Steagurile lui Pristanda în bătaia curenților mentali

„Este vîntul care se mișcă, steagul stă pe loc!”

Vîntul este un simbol. Am învățat că aerul în mișcare se cheamă vînt. Și cam atît au putut înțelege profesorii de școală. Iar steagul este clar fix, doar este legat de catarg. Dar ce ne facem dacă aerul este nemișcat și doar steagul, animalt de o voință proprie, se mișcă? Unii or să audă vîntul. Unii or să-l simtă pe piele. Dacă voința steagului este un copil, cum copiii nu par să fie conștienți de implicațiile acțiunilor lor, acesta nu va face nici un efort să își mascheze prezența sau acțiunile. El doar vrea să facă steagul să se miște așa cum l-a văzut în zilele în care bătrînii ziceau că „bate” vîntul, așa că acum bate și el parîma cu care e prins steagul de catarg. Așa, adulții vor putea remarca ușor că de vină este copilul și că nu e vînt.

„Ha! Pentru o clipă am crezut că e vînt”.

O clipă? O eternitate. Dar acea eternitate s-a sfîrșit mai repede, în lumea reală, prin constatarea că sursa mișcării e copilul.

Cum s-a putut întîmpla una ca asta? Simplu! Prin elementele vizuale. Steagul se mișcă. Poate că este și colorat strident cum le place naționaliștilor: culori saturate să facă inima să tresalte. Adică atrage atenția. Dar steagul nu este suspendat pe cer, el este agățat de catarg. Și ochiul merge mai departe în explorare. Catarg. Catargul este o linie, un indicator. Nu are săgeată în vîrf cum au afișele făcute cu Microsoft Word, dar un indicator nici nu are nevoie de triunghiul acela la capăt. Triunghiul îl percepem de multe ori după ce am studiat puțin obiectul indicației. Cum, la un capăt este steagul, subiectul ar trebui să se afle la celălat capăt. După ani de exercițiu, un adult nu mai înregistrează aceste mișcări, motiv pentru care este și o pradă atît de facilă marketerilor. El doar se lasă purtat de stimuli precum cățeii lui Disney de miros. Este o frunză indolentă care pretinde că ar avea voință sau, mai rău, personalitate. Și povestea vizuală se termină cu constatarea că motorul invizibil a devenit vizibil și misteriosul fenomen a devenit explicabil.

Ce vei face dacă nu este un copil la capătul celălalt al catargului?

Poate e altceva care ar putea explica rapid și facil situația. Dar dacă explicația se lasă așteptată intervine mistica. De la bau-bau pînă la detecția unor curenți de aer inexistenți toate sînt create de mintea omului leneș ex nihilo ca să poată să revină la ocupația importantă de dinainte de distracția cu cîrpa fluturîndă, pardon, drapel național! Poate se scobea în dinți, poate se scărpina în fund, toate erau relevante și adresau o nevoie imediată. Mișcările haotice ale steagului nu sînt pe lista de priorități dincolo de vreo grijă „să vezi că vine ploaia!”.

Acesta este un prim nivel de înțelegere. Un nene a inventat povestea vrăjitorului de la antipozi, care se ascunde după niște paravane pentru a impresiona, pentru a da autoritate spuselor sale.

Din punctul ăsta de vedere m-a suprins citindu-l pe Criticul Foto și constatînd că în 2 ani nu au apărut comentarii cum că ar inventa o persoană mai mare decît realitatea pentru a-și da greutate. Găinarii sînt și inculți. Interesantă constatarea. Utilitatea nulă.

Pe aici s-au oprit cu înțelegerea lumii și Pascal și Newton. Ei erau dincolo de mase, să zicem nivelul zero, care credeau în misticisme pentru a explica mișcarea steagului cînd aerul pare să stea pe loc. Ei au căutat să formuleze matematic un copil imaterial care mișcă neobosit lucrurile în Univers. De la mărul care cade în jos și nu în sus pînă la steagul care se mișcă din cauza variațiilor de presiune atmosferică.

„Este steagul care se mișcă, vîntul stă pe loc!”

O, da! De ce trebuie neapărat ca o dată stabilit un sistem format din două entități în opoziție, în cazul de față steagul și vîntul: delimitate, dar nu separate, ci într-o interdependență. Căci cum altfel ai știi că afară bate vîntul cînd stai în casă la căldurică.

„După crengile copacilor!”

Dar poate și crengile copacului din fața geamului sînt mișcate de un iepure cățărător, un papagal în plin ritual de împerechere sau un urs în căutare de miere. Așa că problema rămîne aceeași, doar am ajunge să înlocuim elementele problemei cu altele într-o relație similară, dar mai convenabilă omului care dorește să revină la idealurile sale înalte de scobit în nas sau uitat la televizor tolănit pe o pernă mare. Pentru că dacă accepți reformularea problemei din motive aparent complet lipsite de importanță, deschizi o cutie a Pandorei. Pentru că vei primi atenție, dar și discuția va porni în direcții pasionante: iepurii nu urcă în copaci, papagalii nu cresc la munte în zona temperată, urșii au fost exterminați.

Înapoi la neutralitatea steagului cu vîntul:

„Este steagul care se mișcă, vîntul stă pe loc!”

Cum ar fi ca steagul să se miște singur pentru că, subit, a căpătat voință? Întîi de toate omul s-ar elibera de multe scurtături intelectuale. Doar pentru că este țesut dintr-o fibră vegetală, nu înseamnă că steagul poate să fie lipsit de voință. O dată cu eliberarea de presupunerile făcute rapid și în necunoștință de cauză omul va mai face un pas înainte. Va putea să constate cu mintea clară dacă este vîntul care mișcă sau nu, eliminind falsele percepții. Mințile mai luminate au constatat că simțurile sînt relative. De unde și relativitatea percepției. De unde și relativitatea percepută a lumii înconjurătoare. Ieși din casă ca să vezi mai bine steagul și catargul, e mai frig afară, deci bate vîntul? Așa formulat toți vor spune că e evident.

În viața de zi cu zi succesiunile logice sînt extrem de rare: se aude o bormașină. Este, evident, nenorocitul de Ionescu care mereu își aranjază ceva prin casă și nu liniștitul de Popescu folosind un aparat de tăiat pentru a-și tranșa prietena cu care s-a certat la fel de liniștit aseară. De ce? Pentru că Popescu este politicos și nu se supără cînd eu dau muzica mai tare. Iar Ionescu are un spirit competitiv care îmi trezește și mie spiritul competitiv. Cînd eu am dat muzica mai tare și el a dat muzica mai tare. A! Manele! Rocul meu este superior. Deși nu am la dispoziție decibelii lui eu știu că am cîștigat competiția. Prin gust, rafinament, cultură! De trei ori vecin! Dar faptul că repară prin casă în fiecare sîmbătă mă deranjază profund și cu atît mai mult cu cît trec zile și apoi săptămîni de cînd nu am reparat WCul ăla care curge. Și astăzi e duminică. Dar sigur Ionescu repară ceva în baie. Nu aș avea o problemă cu zgomotul, dar îmi amintește de țeava care curge la mine. Prin competiția meschină dintre Ionescu și mine, Popescu s-a mai îndepărtat cîțiva pași de pripon. Bun. Iar eu cîștig oricum. Că dacă se află că Popescu era în urmarire pentru tîlhărie și viol de 3 ani, asta nu este problema mea. Asta este un prilej nemaipomenit ca să confirm că justiția nu funcționează, că poliția e formată din măgari care mă amendează pe mine pentru un telefon important în timp ce conduceam în loc să prindă criminalii adevărați, cum e Popescu, vecinul meu mai nou.

Gîndiți-vă la Universul care se deschide în fața mintii prin simpla avansare la nivelul 2, dincolo de materialismul grosier al chimiștilor și fizicienilor. Vîntul există? Aerul există? De ce? Nu le văd. Nu le pot cîntări. Ionică nu poate, însă, să fi avut caietul de teme mîncat de un cățel pentru că am vorbit cu mama lui și ei nu au cîine! Impresionant. Dar aerul există. Au zis ieri la televizor că președintele ales al americanilor Barack Obama a… contează? Ales, într-o lume în care majoritatea locuitorilor nu au drept de vot? Ales, într-o lume în care majoritatea celor cu drept de vot nu merg la alegeri. Ales, într-o lume în care o mînă de electori poate să facă ce vrea cu votul personal. Există? Eu nu am vorbit cu el. Nu îi cunosc părinții. Există doar în virtutea faptului că nu pot să cunosc 6 miliarde de oameni, așa că sigur el este unul din cei pe care nu am avut încă onoarea să îmi fie prezentați? Așa se pare. Poate e o clonă din ultimul film al lui Lucas lansat pentru o campanie de marketing. Am avut Popeye marinarul care vinde spanac. Am avut un șoarec cu trei degete care vinde urechi celor care intră în magazinele Disney. Avem Stela Popescu care mănîncă margarină și uite ce frumoasă e! La greutatea ei riscă o campanie încununată de ridicol ca și Malboro Man. Poate și Merrill Lynch avea nevoie de propria marionetă animată pentru a-și justifica banii pierduți. Veți spune: „O fi ridicolă, dar Stela Popescu nu e personaj de animație”. Nu este, este doar o uzată bătrînă care se dă ieftin fără vreo grijă de imagine. Pentru ea moștenire înseamnă cîte case în centrul capitalei o să lase în urma ei. Personaje ieftine pentru campanii ieftine. Doar că Merrill Lynch are resursele necesare pentru a plăti o armată de animatori cu calculatoare puternice pentru a face păpușa desenată să se miște. I-au dat și soție pentru realism.

Deci se mișcă steagul și vîntul stă pe loc? Al șaselea patriarh, se pare că nu a existat, ci a fost doar o conspirație bazată pe un personaj minor în Zen pentru a face un alt personaj major în Zen. Un călugăr analfabet, that’s a small price to pay pentru un călugăr care poate să preia supremația unei școli de gîndire. Dar ce zicea al șaselea patriarh?

„Nici una, steagul stă pe loc, vîntul stă pe loc. Este mintea care se mișcă.”

Bine ați venit la nivelul trei al înțelegerii lumii. Atît vîntul perceput atunci cînd nu este vînt, doar pentru că nu vedem vrăjitorul care mișcă steagul cît și exercițiul mental de a atribui unui mănuchi de fibre textile voință sînt mișcări ale minții. Se poate și mai mult? Da! Este o infinitate de niveluri. Și fiecare nou nivel poate să vină să contrazică anteriorul.

Omul comun preferă nivelul 0. Este nivelul cu care vine din start. Nu presupune nici un efort intelectual deosebit. Este ca și cum ai merge pe o sîrmă întinsă pe teren tare. Trebuie să fie un vînt extrem de puternic care să te dezechilibreze. Ba chiar poți să pășești pe pămint: atîta vreme cît ești deasupra sîrmei, se cheamă că mergi pe sîrmă, chiar dacă nu o atingi.

Artistul, prin voința lui este măcar la nivelul 1. Ce înseamnă asta? Că mai toți sînt la nivelul 1 și acolo vor rămîne. Sîrma lor este ridicată aproape 3 centimetri deasupra solului. Și ei fac echilibristică. Și chiar dacă o să cadă, pot păși cu un picior pe o parte a sîrmei suspendate și cu altul pe partea cealaltă, astfel ramînînd deasupra sîrmei. În plus, ei pot anunța că știu cum este să nu ai stabilitate. Sau pot scrie un volum despre riscurile dezechilibrării.

Cum poți aduce arta maselor? Prin contrast și saturație! Sau prin sex. Sau prin visceral.

Sau aducîndu-le mesaje din celelalte lumi ale percepției. Din celelalte niveluri. Se poate? Bineînțeles! Așa au promovat mulți de la nivelul zero. Dar trebuie să inventezi mijloacele prin care să te faci înțeles. Și asta e considerabil mai greu decît saltul calitativ de pe un nivel pe altul.

Voi pe ce nivel sînteți?

Etichetat

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: