Continuarea curenților internetului

Da, sunt perfect de acord. Dar uiți că feedback-ul nu se regăsește doar în comentariile de sub articole. Dar feedback-ul a fost pozitiv. Feedback-ul personal, nu.

E parte din munca fotografului: să găsească și să își cultive relații cu oameni relevanți. Vezi articolul Criticului cu identitatea. Iți trebuie oameni cu o identitate formată. Și care știu cîte ceva. Nu trebuie neapărat să fie mai buni ca tine: simplul punct de vedere diferit, detașarea de a discuta lucrarea altuia ajută.

“Aș merge pînă acolo încît să afirm că, cu toate că îl atribui unui public reprezentat de niște numere pe un ecran, dialogul tău este cu tine. E păcat să faci confuzia asta.”

Da, am înțeles și eu asta. Dialogul este în primul rând cu tine, personal de aia am continuat. Aș dezvolta, dar voi scrie prea mult.

Dacă ai timp, oricînd.

“Aici sînt de acord cu Criticul Foto: atributul mioritic este un element de propagandă. Oierii sînt nereprezentativi și au fost chiar și în era lor de aur. Ba mai mult, sînt o minoritate păstrată pe motiv de „și noi avem”. Alte culturi se pot lăuda cu asta. România nu este printre ele.”

Mioritic pentru mine nu se referă la oieri :). Dar ai dreptate, greșeala mea.

Adică bodyguard la oi?

“Altfel este corect: nu trebuie să îți pese. Este problema lor cum își aleg să își trăiască viața și unde caută ei fericirea. E cu atît mai rău cu cît pe tine te–ar deranja să îți direcționeze altcineva viața la modul ăsta.”

Atunci de ce? Doar pentru dialog? Ai spus că unul din scopurile criticului era educația. Unde stă diferența? Voi (tu/criticul) de ce vreți o schimbare?

Poate din megalomania lui Cuza sau Mihai Viteazu: să poți să zici că ai pus umărul la ridicarea unei generații. La mine a fost în plus să-l contrez pe Critic că poți să-i scoți din inerție.

“Poți să îmi explici cum un individ de 20 de ani poate să fie cu 100 de ani în urmă? Adică pe cînd străbunică–sa nu se născuse? Cred că un om poate să știe sau să nu știe. Să fie familiarizat cu tehnici învechite. Dar ce știu eu din fotografia de acum 100 de ani mi se pare impresionant. Vrei să spui că fotografii începători din România sînt chiar atît de calificați?”

El nu, dar bagajul lui de cunoștințe se poate termina brusc. Deși, cum bine spui, măcar de aș cunoaște extrem de bine fotografia de acum 100 de ani. Eu știu foarte puține lucruri și când un profesor mi-a spus că cu cât învăț mai multe cu atât știu mai puțin, credeam că glumește. Dar la un moment dat, te sperii. Ignorance is bliss.

Sigur ai fost la munte. Cînd ești în oraș e frumos să vezi vîrfurile. Îți dai seama că în 3 ore ești acolo. Și ți-e foarte clar pe unde să o iei. Cînd începi pe poteci vezi ca e mai greu: trebuie să îți dai seama după care marcaje mergi, altfel o iei pe poteca greșită. Dintre copaci nu vezi nimic, dar știi ce ai văzut în oraș. Atunci realizezi cît de mare ești tu ca practician, față de teoreticienii din oraș. Atunci vezi că orășenii nici nu își puneau problema de marcaje. În plus, tu știi că ai estimat bine cele 3 ore de mers că așa scrie și pe placă: 3 1/2. Aici e cultura românească contemporană în cea mai înaltă formă a sa. Au văzut noroiul. Miroase a brad. Constată dacă ghetele luate din oraș sînt bune sau i-a păcălit vînzătorul. Media artistică este în continuare pe terasă, la o cafea. Dacă pe terasă știau că ghetele lor sînt cele mai bune că așa le-a spus vînzătorul, pe potecă e proba focului și a noroiului cu multă apă. Ei descoperă că cei din oraș sînt niște proști. Și atît. Se opresc la zona de picnic și start bitching că ce mizerie lasă ceilalți.

Cînd mai mergi mai departe se rărește pădurea și începi să vezi valea. De aici pornește cultura în alte țări. Prin apariția Internetului pentru mase românii au constatat că pe terasă, la aer condiționat, e bine. Ei văd poze cu valea și pot să o descrie ca și cum ar fi fost pe culme. Aici problema cu toți profesorii auto-intitulați. Ei nu au trăit experiența, dar cred că imaginea suplinește trăirea. Și vorbesc de lumină, de cromatică, de înțelesuri ascunse.

Prima problemă este aerul rarefiat care dă amețeli. Și a doua este că trebuie să cauți în afară. În țară or exista unii, dar e acul în carul cu fîn.

Problema e când totul se raportează la 1900. Acolo avem o problemă, cam tot ce ne înconjoară proiectează societatea în care trăim (și invers). Compară postmodernismul cu modernismul, compară celelalte elemente din perioadele de timp în care s-au născut și amplificat. Atunci, de ce ai rămâne blocat în 1900? De asta răspunsul pictorialismului la întrebările definitorii pentru fotografie mi se pare puțin aberant.

Nu. La 1300. După aceea artistul nu mai era artist pur și simplu. Trebuia să ai un sponsor. Cineva care să te ia de mînă și să te introducă în lumea bună. În est a ținut mai mult că erau mai înapoiați și nu au prins perioada marilor descoperiri geografice la fel.

“Nu–i frumos ce e frumos, e frumos ce–mi place mie.”

Fotografia și lumea de azi dacă îmi aduc bine aminte. Aș pune-o anexă manualului de la D3&co.

Subtitlu din Iarovici.

“De ce nu? Adică este frumos să împarți cu alții. Pe de altă parte, societatea actuală, e adevărat, pune accentul pe sine și doar pe sine. Uite, dacă ai timp, îți recomand o carte. Nu e scumpă, nu e mare. Se cheamă Life Inc. și este încă de vînzare.”

Promit că am să o citesc, e a doua oară când mi-o recomanzi deci sunt sigur că e ceva bun acolo. Altfel, de ce te-ai obosi?
Dar mi-am mai pus o întrebare. Am ce împărți? Eu nu sunt Radu Drăgan, el deja inovează, dacă pot spune asta. Eu doar prezint niște lucruri care pentru mine sunt de bun simț. Deși și bunul simț mi se pare o exprimare vagă. Răspunsul unora a fost că am ce spune și că unele lucruri le-au fost de ajutor. Dar concurența mea sunt eu, astfel rareori sunt mulțumit.

Bineînțeles. Eu mă pricep la fotografia produs final. Cînd e gata pe hîrtie. Tu știi dincolo de astea.

Ar merita lăsată megalomania. Fiecare trebuie să revoluționeze TOT globul sau mai bine nu face nimic. Tu știi ceva. Poți să dai. Dacă nu vor să asculte e problema lor. Dacă te depășesc este problema lor să caute pe unul mai bun.

O secundă, trebuie și o precizare. Am citit pe Strobist pagini întregi cu tehnicile trebuie date. Nu, nu trebuie date. Mai mult, dă-le tehnica și o să produci o adunare de români. Pentru că nici unul nu o să promoveze dincolo de ce li s-a dat mura-n gură și nici măcar nu o să asimileze tot, dacă ceva li se pare prea greu, complicat, scump. Și nici nu trebuie să fie greu, complicat, scump. Doar să pară.

Am văzut și comentariile vis-a-vis de Critic făcute de reputați români fotografi. Doar pentru că scriu de Strobist, devin pasionat de tehnică. Scopul este derutarea idioților. Dar și asta este o trăsătură românească. Nici eu nu citesc cu atenție să văd clar de unde pînă unde e un citat și cît din observații sînt adevărate.

“Deși se pare că lucrează la fel de mult ca tine își alocă timp publicării.”

Sunt nesimțit și leneș, lucrez și la asta.

Tocmai pentru că ai altă sursă de venit poți să devi suporter al artelor prin timpul tău.

“Pentru că este foarte greu să accepți că stilul nu este ceva ce se poate descărca de pe net sau aplica cu un algoritm precis. Pentru că programele din 2011 știu să aplice și una și alta automat, iar să recompui ceva ia mult timp: să îți stabilești o viziune, să cauți o tehnică de ajuns de simplă încît să îți fie accesibilă și de ajuns de precisă pentru a te duce la rezultatele pe care l–ai văzut mental.

Din nou, ce treabă ai cu indivizii care caută să facă impresia de artiști, dar, dacă se poate, fără efort? Ce ai avea de învățat de la ei?”

O să sune amuzant, dar eu cred că poți învăța de la oricine. De la exemplele “așa nu” la cunoașterea unor tipologii cu care nu am avut contact. Adevărat, de la unii mai mult. Poate sunt naiv sau idiot, dar lasă-mă să cred asta, mă crezi că am nevoie pentru a funcționa?

Ciudat. Îmi scri ca nu știi ce să dai mai departe. Dar apoi susții că se poate învăța orice de la oricine.

Crezi că Mica Enciclopedie de „așa nu” în 15 volume publicate este un scop care să merite atenția? Crezi că ești chiar atît de longeviv? Doar pentru că ai cartografiat „așa nu” înseamnă implicit că știi ce e „așa da”?

“E drept că abia mi–am început activitatea online și nu știu precis despre ce e vorba aici. Dar cum mergi în contra curentului pe Internet? Internetul este stratificat, clasificat, delimitat. Musulmanii nu sînt bine–veniți pe forumurile creștinilor fundamentaliști. Yoghinii nu sînt priviți bine decît de tagma naturiștilor, dar nu de toți. Un evreu care vrea să înțeleagă ce îi mișcă pe naziști este interzis pe un forum de legionari. Etc. Depre ce curent vorbești? Să nu faci confuzia cu faima iluzorie pentru că nu vei primi niciodată admirația audienței dacă nu te adresezi nișei corecte.”

Faimă? 16 mm, răsărit, lacu și muntele. Saturație ++. Curentul e generalizarea stării de fapt. Mă bucură faptul că unu ca Radu Drăgan îmi spune că a fost de acord cu chestia X sau că e bine spusă, dar el nu învață nimic de la mine, procesul e invers.

Să înțeleg că acel „să înveți ceva de la oricine” este un talent rezervat doar cîtorva aleși?

“Nici mie nu–mi place cehul. Nu am reușit să îi văd, să zicem, substanța. De cîte ori mă lovesc de el sau de soția lui văd șocul de dragul șocului. Da, sînt bine executate. Dar cam atît. Poate nu vibrez eu la temele lui. Și tipul chiar are un stil, asta da.”

Saudek a fost un exemplu, doar pentru că îmi place mie. Important e ce urmează după și argumentul, nu m-am exprimat prea bine. Nu aș desconsidera pe cineva pentru că nu îi place X lucru. Dar trimiterile sunt inevitabil la cei din clubul criticului.

Ce zici de Julie Blackmon? Mai puțin visceral. Mai puțin grotesc. Mai acceptabil de văzut în orele de program de pe calculatorul de la serviciu. Ar trebui să fac un studiu de caz după tipa asta.

“Propun o dezbatere publică. Între bloguri. Generalizată. Și interconectată.”

Susțin ideea. Spune-mi dacă am înțeles-o bine, ceva similar modului în care pe youtube “vblogerii” (așa se scrie?) își răspund unul altuia, fiecare pe canalul său? Treaba asta se întâmplă pe blogurile tabloid am observat, dar pe cele foto mai rar. Mi-aș dori să dezvolți, cer iertare dacă am înțeles prost.

Nu cunosc sistemele pe care le descri, dar cred că sînt asemănătoare. Forumul este guvernat de un administrator care poate să nici nu participe. Fiecare blog are cîte un stăpîn. Și acela dă doar ce consideră el că merită aprobat. Cînd se fac linkuri între ele devine o discuție.

“Pe vremea facultății am participat la o serie de discuții virtuale petrecute în jurul unui document .doc. Fiecare își alegea o culoare și se băga să completeze, să dezbată. Apoi documentul era trimis la toți participanții. Erau multe probleme tehnice de aici, dar și un plus de flexibilitate față de formatul rigid al unei liste de discuții.”

Pe vremea facultății spiritele se încingeau tare mult. Dezavantajele și avantajele unui domeniu cu multe paradigme, studiat de obicei doar de pasionați sau nebuni. Nimeni nu era acolo pentru contul bancar.

Și de ce ar fi? Spațiul public rămîne imens cu toate intervențiile entităților private de a pune garduri.

Anunțuri
Etichetat ,

2 gânduri despre „Continuarea curenților internetului

  1. Antonim spune:

    In Romania – ca si in multe alte locuri, fotografia, in capul multora, inseamna tutoriale de HDR, foto la masini scumpe, specificatii tehnice ale aparatelor [inclusiv/mai ales cat costa] si voturi pe tot felul de site-uri „de specialitate”- facebook sau badorgod. E ca si cum le-ai explica diferenta dintre Pavarotti si Marcel Pavel si la ei in masina urla Costel Busuioc pe versuri de Salam de la Salonta.
    Un hobby e un hobby – nu ar trebui sa nasca atata discutie de fond, dar aspiratiile – LOGIC nejustificate fac in multi sa se umfle orezul. 99% dintre ‘fotografi’ nu au deschis macar o carte – ca-i Iaru ca-i album foto frantuzesc, ca-i o carte de desen de clasa a 4-a.
    La blogul asta ar trebui sa ii spuna: Don Quijote in lumea fotografilor de vant.

    • bayazidb spune:

      De ce un hobby nu trebuie să merite discuție? De ce trebuie perpetuat sistemul de găinari de sus pînă jos? Înțeleg că artiștii consacrați au avut pe cineva, ca în scheciul lui Toma Caragiu, dar chiar și unul care nu are restricții de bani, de timp, de altele trebuie să facă producție de proastă calitate? Chiar atît de rău trebuie să fie românii în mizerie că și pentru ceea ce fac pentru ei trebuie să fie de foarte proastă calitate? Dincolo de uitatul la Televizor nu mai este chiar nimic de care să fie în stare să ducă la capăt?

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: