Piața muncii la fotoreporteri (1)

O să începem cu o analiză mai lungă pe text. Textul e preluat via Dinu Lazăr și este al unui amărît care a plătit cam mult pentru prostia lui. După aceea vom trece și la analiza cauzelor stării de fapt actuale.

Daniel Ștefănescu scrie despre aventurile sale cu hoții de la Adevărul. Deși voi analiza cu cuvinte dure povestea trebuie să spun că îl apreciez că a avut curajul să iasă la rampă cu povestea. Apoi că sincer îl felicit că a reușit să iasă din cloaca asta și că îi doresc să se țină departe de ceea ce ar numi carieră Lazăr, Moiceanu, Pandele și alții ca ei. Adică să își vîndă numele și integritatea recîștigată pentru bănuții pe care îi aruncă din rădvan geambașii de aparatură foto. De asemenea, mulțumiri că dă și numele unora din făptași ca de la o vreme toți sînt frumoși curați.

Anunțuri
Etichetat ,

4 gânduri despre „Piața muncii la fotoreporteri (1)

  1. VladimirC spune:

    Hai să o spunem pe aia dreaptă. Problema pleacă de la ţara unde Click e nr 1 (ştiu sigur că acum doi ani avea cel mai mare tiraj).

    Săracu a suferit pe nedrept. Corect, a fost şi vina lui, dar este scuzabil. Noi putem să disecăm cât vrem, dar a explicat Maslow cum stă treaba cu stomacul gol. Plantaţia e aceiaşi, dar acum are alt nume, unicul fond şi multele forme. Petrecerea de încheiere a secerişului unde patronul dădea de mâncare şi ţinea un mic discurs seamănă incredibil de mult cu petrecerea de anul nou unde CEO-ul spune câteva cuvinte despre cum am secereat anul precedent.

    În condiţiile unei lumi care îoluţia mea ln esenţă a rămas la fel, ce vrei să schimbi ? A făcut fix ce trebuie, a plecat din trust. Asta a fost şi sa problemele României când o cretină de HR-istă de la Domo mi-a spus că m-au chemat la un interviu pentru un post de vânzător chiar dacă aplicasem pentru altceva, abia terminasem facultatea, aveam puţină experienţă profesională pe cv, colaborări cu ong-uri de la 16 ani şi două lucrări de specialitate publicate. Imediat după nu am reuşit să intru în unul din institutele de stat pentru că aia nu aveau bani nici de voluntari, iar în o lună eram în avion. Prin alte părţi m-au plăcut mai mult, dovadă e plantaţia unde culeg care îmi oferă raţii mult mai mari şi o poziţie bună printre ceilalţi culegători. De fapt nici nu culeg prea mult bumbac, important e să îl culeg bine. Ideea e că eu unu de schimbat m-am săturat când vine vorba de angajatori şi companii. E un întreg sistem şi nu te poţi lupta cu el, oricât de clişeic este ceea ce spun. Iar să te p…i împotriva curentului nu merge, ştim toţi că te stropeşti pe pantofi.

    Aştept cu nerăbdare analiza cauzelor şi a stării de fapt. Excelentă ar fi şi o discuţie despre starea de drept, dar doar o discuţie, după cum spuneam mai sus :)

    • Criticul Foto spune:

      Din păcate asta e o serenadă tare des folosită. Mă mir cum atîta lume pune botu’. Dacă era sărat nu stătea cîteva luni fără plată. Teoria nepoate! Cu burta plină, hăinuțe noi și un pat cu așternuturi curate poți să îți aprinzi țigarea și să constați că relativ la Țiriac ești sărat, dar știi cum? Ești atît de sărac că nu mai știi cum de trăiești. Cînd o să vezi asta, o să ai nevoie să îți rezolvi problemele. Poate o fi băiatu’ de la țară cum zici tu. Dar cînd ta-su mulge 5 vaci ca să își facă copilul visu’ de a se ajunge la oraș pentru că el e prea bun să mulgă vaca cot la cot cu tătîne-su din care se trage.

      Și mă lovesc continuu de bălăriile astea. Un om a fost luat din Africa. În port află că alți 200 vor pleca într-o altă lume pe un vapor care este peste puterea lui de înțelegere și peste atîta apă cît nu au văzut tot neamul lui de la maimuță încoace. El este atît de speriat de toată avalanșa asta informațională că nici nu conștientizează că pentru 200 pe vapor au fost probabil vreo 400 care au fost prinși de tîlhari și vînduți ca sclavi. Și mai are un an de drum pe mare să învețe că dacă trebuie să supraviețuiască trebuie să ia niște decizii și să le ia mai repede decît alții. Și el ajunge undeva unde va trebui să muncească pentru a supraviețui. Și tu Vladimir mergi pînă acolo și te caci în drama acelor 400 pentru a-l compara pe unul al cărui tată a furat de la CAP să-i fie bine, a distrus CAP-ul ca să-și facă acareturi, care a primit pămînt ca pe vremea lui Cuza ca apoi să-l dea „unor investitori” și să ajungă fi-su ca Schwatzie din televizor cînd dă Last Action Hero. Apoi, ai vrea tu să zici că curva aia mică, ajunsă la oraș cu facultatea, care a primit o cameră de camin unde s-au căcat pe capac că așa era cul, unde au furat bateriile de la dușuri, unde erau să dea foc la clădire că au supraîncărcat rețeaua cu tot ce le-a venit loc în capul ăla de țăran făcut să dea la coasă pentru că, vezi tu, curentul e pe gratis la cămin, ei bine, ăsta ar fi cumva, oarecum ca omul ăla dus peste mări și țări și pus să doarmă pe niște scînduri într-o baracă cu pereții sparți și fără ușă unde trofeul terminal este să faci rost de paie de pus pe scînduri. Mergi pînă acolo cu tupeul încît să zici că parvenitul ăla de la țară pus pe căpătuială și-o ia de la unul smecher care apelează la lăcomia lui, ei bine, că ar fi ceva rău. Adică ăsta crede de prost că primește și stă pe banii lui tac-su’ la oraș în loc să se ducă înapoi că se trece lucerna și e vina ăluia care îi promite. Și luna asta nu, luna următoare nu, dar Hollywoodul bate la ușă și uite încă 5 luni și îl vede tătuța la televizor cum îi dă Bush medalie. Și ăsta ținut de belciugul din nasul lui, cu sfoara pe care o ține în mîna lui și care poate să plece nu doar acasă ci și unde vede cu ochii ar fi oarecum comparabil cu unul care dacă se face că vrea să fugă că așa e el mai glumeț va fi schinguit și lăsat să moară. Între dobitocul care poate să își ia mașina personală (!) cu benzină în rezervor (!!) nu e mare diferență față de un sclav negru care tot ce trebuia să facă era să se ducă pînă la poarta fermei și să facă autostopul. Și Amnesty International ar fi venit, l-ar fi spălat, îmbrăcat și îi dădea bilet la clasa întîia să se ducă acasă să își vadă rudele.

      Apoi ai mai merge mai departe cu insinuările să zici că hahaha, dar așa erau vremurile. Bineînțeles că Gicu Jurnalistul care știe din ce neam de putori se trage și care vrea și el să-și tragă un loc bun la oraș și să-și facă, dacă i-ar sta în puteri, puradelul prinț este la fel cu niște oameni din țări și culturi dramatic diferite puși la un loc ca vitele și ai căror copiii nu vor știi de unde se trag, ce limbă se vorbea acasă, nici măcar ce nume aveau că îi boteza proprietarul.

      Deci să înțeleg că nu ai stat 6 luni la Domo, de unde nu ai văzut decît promisiunea că luna viitoare. Atunci unde e identificarea? Mă ajuți, te rog, să înțeleg? Îți propun un troc: voi uita comparația între parvenit și omul care suferă, dar ajută-mă să văd asemănarea. Tu cum de ai putut să pleci și ăsta nu? Au, a înțărcat bălaia și nu mai căutau pe atunci vasele de cursă lungă prostălăi care să tragă portrete pe auto? Tu poți să dai o serie de atuuri pe care zici că le aveai în acel moment ca să compenseze pentru lipsa de experiență și ăsta nu poate? Poate pentru că s-a ocupat cu altceva în școală? Poate că ăștia care ajung să facă junalismul și să îl termine sînt prea preocupați să agațe și să și-o tragă (și băieți și fete) ca să mai aibă timp să vadă în ce se bagă și cum funcționează „industria”? Au s-a terminat lista de meserii care se plătesc cu banul în mînă la sfîrșitul zilei sau săptămînii sau lunii?

      Cauzele sînt simple, atît de simple că nimeni nu le atacă. Hai să speculăm cu un Vladimir virtual dintr-o realitate paralelă așa cum sînt alea din serialele americane. Vladimir acceptă cu toate că știe limbi străine și are ambiții de studiu o slujbă nu la Domo. Domo sînt rezon. La Adevărul Holding. Și el doarme bine noaptea cînd ajunge acasă pentru că știe că omenirea depinde de el și de senzorul camerei lui. În plus, Vladimir știe că, o dată recunoscut, zîna dințișor îl va acoperi cu jucării: DSLR full frame, obiectiv 16-800mm f/0,9, baterii interminabile, etc. Vine luna. Vin banii de acasă. La redacție află că nu luna asta. Și e făcut dobitoc de șef. Vladmir știe că e aproape de adevăr, și într-o lună, hai două, același șef îl va pupa acolo unde a scuipat. Și asta este ceva sigur pentru că el știe din redacție că seful e genul care linge unde dă cu flegme. Lunile se succed și viața de la început pare un ideal de neatins. Ce știe șeful prin acest studiu atent al pieței? Că este un număr mărișor de puradei, cu bănuți buni de acasă, gata să muncească pe gratis. Ne dăm niște pași mai în spate și vom incerca să vedem o imagine mai generală – ceva ce nici un reporter român nu ar face, ptui! Înaintea lui Vladimir a fost Ghiță. După plecarea lui Vladimir o să vină Ana. Toți fac la fel. Și ei nu vor da foc mașinii redactorului, nu vor veni mascați să ia din casierie banii datorați, nu vor da în judecată (toată lumea știe că justiția e coruptă!), nu vor face nimic dincolo de o demascare cu o falsă autocritică la fel cum și părinții lor făceau la partid cu 20-30 de ani în urmă. Doar că acum nu mai e partid, e Internet. Și jegul care se spăla cu săpun, se solidifică și pute. Deja trebuie să dai cu peria după ce ai lăsat la înmuiat. Dar nici asta nu e de ajuns – se așteaptă cristalizarea, că toată lumea știe că diamantele sînt scumpe. Și cei care pleacă sînt numiți lași cînd tocmai ei sînt eroii care vin, dar refuză. Și totul pică în derizoriu. Japița asta după a cărui plîngere am făcut analiza nu dă nume, e unul din sistem. Este deja putred pînă în măduva oaselor. El nu vrea să schimbe, vrea să muște. Schimbarea vine din refuz, din neacceptarea stării de fapt. Boul ăsta nu merge mai departe să demaște nimic. El doar vrea să muște mîna care l-a lovit. Nici măcar nu îl interesează de ce la lovit.

  2. Înțeleg ce spui. Dar sincer abordarea ta tinde ușor spre Kafka. Toți suntem vinovați pentru că ne naștem. Până în ce punct poți să acuzi un om pentru ceea ce este ? Eu nu am niciun merit că m-am născut în Bucureşti şi am avut şanse pe care alţii nu le-au avut. Iar când unul din aia alţii dă chiar şi de Domo, o frimitură puţin râncedă de ciolan sare din cazan şi îi luminează calea. Între săpat cartofi şi Domo, Domo e soluţia pentru majoritate. Era o vorbă în popor, codaş la oraş < fruntaş în satul tău. Vorba aia s-a pierdut, e mai bine să fii codaş la oraş, termopanele şi apa curentă sunt premisele civilizaţiei, nu ? Mai era altă vorbă (teorie de fapt) care spune că fiecare îşi atinge primul nivel de incompetenţă şi acolo stangnează. Ideea este că promovezi până în poziţia pentru care eşti incompetent, dar cum retrogradările se întămplă rar acolo vei rămâne. Cartea spune că teoria se aplică organizaţiilor (în sensul sociologic al cuvântului), dar eu cred că se aplică cam peste tot. Suntem o lume de incompetenţi.

    Tu îmi spui că mă cac în drama celor 400. Păi mă cac constant în mult mai multe drame, prin simplu fapt că trăiesc unde trăiesc, fac ceea ce fac şi consum ceea ce consum. Sunt eu cool cu nikon fe2-ul meu şi nu sprijin producţia actuală (acum te-am enervat nu ? :)) dar tot cumpăr un Pepsi când îmi pică ochii în bumbac, după 3 ness-cafe-uri.

    Chestia cu plecatul e o discuţie lungă. Dacă aş mai fi stat aş fi găsit şi eu vreun Vântu, dar ai punctat bine, refuzul a fost revolta mea. Nu am dreptu să-l acuz pe el că nu a refuzat. Toţi semnăm câte un pact cu diavolul la un moment dat. Orice ai face pe lumea asta tot încalci o poruncă, morala aia creştină e praf de mult, deşi păcat că erau lucruri frumoase de ales pe acolo. Dar e mai bine cu morala Adam Smith-uiană, sau cu Benjamin Franklin, când tai porcul pierzi bani, nu câştigi nimic. Important e să ai mulţi porci, nu să mănânci, aşa e cu şi cu Vântu & co. Important e să aibe bani, nu să-i folosească. Viermii mănâncă frimituri, câte un bănuţ căzut de la tăticu. Iar când mai vine vreo schimbare (nu ca revoluţia din 89, una cum a fost în Cuba în 59) şi Vântu moare împuşcat în constituţiei la două luni după festivalul berii, e prea tărziu. A trăit destul şi bine, a trăit cât 1000.

    Între timp unii mor de foame sau de sete, dar nu mor metaforic. Se sting pur şi simplu. Iar noi, născuţi cu linguriţa europeană de aur în c…r ne scriem comentarii revoltate.

    Toţi suntem revoltaţi, a explicat Camus de ce.

    Scuză-mi incoerenţa, plantaţia…

    • Criticul Foto spune:

      Da, m-ai enervat. Nu suport Nikoniștii și Canoniștii și Pentaxiștii și care mai umblă cu brandul la vedere. O să îmi iau o cutie de pantofi, o să iau în leasing un ac foarte subțire și o să dau o gaură să văd lumea cu susul în jos. Revenind la normal – fiecare își alege calea care îi convine. Și acel path of least resistance se pare că duce la cele mai multe rateuri. Sau cu alte cuvinte, cît ai avut de ales nu prea mă interesează ce rău sau ce bine ai ajuns. Cam karmic sistemul, mi s-a mai zis. Însă nu cred că există termen de comparație între amărîtul care a ales calea uzinei în ’60 ca să se trezească acum că trebuie să cerșească după mîncare, iar medicamentele sînt la fel de accesibile cum i-ar fi fost și la 1254 pe de-o parte și copilul vre-unui șmecher de fund de țară. Și asta a cam fost dintotdeauna, nu este un efect secundar al comunismului, capitalismului, căderii dolarului sau naiba știe ce altceva. Îmi amintesc de scrierile lui Eric Blair, pe cînd era în Paris și de copiii de bani gata care parazitau boema – cînd ajungea cuțitul la os plecau la papa pentru tot confortul și se întorceau cu forțe proaspete. El, Blair, a ieșit din asta cu o boală care avea să îl omoare.

      În speță, ziaristul nostru putea să fie ospătar, taximetrist și alte cîteva chestii cam pe oriunde prin Europa – din Isambul pînă în Porto. Avea și are banii pentru cursuri de specializare, cursuri de limbă și bilete de avion chiar. Fetele care fac curat pe la scările de bloc în România au calificare pentru una din cele mai căutate ocupatii din Europa vestică (curățenia, nu prostituția), dar nu au confortul animalului ăstuia. Deși fetele alea trăiesc și se îmbracă o lună pe cît consideră el că nu s-ar ajunge pe o săptămînă (deh, mașină, benzină, alea-alea) ele nu au avut nici biștarii de acasă să frece menta pe la studii superioare. Opțiunile lor sînt cam așa:
      * CVuri pe net? Care net? Care calculator?
      * Limbi străine? Community College la seral, așa-i?

      Nu, nici unul din cei implicați în jurnalism și poze de nuntă nu știe ce-i aia. Cum ziceam, după o masă bună (poate catering), după țigarea de după, în fața televizorului cu 150 de canale de amuzamente, se va gîndi el la Ion Ion Țiriac și va concluziona că e sărac. Va porni aerul condiționat și o să facă o tură pînă la non-stop după un nou pachet de țigări înainte să se bage la nani. Ceea ce numești tu săracu’ trăiește într-un confort pe care Alexandru Macedon nu l-a avut. Și punem canalia lacomă în linie cu unul care doarme în lanțuri pe o băncuță de lemn unde trage curentul? Uită-te în comentarii, ăștia nu au răni infectate și perspectiva amputării unui membru (moarte sigură de foame) ci fac glumițe cu deodorantul consumat de la colegu’.

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: