieton, a cui e vina? Mașina de carne din The Wall funcționează excelent. Ele sunt feministe dar sparg câte 300 eur pe o pereche de pantofi, dar nu pentru bărbat, pentru ELE, ca să se simtă ELE bine și pentru că materialul… păi materialul. Citește Naomi Klein, explică ea materialul. Dar dacă le spui îți vor replica că nu contează și că nu sunt definite de haine (treaba asta se aplică și la bărbați). Atunci le întreb, de ce cumpără? La fel, artistul îți va spune că aparatul nu contează. Dar are un DSLR la gât și nu concepte existența altor fulgere în afară de SB-uri. De ce fac piață dacă NU CONTEAZĂ? Ei sunt intelectuali, oameni care gândesc. Dar dau buluc la lansarea iPhone 9, cărămida sistemului lor cultural.

Asta ar explica de ce am cunoscut coafeze mai inteligente decît carieriste cu MBA luat pe firmă. Altfel, am citit madam Klein. Și are niște abordări interesante.

Apropo de mașină am asistat deja de două ori ziua pe la ora prînzului, cînd omului îi e foame, ca unul cu mașină mare să îl ia pe ăla cu mașină mică pe bară și să îl bage în intersecție pentru că îi blochează lui făcutul la dreapta. În ambele cazuri cel cu mașina mare era bărbat și cel cu mașina mică era femeie. Dar nu știu cît ce conștienți erau participanții de partenerii de „conversație”. În București, evident.

Iar aia cu sîngele poate să fie adevărată. La buletin află toți ce grupă au.

Contează? Important e să aibe studioul. Haina. DSLR-ul. Like-urile. Nu-ți pot explica motivele, nu-ți pot spune de ce vor X lucru sau de ce au făcut Y. Pentru că simt, sufletul lor de artiști rezonează cu mirosul de pipi de pisică, proximitatea sfârcurilor bune de nud sau mireasma delicată a unei flori printre betoane. Ochiul lor vede cât de perfectă este înlănțuirea de scânduri dintr-un gard, fiare dintr-un pod, pavaj de pe marginea drumului.

Atunci o să îți placă You Are Not So Smart: Why You Have Too Many Friends on Facebook, Why Your Memory Is Mostly Fiction, and 46 Other Ways You’re Deluding Yourself. Cred că ar trebui să intru în parteneriat cu Amazon că le cam fac publicitate la cărți.

Nu am de gând să public în revista academiei, iar dacă cineva poate și vrea are ce să înțeleagă. Evident, informația trebuie filtrată dar asta nu mai este treaba mea. Eu nu sunt un geniu, nu dețin adevărul absolut sau cheia expunerii perfecte :). Dar stau și mă întreb, oare vreau să înțeleagă? Prostia multora e salariul meu. De ce nu? Înțeleg dacă aș vorbi despre Africa. Mulți nu pot pentru că nu au acces la ce au ăștia. Le e foame și acolo expresia „muritor de foame” capată alte valențe, mult mai înrădăcinate în stomac.

Nu vei publica în revista academiei! Asta este axiomatic. Încearcă să îți pui problema cum a fost latinizată o populație cînd 14% din teritoriu (parcă) era controlat militar și grosul populației era în afara zonei, asta pentru un secol, pe cînd nu se făceau cursuri de limbă și autoritatea de stat venea cu familia de acasă și cum nu s–a turcizat aceeași populație cînd tot teritoriul a fost sub control, cînd făceau afaceri cu Poarta și își dădeau copiii bir, cale de cîteva secole. Dacă teoriile istoricilor bășiți de la academie și Institutul Iorga ar fi fost vag corecte atunci ar fi fost mai puține McDo decît în Atena în toată România. Dar Berindeii și gașca analizează comunismul impus de părinții lor de parcă ar fi fost ceva adus ca în filmele americane cu un meteorit dintr–o altă galaxie.

Întrebare mea cristalizată în timp ce ți-am răspuns, piramida nu e oare un cerc?

Etichetat

Un gând despre „Facebook bate Google, Google bate Apple, Apple bate Flash, Flash bate HTML, fără HTML Facebook nu exista

  1. Criticul Foto spune:

    South Park din dimineața asta pare tare promițător.

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: