Mai scrisesem despre Florin Ghioca eroul de la Afganistan. Cum e el micuț de statură s-a gîndit că e ideal la ascunsul de gloanțe. Deh, față de soldatul NATO este extrem de low profile, probabil că dacă trăia acum 150 de ani și venea pe cal l-ar fi luat lumea de călărețul fără cap.
Ziceam de hartiștii polivalenți – azi fotografi, mîine ce-o cere piața, dacă nu ar fi o stigmă legată de gunoi l-am vedea mîine cum s-ar declara un Ion B și ar aminti cum a trăit și el ani întregi la tomberoane. Ce mi se pare hilar este că nu își recunosc limitele și bondocelu’ poate să apară în fața camerei la fel de lejer. Unde îl trimite șefu’ – el pupă mîna. Îmi amintește de Dinu Lazăr, și probabil și lui DL îi amintește de tinereți: ochișori mici pe fețișoare grăsune, ego mare, dar altfel preș pentru cei mai mari ca ei. Ah, și amîndoi merg cu aparatul pe burtă.
It must be really lonely being you…