Facebook Like

Bullshit! Da, am vazut , dar de ce pana la urma as pierde timpul cu toti profesorii si profesorasii astia de doi lei? Apreciez mult ce se scrie aici si cred ca “am urechi de auzit” si pe mine m -au ajutat mult postarile de aici dar stii , imi spunea odata cineva , cand eram intr-o perioada de efervescenta, de a schimba una si alta – imi spunea deci “cine e de partea ta?” Ii raspund “multi sunt de acord” Si el zice “da, de acord , dar cati pot repeta si pune in practica si convinge pe altii ca ce spui tu e bine, cati ? ” Si ma blochez , iar tipul zice “atentie ca sa aplauzi iti trebuie doua maini si ca sa se auda aplauzele trebuie o sala intreaga!”

Problema poate fi scurtcircuitată ușor: nu ai nevoie de nimeni pe partea ta. Cu cît îți e mai clar cine ești cu atît te preocupă mai puțin ce sînt ceilalți. Asta nu presupune să mergi să scoți dinții necunoscuților fără calmant doar pentru a studia efectele suferinței. Doar că te scapă ireversibil de boala românească de muri de grija altuia. Cînd realizezi că fericirea ta depinde doar de tine și că este ceva interior atunci încetezi să îi mai faci pe ceilalți responsabili și să creezi tribunale virtuale pentru a stabili vinovați. Începi să nu mai aloci pedepse pentru că nu mai ai timp și gestul își pierde sensul. Vrei să îi ajuți pe ceilalți și poți să ieși din drumul tău pentru a o face, dar detașarea ajunge să fie de ajuns de mare încît să nu te supere cînd mîrlanul îți cere bani pentru că l-ai ajutat.

Tu ai ajuns foarte departe și totuși parcă nu prea te-ai deplasat. Rămîne să vezi ce direcție alegi să fie definitivă. Unii nu aleg niciodată, preferă ambivalențele. Așa că la ce trebuie opinia altora? Ei nu pot decît să îți tulbure căutarea. Iar acordul, acordul e inutil. Oamenii nu fac un lucru sau altul pentru că au voie. O fac pentru că vor. Dacă nu vrei, acordul, chiar și în scris, e inutil. Oscar Wilde nu a avut nevoie de acordul cuiva ca să „devină” gay. El era. Și a acceptat asta. La fel cum nu a avut nevoie de aprobarea maselor ca să poată să scrie. A avut nevoie de o cultură vastă ca să poată să formuleze ideile pe care oricum le avea în minte. Și a avut nevoie de tehnică. Ooo! Blasfemie! A avut nevoie de cerneală. Nu și-a pus problema de care cerneală are densitate mai mare de pixeli cromatici, dar tipograful lui da. Apoi i-au trebuit instrumente de scris pe care trebuia să și le întrețină singur. Nu cred că a avut o gentuță Lowepro sau Tamrac. Dar sigur a avut o cutie de lemn în care să le țină. A trebuit să învețe încet și cu multă bătaie, sistemul anglo-saxon fiind nemilos, să scrie. Acum să-i explici azi unui român că ar trebui să învețe fotografia. Nu! Asta era pe vremea cînd lumea nu avea ecran pe spatele camerei. La fel și cu scrisul, ținărul Wilde ar fi fost foarte talentat la făcut cercuri cu creioanele colorate pe hîrtie. Față de specimenele de aici, a învățat să scrie. Și doar că știa să scrijelească cu briceagul „Wilde” cu litere mari de tipar pe lemnul băncii nu cred că i-a impresionat prea mult pe profesori. Ar fi putut să iasă cu colegii la căderea serii ca să surprindă Dublinul noaptea și să facă niște eseuri apreciate de colegii la fel de calificați ca el. Și totuși a pierdut vremea la bibliotecă și învățind tehnica sugativei – altfel jumătate din opera sa ar fi fost ilizibilă ca și pozele mai marilor fotografiei românești. Ăia cu cursuri la distanță, nu ăștia autointitulați.

Mă uit pe stradă și îi văd cu vestuțe foto, cu gentuțe foto, cu poșețele impermeabile și mărci la vedere. Și hipioții cu haine de la magazine fițoase „de hipioți” vor da din cap: așa nu. Mă întreb din ce catalog sau revistă s-a inspirat Oscar Wilde cînd și-a ales imaginea. Probabil a avut un amant cu codițe împletite care l-a dus prin malluri să îi aleagă săndăluțe drăguțe impletite stil Asia de sud-est ca să își tîrșiie lăbuțele fine prin Vama Veche a Irlandei. Așa cum un copil de bani gata ca Silviu își face portret cu lăbuțele goale pentru că așa ar face un artist, bănuiesc că și Oscar Wilde a ales bastonul ca să pară un gentleman englez nu pentru că i-a plăcut lui ideea. Doar că sistemul „proști, da’ mulți” s-ar fi aplicat în continuare. Oscar nu ar fi fost un artist pentru că Silviu știe din înălțimea hainelor pret à porter și a filmului Ilflord ce e original și ce nu e.

Prefer fără acordul lor. Prefer fără audiență.

Dar nu se poate. Unde stai – vin după tine. Poți să stai în parc, să vorbești cu cineva. Românul stă, te privește. Cînd rămîi singur te abordează. Că ce faci, că ce face, că altele. Și pac! Dar la biserica românească din (…) ați fost? Ca și în articolul „M-am săturat de ortotocșii din scara blocului” nu poți să fii de altă credință decît ei. Ortodox, majoritar, heterosexual, supărat, etc. Cred că eu și Criticul ne-am dat arama pe față cum zic unele comentarii: prostia. Cum să iei seama la ofensele unora? Eu, de bine, de rău, am dat niște date. Criticul nu a scris nimic: nici dacă e bărbat, femeie, efeb, eunuc, lesbi, tractoristă. Ce scriu ăștia aici sînt oglindiri. Evident că vor oglindi și asta. Voi lua calea Criticului și voi lucra cu un caz real, că abstractizările nu par să fie pentru toată lumea.

Apare din senin unul și dă cu niște idioțenii. Nu poate finaliza un gînd, dar are niște instrucțiuni prețioase. Criticul îi răspunde. Și mai cere niște informații. Eu, îm exprim părerea că nu mertă efortul. A citit oare răspunsul criticului? Nu. A făcut el o jonglerie și a văzut că eu am un comentariu mai scurt. Așa că se învîrte el de un comentariu. Și cu precizia de tic-tac elvețian își alege răspunsul să oglindească. El nu este capabil să dea răspunsuri. El răspunde. Pe vremea primelor tentative cu chatul m-am confruntat prima dată cu nivelul ăsta. El nu există decît în măsura în care îl pui în valoare. Poți să îl faci, cum i-a zis Criticul unuia „bou zburător”. Cu viteza maximă de scriere pe care o va avea va returna prompt „bou ești tu”. Dacă nu ești la prima ofensă va completa cu un „și cu familia ta”. Da. „bou” a ieșit din neputința mea de a articula altceva la ceea ce generează acolo. Și „bou” al lui vine din neputița de a crea măcar o ofensă. Aaa! Dacă l-aș fi făcut idiot mi-ar fi răspuns idiot și nicidecum bou. Citesc comentariile găștii lui Ufo la articolele care îi privesc. Toate sînt redactate după același tipic al răspunsului „îi arăt eu lui!”.

Nu ai nevoie de nimeni pentru a te exprima. Ei au nevoie pentru că nu au nimic de spus. Și așa, rromânii au inventat portavocea umană înainte de Ocupați Whatever. Zice autorul „Tu zici că-i bun?”. Zice ecoul „Zici că-i bun”. Pînă la ieșirea din sală rămîne doar „că-i bun”. Și nimeni nu a văzut opera. De asta au nevoie ei cu cursurile, cu pozele de doi lei. Ceilalți nu.

Anunțuri
Etichetat

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: