Frumosul meu, frumosul altuia

“Și rezultatele? Într-o cutiuță, undeva sub pat?”

Într-un fel, da. De ce altfel?

Pentru că și galeriștii trebuie să trăiască. Cum majoritatea fie nu au activitate creativă, fie sînt la capătul ei; drepturi de autor ioc, pensioara mică față de cît s-au învățat să pape prin nedeclararea veniturilor reale trebuie să poată să vîndă pe altcineva. Pentru că toți, inclusiv artiștii, au fost învățați să se deconecteze complet de consecințele acțiunilor lor. Pentru că nu au declarat sumele întregi ca să plătească impozit pe tot nu au fost destui bani și Ministerul a luat măsuri să reducă pensia. Apoi, pentru că sumele în plus, care urmau să fie plătite de impozit, le-au folosit ridicîndu-le aberant nivelul de trai peste cît ar fi fost. Și acum, greu cu pensioara.

“Asta e problema cu mersul în public. Azi mi se comentează că și alții face și drege. Mîine o să mi se explice că generalizez. Cum ținta articolelor ăstora sînt românii și folosesc o limbă greoaie și plină de excepții pigmentată cu foarte multe importuri ar fi cumva aiurea să îmi pun problema de ce fac bulgarii. În plus, asta a devenit o supapă clișeu pentru românitate: ce face alții? Nu fac ei nimic pentru că au făcut alții sau pentru că alții sînt mai rău. Mai recent am constatat că fanaticii religioși cu viziuni apocaliptice au trecut la o nouă politică: sîntem primii care…! Un minim de studiu ar arăta că sîntem cam la coadă cu ce îi îngrijorează pe ei, dar impactul e la fel de mare pentru piața lor țintă. Deși pare altfel, tot o variație de ce fac alții este.”

Nu ai înțeles. De ce atâtea delimitări, românii, bulgarii, englezii, chinezii. Toți funcționăm pe aceleași principii. Nu mă interesează judecata referitoare la “ce fac alții”, spun că de fapt nu există alții. Tocmai pentru că e o supapă clișeu, noi-alții. Putem merge mai sus, imaginează-ți dacă poți :)

De acord. Dar excepțiile sînt mult mai greu de găsit la români. Iar „păcatele” astea sînt tot mai strîns țesute. Vezi exemplul cu pensia de mai sus. Vor studii superioare, dar și să afirme că nu folosesc la nimic și să poată să spună și că toți le au. Uite și prin comentarii. Vine unul care nu înțelege că sint 36 de părți și crede că ar fi 36 de eseuri. El îmi zice că m-aș da peste ei și o face anunțîndu-mă că este peste. Ei au nevoie să îmi atribuie aceste calitați ca să poată să se pună mai presus. Bulgarii mi-au lăsat în puținele contacte impresia de tîmpiței. Dar am ajuns să constat că sînt destul de serioși. Sîrbii și ceilalți balcanici: gata să treagă țepe, dar dacă ajungi să comunici cu ei mergi departe pentru că sînt teribili de loiali, mai loiali decît prietenii de o viață români. Ruși? Ce am cunoscut erau foarte hotărîți să fie ca ei, sau cum au înțeles ei problema la prima parcurgere. Dar nici ei nu ajung la extremele românilor. Poate că e mediul de vină. Poate că așa erau și grecii din Fanar. Dar grecii se vor să se distanțeze de Fanar. Dincolo de excepții românul nu dă decît dacă îi servește unui anume scop. Și o afli mai tîrziu, cînd se dă cu curul de pămînt că nu i-a ieșit pasiența. După aia tot el e supărat pe tine. Asiaticii cu care am avut de a face s-au rezumat la un „ata ete”.

“Acum, ca să nu rămii cu impresia că e la fel peste tot, toți o apă și un pămînt, o să mai intru în detalii.”

Diferențele sunt de nuanță și se compensează cu alte chestii. Sunt învățați să facă curat în fața casei, să fie coreți și muncitor, să fie ‘neamț’ e un mod excelent de a îi ține ocupații. Primăria poate fi un excelent mijoc de control. Corupția și jocurile la nivel înalt sunt mult mai bine ascunse, pentru că individul este ocupat (1) și pentru că inclusiv în corupție își fac treaba bine. Fac curat și de dimineață pleacă în corporație, unde își vor face iar treaba bine. Când totul pică, rămân cu strada curată.

Da. Asta observasem și eu cu ani în urmă. Și strictețea asta sterilă m-a cam descumpănit. Între timp am ajuns să văd că principiul „fură, că altfel vine altul și-l fură” nu e prea folositor. Să te înjure, dar măcar să strîngă după el.

Știi, primul japonez pe care l-am cunoscut de aproape și cu care am petrecut mai mult timp omora pe toți cu politețea lui. Venea dintr-o altă lume, o altă cultură, și, totuși, eleganța lui ajungea să fie căutată.

Sau, pe altă direcție, cred că mai toți oamenii preferă să fie înjurați discret și nu să se dea unul jos din mașină să îți explice de aproape de ce nu trebuia să treci pe verde cînd el accelera ca să nu blocheze intersecția cînd trecuse pe roșu.

Atenție, nu spun că e rău într-un fel sau altul.

Nici eu. Doar că susțin că e mai bine mai departe de români și constat că se formează bălți cu români parcă aș fi în Terminator 2, și bălțile alea încep să vibreze și să se conecteze.

“Ce sentiment plăcut? Deja îmi pare că fie te naști cu nevoia asta și poate vei face ceva pentru nevoia ta, fie nici nu se pune problema.”

Și? Sentimentul poate exista oricănd și oriunde, chiar și când micționăm. Freud a și explicat de fapt.

Cam sună a predestinare.

“Binele personal? Binele colectiv? Binele în sensul[…]”

Îl citez pe critic “Vă fac bine? Încep să am dubii.”

Da. Le dau povești țopîrlanilor. Le dau termeni de comparație. M-am ținut de la exemple, de la analize pe poză. Bayazid a vrut să încerce. Dar asta face rău, pentru că textul unei analize poate fi practicat cu mici variații pe foarte multe poze. Tu dacă vei auzi sau citi comentariul îți vei pune problema dacă ați văzut același poze. Alții, în loc să se trească, vor fi multumiți că au găsit un educator competent.

“Unde e comunismul în toată asta? Ce vină au niște lideri politici? Doar pentru că masa a fost educată că aceia erau răul în formă pură, trebuie să le atribuim totul? Chiar în orice colț al activității pîndește moartea? Morții nu vorbesc. Mortul e de vină. Mortul de la goapă nu se mai întoarce.”

Când am spus comunism m-am referit la sistem nu la lideri. Pe scurt, când lovești prea mult un loc endorfinele invadează corpul atenuând durerea. Tot ele sunt responsabile de o senzație euforică relaxând tot organismul

Sistemul comunist urma să îi facă pe toți acționari la creșterea națională. Cum? Ei bine, aici sînt diferențele de abordare între diversele ramuri de la Leninism la Maoism, șamd. Ce e în România este că toți sînt părtași la un jaf generalizat și, ca orice hoț de buzunare din locurile turistice, nici unul nu are nimic de a face cu asta.

“E! Vezi? Viziune apocaliptică. Cred că li se servește românilor de la primele doze de lapte praf. Dramatism. Viori. Puțin pian la partea furtunoasă. Tobe ropotind în deschidere. Ce puteai să pățești? Afla boierul că ți-a dat bursă și că l-ai făcut de rușine dînd banii la curve? Te scotea imamul de hoț din avutul public și îți tăiau mîna dreaptă, mîna stîngă fiind beteagă de cînd cu accidentul de muncă pe cînd erai ucenic de la 6 ani? Ți-ar fi tăiat nasul și ți-ar fi pus pecete în obraz cu fierul roșu să știe și alții că nu pot să ți se încredințeze bani?”

Dacă era apocaliptică nu făceam asta. Dar nu contează, deși voi suna siropos ca textele din revista _ cu copertă roz, nu cred că poți tranșa atât de dur treaba asta. Pentru unii este apocalipsă. Cioran spunea să nu comparăm suferințele. Mie mi-a plăcut Cioran, până la un punct :)

Apocaliptică. Apocaliptică. Viețile fade ale oamenilor de nimic iau dintr-odată culoare și fîlfîit de aripi de libelulă: devin ostași în Armaghedon. Părtași în cel mai mare eveniment de la Facerea lumii! Deja ești cineva, mai mare decît Alexandru Machidon sau Șarlemanie. Era un standard de ridicol Dănilă Prepeleac, care îi zicea Prepeleac că la viața lui numai atîta a putut să facă. Omul contemporan îi este superior: omul modern își cumpără o cameră foto. Omul modern își ia pozele de la tipărit, sau le scoate la nou achiziționata imprimantă. Majoritatea nici nu pot să-și repare mașina dincolo de să toarne benzină sau să schimbe un pneu. Oare ce știau gospodarii din vremea lui Dănilă Prepeleac? Știau ei la ce raft se găsește carnea de mici gata formați în supermarket? Știa vre-un prost de se dădea mare în scrierile lui Rebreanu ce să aleagă la pompă? Dobitocul tăia trifoiul cu coasa fără să aiba idee de cifra octanică, bine, nu cum să o calculeze că asta nu știe nici directorul de la rafinărie.

“Și dacă ai fi căzut, ce ai fi pățit? Ce e rușinos să strîngi gunoiul altora într-o lume sterilă ca asta? […]”

Nimic, ți-am mai spus. Am străns și gunoi deși nu am fost gunoier. Și ce? Că strând gunoiul sau că strâng gunoiul altora la muncă în .INC e fix același lucru. Răspundere ai oricum, față de tine în primul rând, pipi, caca, papa :).

Eu zic că aici îți cam scade românitatea. Deci păzește-te! În plus, una este să o fi făcut și asta e ca în cazul tău sau să o faci pentru nu știu ce organizație non profit care păzește planeta de influența malefică a consumului uman și să ai ce să povesteși o viață întreagă despre lupta ta neobosită pentru curățare și purificare.

Între a vinde și a strânge gunoiul prefer să strâng gunoiul. Am văzut un tip care punea șezloange pe plajă, asta era slujba lui. Punea șezlongul, umbrela, încasa banii și strângea seara. În rest stătea sub o umbrelă pe un scaun și fuma privind în zare/citind. Mă crezi câ momentan ăsta este munca la care visez?

Da. Dar cu căderea turismului în insule scad șansele.

“Și care ar fi fost cea mai bună alegere? „Socoteala de acasă” îți amintește de ceva?”

Nu am cum să știu asta. Nu o regret, dar asta nu înseamnă că a fost cea mai bună. Se aplică pentru orice, eu nu pierd tipul regretând ce am făcut sau nu sau legându-mă de unele lucruri, cel mult analizez și încerc să învăț din ele.

Păi și atunci cum știi cînd este iarba mai verde pe partea cealaltă? Vezi ce pierzi?

“[…] Vrei ca un agent de vază al propagandei să nu beneficieze de efectele propagandei?”

Poate intră și senzaționalul ăsta artificial într-un stâlp. Știi ce e senzațional? Sistemul nervos. Să înțelegi cum de fapt realitatea e o pură fabulație și tot ce vedem/auzim/simțim în general sunt date la fel de relevante ca răspunsurile Google. De multe ori sunt, dar uneori Google crede prea tare că știe ce vrem să vedem. Bomba nucleară.

Asta e proiectul trustului Realitatea. Google este un vînzător de publicitate. Atîta vreme cît are clienți pentru un domeniu, el este gata să te ajute.

“Da. Avem ce învăța de la Lady Gaga. O femeie urîtă și strîmbă. Dar am văzut ce poze au putut să îi facă niște unii într-o revistă publicată în ultimele două luni. Deja mă gîndeam la clasicismul grec.”

De acord, chiar am spus asta. Dar nu se epuizează?

Nu. Corporația este nemuritoare. Poate să fie asimilată, poate să fie lichidată, poate să fie reînviată prin refolosirea emblemelor.


Ce dracu e frumosul ăsta? Unii spun că e legat de estetică. Dar estetici sunt multe, dependente temporal și spațial. Deci avem mai multe frumosuri?

Scopul mesajului era că oamenii încercau să caute frumosul. Să îl materializeze. Acum vîrfurile caută urîtul, monstruosul, grotescul. Pleava caută să supraviețuiască. Iar cei dintre cele două: „I’ll order what he has”. Ceea ce nu anihilează dilema ta.

Cred că e vorba de un frumos care se transformă. Moda. Azi e frumos cu sînii ridicați și cît mai expuși, dar să nu se vadă sfîrcurile! Peste 20 de ani, după revoluția Islamică din Europa, o să fie frumos ceva ce va fi numit atunci decent, adică cu corpul cît mai acoperit și sînii de preferință cît mai plați.

Spuneam mai sus că simțurile ne înșeală. Chiar dacă ajungem la consens, spunem toți cu mâna pe inimă că roșu e o culoare frumoasă în cea mai pură formă, cum poți să faci un tablou roșu? Roșu e un nume generic pentru niște lungimi de undă, iar unii pot percepe roșu ca fiind portocaliu. Dacă ai văzut 3000 de apusuri roșii, apusul 3001 s-ar putea să pară roșu chiar dacă este portocaliu. Revin, cum faci un tablou roșu care să fie frumos indiscutabil? Mergi mai sus și ajungi la simboluri, cred că ne dă Derrida în cap cu ele. Adâugând ce am spus mai sus, în momentul t+1 frumosul zboară. Nu există nimic universal sau general. Nici măcar legile naturii. Pentru că toate sunt constructe umane, iar noi nu suntem universali sau generali. Epistemologia se zbate uneori să arate că nu e așa, dar și asta e tot creația noastră.

Roșu? Roșu e o convenție. E o axiomă. Poate ce văd eu de roșu tu te-ai jura că e verde. Dar de mic ai fost educat asta e roșu și asta e verde. La fel ca și matematica: unu plus unu fac doi pentru că așa s-a ales. Putea să fie ordinea 1, 3, 2, 4, 5 și atunci unitatea adunată unității ar fi fost trei. Dar în lumea noastră cuvîntul doi presupune două bare verticale și trei presupune trei.

Nu crezi că viața ar fi fost insuportabilă dacă totul era deja stabilit cu precizie încă de dinainte să te fi născut?

Sau mergem pe varianta de acum și realizăm că frumosul ăsta e o chestie a câtorva. O minoritate, frumosul e minoritar, dar nu-i nimic, îl integrăm și pe el!

Dilema mea e: bine, Vladimir argumentează că asta e frumos. Radu a măsurat, a cuantificat și a concluzionat: asta e frumos. Vine și Andreea Esca și zice „mie îmi place așa” fără nici un argument. Perfect. Pot trăi cu asta. Pot să îmi fac propriile măsurători și chiar să mă compar: cine îmi e mai aproape. Dar apare un șarlatan de bîlci bubos care susține că el vede lumina. Nu lumina, ci Lumina! Produce niște porcării care nu sînt apreciate de nici unul din cei de mai sus. Dar el are și o armă secretă. Un fluier și cînd cîntă toți îl urmează.

Ia Venus și imaginea ei peste ere. Inițial se zice că era cotată bine una cu niște sîni uite atîta! Cît să hrănească tot satul la nevoie ca să nu mai fie necesar să taie pe unul din trib. Cică grecii erau gay. Așa că femeia lor căuta să aiba niște forme ideale, niște rotunjimi care să se încadreze în niște proporții. În Evul Mediu își puneau problema de investit în copii, așa că femeia devine ideală dacă are șolduri late ca să fie nașterile ușoare și multe. 1970. Plină explozie gay. Femeia ideală arată ca un băiețel. Pînă atunci puteau să aiba un băiețel drept ideal, dar acum, cu nudismul în vogă se putea face diferență între un efeb și o fată tunsă „paj”. Dilemele apar acum pentru că de pe la sfîrșit de secol 19 cultura occidentală a început să pună preț pe vechi, pe conservare. Înainte: a noastră e a mai bună. Acum, ai un catalog atît de stufos că nu mai știi din ce să alegi.

Ceea ce nu exclude problema cu șarlatanul spîn și acnee. Frumosul avea o valoare utilitară. Astăzi, pentru că încă nu s-au clarificat modurile de comunicare și se ciorbesc analog cu digital cu hibrid, se stabilește frumos atît cît poate șarlatanul. Idealul nu mai este ceva spre care să tinzi, pentru că niște șmecheri au decis că ei sînt păstrătorii. Și am convingerea că dacă ar fi putut mai mult: ar fi făcut mai mult în materie de reprezentare a frumosului. Ca și cum după căderea Olimpiadelor grecești, locul tinerilor zvelți a fost înlocuit cu o turmă indescriptibilă de cerșetori din epoca Victoriană, fiecare cu beteșugul lui, toți murdari și incompleți.

Deci ce e frumosul ăsta și cine l-a văzut? Lumea e urâtă, sau așa o văd eu. Cum aș putea să transifigurez asta în frumos? Pe zi ce trece merg cu pași mari spre mizantropie. De ce? Din toate motivele. Mizantropia e urâtă sau frumoasă?

Posibil să fie în tine. Dar trebuie să îl materializezi. Pentru asta trebuie tehnică, dar și cunoștințe aprofundate dacă îți dorești să comunici frumosul tău lumii. Să zicem că ai un bloc de piatră în față. Radu Drăgan trage diagrame pe bloc căutînd forma ideală. Ufo scoate barda lu’ ta-su’ și îi fute două lovituri. Din cioburile rămase alege el o bucată drăguță și susține că aia e frumosul. Și să te ții cînd o să constate că nenorocirea aia de frumos pe care nu primește mai mult decît chiria pe o lună l-a costat integritatea moștenirii de familie.

Păi aș zice că mizantropia nu are cum să ducă undeva bine pentru că ar fi dublă negație. Vezi urît și îl urăști. Dubla negație nu face pozitiv. Trebuie să vezi frumos și să-l îmbrățișezi. Și ca să poți face asta trebuie să poți identifica frumosul și să reușești și să-l descătușezi fără să-l distrugi.

Treaba asta cu frumosul e o întrebare pentru tine sau Bayazid. Dacă vreți, evident.

*

Cer scuze pentru mesajul destul de incoerent, nu am energia necesară să corectez acum.

Așa am redactat toate articolele. Nici unul din cele citite aici nu a depășit faza de concept, de schiță. E prima variantă. Și ultima. După aia trec la altceva. Pentru o carte informația trebuie structurată, periată și organizată. Nu cred că merită asta decît dacă nu ai altceva mai bun de făcut sau dacă vrei să publici o carte.

Etichetat ,

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: