Introducere Bayazid

Tocmai mă gîndeam cum pot să mă prezint. Și m–a ajutat Vladimir Chira cu al său Cine dracu e Criticul-Foto. Apropo, Criticul mulțumește pentru articol. Zice că nu i s–a părut atit de amuzant articolul cît comentariul de după aceea. Eu aș ridica niște probleme legate de comentariu:

  • consider că este o limitare pe latura creativă a presupusei arte românești faptul că se publică doar sub numele din buletin. Și voi detalia mai jos.
  • mi se pare hilară imaginea pe care i–am împărtășit–o și Criticului în care Joseph Stieglitz l–ar poza cu premiul în mînă pe Alfred Stiglitz. Sau vice–versa.
  • nu pot să nu apreciez că omul a citit pe Wikipedia cel puțin două pagini înainte să se lanseze în comentariu. Aviz amatorilor: este muncă grea să răspunzi pe bloguri. Poate de asta scapă Criticul Foto de a fi mai criticat.
  • nu pot să nu remarc nici că ggl (Gogol?) nu a auzit de Google Translate, Babelfish și alte cîteva proiecte similare care plutesc în Internet. Să nu fie, oare, de ajuns să te documentezi 10 minute pe Wikipedia? Să mai fie încă nevoie de conceptul antic de cultură generală?
  • constat că acea cultură creștină milenară în România a lăsat dincolo de o fascinație cu glandele mamare și o fascinație pentru zona scrotală. Îmi amintesc de un fotoreportaj recent în care femeile din India se duceau să sărute Lingamul pentru a avea copii. Și mă gîndeam cum aspiranții fotografi din România se duc să sărute o pereche imensă de testicole pentru a le da vigoare pe forumuri și bloguri.
  • este impresionantă și, în același timp dureroasă, constatarea egourilor umflate. Acel „tu poți fii” devenind Eul suprem al individualității și nu doar unul din 6 – 7 miliarde.

Scriam mai sus că e rău că se face producție artistică sub nume propriu. Și voi publica un articol al Criticului pe tema asta curînd.

Anunțuri
Etichetat ,

16 gânduri despre „Introducere Bayazid

  1. bayazidb spune:

    Făcînd curat pe site, am găsit că wordpress.com a avut probleme se pare pe 18 ale lunii curente și ați ratat articolul despre noua expoziție a lui Florin Ghioca și pe 19 ale lunii cu primul articol din seria Poșta Redacției. Ele sînt acum la locul lor în cronologie.

  2. La dracu, în curând voi scrie un articol despre identitatea lui Bayazid deci. Fotografii cu zone scrotale mai am, pentru fiecare după nevoi, restul să fie.

    6.9 miliarde de unici, fiecare câte un Criticul Foto. Utopie, nu alta.

    Succese!

    • bayazidb spune:

      Dacă nu te grăbești, am făcut eu o mică biografie. Luni seara o să apară. Și cred că o să fie problema să îl găsești pe Critic din 6,8 miliarde. Pentru că, așa cum scria comentatorul tău: tu nu ești, eu nu sînt, s–or găsi 0,1 miliarde să confirme că nu sînt ei.

  3. vasile spune:

    deci pina la urma cineva citeste blogul fie si din greseala, inseamna ca „adevarul” criticului prinde .

    • bayazidb spune:
      1. se pare că ai o problemă cu ceea ce scrie Criticul. Ai putea să detaliezi? Ce anume nu corespunde în ce fel.

      2. chiar sînt mai mulți, chiar dacă nu contribuie direct pe acest blog. Criticul susține că o enumerare sub orice formă, cum ar fi acel blog roll nu le–ar aduce decît daune pentru ca sînt prea mulți care se simt vizați și își doresc cu tărie să nu fie așa. Dacă ai deveni cititor frecvent sau ai parcurge articolele deja scrise te vei putea convinge.

      3. te rog ca în raspunsurile tale ulterioare să te controlezi și să filtrezi bădărănismele. Sînt de acord să le tolerez dacă aduc cumva o valoare adăugată articolului: comentarii la obiect, critici despre articol, etc. Dacă nu, voi filtra comentariile tale indiferent de valoarea și contribuția lor.

    • vasile spune:

      1. Nu am o problema cu criticul. Cu unele afirmatii sunt de acord, la altele afirmatii mi se deschid ochii ( uite un punct de vedere la care nu m-am gandit ) si cu altele nu sunt de acord .
      Una dintre partile care-mi displac este exagerarea unui eveniment, exprimat prin numarul mare de postari. Doua,trei postari cred ca sunt suficiente pt a comenta diverse „evenimente”, iar a „critica” comentarii la posturi de pe alte bloguri, mi se pare pierdere de timp.
      Cel mai mult mi-au placut postatile criticului legate de premiile AAFR.

      Ar fi mult de discutat despre ce-mi place si ce nu, dar acest lucru nu este important pt blogul criticului foto, in definitiv sunt parerile lui.

      2. nu am de unde sa stiu citi sunt , dar estimez ca in jur de 200-300 de accesari zilnice si mai multe in cazul unor „critici” la adresa unor persoane cunoscute.

      3. eu, eu sunt un badaran si…si fara maniere

    • bayazidb spune:
      1. Nu am o problema cu criticul. Cu unele afirmatii sunt de acord, la altele afirmatii mi se deschid ochii ( uite un punct de vedere la care nu m-am gandit ) si cu altele nu sunt de acord .

      Și atunci, de ce nu te exprimi? Anunță că asta nu îți place și de ce. Dezbatere. Nimic nu e dat să fie „așa” și nu altfel.

      Una dintre partile care-mi displac este exagerarea unui eveniment, exprimat prin numarul mare de postari. Doua,trei postari cred ca sunt suficiente pt a comenta diverse „evenimente”, iar a „critica” comentarii la posturi de pe alte bloguri, mi se pare pierdere de timp.

      Nu este exagerat. Este un articol lung tăiat în mai multe părți. Foileton.

      Iar cînd citesc comentarii care nu înțeleg nici analiza pe puncte a Criticului mă îndoiesc de utilitatea unui rezumat.

      Cel mai mult mi-au placut postatile criticului legate de premiile AAFR.

      De ce? Poți să detaliezi?

      Ar fi mult de discutat despre ce-mi place si ce nu, dar acest lucru nu este important pt blogul criticului foto, in definitiv sunt parerile lui.

      Din contră. Singura problemă este că răspunsurile nu vin prompt.

      1. nu am de unde sa stiu citi sunt , dar estimez ca in jur de 200-300 de accesari zilnice si mai multe in cazul unor „critici” la adresa unor persoane cunoscute.

      Contează?

      1. eu, eu sunt un badaran si…si fara maniere

      Dar de ce să te plafonezi? Încă mai poți să te îmbunătățești!

  4. morpheus spune:

    Ce poate fi mai frumos decât înfrângerea ?

    Nu cred ca e ok. Nu faci blog roll pentru că aceia de acolo și-ar atrage antipatia unor otrepe ca, să zicem, Pandele. E reprezentativ. Dar unde sunt normalii ceilalți? Adică ăia care ar spăla pe jos cu otrepele ? Și de care îmi spuneai că e plină țara ?
    Și uite așa am ajuns de unde am plecat, în aceeași groapă neagră, cu pereți de lut ud. De ce naiba nu recunoști că ești chiar mai sceptic decât mine ? Cum poți să crezi că se va schimba ceva ? Cum poți crede că vei schimba tu ceva?
    Nu e suficient ca cineva să fie de acord cu tine. Atâta vreme cât este laș și nu ia niciun fel de atitudine n-ai făcut nimic. Sau nu, nu este laș. Nu îl interesează. Pur și simplu. E o chestie de mentalitate, de caracter la urma urmei. Iar caracter nu înseamnă nici bună creștere, nici politețe. Uite, profesorii români sunt politicoși și bine crescuți. Nu fac scandal, miting sau grevă. Și au salarii mizerabile.

    Hai să luăm cazul otrepei Pandele pentru că, am mai spus la început, e de manual. Câți ai văzut să ia atitudine la porcăriile pe care le-a debitat de-a lungul vremii în on-line sau pe la întâlniri? Ai văzut sau ai auzit de vreun tip care să i-o tragă direct în moalele capului, la figurat, desigur, la întâlnirile publice ? Unul care să îi spună în față că e o otreapă. doar atât.
    Excludem chestiile anonime. Până și eu scriu anonim, nu că mi-ar lua caii de la bicicletă otreapa, dar o fac așa pentru că nu mă interesează. Încerc doar să te ajut puțin pentru că ești printre puținii ne-idioți. Ah, da, fac niște lucruri care îi ajută pe unii să evolueze. Gratuit sau aproape, pentru că îmi face plăcere. Suficient și mai mult chiar, astfel încât dacă îmi spui că sunt de cacao că nu fac nimic să pot dormi liniștit pentru că știu că nu ai dreptate. Și atât. Restul se pot îneca liniștiți, nu mă interesează. Sunt pierduți. Și o știi și tu, deși mă vei contrazice iarăși.

    • bayazidb spune:

      Ce poate fi mai frumos decât înfrângerea ?

      Viața. Începutul iubirii. Descoperirea unei situații plăcute. Descoperirea unei persoane plăcute. Descoperirea… cred că mă înțelegi.

      Nu cred ca e ok. Nu faci blog roll pentru că aceia de acolo și-ar atrage antipatia unor otrepe ca, să zicem, Pandele. E reprezentativ. Dar unde sunt normalii ceilalți? Adică ăia care ar spăla pe jos cu otrepele ? Și de care îmi spuneai că e plină țara ?

      Pentru că sînt de acord cu Criticul Foto după ce am văzut ce pot scrie cei vizați. Nu e războiul tuturor celor care gîndesc sau fac ceva. În plus, pot să aleagă să intre cînd vor. Și nu neapărat online unde sînt toți mai frumoși și mai pregătiți. Pot să meargă la următoarea lansare a unuia sau altuia și să îi ceară opinia in front of a live audience. Eu nu sînt profesionist, dar am văzut că se pierde vreme fie și cu triatul mesajelor de publicitate care vin în Inbox. Cum ar fi să ai nevoie să ajungi undeva și să descoperi că ușa e închisă din cauză că a bătut toba unul?

      Și uite așa am ajuns de unde am plecat, în aceeași groapă neagră, cu pereți de lut ud. De ce naiba nu recunoști că ești chiar mai sceptic decât mine ? Cum poți să crezi că se va schimba ceva ? Cum poți crede că vei schimba tu ceva?

      Asta cred că îi e adresată criticului. Eu doar o să încerc să antrenez cumva această comunitate formată în jurul articolelor lui.

      Nu e suficient ca cineva să fie de acord cu tine. Atâta vreme cât este laș și nu ia niciun fel de atitudine n-ai făcut nimic. Sau nu, nu este laș. Nu îl interesează. Pur și simplu. E o chestie de mentalitate, de caracter la urma urmei. Iar caracter nu înseamnă nici bună creștere, nici politețe. Uite, profesorii români sunt politicoși și bine crescuți. Nu fac scandal, miting sau grevă. Și au salarii mizerabile.

      De acord. Doar că, reprezentînd o minoritate și altă religie decît cea majoritară pot să îți zic că nu sînt nici politicoși nici bine crescuți. Devin cînd părinții apar la TV. Ceea ce face și mai urîtă realitatea.

      Hai să luăm cazul otrepei Pandele pentru că, am mai spus la început, e de manual. Câți ai văzut să ia atitudine la porcăriile pe care le-a debitat de-a lungul vremii în on-line sau pe la întâlniri? Ai văzut sau ai auzit de vreun tip care să i-o tragă direct în moalele capului, la figurat, desigur, la întâlnirile publice ? Unul care să îi spună în față că e o otreapă. doar atât.

      Pentru că mediul în care se învîrte este, în general, un mediu controlat. Foto–magazin este ținut de oameni care nu știu dacă îl stimează, dar sigur sînt cam în aceeași barcă cu el. Blog–ul personal acum este ținut pe site–ul personal și controlat de el. Nu se aventurează în zone ostile. Și cred că are dreptate. Cred că, aici, Criticul este prea dur. Omul s–a adaptat la această lume nouă.

      Doar că sînt foarte riscante ieșirile astea ale tale. Pentru că te expun la întrebări cum ar fi „ce ai făcut?”. Vezi că sînt niște grupări prin lume care se ocupă cu, să zicem, aruncat plăcinte în fața indivizilor cunoscuți. Bill Gates a fost atins. Cel puțin un președinte al Franței a fost și el atins. De ce nu s–ar organiza și în România așa ceva? Nu cred că o tartă cu cremă de la hypermarket e chiar așa de scumpă pentru cineva care se ocupă cu fotografia.

      Excludem chestiile anonime. Până și eu scriu anonim, nu că mi-ar lua caii de la bicicletă otreapa, dar o fac așa pentru că nu mă interesează. Încerc doar să te ajut puțin pentru că ești printre puținii ne-idioți. Ah, da, fac niște lucruri care îi ajută pe unii să evolueze. Gratuit sau aproape, pentru că îmi face plăcere. Suficient și mai mult chiar, astfel încât dacă îmi spui că sunt de cacao că nu fac nimic să pot dormi liniștit pentru că știu că nu ai dreptate. Și atât. Restul se pot îneca liniștiți, nu mă interesează. Sunt pierduți. Și o știi și tu, deși mă vei contrazice iarăși.

      A, mulțumesc pentru credit. Deși am vaga senzație că de Critic era vorba. Haha.

  5. vasile spune:

    Parerea mea …am si eu pareri fotografice ca toata lumea care se pricepe la fotbal si politica.
    Eu sunt un pozar de duminica, din cand in cand mai particip la un workshop sau curs foto si am impresia ca o sa ajung mare pozar.
    Dupa citeva worksopuri de acum un an , mi-am dat seama (sau am avut „revelatia”) ca nu o sa ajung niciodata fotograf, asa ca m-am resemnat. Am inceput sa postez din ce in ce mai putin (pe bador good etc) . Sa zicem ca sunt intr-o stare de „autoperfectionare” prin „post” fotografic :) , nu chiar post negru ..
    Pe la inceputul acestui an am primit un link la blogul criticului foto de un priten.
    Sa zicem ca m-am regasit printre personaje. Bineinteles ca anumite chestii le stiam deja , altele nu, altele m-au deranjat, dar nu atat de mult pt ca deja aveam anumite pareri despre pozele mele.
    Daca as fi citit aces blog acum doi ani eram mult mai deranjat , adevarul ustura …:)

    * Cel mai mult mi-au placut postatile criticului legate de premiile AAFR.

    * De ce? Poți să detaliezi?

    Mi-a placut critica adusa pozelor castigatoare, din care am invatat si eu cite ceva.

  6. Criticul Foto spune:

    Ce poate fi mai frumos decât înfrângerea ?

    „O luptă–i viața, deci te luptă!”. Asta a zis–o un dobitoc cu o avere considerabilă. Și pentru că românii sînt niște lingăi, cine are bani este implicit deștept. Cosmin Bumbuț nu era decît încă un țărănete venit la oraș cînd a dat la ATF. A prins un fir cu pictorialele, i s–a dat aparatura de studio pe mînă și a început să cîștige. Din momentul ăla a devenit și deștept și talentat.

    Din păcate viața este ceea ce vrei tu să faci din ea. Poate să fie luptă, poate să fie futai, poate să fie căcare, poate să fie chiar orice. Eu am ales să nu văd lumea în termeni de box. Mie nu mi–e clar ce se întîmplă cînd mori.

    Nu cred ca e ok. Nu faci blog roll pentru că aceia de acolo și-ar atrage antipatia unor otrepe ca, să zicem, Pandele. E reprezentativ. Dar unde sunt normalii ceilalți? Adică ăia care ar spăla pe jos cu otrepele ? Și de care îmi spuneai că e plină țara ?

    Aceia au antipatia lui Pandele, Lazăr și toți ceilalți. Ce e nasol e că românitatea, românismul (parcă o mai scrisesem în comentarii) este ca excrementele pe marginea potecii de munte. Se lipesc de crac și gata! Poți să îi spui bravo, ai cîștigat. Și parcă i–ai luat totru’ miresii de sub nas. Singura șansă este ca nici unul să nu vadă sau să audă ceva. Asta îi liniștește și îi face să meargă mai departe în treaba lor. Altfel trebuie să „înțeleagă” zic ei. Să domine zic eu. Oameni mici. Scopuri mici. Scopul lor este să ajungă peste tine, chiar dacă asta e doar impresia lor. Atît. Aprofundare zero.

    A ajuns să mă amuze ritmul în care arunci clișee. Bayazid nu polemizează. Dar mie îmi place:

    Normal? Adicătelea pe medie. Uite, era un filmuleț foarte interesant pentru oameni mari. Se cheamă Oblio. O vacă (sau mai multe) de cică știe critică de film a decis că Oblio este film de copii. Și nu este. Nu este pentru copiii. Mai tîrziu, spre maturitate, m–am prins că nici tanti nu era vacă. Ci că m–am învățat cu răutatea asta românească: tot ce nu înțeleg este generat de cineva cu un intelect inferior. Din contră, femeia a încercat să plaseze acel think out of the box pe televizor. Și românii au zis „urîte desene”. Ei vroiau Disney, vroiau să umble cu urechi de șoarece și să bea Coca–Cola. Dar, ideea este să reiei cînd ai timp Oblio. Să îți faci o baie caldă, un cocktail, ce anume te face mai comod, să scoți telefonul din priză și bateria din telefon și cutia de internet din rețea. Și să îți aloci 150 de minute. Filmul fără pauză și momentul de după.

    Dacă toți oamenii au doi ochi se cheamă că să ai doi ochi este normal. Dacă apare unul cu un al treilea ochi, ei bine, acesta este anormal. Dar dacă în satul lui de munte toți au trei ochi, în lumea lui este normal. Și auto–intitulatul antropolog care o să vină cu camera de filmat să le arate zoo la cei de la oraș va fi cel anormal.

    Dacă ai făcut pașii de mai sus, o să fie foarte foarte clar că ceea ce te revoltă este normalul. Ba chiar mai mult, prin acțiunile tale întărești acea idee de normalitate.

    Ghinionul a făcut ca „normal” în pseudo–limbajul român de stradă să fie „de bine”. Deci normal ar fi ceva ideal, pe care vorbitorul și–l asumă și pe care îl au doar cei pe care îi respectă.

    Dacă te debarasezi de asta o să vezi că în cercul Criticului Foto toți sînt, nu doar anormali, chiar aberanți. Și că se formează o contra–cultură. Unde va duce asta, dacă va duce la ceva, asta e prea devreme de spus. Bayazid are niște planuri tare crețe, așa că și eu aștept cu curiozitate rezultatele.

    Secundo. Nu am zis că o să spele nimeni pe jos cu cineva. Deloc. Asta proiectezi tu în discursul meu și nu îmi convine asta. Pentru că eu am mai scris că e vorba de apreciat omul. Că trebuie să te respecți pe tine pentru a fi respectat de ceilalți, dar că și trebuie să îi respecți pe acei ceilalți pentru ca ei să te respecte. E vorba doar de dat la o parte.

    Hai să reiau ideea în altă cheie. Eu, Criticul Foto, nu am nimic cu omul Andrei Pandele. Are o vîrstă și are destule pe cap ca să îi mai dau eu. Eu am cu brandul Andrei Pandele. Cu ce susține această imagine. Cu ce acoperă această imagine. Cu ce exemplifică această imagine. Cu ceea ce cred eu că sînt adevăratele înțelesuri ale unei opere neînchegate. La obiect:

    • marca Andrei Pandele este ținta mea.

    • marca Andrei Pandele susține, ca și marca Dinu Lazăr, că cine pupă broscoiul se face prințesa fotografă.

    • marca Andrei Pandele acoperă un trecut bun–rău, cum o fi, al fotografiei doar pentru că el le–ar fi supraviețuit altora și, se pare, ultimul stinge lumina.

    • marca Andrei Pandele exemplifică „prost să fii noroc să ai”.

    Eu nu sînt conștiința lui. Și pentru podele folosesc aspiratorul.

    Nu am spus precis că e plină țara. Ci că au un potențial. Care poate fi atins prin educație. La anul 2011 această educație nu se poate obține din școli, facultăți sau meditații. Acelea obțin diplome și certificate. Dacă vrei, e ca și cum toată lumea ar dormi. Se mai ridică unul, mahmur și se pune mai sus. Ăilanți mormăie, dar se dau la o parte. Unul ajunge la marginea turmei și se trezește că i–a înghețat spatele. Nu e tocmai treaz. Tot ce vrea este să se bage la loc în grămadă. Și urlă ca turbatul că cică nu ar fi normal ca ălora de la margine să le înghețe spatele. După dobitoc și celor din mijloc ar trebui. Lăsînd aberația la o parte, oricum toți ceilalți dorm. Așa că îl dă pe altul la o parte și se bagă înapoi la duhoarea călduță. Acum, ar putea să fie treji, să se spele, să facă curat, eventual să facă focul în sobă.

    Și uite așa am ajuns de unde am plecat, în aceeași groapă neagră, cu pereți de lut ud. De ce naiba nu recunoști că ești chiar mai sceptic decât mine ? Cum poți să crezi că se va schimba ceva ? Cum poți crede că vei schimba tu ceva?

    Poezie. Sîntem la Horezu deja?

    Lasînd gluma la o parte nu pot înțelege de ce scopul tău este să mă dovedești că aș delira. Sau, mă rog, am eu o idee, dar tot cred că poți să te ridici peste.

    Eu nu schimb nimic. Dau trezirea. Pentru cine vrea. Voi veți schimba lucrurile. Dacă vreți. Altfel se cheamă ipocrizie.

    Probabil îți mai scapă ceva, tot din categoria clișeelor. Omul poate să se schimbe pe el. Nu pe alții. Alții se pot schimba pe ei la îndemnul altuia. Dar mai degrabă la exemplul altuia.

    Nu e suficient ca cineva să fie de acord cu tine. Atâta vreme cât este laș și nu ia niciun fel de atitudine n-ai făcut nimic. Sau nu, nu este laș. Nu îl interesează. Pur și simplu. E o chestie de mentalitate, de caracter la urma urmei. Iar caracter nu înseamnă nici bună creștere, nici politețe. Uite, profesorii români sunt politicoși și bine crescuți. Nu fac scandal, miting sau grevă. Și au salarii mizerabile.

    Știu că nu e de ajuns să fie de acord. Pleci văzînd în ochii omului că acum a cunoscut o altă realitate și a doua zi îl vezi din nou pe el. El, cel de dinainte de discuție.

    Și cu laș versus curajos e mult de zis. Curajul înseamnă să te sacrifici ca mielul, dar să crezi că o să scapi cumva. Adică să crezi că tu scapi. Adică dacă nu ai crede asta nu ai face–o. Adică toți sînt niște lași, dar cînd au impresia că schimbă ceva se bagă. Am văzut oameni care au luat bătaie în autobuz sau au fost dați jos cu acest scop. Am văzut oameni care nu au luat bătaie pentru că alții au intervenit. Nici una nu era de ajuns de bună de știri. Acum, să fi fost Andrei Pungovschi în situația să ia bătaie în autobuz, toată gașca lui de presă, Lupșa și ceilalți cu care se masturba în cămîn, la dușuri, o să urle că este o pată pe haina Rromâniei. Și agențiile americane o să mai scadă două puncte la libertatea presei, de parcă ar fi fost ceva organizat.

    Ai crescut în propagandă. Ai mîncat propagandă pe pîine. Ai fost educat forțat cu propagandă. Ba chiar și cei din jur cred că propaganda ar fi un adevăr. Dar las–o jos, nu o îmbrățișa! Mama lui Ștefan cel Mare a fost scrisă de unul care probabil se pișa pe el cînd dormea, dar a scris ceva mișcător ca să se ducă alții în răzbel pentru el. Mihai Viteazu’ probabil a căzut de pe cal la Alba Iulia cînd i–a șoptit consigliere că, o dată Unirea făcută, va muri pentru țară. Dar nu asta a fost pus pe frescă. Pentru că atunci nimeni nu s–ar fi omorît pentru țară. Unde mai pui că fresca, la fel cu statuia au fost făcute de mercenari. Tipi care nu erau de ajuns de plăcuți cît să trăiască bine din munca lor, tipi care nu erau de ajuns de populari ca să aibă destul de lucru să nu se bage în mașina de propagandă, tipi care nu erau de ajuns de artiști încît să aibă o coloană.

    Ca și fotografii, profesorii au salariile pe care și le–au negociat democratic. Cînd unul moare de foame nu mai stă degeaba la chinuit copii. Zice că s–a terminat joaca și se duce la muncă. Nu sînt nici niște militanți pentru că nu fac nimic dincolo de programa. Și nu sînt nici săraci pentru că au destul. Dar sînt sadici. Și meschini. Și multe altele mai puțin comune tagmei întregi, dar destule cît să fie pentru toată lumea.

    Dar poate că vroiai să zici ceva de cazul care vine de la începutul lunii. Platonică nu a organizat flagrant cu profesorii care iau mită. Platonuță nu a documentat viața imorală a unui formator de liceu. Platopuță nu a documentat nimic. A făcut poze fără un scop anume. Ca și puzderia de filme de pe youtube. La 17 ani boul nu are o idee de finalitate. Ufo l–a informat că dacă scoți poze drăguțe pe teme controversate devi bun. Și chiar a ajuns să facă obiectul atîtor discuții. Pentru că Ufo, educatorul lui, nu are nici el nici o idee de finalitate. Ideile sînt drăguțe. Execuția este peste mediocră. Dar finalitatea zero. Ce vrea să spuie? Nimic.

    Hai să luăm cazul otrepei Pandele pentru că, am mai spus la început, e de manual. Câți ai văzut să ia atitudine la porcăriile pe care le-a debitat de-a lungul vremii în on-line sau pe la întâlniri? Ai văzut sau ai auzit de vreun tip care să i-o tragă direct în moalele capului, la figurat, desigur, la întâlnirile publice ? Unul care să îi spună în față că e o otreapă. doar atât.

    Dar de ce să ia atitudine? Fiecare cu a lui. Publicul alege. Cei care l–au ales ca să discute Casa Poporului știau că este mult prea incult și nepregătit pentru a înțelege ce înseamnă Casa Poporului. Dar știau că aduc un aer de seriozitate printr–un martor direct al distrugerilor. Și stiau că o să joace frumos pentru că Andrei Pandele nu are nici un interes să anunțe lista celor care au participat la distrugerea Cartierului Uranus pentru că și el a fost printre ei. El nu va face un memorial al suferinței oamenilor mutați decît dacă se va acoperi pe el bine de tot și se va disculpa la fel de bine. Și, în demersul ăsta va acoperi și pe alții.

    Eu l–am ales de poster boy pentru că pur și simplu canalizează clișeele a două ere în materie de fotografie. Adică sînt de părere că este un material didactic superb.

    Îmi permiți să te întreb tu unde ai fost? Dacă nu, spune–mi și voi șterge acest paragraf.

    Excludem chestiile anonime. Până și eu scriu anonim, nu că mi-ar lua caii de la bicicletă otreapa, dar o fac așa pentru că nu mă interesează. Încerc doar să te ajut puțin pentru că ești printre puținii ne-idioți. Ah, da, fac niște lucruri care îi ajută pe unii să evolueze. Gratuit sau aproape, pentru că îmi face plăcere. Suficient și mai mult chiar, astfel încât dacă îmi spui că sunt de cacao că nu fac nimic să pot dormi liniștit pentru că știu că nu ai dreptate. Și atât. Restul se pot îneca liniștiți, nu mă interesează. Sunt pierduți. Și o știi și tu, deși mă vei contrazice iarăși.

    Credeam că Bayazid a publicat deja articolul despre identitate versus număr de buletin. Eu am fost „anonim” în primele luni. Acum văd că au trecut vreo doi ani. Acum sînt Criticul Foto. Și Vladimir Chira este vladimirc pe forumuri și este destul de cunoscut. Poate în buletin îl cheamă Ioana Vasilescu și este directoare a unui imens trust cipriot. Doar pentru că nu semnează Ioana Vasilescu nu înseamnă că are mai puțină autoritate. Și cred că puțini l–au văzut de aproape deși au fost mai mulți cei care l–au contrat online. Asta nu îl face mai puțin real pe VladimirC. Și faptul că Ioana Vasilescu va afla cu groază că unul Vasile Chira este violator în serie nu va face mai puțin valide constatările sale ca VladimirC.

    Este oribilă, dramatică, scîrboasă mocirla puturoasă în care se scaldă românii. Mark Twain nu este mai puțin valid pentru că nu îl chema așa sau pentru că acum e mort și nu mai poate să răspundă. Dilemele lui Lewis Carroll nu au dispărut pentru că el semna altfel cînd își lua salariul de profesor. Orwell este citit și cunoscut chit că pe contractul de chirie scria alt nume. Tu ești morpheus. Aș fi preferat să fie cu majusculă. Alegînd acest nom de plume un freudian ar zice că demaști ceva în personalitatea ta. Consider că Freud ar fi fost mult mai mulțumit dacă s–ar fi regulat în familie decît scrisul teoriilor. Dar asta e viața. Eu vreau să văd că morpheus iese la rampă. Că pune în scris ceea ce știe. Pune o oareș’ce distanță între tine și ce prezinti dacă vrei să îți păstrezi viața de pînă acum. Sau semnează morpheus și scrie totul și cine trebuie va știi cine a scris. Dar fă ceva. Ce e dedublarea asta? Sînt lași. Sînt nu–știu–cum. Lasă–i pe ei. Tu. Alege să fii altfel. Sînt pierduți. Cum rămîne cu tine? Hai împreună. Dacă nu vrei să îți bați capul cu însemnări îți dau spațiu aici pe Criticul Foto. Eu nu am probleme cu încadrarea în pagină. Tot ce vreau este să fie un articol curat și care să se încarce repede indiferent de cum merge netul. Adică fără poze și filme, fără multimedia. Legături spre tot ce e relevant și text.

    Ioana Vasilescu: dacă citești comentariul acesta să știi că și tu poți scrie aici dacă te mai gîndești să renunți la propriul blog.

  7. Criticul Foto spune:
    1. Nu am o problema cu criticul. Cu unele afirmatii sunt de acord, la altele afirmatii mi se deschid ochii ( uite un punct de vedere la care nu m-am gandit ) si cu altele nu sunt de acord .

    Dar de ce nu ai? Îmi lipsește politețea, eleganța, înjur oamenii. Ar trebui să ai o problemă. Am văzut și eu bancul. Și cred că este teribil de înjositor chiar și pentru cel care îl spune. Dar cum nu are legătură cu fotografia și doar, poate, tangențial cu articolul rămîne în lada de gunoi.

    Una dintre partile care-mi displac este exagerarea unui eveniment, exprimat prin numarul mare de postari. Doua,trei postari cred ca sunt suficiente pt a comenta diverse „evenimente”, iar a „critica” comentarii la posturi de pe alte bloguri, mi se pare pierdere de timp.

    Pentru că vreau să păstrez interesul pentru un subiect. Și pentru însemnările astea. Telenovelă, dacă preferi. Acum, cu apariția lui Bayazid, o să mai fie articole și din alte surse. Foarte bine! Acum doi ani nu aveam perspectiva asta. O să vezi că am luat notă de comentarii. Există deja o lună în plan, poate chiar două, de „de ce” și nimic „de rău”. Am decis că audiența este foarte scăzută la sfîrșit de săptămînă ceea ce mi–a dat spațiu să lungesc secvențele. Acum, poate ia Bayazid sîmbetele și duminicile. Nu știu. Nu vreau să îi impun un ritm. Eu am văzut–o de prea multe ori că un articol lung nu poate fi citit. În secvențe scurte, cît de frustrant, dar este citit.

    Cît despre ce s–a comentat, este relevant în contextul articolului respectiv. Deși s–a întărit ideea cum că aș avea ceva cu unul sau cu altul, nu am. Ba chiar, cu unii, am colaborat binișor sau chiar bine în domeniul comercial. În speță, nu zic de Andrei Pandele, chiar dacă exprimarea mea lasă de dorit, ci de ceea ce exprimă Andrei Pandele și cum freamătă unii și alții la acele teme.

    Cel mai mult mi-au placut postatile criticului legate de premiile AAFR.

    Doar că alții s–au plîns de descriere. Și alții au zis că sînt comentarii răutăcioase. Nu–i poți împăca pe toți.

    Ar fi mult de discutat despre ce-mi place si ce nu, dar acest lucru nu este important pt blogul criticului foto, in definitiv sunt parerile lui.

    După cum ai timp, pune–le, te rog, în scris. Eu primesc înștiințare de comentarii chiar și la articolele vechi.

    1. nu am de unde sa stiu citi sunt , dar estimez ca in jur de 200-300 de accesari zilnice si mai multe in cazul unor „critici” la adresa unor persoane cunoscute.

    Iluzia Internetului. Unul, să zicem Bogdan Panait, poate să dea să reîncarce pagina la 2 minute ca să vadă ce a mai scris cine a scris despre el. Ar fi fost mult mai civilizat dacă ar fi subscris la pagina respectivă, pentru că wordpress.com este foarte prompt. Alții nu vroiau să ajungă acolo, dar au fost tentați de modul parșiv în care tai fraza de pe prima pagină. Partea excelentă a fost că Feri Vaida de la Dalles și–a schimbat designul blogului după un tir. Sau că Andrei Pandele a început să mai dea și din trecut cîte una alta. M–ar fi flatat să am scrisori de publicat de prin State sau Israel pe unde mai sînt cei care făceau înainte fotografie profesionistă. Dar știu că paginile astea sînt pentru un alt segment de vîrstă, și că ei nu ar fi interesați.

    1. eu, eu sunt un badaran si…si fara maniere

    Da. Autosuficiența românilor. Urmăăătorul!

    • vasile spune:

      Autosuficienta :)

      Chestia asta face sa existe o sumedenie de fotografi autosuficienti in diverse stadii, de la fotograful incepator cu juma’ de curs la Dalles ,pina la autosuficientii ajunsi pe „culmile creatie” (genul personajelor indragite de critic).
      Acestia se grupeaza/aduna pe forumuri , bloguri, site-uri de fotografie , isi dau voturi unii altora si se complimenteaza reciproc.

      Eu vreu mai mult, dar pt asta trebuie sa „invat” , bineinteles ca talentul nu se invata …

      Postarea „oare-sint-singurul-care-vede” este extrem de interesanta pt mine. Felicitari !

    • bayazidb spune:

      Autosuficiența e remarca Criticului. Analiza e a mea și e originală.

    • Criticul Foto spune:

      Există autonomia. Cînd poți funcționa fără să depinzi de alții. Poți să te duci de sărbători în tîrg să mai auzi opiniile semenilor, dar asta doar dacă te ajută să te faci mai bun. Altfel, de ce ai mai face-o.

      Și există autosuficiența. Adică le am pe toate. Mortul le are pe toate, și nici o nevoie. Avantajul morților vii este că le e mult mai ușor să învie decît morții cu certificat de deces.

      Talentul nu există în ecuație. E un mit al autosuficienților. Există o anumită înclinație. Și înclinația aia te poate duce mai repede peste anumite etape. Restul e muncă. Și studiu personal.

      Trebuie să ai mereu un plan în față. Cică se duce clubul lui Bîrsan la Mănăstirea X. Buuun. Fără nici un studiu ai în perspectivă să faci poze la clădiri, la pictura murală, la călugări sau călugărițe, la peisaje (majoritatea încă mai sînt în cîmp), la bisericoșii care vin. Adică ai de la nunți și botezuri pină la arhitectură. Cum nu poți să le faci pe toate trebuie să alegi ce gen vrei să abordezi. Dar asta nu e de ajuns. Trebuie să știi ce urmărești. Șî vînătorul cînd merge la vînat nu merge tocmai la ce-o ieși în cale. Și aici faci o pauză. O pauză de documentare. Tot ce poți afla despre locație. Inclusiv poze publicate pe aiurea. Ce face toată lumea cînd ajunge. Din pozele alea făcute de-a valma ce anume te-ar putea interesa. Istoric. Fapte diverse. Știri. Trăim în era informației. Te poți documenta de acasă la miezul nopții în săptămîna cu excursia cam cît muncea unul cîteva luni și niște drumuri pînă acolo, nu doar pînă la bibliotecă. Și aici vine surpriza! Clubul lui Bîrsan cu femei urîte și bărbați care au dat-o în tehnicile lui Onan este social. Deci nu pentru pozat. Aparatele foto sînt doar o scuză, un mod de a te ascunde după deget pentru mulți. Mor de singurătate. Chiar se sting. Și asta îi ajută.

      Așa că mergi cu Bîrsan șî gașca și fi un gentilom (sau lady pentru femei). Nu lua camera. Sau dacă o iei, dă-o cu împrumut unuia mai amărît care are ceva mai sărăcăcios. Ajută-i! Ține blenda, fii cel care face pozele de grup, orice poți să le faci viața mai ușoară. Și cu ocazia asta observi locația. Îți verifici ce ai aflat din poze și istoric la fața locului. Mai întrebi pe cineva din părțile alea. Deja cînd te vei întoarce acasă trebuie să ai o idee clară ce vrei să faci. Și să o poți pune pe hîrtie într-un singur paragraf. Dacă nu, sigur ai ratat ceva și trebuie să reiei. Dar cel mai probabil o să fie ceva, dar nu de ajuns de clar fără să înceapă paragraful ăla să se lungească fără măsură. Pentru asta trebuie analiză. Ce vrei. Ce poți. Foarte important ce poți. Cum planifici să ajungi să pui în aplicare. Cînd totul e clar iei tren, tramvai, bicicletă și te duci acolo dimineața în timpul săptămînii. Cauți responsabilul locației, starețul că e mănăstire, și te prezinți. Îți susți cazul și prezinți clar ce vrei să faci, care e scopul și cu ce te pot ajuta oamenii ăia. Dacă ți-ai făcut temele șansele sînt de partea ta. Altfel e chestie de noroc. Vezi problema mea cu Ufo. Nu iei foaie. Ce vei face nu e de publicat chiar dacă ai susținut că vrei să publici cînd te-ai prezentat. Și o vei știi mereu că astea sînt foto pentru tine. Pui planul în aplicare. Constați poate că umbrele pică invers de cum planificasei și trebuie să aștepți după-amiaza. Oricum seara mergi, zici mulțumesc și te duci acasă.

      Peste o săptămînă pui iar pe hîrtie ce vrei, ce poți, cum poți. Un paragraf. Iei foaia veche și compari ce scrie acum cu ce ai scris înainte să pleci. Descarci pozele (sau scanezi negativul) și te pui pe studiu. Cît de deprte ești de ceea ce îți doreai. Ce ai fi făcut altfel? Pozele tipărite ajută mult că poți să pui mîna pe foarfecă, poți să dai cu carioci, șamd. Toate le pui în plic, dosar, ce o fi. Altă dată cînd îți reamintești reiei pașii și după ce termini faci comparația. Ce ai înțeles. Ce ai făcut mai bine. Ce te nemulțumește. Ce ai fi vrut să fie altfel.

      Între timp literatura tehnică de specialitate ajută. Ajută mult. Și cînd o să fii mulțumit de ceea ce ai te duci să ceri sfaturi.

  8. Criticul Foto spune:

    Parerea mea …am si eu pareri fotografice ca toata lumea care se pricepe la fotbal si politica.

    Bun. E un punct de început. Dar mai departe, ce facem?

    Eu sunt un pozar de duminica, din cand in cand mai particip la un workshop sau curs foto si am impresia ca o sa ajung mare pozar.

    Excelent! Prin ușurința dată de tehnica actuală se poate face și duminica. Dar la ce îți trebuie să ajungi mare?

    Dupa citeva worksopuri de acum un an , mi-am dat seama (sau am avut “revelatia”) ca nu o sa ajung niciodata fotograf, asa ca m-am resemnat. Am inceput sa postez din ce in ce mai putin (pe bador good etc) . Sa zicem ca sunt intr-o stare de “autoperfectionare” prin “post” fotografic :) , nu chiar post negru ..

    Fals. Este un efect secundar al educatorilor slabi care nu au ca scop educarea sinceră și de cît pot a celor care i–au acceptat de educatori ci vor să se ridice pe umerii acestora pentru a se face pe ei mari.

    Semantic: ești fotograf în momentul în care apeși pe declanșator. Și drepturile îți aparțin. Și cam atît.

    E bine că postezi mai puțin. Dar asta dacă ești mai dur în selecție. Altfel nu ai făcut nimic.

    Poți să îmi zici prin ce te autoperfecționezi?

    Pe la inceputul acestui an am primit un link la blogul criticului foto de un priten.

    Comentează și el aici? Dacă nu, să îi zici să o facă.

    Sa zicem ca m-am regasit printre personaje. Bineinteles ca anumite chestii le stiam deja , altele nu, altele m-au deranjat, dar nu atat de mult pt ca deja aveam anumite pareri despre pozele mele.

    Toți sîntem cumva pe acolo. Important este să nu fie aspectul dominant.

    Mi-a placut critica adusa pozelor castigatoare, din care am invatat si eu cite ceva.

    Alege 5. Pune–le undeva, flick de ex și scrie sub ce anume vroiai să exprimi. Și dă–ne legătura. Și vedem ce se poate face. Ok?

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: