Lumini și umbre

Lumini și umbre

Mi-am făcut intrarea cu o comparație de portrete. După cum un cititor remarca: studioul care a făcut portretul pe care l-am ales de exemplul bun are o serie de meșteșugari angajați care își fac treaba. Și își fac treaba în limita unor limitări impuse de conducere atît ca stil cît și ca tradiție. Portretul ales să exemplifice fotografia românească are avantajul că este pe toți pereții. Și este produs de un fotograf care nu ratează nici o ocazie să facă trei lucruri:

  1. să se evidențieze pe sine printr-o reclamă inutilă, doar a fost deja selectat să vorbească și casa lui de producție îi poartă numele.
  2. să cerșească sau să vorbească în general despre bani: una din cele două teme predilecte ale românilor, cealaltă fiind dușmanii.
  3. să marcheze și să sublinieze cum că el ar vedea o lumină specială care îi spune probabil ca metrul din dSLR dacă este de ajuns de potrivită sau nu.

Lecția pe care nu a înțeles-o pentru nici un portret pe care i l-am văzut este și ea pe Youtube și se poate spune în 2 minute. De la Critic am primit și niște cărți de prin anii ’50 în română scrise de niște autori sovietici care reiau pe larg cele 2 minute. Probabil că maestrul maestrului fotografului de top român a citit acele cărți. Maestrul direct al fotografului român nu s-a obosit cu studiul. A încercat să fure meserie uitîndu-se la ce face maestrul său. Nu e interesant cum o nație care se lezează cînd i se reamintește că se ocupă cu însușirea de bunuri care nu îi aparțin are atîtea expresii cu furat: și-a furat-o, să furi o sărutare, să furi meserie, să furi… mai bine nu. Ajungînd la fotograful român, el era prea bun să studieze: el a intrat în producție încă de dinainte de începerea studiilor. Și, ce a reținut a fost că lumina joacă un rol important. Deci trebuie să o vezi. Deci el o vede evlavios, cu un aer mistic în fiecare interviu și niciodată în momentul în care fotografiază.

Anunțuri
Etichetat

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: